România, chiar după intrarea în Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie 2007, și-a continuat stupefiantul parcurs politico-economic, care pe oamenii cu discernământ (românii vrednici și oficialii europeni) îi îngrijorează până la revoltă, pe „descurcăreții” fără caracter (aleși, numiți, sinecuriști, securiști-sforari, magistrați corupți, polițiști-interlopi etc.) îi înciocoiește, iar pe retardații agresivi ba îi face să exulte de abjectă fericire că țara lor este în impas prelungit, ba – după ce intenționat exagerează realizările strict cantitative ale regimului ceaușist și omit cu bună-știință numeroasele lui orori – îl imploră pe „țarul” Putin să-i salveze (de cine, de intratabila lor prostie?), pentru ca hahalerele suveraniste (și nu numai ele) să poată deveni robii muscalilor!

Dar cum prostia este infinită, deci mereu are capacitatea de-a surprinde, mulți suspecți neșcolați sau din marea familie a analfabeților funcționali, după ce au ajuns în țările occidentale (Italia, Spania, Franța, Germania ș.a.m.d) ca cetățeni ai statului membru România, beneficiind de șansa de-a circula liber și de-a se stabili/munci oriunde în UE, taman unii dintre ăștia fac propagandă rusească și pledează cu înverșunare imbecilă pentru ieșirea țării noastre din această eficientă organizație suprastatală și, pe cale de consecință, pentru reintrarea în primejdiosul siaj al Rusiei devastată de război, ignorând cu totul eforturile democratice ale altor state (Republica Moldova, Ungaria, Armenia) în sens invers – ieșirea din nociva sferă de influență muscălească și apropierea de valorile europene.

Da, căci la noi este ca la nimeni altcineva din UE, motiv pentru care lesne ieșim în evidență atât prin mulțimea paradoxurilor demențiale (țară bogată și cu tot mai mulți săraci lipiți pământului, țară ospitalieră și cu peste cinci milioane de expatriați, țară fără un cent datorie externă la lovitura de stat din Decembrie 1989 și astăzi cu o datorie de aproximativ 250 miliarde euro, țară mândră de trecutul ei glorios și care sistematic își ofensează istoria prin incalificabila manieră de predare a acestei discipline, țară dornică de cultură autentică și necontenit condusă de lichele analfabete etc.), cât și prin statornica situare la coada țărilor din UE la toți indicatorii ce arată nivelul general de trai.

Din vina cui se întâmplă așa ceva? „Suveraniștii” bătăioși și stupizi susțin cu mânie filorusă că marea vinovată este UE, deși – în mai puțin de două decenii de la aderare – am primit de la ea peste 120 miliarde de euro (în această uriașă sumă intră generoasele granturi sau sumele nerambursabile), cotizând ca țară membră cu vreo 20 de miliarde euro. Însă, în puțina și strâmba lor judecată, acești „patrioți” îndobitociți de propaganda kremlinistă, nu admit altă cale de ieșire din actuala criză politico-economică, decât efectiva transformare a României suverane și independente într-o gubernie rusească. Ceea ce înseamnă actualizarea supremei umilințe moldo-muntene de după războiul ruso-turc (1768-1774) și pacea încheiată în localitatea dobrogeană Cuciuc Cainargi (1774), evenimente astfel înfățișate de istoricul Petre P. Panaitescu în Istoria românilor (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990): „Imediat după ocuparea celor două principate române, porniră la Sankt Petersburg delegații de boieri munteni și moldoveni, ca să prezinte țarinei (Ecaterina a II-a, nota mea, G.P) supunerea românilor și dorințele lor. Delegația boierilor din Țara Românească ceru alipirea țării de Rusia, însă cu drept de autonomie: țara să fie guvernată numai de boierii mari, câte 12 pe rând, sub un guvernator rus, veniturile vistieriei să se trimită în Rusia. Delegația boierilor moldoveni ceruse pur și simplu ca Moldova să devină un județ al Rusiei, introducându-se legile și orânduielile rusești. Până într-atâta decăzuse vechea mândrie românească (subl. mea, G.P.)”.

Dar, deși nu s-a mers până la la totala înglobare a principatelor în imperiul țarist (s-au opus celelalte puteri europene – englezii, francezii și îndeosebi austriecii), totuși, completează ilustrul nostru istoric, în urma acestui tratat, „Moldova și Țara Românească rămân sub suzeranitatea turcească, însă rușilor li se recunoaște dreptul de control și de apărare a românilor contra abuzurilor turcești”, acesta fiind începutul detestabilului protectorat rusesc, deoarece – prin consulii din Iași și București – „rușii exercită un control și un amestec continuu în toate afacerile țărilor noastre”.

Așa a fost în urmă cu circa 250 de ani. Cum năravurile unor locuitori de pe aceste meleaguri au devenit realmente abjecte, iată că „suveraniștii” rusofili își permit să meargă ca acasă la ambasada Rusiei de la București, iar zgomotoasa Diana Iovanovici Șoșoacă să participe  (cică invitată de onoare!) la penibilul Forum economic din Sankt Petersburg, unde huiduma se gudură pe lângă V. Putin, ridicând în slăvi Rusia și asigurându-l pe josnicul ipochimen că „toți românii îl iubesc”, ceea ce nu este doar o minciună sfruntată (cine a mandatat-o să vorbească în numele tuturor concetățenilor?), ci și o impardonabilă insultă adusă demnității poporului român…

În tot acest timp, necoptul și năstrușnicul chiriaș de la Cotroceni a făcut două încercări totalmente neinspirate de înjghebare a unui guvern majoritar prooccidental, cum îi place ăstuia să spună (se pare că îl dorește deodată proeuropean și transatlantic), întru refacerea vechii Coaliții, dar fără Ilie Bolojan în fruntea Cabinetului, în acest mod punând umărul prezidențial la susținerea Partidului Social-Democrat (PSD) în cădere liberă, care – după infecta moțiune de cenzură (mai exact de centură) sistem-antisistem – este cu îndreptățire neagreat și, deci, evitat/ refuzat de toate formațiunile politice într-adevăr proeuropene (PNL, USR, UDMR): mai întâi cu falsul tehnocrat Eugen Tomac, iar de câteva zile (după desemnarea pe furiș și fără înștiințarea conducerii Partidului Național Liberal), cu mult dubiosul și neînzestratul brașovean Adrian Veștea. Din nefericire, după recenta și fățișa trădare a cameleonilor pesedizați din PNL (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Alina Gorghiu, Rareș Bogdan, Alexandru Nazare ș.a.), care țin morțiș să fie miniștri, această făcătură are șanse mari să fie învestită, desigur, cu votul clientelar al „suveraniștilor” (auriști, șoșoci, potiști).

Și iată cum „eminentul” președinte al României înfăptuiește răhățoasa strategie a pesediștilor, care au aruncat țara în criză prin refuzul de-a guverna alături de auriști, după debarcarea Guvernului Ilie Bolojan, deși cele mai elementare principii politice îi obligau să facă acest lucru. Însă cu toții își doresc o cârmuire fezabilă (a se citi eminamente prooccidentală), pe care s-o manevreze din umbră în arhicunoscutul și păgubitorul sens sinecuristo-clientelar. Ceea ce este pe cale să se întâmple, cu contribuția liberalilor roșii și în pofida opoziției partizanilor lui Bolojan din PNL, USR și UDMR.

George  PETROVAI

Foto: I. Mariș

Nemulțumit de ceea ce se întâmplă în Statele Unite (cel mai mare exportator de capital și investitor din lume după al doilea război mondial, astăzi a ajuns la mâna japonezilor și chinezilor, care realmente zburdă în economia nord-americană), Donald Trump a promis în campania pentru Casa Albă, cursă câștigată cu discutabilul ajutor venit din partea electorilor (Apropo, cum e posibil ca într-un stat cu pretenții ultrademocratice, câteva sute de voturi ale „celor” porecliți electori să aibă mai multă greutate decât voturile a peste un milion și jumătate de cetățeni?!), a promis, deci, că odată ajuns președinte, va face tot posibilul ca țara mare cât un continent și cu ambiții planetare să redevină ceea ce a fost cândva, adică „tartorul” lumii nu doar în plan politico-militar, ci și economico-financiar.
Numai că una este să vrei și cu totul altceva să poți, chiar și atunci când ești considerat miliardarul cel mai forțos din lume. Așa că, fără a ține cont de lecțiile istoriei, cum că perioada de maximă înflorire a unei civilizații (traco-dacă, sumeriană, egipteană, asiro-babiloniană, greacă, romană, chineză, indiană etc.) este fatalmente urmată de declinul acesteia și cum nu există nicio rațiune ca Statele Unite ale Americii să constituie o excepție de la regulă, Donald Trump caută să dreagă busuiocul prin mijloace care frizează absurdul: ba anunțând cu ridicolul tam-tam ce-i stă în fire că va ridica un gard fără egal de-a lungul întregii granițe cu Mexicul (pesemne replica modernă la Marele Zid chinezesc) și că va curăța țara de mulțimea imigranților fără forme legale de ședere, deși (lucru pe care managerii marilor companii au ținut să i-l readucă aminte chiriașului de la Casa Albă) mulți dintre aceștia contribuie din plin prin munca lor la menținerea faimoasei prosperități americane, ba negând cu înverșunare că poluarea ar cauza primejdioase distorsiuni în clima planetară, iar prin aceasta aducând un grav afront tuturor oamenilor de știință și organizațiilor de profil din întreaga lume.
Drept urmare, pentru a-și putea duce în voie războiul împotriva planetei, el a anunțat recent că Statele Unite se vor retrage în curând din Acordul Global de la Paris privind schimbările climatice.
„Toate-s vechi și nouă toate”, spunea la vremea lui Eminescu. Adevăr valabil și în zilele noastre. Într-adevăr, căci atitudinea sfidătoare a președintelui american seamănă foarte bine (mai mult în conținut decât în formă) cu cea adoptată de Japonia militaristă din perioada interbelică, mai exact din anul 1933, care – ne spun Constantin Bușe și Zorin Zamfir în Japonia – un secol de istorie 1853-1945 (Editura Humanitas, 1990) – pentru a putea cuceri lumea potrivit Memorandumului Tanaka din 1927, „În ziua de 27 martie 1933 (…) a trimis o scrisoare Secretarului General al Societății Națiunilor, prin care aducea la cunoștință decizia luată la Tokyo de a părăsi Organizația de la Geneva”. Pe când scrisoarea lui Trump și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU? Mă rog, aici lucrurile sunt un pic mai delicate, întrucât sediul central ONU este la New York…

Norocul nostru este că nu toți oamenii planetei tac și rabdă așa ca românii: Bazându-se pe dreptul constituțional la o climă care nu pune viața în pericol, 21 de tineri americani au decis să cheme în judecată guvernul și președintele Statelor Unite! Având în vedere precedentul creat în urmă cu doi ani de către olandezi, șansele de câștig sunt de partea reclamanților, cu toate că în momentul de față bătălia aduce cu aceea dintre David și Goliat…

                                                                 George  PETROVAI

Neîntrerupta goană (istorică) a descurcăreților hrăpăreți după avere, putere, faimă și plăcere nu numai că a generat abrupte inegalități sociale între membrii ginților și triburilor primordiale, mai apoi între castele și/ sau clasele popoarelor și națiunilor, dar a stat la baza divizării lumii în țări pașnice, cu adevărat iubitoare de pace (poporul român este unul dintre ele), și cele cu neodihnite tendințe expansioniste, care – prin cotropiri și jafuri – s-au transformat în regate sau imperii atât de întinse și de puternice, încât nu doar că dictau/ dictează în politicile internaționale (imperiul lui Alexandru Macedon, imperiul roman, imperiul carolingian, cele trei reichuri germane, imensul regat spaniol din vremea lui Carol Quintul și Filip al II-lea, întinsul și bine administratul imperiu britanic, sterilul imperiu otoman, mult opresivul imperiu țarist și criminalul său urmaș bolșevico-rus, nu în ultimul rând actualul imperiu american, vizibil incomodat de colosul chinez), ci, având resursele materiale și spirituale necesare (evident, cu excepția mongolilor, turcilor și muscalilor, stăpânitori asiatici în exclusivitate prădalnici și extensivi), s-au străduit să lase în urmă înfăptuiri memorabile pentru cultura și spiritualitatea universală: Macedoneanul a răspândit până în India elenismul și a construit o salbă de Alexandrii (mai dăinuie doar Alexandria egipteană); romanii au difuzat în vastul lor imperiu (din Iberia și până în Palestina, din Dacia și până în Egipt) latina populară, cultura și civilizația greco-romană (mitologie, poezie, muzică, literatură, filosofie, drumuri impecabile, teatre, sculpturi, columne, amfiteatre, apeducte, terme, disciplină administrativă, drept roman etc.); renașterile carolingiană și ottoniană au creat valori referențiale în cele două imperii europene medievale; funcționarii britanici au dus cu ei în colonii nu doar lăcomia, corupția, comoditatea și suficiența burgheză, ci și limba engleză (astăzi principalul vehicul al culturii tehnice și al civilizației mondiale), gândirea empirică a ilustrului Francis Bacon, strălucita cultură anglo-saxonă, rigoarea administrativă, anglicanismul și spiritul inventivo-competitiv…

Întrucât năucitoarea civilizație mașinistă din zilele noastre a luat-o cu mult înaintea culturii la plesneală, căci tot mai mulți pământeni vor să fie la modă, adică cel puțin la fel de pragmatici ca americanii get-beget într-ale gândirii mercantile (unde este Baruch Spinoza cu admirabila lui îndârjire de-a căuta în mod dezinteresat adevărul?!), și întrucât competiția dintre indivizi și dintre state este eminamente de ordin material, iar prin aceasta în totalitate anticreștină („Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina, și unde le sapă și le fură hoții” – Matei 6/19), iată de ce cruzimea, necinstea, lăcomia și ipocrizia umană, îndeosebi în cazul cârmuitorilor și ciocoilor cu ștaif (vezi recentul fals în declarații al useristului Ionuț Moșteanu, până de curând ministru al Apărării, după uriașul fals al fostului președinte turnător Traian Băsescu, după plagiatul fostului premier mitoman Victor Ponta, după tâlhăriile ca-n codru ale atâtor politruci și demnitari) a atins nu numai la noi cote nemaiîntâlnite în istorie.

Toate acestea adâncesc necontenit decalajele dintre indivizii bogați și cei săraci (sub 10% dintre hiperavuții lumii dețin mai mult decât toți ceilalți pământeni la un loc, lider absolut în acest clasament al deșertăciunii umane fiind clanul Rothschild!), precum și dintre statele lumii, mai exact dintre Vestul opulent și Estul sărăntoc (mai puțin Japonia, Coreea de sud și, de curând, China), respectiv dintre Nordul avansat (în principal europenii și americanii septentrionali) și Sudul rămas binișor în urmă, un Sud unde, pe arii întinse ale globului, seceta și corupția fac   ravagii, drept urmare, în fiecare oră mor foame peste 500 de pământeni, mai bine de jumătate dintre aceștia fiind copii!

În tot acest timp, fapt care ilustrează paradoxurile prezentului, atotputernicii din țările bogate și/ sau ultramilitarizate (cazul Rusiei) fac tot ce le stă în putință, inclusiv prin încălcarea tratatelor și invazii, să-și tot extindă dominația politico-economică și strategico-militară, întru dobândirea (în general prin propagandă, șantaj, corupție, amenințări și forță brută) de noi surse de materii prime și piețe de desfacere (astfel procedează nu numai Rusia în Ucraina invadată, ci și tandemul asiatic ruso-chinez în Asia, Africa și America de Sud, iar necușerul Donald Trump la rândul lui, a folosit cele mai incalificabile mijloace în discuțiile cu partea ucraineană, până ce a pus gabja pe trilioanele de dolari încorporate în jumătate din pământurile rare ale acestei țări, ba chiar a amenințat Groenlanda și a declanșat războaie tarifare cu aliații tradiționali ai Statelor Unite), mijloace totalitare prin care bogații devin mai bogați și săracii tot mai săraci, căci marile puteri întrețin pe întreaga planetă o politică a urii față de dușmanii lor declarați (bunăoară, democrația occcidentală versus dictatura asiatică), o politică a ipocriziei față de partenerii  tradiționali (fricțiunile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană, pe de o parte, dintre Statele Unite și Canada, Japonia, Mexic sau Australia, pe de altă parte) și una a neîncrederii ostile față de concetățenii de altă culoare, confesiune sau ideologie, în general față de toți străinii, astfel că pentru înarmarea globală, implicit a armatelor regulate și a gherilelor din cele mai nevoiașe țări (taman aici răfuielile politice, rebeliunile și războaiele civile se țin lanț!), se cheltuie, tot într-o oră, circa 500 de miliarde dolari.

Lesne de înțeles de către toți muritorii cu discernământ, nu și de cei care încurajează loviturile de stat și – din umbră – coordonează conflictelele militare întru sporirea influenței, puterii și profiturilor (i-am avut în vedere pe cârmuitorii ticăloși, generalii criminali și afaceriștii închinători la banul-zeu), lesne de înțeles, deci, cam ce s-ar putea face pentru întreaga omenire cu sutele de trilioane economisite într-un singur an, dacă toate țările ar renunța deodată la aberanta înarmare până în dinți, care înarmare n-are nici pe departe scopul, rațiunea și capacitatea de-a instaura pacea în toată lumea. Dimpotrivă, prin constituirea de blocuri militare postbelice, continua înarmare și, drept consecință, declanșarea lungului război rece, n-a trecut nici măcar o zi fără conflicte și vărsări de sânge de la a doua conflagrație mondială până în prezent, astfel adeverindu-se din plin atât porunca noutestamentară că pacea sigură și durabilă nu poate să rezulte decât din înlocuirea armelor de toate tipurile cu dragostea sinceră față de toți semenii („Să vă iubiți unii pe alții! Așa cum v-am iubit Eu, tot astfel să vă iubiți și voi unii pe alții” – Ioan 13/14), cât și înțeleptul avertisment hristic că „Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26/52).

Dar cine dintre sforarii planetari din umbră (membrii Grupului Bilderberg, masonii, iluminații) sau la vedere (Donald Trump, Xi Jinping, Vladimir Putin, Ursula von der Leyen, Mark Rutte ș.a.) este dispus să ia aminte la catastrofismul generat de forța combinată a regresului moral-spiritual al omului modern (necredință, sodomie, cruzime, lăcomie, zgârcenie, ipocrizie etc.) și a dementei sale civilizații mașiniste (poluare, consum pe rupte, risipă, comoditate, confort, hrană cancerigenă, educație pe sponci, dependență de mașini, medicamente contrafăcute, scule electronice și tabieturi sinucigașe)?

Primii dintre cei amintiți mai sus se consideră nemuritori și atotputernici, fără ca în realitate și – desigur – din fericire pentru restul muritorilor, să poată deține cele două atribute divine, căci, ignorând sau chiar negând existența Atoatefăcătorului etern, atotputernic, atotștiutor și atotiubitor, ei toată viața caută absolutul în relativitatea avuției și puterii la nivel eminamente uman, deci aparențial, astfel ratându-și șansa soteriologică a jertfei conștiente, iar prin ea a veritabilei fericiri.

Nici ceilalți nu stau mai bine, deși se împăunează cu puterile lor discreționare de autocratori, lucru pentru care sunt invidiați de naivi, elogiați de lingușitori și aspru criticați fie de profesioniștii demni, fie de curajoșii cu bun-simț…

Atât Donald Trump, considerat de sărmanele canoane umane drept cel mai puternic om al planetei (firește, pentru faptul că anul trecut a cîștigat încă un mandat de președinte al celei mai mari forțe economico-financiare, politice și militare din lumea actuală), cât și Xi Jinping sau V. Putin, dictatori de prea mult timp (primul al Chinei marxiste și cu pretenții de pol universal, celălalt al Rusiei nucleare și cu nostalgii bolșevico-sovietice), sunt convinși că au descoperit punctul de sprijin, căutat și negăsit de Arhimede, pentru răsturnarea Pământului (banii și tehnica militară superioară în cazul yankeului, simpla migrație a milioanelor de supuși în cazul chinezului, mătăhălosul și îndoielnicul arsenal nuclear în cazul muscalului), ba chiar susțin cu aroganță că pot să oprească la repezeală războaiele declanșate de ei sau de alții.
Bunăoară, Trumpovul mărginit, ahtiat după bani și arătat cu degetul de serviciile secrete britanice că, aidoma mult nevrednicului său prieten Putinov, a făcut parte din KGB, susținea sus și tare în campania electorală pentru Casa Albă de anul trecut, cum că – după înscăunare – va face pace între ucraineni și ruși în 24 de ore! Dar iată că au trecut de-atunci peste 300 de zile și nici pomeneală de așa ceva, chit că cei doi mari farsori s-au întâlnit în luna august la baza militară din Alaska, iar jalnicul yankeu s-a gudurat pe lângă penibilul muscal și – potrivit codului kaghebist al dezonoarei și totalei nesimțiri – i-a promis că va repeta dezastruosul tratat încheiat doar de el cu talibanii, adică amenințând și somând Ucraina să capituleze!

Noroc cu Uniunea Europeană, adevăratul aliat de nădejde al ucrainenilor, care, întrucât o privește în mod direct, nu este de acord să dea nas lui Ivan (fără cel mai mic ponos după nenumăratele crime săvârșite în aproape patru ani de război cotropitor), ca nu cumva acesta să urce pe divanul europenilor, via Republica Moldova, România, Polonia, Finlanda sau țările baltice…

Netrebnicilor și nestimabililor cu pretenții de magicieni, știți care-i cel mai eficient pacificator? Acela care deține o considerabilă forță militară, dar fără să recurgă vreodată la ea, ci  urmând doar calea diplomației, deoarece inima și mintea îl ajută să priceapă că infinit mai umană este șubreda pace antebelică decât incerta pace postbelică! Altfel spus, ceea ce nu-i în stare să facă nici rusul, nici chinezul și nici yankeul, chit că ăsta din urmă, ahtiat după Premiul Nobel pentru Pace, se laudă c-ar fi contribuit cu autoritatea lui discutabilă la instaurarea păcii în mai multe conflicte militare, inclusiv în cel din Orientul Mijlociu, unde vede toată lumea cu discernământ că funcționează la turația maximă prima dintre cele trei lozinci orwelliene à rebours din faimosul roman O mie nouă sute optzeci și patru: Războiul este pace!

                                                                               George  PETROVAI

Foto (colaj): I. Mariș

Zilele trecute, la Giulești, deci la el acasă-n Maramureș, ILIE  LAZĂR a împlinit 130 de ani de la naștere. Am zis „a împlinit” fiindcă numărul mare al participanților la eveniment, mobilizarea gazdelor și felul în care au vorbit invitații despre el, ambianța și atmosfera creată și, nu în ultimul rând, prezența nepotului său, Ionuț Gherasim (care îi seamănă atât de bine!) mi-au creat impresia că cel despre care se vorbește, se află printre noi, e-acolo… și, într-un fel, era și este, fiind un spirit mereu prezent în memoria locului, prin Casa Memorială, fosta casă părintească, prin bustul din fața primăriei, care-i eternizează chipul în bronz, prin manifestările omagiale organizate periodic de către cei îndatorați de istorie și de memorie să o facă.

În urmă cu peste 25 de ani, scormonind prin documente, pentru o carte despre viața culturală din Maramureș, am dat peste numele lui Ilie Lazăr în ipostaze cu totul neașteptate. După un alt număr de ani, răsfoind colecții întregi ale ziarelor vremii, pentru o altă carte, am găsit alte și alte dovezi în sprijinul convingerilor mele care se conturau tot mai clar: la portretul lui Ilie Lazăr, pentru a fi mai bine conturat, mai trebuie trase câteva linii și luminată o zonă rămasă în umbra vremii. Încerc prin rândurile care urmează să fac acest lucru.

Aproape toți cei care, după 1990, s-au aplecat asupra vieții și activității lui Ilie Lazăr, au creionat portretul unui bărbat impunător fizic și moral, orgolios și dârz, un luptător neînfricat pentru dreptate și adevăr, un caracter integru și viața lui, mai cu seamă în ultima ei parte, a confirmat pe deplin toate aceste trăsături, le-a avut din plin. Din „portretul” acesta lipsesc totuși câteva tușe, câteva linii care schițează încă o trăsătură, deloc minoră, aceea a unui Ilie Lazăr cu nebănuite sensibilități, un Ilie Lazăr care a iubit cu toată ființa sa frumosul vieții, căruia i-a plăcut să cânte, să joace și să petrecă, un Ilie Lazăr iubitor și duios cu cei apropiați, dar și unul glumeț și cu replica, la nevoie tăiosă, mereu la îndemână. Și trăsătura de care vorbim s-a lipit de caracterul lui, și a crescut odată cu el din fragedă copilărie, când mama sa îl ducea duminica și la sărbători la biserica din sat, unde a început să cânte pricesne, și a continuat să cânte ori de câte ori era acasă, încât preotul i-a băgat în cap mamei sale să-l facă popă, că are o voce grozavă.

La gimnaziul piariștilor unguri din Sighet a devenit gornistul școlii, iar după cursuri, la internatul Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român (Convictul Sfântul Vasile cel Mare), unde își petrecea restul timpului, a fost cântăreț în strana capelei, în care părintele Timiș făcea obișnuitele liturghii pentru băieții interni, veniți de prin satele Maramureșului la școlile ungurești din oraș. Din clasa a V-a, nemilțumit de atitudinea șovină a unor profesori, și cu sprijinul nemijlocit al mitropolitului Victor Mihalyi, s-a mutat ca stipendiat al acestuia la liceul Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj. Și aici limba de predare era cea maghiară, deși peste 80% dintre elevi erau români.

„Aici am cunoscut adevărata viață românească și pe români… aici am devenit cu adevărat român”, avea să scrie în amintirile sale. Era perioada înfloritoare a societăților culturale constituite în jurul corurilor conduse Ion Vidu, Victor Bârlea, Petre Bancea, Filaret Barbu și erau în plină afirmare în muzică Bredicenii, Tiberiu și Mihai. Se organizau frecvent serbări și concursuri corale, serenadele la fete și petrecerile erau frecvente. Tânărul Ilie Lazăr, bas profund, cânta și în corul liceului și în corul mare, numit „Lira” și era cotat printre cei mai buni bași din Lugoj. Pregătirile pentru Crăciun începeu cu săptămâni înainte cu repetițiile colinzilor. „Eram câte 15-20 de tineri. Eu, ca cel mai înalt din grup, cu vocea mea de bas, făceam pe Moș Crăciun cu barbă. Îmbrăcați în frumoasele costume populare bănățene colindam la toate familiile românești, până dimineață”.

Nici ștrengăriile puse la cale nu erau puține, dar fiind în grațiile Episcopului, al cărui cântăreț de strană era, și fiind și rudenie cu Mitropolitul, era pedepsit mai cu… blândețe. „În clasa a VIII-a, mărturisește el, s-a întâmplat ceva grav de tot: m-am amorezat de nepoata primarului Florescu. Veneau băieții de dragul meu și-i dădeam serenade de ne topeam”.

După terminarea liceului s-a întors la Sighet și s-a înscris la Academia de drept de aici, dar a intrat în conflict cu directorul acesteia, fiindcă a declarat în actele de înscriere ca limbă maternă limba română. La petrecerile grupului de studenți români, în fruntea cărora era Ilie Lazăr, violonistul trebuia să cânte numai doine românești și Ilie avea câteva doine bănățene de mare succes. După o astfel de petrecere prelungită, s-au dus cu muzica după ei să cânte la porțile Prefecturii (actuala clădire Curtea Veche), „că doară o făcut-o strămoșii noștri români!”. Poliția maghiară avea grijă ca directorul Academiei să afle totdeauna despre isprăvile studenților români și văzând că nu-l poate îmblânzi pe „sălbaticul valah”, l-a trântit la examenul de drept constituțional, de la sfârșitul anului, determinându-l să se transfere la Universitatea din Cluj. În vara aceluiaș an, acasă la Giulești, vrând să facă la biserică un cor ca la Lugoj, a adunat tinerii, dar le-a împărțit și broșuri și cărți de la ASTRA și le-a vorbit despre drepturile românilor. N-a apucat să facă mare lucru, că a primit de la unchiul său, Alexandru Lazăr, prim-președintele Tribunalului din Sighet, un bilețel: „Mâine vei fi arestat. Fugi!”. A trecut Gutinul și, prin Baia Mare și Cluj, a ajuns la Lugoj, găzduit de prieteni, iar în toamnă s-a înscris la Universitatea din Cluj. De-aici a fost mobilizat și trimis la Școala de ofițeri din… Lugoj, după absolvirea căreia a plecat ca sublocotenent cu o companie de români bănățeni pe frontul din Galiția. Rănit grav la ambele picioare și îmbarcat într-un tren cu răniți care trecea prin gara din Sighet, la intervenția aceluiași unchi, Alexandru Lazăr, a fost reținut și îngrijit câteva zile în spitalul din oraș, de unde a fost transferat la cel din Lugoj. Nevindecat total, a fost retrimis pe frontul din Galiția. Rămas același om tonic și curajos, și-a învățat subordonații „Deșteaptă-te, române!” și alte cântece patriotice românești și la plecarea din cazarmă le-au cântat, spre bucuria românilor ieșiți în număr mare să-i petreacă, dar și spre indignarea și revolta ofițerilor maghiari din unitate. Cântecele erau pentru el momente de alinare. Pe front, în momentele de relativă liniște, le cânta subordonaților și se acompania cu o vioară pe care aceștia i-au cumpărat-o de ziua lui. Îl iubeau foarte mult. Așa se și explică faptul că, în toamna anului 1918, aflând cursul evenimentelor, a dezertat cu întreaga companie, și după peripeții și clipe de mare cumpănă, a ajuns în Bucovina. „Aici le-am vorbit soldaților că suntem pe pământul lui Ștefan cel Mare, au încins o horă și eu le cântam la vioara care mi-au cumpărat-o soldații pe front de ziua mea”. După un marș de câteva ore au ajuns la Cernăuți, a reinstalat cu soldații săi ordinea, a curățat orașul de trupele ucrainiene dezorganizate, care terorizau orașul, a arborat Tricolorul pe Casa Națională și a pregătit primirea Armatei Române. După câteva zile trupele românești conduse de generalul de divizie Zadik au intrat în Cernăuți și, după ce Generalul s-a dat jos din mașină în piața plină de lume „cum era mic de statură, l-am ridicat pe umeri și așa l-am dus în Casa Națională. Să-mi dați voie domnule general, a zis Iancu Flondor aflat în fruntea aleșilor bucovineni, să vă îmbrățișez ca pe un frate dulce, de care am fost despărțit 174 de ani”.

De la Cernăuți, Ilie Lazăr a pornit spre Maramureș, iar de la Iacobeni la Borșa a trecut munții înzăpeziți pe jos. Ajuns la Sighet a participat cu binecunoscutu-i entuziasm la cele mai dificile momente dinaintea și de după Marea Unire, în mod substanțial la intrarea Armatei Române și la alungarea trupelor ucrainiene care ocupaseră abuziv Maramureșul. La Alba-Iulia a fost cel mai tânăr delegat care a votat Unirea. S-a întors apoi la Cluj, și-a dat diferențele de studii, inclusiv doctoratul.

În criza de funcționari a noii administrații, a intrat ca secretar al orașului Satu Mare, prima sa acțiune importantă a fost organizarea primirii lui Vasile Lucaciu, care se întorcea din misiunea sa în S.U.A. Manifestarea perfect organizată în fața hotelului Dacia, l-a emoționat profund pe marele tribun, iar când Ilie Lazăr, acompaniat de muzica militară, i-a cântat cunoscuta doină: „Cântă mierla prin păduri,/ Rob îi Lucaci la unguri/ Pentru sfânta libertate,/ De care noi n-avem parte”, Lucaciu, cu ochii plini de lacrimi, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

Dorind să se perfecționeze în economie politică și practică bancară, pleacă la Viena. Și aici, cântă în corul Capelei românești și participă la activitățile societății studențești „România Jună”, contribuind direct la organizarea unor concerte și baluri românești, ceea ce l-a determinat să dorească să-și perfecționeze vocea cu mari specialiști precum profesorii Nina Burian și Frantz Steiner, acesta din urmă chiar declarând că vrea să facă din el un mare cântăreț. Aici îl caută și prietenul și colegul de la Lugoj, marele cântăreț de operă de mai târziu, Traian Grozăvescu, „pe care, la început, eu l-am primit și găzduit și tot eu l-am prezentat maestrului meu (Steiner), care a devenit și al lui”.

Chiar dacă nu și-a desăvârșit pregătirea, Ilie Lazăr, dotat din naștere cu un auz muzical foarte bun și cu o voce puternică și de mare întindere vocală, interpreta cu ușurință și doinele și cântecele de petrecere și cele patriotice și romanțele și opereta și pricesnele liturgice. În 1925, aflându-se cu un grup de pelerini maramureșeni la Roma, la liturghia românească oficiată în Catedrala Sfântul Petru, a cântat în prezența unor înalte fețe bisericești și a unor distinse personlități diplomatice câteva pricesne. Câțiva ani mai târziu, a cântat alături de solista de operă Dora Cerveni în operetele „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu și „La șezătoare” de Tiberiu Brediceanu, puse în scenă la Conservatorul de Muzică din Sighet de dirijorul Dimitrie Stan, directorul conservatorului, cu care au susținut o serie de spectacole în țară și în Cehoslovacia.

O scrisoare primită la Viena de la Iuliu Maniu l-a determinat să lase totul, să se întoarcă în țară și să se implice în luptele politice ale Partidului Național, și a rămas credincios acestuia până la sfârșit. La bătrânețe soția lui a declarat: „Ilie a avut toată viața două manii: una pentru Maniu și una pentru P.N.Ț.”.

Din nefericire, din cumplită și dramatică nefericire, a doua parte a vieții lui, una de peste 30 de ani, avea să-i fie lipsită de toate bucuriile pe care le trăise până atunci. Anii grei și mulți la număr petrecuți prin pușcăriile comuniste, chiar dacă nu i-au înfrânt demnitatea, mândria și credința, l-au lipsit de tot ce-i era atât de drag și de prețios: Bucuria de a trăi. Feciorul din Giulești, care fiind pe-acasă, la câte o nuntă, „când juca, pticau talgerele de pă păreț și când strâga, să potole loampa-n grindă” (cum mi-a mărturisit un bătrân din Giulești, cu vreo 50 de ani în urmă) devenise prin anii 1970, pe străzile Clujului, un bătrân înalt și încă semeț, cu pălărie și palton lung – ambele destul de vechi, cu un sufertaș într-o mână și cu un baston în cealaltă. Puținii care îl mai cunoșteau, îl salutau respectuos. Era asemeni unui vultur bătrân obligat să umble tăcut printre orătăniile gălăgioase din curte.

                                   Ioan ARDELEANU-PRUNCU
14 decembrie 2025

Foto: Ion Mariș

Orb să fii și să nu vezi, surd să fii și să nu auzi, despre ultimele evenimente care se precipită de la o zi la alta, ba chiar se transformă într-un ultimatum dat Ucrainei, pînă joia viitoare, de către SUA.
Un ultimatum pe demnitate și conștiință și tot ce presupune a fi în primul rînd OM.
Eu, tot timpul, în intervențiile mele, ajunsă deja la o maturitate în gîndire, mi-am luat ca punct de reper nu puținele experiențe de viață trăită, iar nu numai povestită sau auzită de la unii și alții.
Povestea nimănui nu se pliaza mai bine pe tine, decît povestea ta.
De la trăiri personale poți să faci niște paralelisme cu alte realități cotidiene la nivel macro și rămîi surprins de cît de bine se potrivesc.
Se vorbește zilele acestea de un plan de 28 de puncte impuse Ucrainei de a accepta încheierea războiului, cu concesii mai mult din partea ei și cu beneficii mai mult de partea Rusiei.
Adică o țară independentă, atacată peste noapte în propriile sale hotare, să facă tot ea concesii teritoriale, de neaderare la NATO, de dezarmare parțială etc., pentru ca Putin să scape de toată răspunderea față de ororile și crimele împotriva umanității, nepedepsit!
Ba mai mult, să fie reprimit printre cele mai puternice 8 state, cu drepturi depline.
Adică albit, spălat de tot de sîngele nevinovat!
De cîtă inteligență trebuie să dispui ca să vezi sfidarea pe față, batjocura și umilința care i se pregătește(iar) lui Zelenski?
Doar pentru că acum la „butoane” stă cineva care poate!?…
Am trăit și eu umilința aceasta, e drept la o scară mai redusă, dar care mă „reactivează”, ori de cîte ori văd nedreptăți care nu au fost încheiate.

Mi-a fost violat teritoriul (proprietatea), smulse pietrele de hotar, aruncate peste gard, gardul viu decimat cu drujba, devastat branșamentul și lăsată în beznă!
Pentru că s-a putut!
Personajele devastării erau persoane publice!
Dacă am crîcnit în presă, am fost dată în judecată pentru defăimare și le-am plătit și daune morale!
Deci, adevărul se numește defăimare!
Așa și în cazul Ucrainei atacate, luată prin surprindere, nevoită să se apere timp de aproape 4 ani, acum i se dă ultimatum, să capituleze, că altfel e în pericol de a-și pierde cel mai bun aliat și prieten!
Adică demnitate contra prietenie!
Oare ce trage mai mult în balanță?
Se știe și e verificat că alianțele se fac și se negociază doar pe interese (care e mai big!), dar cu demnitatea odată pierdută nu mai ești OM!
Nu mai ai somn, prieteniile trădează mai devreme sau mai tîrziu, iar la final plătește tot cel mai slab!
Credeți că e atît de ușor să-ți păstrezi demnitatea? Mai ales sub presiunea din toate părțile?
Cel mai ușor este s-o pierzi, să faci troc cu ea, fără să-ți pese că odată istoria te va judeca!
Puțini gîndesc că un compromis nu trebuie să fie și o abdicare de la normele umanității!
Oare cîți ar fi dintre acceia care-l judecă pe Zelenski că nu acceptă umilința unui ultimatum, care ar fi nevoiți să fugă de acasă, să-și vadă soția și copiii violați și omorîți, iar el, să-i felicite, ca nu cumva să se supere pe el! Să rămînă prieteni!
Tu, dacă te numești OM, mai poți să trăiești cu imaginile de coșmar trăite sub ochii tăi?
Acum, ți se promit garanții! Pe ce?
Ce garanții au avut oamenii din satele din Deltă evacuate de urgență pînă nu explodează „bomba” încărcată cu combustibil, atacate de dronele rusești? Am văzut mașinării de război aflate în zonă fugind să se adăpostească!
Din ceea ce concluzionez, se pare că se va forma o Fîșie Gaza și în apropierea noastră, din Ucraina,ca o zonă tampon între Rusia și Europa.
Bineînțeles cu garanții puternice ca în Gaza, unde s-a oprit războiul la comandă și după puțin timp a reînceput!
Cine garantează că niște „inconștienți” precum cei din Hamas sau cei din Rusia nu vor reîncepe conflictul cînd vor dori!
Singura garanție e că mor oameni la această oră de foame în zonele pustiite de război și trebuie să treacă zeci de ani să se șteargă de pe obrazul Pămîntului rănile provocate de dorința de mărire a celor mari!
Așa să le ajute Dumnezeu!

Ileana Pisuc

Nota redacției: imaginea reprezentativă este un colaj creat cu o lucrare de Mihai Borodi (1950-2019).

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Sighet a avut loc  întâlnirea Tineretului Național Liberal în cadrul Școlii Memoriale „Gheorghe I. Bratianu”.
Foarte mulți tineri liberali din țară au ajuns la Sighet unde au participat la cea de-a XVI-a ediție a Școlii Memoriale, într-un oraș care păstrează urmele suferinței dintr-o perioadă cenușie a istoriei noastre, fiind unul dintre locurile unde au fost decimate, ucise, elitele României.
La deschiderea evenimentului au participat președintele PNL și prim-ministrul Ilie Bolojan, secretarul general Dan Motreanu și alți lideri liberali din  țară.
Liderii liberali au făcut o vizită la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței după care s-au deplasat la Cimitirul Săracilor unde a fost depusă o coroană de flori la troița Brătienilor.
În continuare premierul României a participat la întâlnirea cu tinerii liberali, desfășurată la Școala de Muzică din Sighet.

În continuare un scurt VIDEO cu un fragment din intervenția premierului Ilie Bolojan:

Text, foto & video: Ion Mariș

Publicarea ulterioară a motivațiilor Curții Constituționale, a hotărârilor judecătorești și a normelor metodologice la legi, se face după o gravă procedură legislativă vicioasă.

„Atunci vor fi republicile fericite: când domnitorii vor gândi sau gânditorii vor domni”. (Platon)

Este un fapt bine cunoscut că:
1) motivațiile Curții Constituționale (CC) se publică ulterior deciziilor date;
2) judecătorii pronunţă întâi soluţia și apoi (uneori după luni de zile și chiar după un an) pronunță hotărârea în care este motivată soluția dată;
3) normele metodologice date în aplicarea unor legi se publică ulterior publicării legilor în aplicarea cărora sunt date; multe legi nu s-au putut pune în aplicare luni de zile, și chiar după un an, din cauza lipsei normelor metodologice.

Consider că este vorba de o gravă procedură legislativă vicioasă, admisă de Constituţia României, de Legea privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de Codul de procedură civilă, de Codul civil și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, anomalie care constă în faptul că: 1) întâi se publică decizia CC, soluția judecătorească, legea, și 2) numai după aceea (uneori după luni de zile și chiar după un an) se publică „motivația”, adică motivele care au stat la baza acestora.

Ori, logic și rațional este faptul că, nu se poate publica o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, până când aceasta nu a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată.
În condițiile în care o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată, motivarea se poate publica și ea imediat.
Numai în cazul în care o decizie a CC, o soluție judecătorească, o lege, NU a fost temeinic fundamentată, argumentată, motivată, numai atunci se ridică numeroase și mari probleme cu motivarea, prin aceasta explicându-se și întârzierile în publicare sa.
Aceste întârzieri pot genera incertitudine juridică, pot împiedica aplicarea corectă a legilor, pot crea probleme în practică, pot afecta serios încrederea publicului în actul de justiție, inclusiv prin a se considera (justificat) că respectivele decizii ale CC, soluții judecătorești, legi au fost emise superficial, fără o temeinică fundamentare, argumentare, motivare.
Dar se poate crede și faptul că respectivele decizii ale CC, soluții judecătorești, legi au fost emise 1) fie în grabă, sub presiunea timpului, 2) fie neprofesional, 3) fie, cel mai grav, după soluții prestabilite, primite la comandă, din diferite sfere ale puterii (nota 1), precum politică, statală, la intervenția unor servicii și/sau ale altor organisme statale și/sau suprastatale.

În concluzie, este necesar ca prin legislație să se reglementeze, clar, precis și la modul imperativ, că nu se pot publica decizii ale CC, soluții judecătorești și legi dacă nu sunt însoțite, prin publicarea odată cu acestea, de „motivații”, adică de argumentele care au stat la baza acestora. Altfel spus, este necesar ca motivațiile CC, hotărârile judecătorești și normele metodologice la legi, să fie publicate și acestea tot la data publicării actelor normative în aplicarea cărora se dau.

Nota 1: Spre exemplu, pe https://www.bzi.ro/dezvaluirile-cutremuratoare-facute-de-judecatorul-ovidiu-putura-sri-cu-generalul-dumbrava-si-generalul-coldea-isi-trimitea-oamenii-in-sala-de-judecata-pentru-a-se-asigura-ca-judecatorul-da-v-4973220 se explică cum SRI, prin generalii săi Coldea, adjunctul SRI de la acea vreme, și prin Dumbravă, trimiteau oameni în sala de judecată cu plicuri pe care scria sentința pe care judecătorul trebuia să o dea împotriva inculpatului.

Bibliografie:

https://www.juridice.ro/621020/nemotivarea-hotararii-in-termenul-fixat-de-lege-consecinte.html 
https://www.g4media.ro/decizie-istorica-a-ccr-sentintele-in-dosarele-penale-nu-mai-pot-fi-pronuntate-fara-motivare.html ; https://www.luju.ro/dincolo-de-dna    
https://www.bzi.ro/dezvaluirile-cutremuratoare-facute-de-judecatorul-ovidiu-putura-sri-cu-generalul-dumbrava-si-generalul-coldea-isi-trimitea-oamenii-in-sala-de-judecata-pentru-a-se-asigura-ca-judecatorul-da-v-4973220

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

Dacă pe plan intern încă se mai poate vorbi de democrație sau puterea poporului, întru desemnarea aleșilor prin vot universal și menținerea fragilului echilibru dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească, cu însemnata contribuție a presei independente (totuși, în Statele Unite, fieful democrației occidentale și planetare, asistăm de câteva luni la răfuiala Administrației Trump cu magistrații incomozi și presa neobedientă!), în politica internațională din totdeauna și – după cum se prezintă astăzi lucrurile – poate pentru totdeauna, nu există decât vrerea marilor puteri, care, prin aranjamente politico-diplomatice scrise sau verbale, fie se concretizează în sfere de influență (interesele germane și sovietice din Pactul Ribbentrop-Molotov, respectiv cele anglo-americane și bolșevico-staliniste de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial), fie degenerează în tensiuni ireconciliabile (lungul război rece dintre Est și Vest), ba chiar în conflicte militare de mari proporții (îndelungatele și îndârjitele lupte dintre muscalii invadatori și ucrainenii patrioți, practic dintre NATO și Rusia cu aliații ei asiatici – China, Coreea de Nord, Iran).
Iată de ce spun că în politicile naționale (britanică, franceză, germană, americană, italiană, japoneză, suedeză etc.) a existat și continuă să existe o democrație mai mult sau mai puțin aparențială (în celelalte state ale lumii de ieri și de azi doar caricaturi „democratice” ale fondului autoritar, ba chiar dictatorial, precum în Rusia și China, nemaivorbind de Coreea comunistă), iar în politica internațională un neîntrerupt dictat militaro-strategic (și nu numai) al marilor puteri, practic al atotputernicilor sforari corporatiști și esoteriști (globaliști, iluminați, sioniști, francmasoni, Grupul Bilderberg ș.a.), dictat care – de la revenirea lui D. Trump la Casa Albă – a dobândit o tot mai agresivă componentă afaceristă (personală, dinastică, statală).
De pildă, îndată după preluarea puterii la începutul anului 2025, Donald Trump a pornit atât atacul la baioneta suveranistă de tip MAGA (Make America Great Again) împotriva globalismului, implicit în dauna clasicelor fundamente ale democrației americane (sfidătoarele răfuieli cu magistrații neprieteni și cu jurnaliștii prea băgăcioși), cât și împotriva ordinei mondiale, stabilită de predecesori și aliați, după cele două conflagrații mondiale și epuizantul război rece: prezența liniștitoare a trupelor americane în cadrul NATO, cel mai redutabil bloc militar al lumii actuale, precum și în bazele lor militare (la noi, cea de la Mihail Kogălniceanu) din toate zonele fierbinți ale planetei.
Atâta doar că D. Trump, demonstrând încă din primul mandat că este un necușer (foști ofițeri KGB susțin că făcuse parte în tinerețe din structurile lor) și un afacerist arogant, cu totul neînzestrat pentru marea politică americană (vezi dezastruosul acord negociat de el cu talibanii, fără participarea aliaților, ulterior decontat de Administrația Biden), în mod normal n-ar fi trebuit, cu mai multe dosare pe rol, nici măcar să devină candidatul republicanilor, necum să câștige alegerile.
Dar cum justiția nu i-a respins candidatura, iar americanii au văzut în el personajul providențial de care uriașa țară avea mare trebuință, n-au mai ținut cont nici de păcatele afaceristului și nici de cele ale politrucului, așa că l-au votat la plesneală și la grămadă.
Și iată-l pe afacerist din nou președintele Statelor Unite (cică cel mai puternic, totodată cel mai inconsecvent pământean cu atribuții politice, chit că în plan moral-spiritual este de regulă detestabil), convins fiind că merge și suta acolo unde a mers mia, că adică, după ce instituțiile statului în declin democratic l-au ajutat să încalce legea și cutumele cetățenești, își poate permite absolut orice vor mușchii lui fleșcăiți de lider suprem: să amenințe Canada, Groenlanda și Panama; să declanșeze războiul tarifar împotriva tuturor (Mexic, Canada, China, India, Japonia, Uniunea Europeană etc.), mai puțin împotriva Federației Ruse (că, de, dictatorul Putin constituie modelul său politic), război din care, prin speculații la bursă, și-a întreit averea; să mintă cu nerușinare Congresul, pe sine prezentându-se cel mai eficient președinte american din seria celor 47; să-i vâneze cu armata pe migranți și apoi să-i deporteze pe unde se nimerește (doar din întâmplare în țara lor de origine); mai înainte de-a înșfăca jumătate din metalele rare ale Ucrainei, cu o valoare de ordinul trilioanelor de dolari, sistematic să învinuiască această țară de declanșarea războiului (cu strâmba lui logică, nu acuză agresorii, ci victimele agresiunii!), iar pe președintele Volodimir Zelenski chiar să-l dea afară din Biroul Oval, declarând cu nesimțire că acesta s-a arătat nerecunoscător pentru ajutorul american de peste 400 miliarde dolari (în realitate un ajutor de 100 miliarde); să devină campionul palavragiilor, ba renegându-și catastrofalele afirmații anterioare, ba susținând în campania electorală, că – dacă era președinte – Putin n-ar fi pornit războiul din respect față de el (sic!), respectiv că-l va încheia în maximum 24 de ore după reinstalarea la Casa Albă; să-și dorească cu ardoare Premiul Nobel pentru Pace, pesemne împreună cu nevrednicul V. Putin, cu toate că în luna iunie a ordonat aviației americane să bombardeze Iranul, inamicul israeliților, adică ceea ce haramul de kremlinist ordonă în fiecare zi hoardelor sale invadatoare și criminale, cică „eroi” în „justele” lupte pentru denazificarea statului condus de… un evreu.

N.B.: Apropo de corectitudinea decernării Premiului Nobel pentru Pace (prin extensie a tuturor nobeliarelor), istoria sireaca ne înștiințează că, în perioada interbelică și imediat postbelică, printre candidați s-au numărat Benito Mussolini (1935), Adolf Hitler (1939) și I.V. Stalin (de două ori: 1945 și 1948)…

George PETROVAI

Foto: lucrare de Annamaria Antal

După lupte/ conflicte politrucianiste care au durat mai bine de o lună (aprige dispute zilnice între liderii formațiunilor pretins proeuropene, de fapt pronicușorene, ce se sfârșeau după mai multe ore în coadă de pește, ba chiar cu amenințările clonțoșilor că se retrag din alianța guvernamentală), iată că de ceva timp avem pestrițul Guvern Ilie Bolojan, din care fac parte reprezentanții (cică cei mai cu moț) ai celor patru formațiuni parlamentare europeniste (PSD, PNL, USR, UDMR), plus codița bleagă a minorităților.
Crede cineva că acest scremut guvern politic majoritar constituie soluția salvatoare pentru foarte îndatorata Românie (o datorie externă de aproximativ 200 miliarde euro) și cu un deficit bugetar de peste 9%? Nicidecum, atâta timp cât pretinșii salvatori de acuma sunt de fapt fie colegii și urmașii celor care, în decursul timpului, au creat actuala catastrofă economico-socială (și nu numai), fie indispensabilii necalificați (precum Cătălin Predoiu), ce – în virtutea rolului și al jocului său politic – își continuă cu seninătate parcursul ministerial, indiferent de coaliția cârmuitoare și de culoarea ideologico-politrucianistă a premierului!
De altminteri, se mai poate vorbi în ultimii ani despre demnitate, pricepere, culoare politică sau principii ferme (nu din cele clamate, ci cu consecvență urmate), atunci când stânga devine dreptistă de câte ori i-o cer interesele, și viceversa (vezi defuncta Uniune Social-Liberală din iepoca Antonescu-Ponta sau „sora” ei mai tânără, moșită de sinistrul cuplu Ciucă-Ciolacu), când traseismul la centru este în floare și tâlhăria legalizată (de regulă în haite – clanuri, dinastii, partide, consilii, autorități, alianțe) este în continuare pe rod bogat?!…
Poate că au fost perioade în amarnica noastră istorie când politica se făcea (și) din plăcere sau cu elan patriotic (de pildă, Alexandru Vaida-Voevod pretindea că a intrat bogat în politică și a ieșit sărac, generațiile de Brătieni n-au acumulat averi colosale din această activitate eminamente umană etc.), însă negreșit că în bolșevism și postdecembrism totul s-a degradat (sentimente, valori morale, funcții, distincții, cultură, educație ș.a.m.d.), mulți dintre (ne)oamenii acestor perioade (alogeni, turnători, răufăcători descurcăreți, oportuniști, impostori, semidocți) pretându-se la ticăloșii ce mergeau până la dezumanizare prin trădare și înjosire moral-spirituală, căci vedeau (cei de azi văd) în politică doar rampa de lansare înspre belșugul ciocoiesc, indiferent de prețul uman plătit de ei și urmașii lor pentru această detestabilă pervertire.
Asta fiind starea de lucruri în profitabila aflare în treabă, poreclită politică, lesne se poate deduce că toți mâncătorii de rahat de pe aceste meleaguri (inclusiv opozanții auriști, potiști și șoșoci) își doresc să ajungă la guvernare. Da, pentru că numai astfel se pot înfrupta pe rupte din buget, unul din puținele bunuri naționale rămase în întregime la cheremul sforarilor de la butoanele puterii.
Atâta doar că actuala coaliție guvernamentală, împreună cu plecații sau exclușii din tabăra opozanților și la țanc absorbiți de PSD, deține o confortabilă majoritate de peste 60%, așa că nici nu vrea să audă de propunerea extremiștilor cu pretenții suveraniste – formarea unui guvern de uniune națională, chipurile în interesul exclusiv al țării și al tuturor cetățenilor…

În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025 am arătat principalele căi de reducere a deficitului bugetar și de achitare a datoriei externe (căi pe care le detaliez cu această ocazie), fără ca pentru asta să fie sporite taxele și impozitele, ticălos mijloc „democratic” la care recurg toate cârmuirile slabe și neinspirate (am spus „democratic”, deoarece prin declanșarea lanțului scumpirilor, după mărirea prețului la curent și hidrocarburi, se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și bogați, deci se aplică principiul de bază al demonocrației noastre originale): (a) Economii la nivelul tuturor instituțiilor, printr-o substanțială reducere a numărului de mașini, a cotei de benzină și a deplasărilor în străinătate pe bani publici; (b) Reducerea numărului de funcționari publici  (parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori, consilieri de toate calibrele și culorile, sinecuriști de teapa băgătorilor de seamă și ai membrilor consiliilor de administrație etc.), atât prin mult necesara schimbare a Constituție (România să fie republică parlamentară, parlamentul să devină unicameral și cu maximum 300 de aleși, numărul aleșilor/consilierilor la nivelele inferioare – județe, municipii, orașe și comune, să urmeze același algoritm), cât și prin noua împărțire administrativ-teritorială (cel mult 10 regiuni sau provincii în locul celor 41 de județe, comasarea comunelor care încalcă legea prin depopulare, desființarea sectoarelor din Capitală și a inutilei funcții de viceprimar, în prima fază măcar în localitățile mici); (c)Reducerea inumanului decalaj dintre veniturile bugetare minime și cele maxime (raportul, în tot mai multe cazuri, este de peste 1 la 100!), reglementare cu insistență cerută de oficialii europeni, fiindcă nerezolvarea ei într-un anumit termen, se știe foarte bine că poate să ducă la pierderea a peste 10 miliarde euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență; (d) Impozitarea progresivă, adică așa cum se procedează (nu de azi sau de ieri) în absolut toate țările dezvoltate ale lumii; (e) Scutirea României de datoria externă (dacă nu de toată, măcar de cea mai mare parte), prin demonstrarea faptului că împrumuturile făcute în decursul timpului (desigur, fără acordul cetățenilor) intră în categoria datoriilor odioase.

Numai că Guvernul Bolojan, care ține morțiș să devină un uriaș bolovan pentru cetățenii demni și onești ai acestei țări (cu taman cinci vicepremieri  și mai mulți miniștri fără urmă de vocație, ba chiar de-a binelea necalificați pentru noua funcție, precum Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Ionuț Moșteanu la Apărare, ca să dau doar trei exemple stridente), are toate șansele ca, în foarte scurt timp, să devină extrem de impopular prin ajustarea  burselor și mărirea taxelor, îndeosebi dacă – aidoma altor cârmuiri postdecembriste – nu va îndrăzni să se atingă de sfidătoarele privilegii ale baștanilor.

George  PETROVAI

Un raport cu un nume mai degrabă conspirativ, „QX”, al ministrului de resort, mi-a atras atenţia. L-am citit şi acum (and now) îl prezint în faţa celor care vor să înţeleagă ce nu-i de înţeles, vor să ştie de ce nu se face şi nu se va face ce trebuie să se facă.

Sper că am fost destul de alambicat în exprimare, aşa cum e şi raportul „QX”. Am dat-o şi puţin pe engleză în paranteză, aşa cum e şi opera, care pare că-i făcută pentru english men, nu pentru români. Ni se bagă tot felul de englezisme care ar fi putut să rămână mai bine pe la ele pe-acasă în loc să umple complicatul raport.

„Q” vine de la românescul (glumesc!) „Question”, iar „X” de la necunoscuta „x”, dar pare mai mult a fi de la chiX. Însuşi autorul zice: „Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului”.

Toată opera (?) se numeşte „Raport de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”. Ce-am constatat că scrie acolo, se poate citi mai departe.

Suntem puşi încă de la început în temă. Citez: „Raportul QX […] utilizează studiile existente pentru concluzii și implicații pragmatice și coerente, formulate la nivel de viziune și strategii generale – aspecte care țin de atribuțiile-cheie ale unui ministru –, într-un limbaj mai accesibil publicului larg […]”.

Păi ce accesibilitate e aia unde întâlnim: evidence-based, best practices, ground-breaking/frontier research, mindsetul (exact aşa!), tenure-track, input, citizen science, head hunting, brain-drain, brain gain, top-down, arts, bottom-up, upskilling, reskilling, well-being, skills ???

Ce putem citi în lucrare, pe pagini, acum urmează.

La pagina 3: „Nivelul de analiză este așadar unul la nivel de viziune și strategie, implementarea urmând a fi operaționalizată prin demersuri specifice, ghidate de dovezi (evidence-based) – care, din păcate, pe alocuri, nu sunt suficient de numeroase și de riguroase la acest nivel – și/sau de bune practici internaționale (best practices)”.
– evidence-based
– best practices. Deducem că la „practici internaţionale” se zice în engleză „best practices”. Interesant… altfel nu ne-am fi dat seama…

La pagina 6: „Cercetarea fundamentală nu atrage resurse internaționale majore și nu generează contribuții majore (ground-breaking/ frontier research – ex. vezi numărul redus de granturi ERC în țară)”.
– ground-breaking/frontier research. Ce mai… cine ştie engleză, ştie!

La pagina pag 8: „(3) Resursa umană este (b) insuficientă, (b) distribuită neuniform în țară și (c) demotivată prin salariu și condițiile de lucru, stimulându-se astfel și fenomenul de brain-drain. „Mindsetul pentru excelență și competitivitate nu este puternic, aspect atins mai rar în analizele interne sau internaționale”.
– alfabetul ne e greu… Începe aşa: b, b, c şi tăt aşé…
– mindsetul
„… fiind eventual pregătit pentru tinerii din sistem prin mecanismul tenure-track (o poziție pe perioadă determinată se transformă în timp și la niveluri superioare în una pe perioadă nedeterminată prin performanță)”.
– simplu, nu ?
– tenure-track
„[…] în timpul angajărilor pe perioadă determinată, pe un proiect de cercetare și/sau într-un program care susține o carieră de tip tenure-track (cu șansă pe perioadă nedeterminată, în funcție de performanță)”.
– tenure-track

La pagina 9: „La toate acestea se adaugă faptul că sistemul este relativ închis, acceptând la input mai ales resursă umană locală și cunoscută pe bază personală, fără dominanța procedurilor de head hunting, pentru a-i atrage pe cei mai buni și interesați din lume”.
– input
– head hunting
„f. Nu sunt deschise și într-o logică de citizen science”.
– citizen science
„6 a. Se favorizează astfel fenomenul de brain-drain, în dauna celui de brain gain”.
– Asta voiam să spun şi eu, că brain-drain e frate vitreg (?) cu brain gain ! Amândoi au acelaşi nume de familie (Brain). Prenumele diferă…
„3.3. Puncte tari și cauzele acestora”
– adică din ce cauză există punctele astea tari ?

La pagina 10: „… – care se vor dezvolta cu poziții noi bazate doar pe senioritate și excelență strategică, inclusiv cu programe de tip tenure-track pentru tineri –”.
– tenure-track
– senioritate, adică vechime.

„…atunci nu mai pot accesa bani publici ca unități de CDI, trebuind să se susțină doar prin autofinanțare sau urmând să fie integrate în alte unități de CDI prin decizii top-down ale ministerului”.
– top-down. Top-gun ce are ?
La pagina 15: „Universitățile din Belgrad, Budapesta, Ljubljana, Novi Sad, Szeged, Vilnius, Zagreb etc. se află în clasamentul Shanghai și pentru că au o structură comprehensivă, concentrată academic (de la arte și științe socio-umane la științe, medicină și tehnologie/inginerie). În România, universitățile istorice (din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara) sunt doar parțial comprehensive […]”.
– Dicţionarul englez-român zice: comprehensiv (în engleză) = cuprinzător (în română). Deci comprehensivele şi parţial comprehensivele universităţi româneşti sunt mai mult sau mai puţin cuprinzătoare în ceea ce priveşte numărul de facultăţi. Comprehensiv e mai ştiinţific (?!)
La pagina 17: „Indiferent de misiunea aleasă, mă aștept însă la o asumare transversală a unei platforme umaniste, care să protejeze libertatea academică și autonomia universitară, dar și să stimuleze domeniile socioumane (incluzând arts) relevante pentru reașezările paradigmatice social-politice de astăzi, inclusiv integrarea cu STEM în STEAM, pentru a ne asigura că noile tehnologii sunt dezvoltate cu atenție la etică (la siguranță și la evitarea polarizărilor sociale prin accesibilitatea lor) și la acceptabilitatea socială (care trebuie să protejeze liberul arbitru și deciziile personale)”.
– arts, adică cum ? adică ce ?
– Referitor la ultimele 3 rânduri de mai sus: aha!… Sau îhî… Ceva, pe-acolo…

La pagina 18: „Am început acest demers într-o logică bottom-up (integrare voluntară, directă sau ghidată),”.
– Logica bottom-up e evidentă, clară pentru toată lumea.

„Pentru a favoriza fenomenul de brain-gain și a reduce fenomenul de brain-drain, pozițiile în universitate trebuie ocupate prin concursuri corecte și larg popularizate. Intrarea în sistem ar trebui să fie pe poziții determinate, unele în logica tenure-track, pentru a proteja tinerii,”.
– iar brain-drain şi gain, şi tenure – pack, pardon track.
„(c) implicarea mai activă în formarea pe tot parcursul vieții (upskilling, reskilling)”.
– upskilling, reskilling. Bine zis!
– Obosit, cititorul se revigorează imediat când dă peste ceva cunoscut mai departe: fake news!

La pagina 19: „În acest context, vezi și promovarea sănătății psihice și a bunăstării (well-being) și controlul violenței și consumului de droguri, în secțiunea învățământului preuniversitar”.
– well-being
– well, sau uel…gud giab…sau gud giob, nu-mi aduc aminte cum se scrie!…

La pagina 20: „La nivel mai general (de bază și/sau minimal) se pornește de la cinci competențe de bază (cu accent pe componenta de skills)”.
– adică cum skills ? Aptitudini nu se putea spune ??? Vai de noi!…
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea,” etc., etc.
– Exact! Simplu spus! Simplu ?…

La pagina 23: „Consider că noua structură a ciclurilor educaționale este una bună, care pregătește învățământul obligatoriu (3-18 ani) prin educația antepreșcolară (3 luni-3 ani),”, etc.
-Când vom vedea prima generaţie de profesori pentru învăţământul antepreşcolar ? Mă gândesc că şcolarizarea (?) se va face la domiciliul antepreşcolarului de 3, 4 luni.

La pagina 27: „Ideea centrală este că pozițiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condițiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziții pe perioadă nedeterminată în funcție de viabilitatea lor și de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali!)”.
-Totul e tenure-track de logic…

„Posturile libere pe perioadă determinată pot să fie rezervate în condițiile legii sau nerezervate (tenure-track)”.
-Normal, după cum ştim deja, toate se fac cu/prin tenure – track. Pak!
Am mai găsit în lucrarea „QX” pasaje care se repetă, cuvânt cu cuvânt.  Dau nişte exemple.
La pagina 20, secţiunea „Învătământul preuniversitar”, scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.
La pagina 35, secţiunea „Concluzii şi discuţii generale”,scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial, mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.

La pagina 20, secţiunea „Învăţământul preuniversitar”:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a , respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La fel scrie şi la „Concluzii şi discuţii generale” de la pagina 35:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată și regândită pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La pagina 13:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Pentru cine n-a înţeles din prima, fragmentul se reia la pagina 35:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Presupun c-ar trebui să pun un final deja. Mai bine puneţi-l dumneavoastră, cititorii. Eu nu mai am ce zice!

Horia PICU

…şi – mai important! – ce NU poate face!

M-am uitat pe site-ul https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii/rol-si-atributii1683615363 şi am scos de-acolo câteva articole care ne pot ajuta să ştim dacă „drobul de sare” electoral se poate sau nu rostogoli peste imaginaţia noastră bolnavă de scenarită. Câteva fragmente, la care mi-am permis nişte comentarii.

„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. […] veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României)”.
(Mă) întreb:
– Cum garantează mister president independenţa ţărişoarei? Cum garantează acelaşi personaj integritatea ţării? Se răţoieşte la cei care vor bucăţi din Romănia şi le spune: „Bă, să nu vă (mai) prind pe lângă graniţe, că nu ştiu ce vă fac! Păi nu vă e ruşine?”
– Cum veghează mister president ca autorităţile publice să funcţioneze bine? Bine pentru cine?
– Cum mediază preşedintele între puterile statului, între stat şi societate? Încerc un răspuns: „Fiţi cuminţi, copii! Ia împăcaţi-vă!”

„În cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.
(Mă) întreb:
– „Poate” nu înseamnă „trebuie”. Înseamnă – în cazul de faţă – că preşedintele, dacă vrea, explică, dar dacă nu vrea, nu explică. Preşedintele poate fi suspendat din funcţie, dar nu-i obligatoriu. Poate să rămână aşa cum am stabilit. Dacă-l doare la bască, nu dă explicaţii!

„Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. Decretele emise de Preşedintele României privind tratatele internaţionale încheiate în numele României, […], se contrasemnează de prim-ministru. (Articolul 100 – Constituția României)”.
Înţeleg că:
Dacă nu contrasemnează prim-ministrul, degeaba dă domn preşedinte decrete despre una, alta.

Să vedem mai departe ce zice Constituţia despre ce poate face şi ce nu poate face preşedintele României. Sursa folosită, tot: https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

„ARTICOLUL 77 Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”.
– Fără dubii! Legile le face Parlamentul. Domn preşedinte poate trimite înapoi legea în Parlament o singură dată! Apoi, trebuie s-o semneze!

„ARTICOLUL 85 Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.
– Aici e clar că…nu-i deloc clar. Candidat la funcţia de ministru întâiul poate fi şi Gică de la Sculărie? Poate, dacă pe ăsta-l desemnează domn preşedinte! Apoi, Gică face un guvern, şi il presidente îl binecuvântează după ce Parlamentul zice da.

„ARTICOLUL 86 Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
– Adică ceva de genul: „voi ce ziceţi, cum o rezolvăm p-asta, că ne bat ăia la cap să…”
– Încă ceva. Peşedintele consultă Guvernul, adică-i cere sfaturi sau Guvernul cere sfaturi preşedintelui?

„ARTICOLUL 89 Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
– Constat că aici nu-i clar de ce preşedintele îi consultă pe preşedinţii celor două Camere. Dacă senatorul şi deputatul şef zic „Nu!”, atunci preşedintele mai dizolvă ceva? Sau trece la experimente de chimie, că acolo se foloseşte din plin dizolvarea?

„ARTICOLUL 92 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Aşadar, Preşedintele poate (atenţie, poate, dar nu-i obligat…) declara, după (!!!) aprobarea Parlamentului, mobilizarea generală a armatei. Deci domn preşedinte trebuie să asculte de Parlament!

„ARTICOLUL 100 Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru”.
– Rezultă că dacă nu se publică în Monitorul Oficial, actele compuse de preşedinte sunt nule.
– Sunt nişte articole (la punctul (2) care, pentru a intra în legalitate, trebuie contrasemnate de prim-ministru. Altfel n-au valabilitate! Ce scrie în acele articole:

articolul 91 alineatele (1) şi (2)
„(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”.
– Să nu fim pesimişti! „Drobul de sare” de care am amintit la începutul articolului stă bine fixat!
Chestia aia, că ne ducem în picaj de la vest la est dacă…, nu merge! Nu se poate! Zice Constituţia! Aşadar, nu suntem în pericol iminent.
– Tratatele internaţionale sunt negociate de Guvern. Important de ştiut!

„ (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.
– Treaba lui. Fie! Desfiinţează/ înfiinţează, noi cu drag muncim!

articolul 92 alineatele (2) şi (3)
(2) „El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare”.
– Deci preşedintele poate face ce vrea (mă reder la mobilizare, normal!) doar 5 zile, sau nu poate deloc, dacă Parlamentul se opune!

(3) „În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Măsuri… cam greu de crezut că poate lua un civil măsuri, în afară de a chema şefii armatei şi a discuta cu ei, iar preşedintele să dea, aprobator şi habarnist (oricare ar fi acel preşedinte de republică!), din cap.

Articolul 93 alineatul (1) se referă la starea de asediu sau starea de urgenţă. Articolul 94 literele a), b) şi d) -se referă la acordarea de gradaţii militare, decoraţii, titluri de onoare, la graţiere.
– Aici e totul clar.

ARTICOLUL 103 Învestitura
„Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
– Să ne reamintim un fapt: consultarea partidului sau a grupului de partide cu majoritate parlamentară nu pare a fi în România ceva necesar. Am mai avut un caz, şi asta-i o mare problemă. Când a apărut Constituţia României, trăiam într-o lume care, pare-se, nu era atât de meschină cum a început să fie din 2004 încoace…

Închei articolul cu o veste bună, care zice că prim-ministrul nu poate fi revocat de preşedinte:
ARTICOLUL 107 Primul-ministru
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
– Adică prim-ministrul poate sta cât vrea el, sau cât vrea Parlamentul, în coastele preşedintelui. Sau poate pleca să fabrice covrigi.

N-am găsit nicăieri scris că preşedintele României poate da case cu un leu, că ne poate scoate din NATO şi UE, că poate mări salariile, pensiile, că poate face fabrici şi uzine.

În ultimii zece ani, am văzut cu toţii că renumitul îndemn auzit la televiziunea publică în decembrie 1989 („…fă-te că lucrezi”), a devenit o obişnuinţă prezidenţială.

Am convingerea că cine va ieşi învingător pe 18 mai, chiar va lucra!

Horia PICU

Încă din adolescență m-am atașat atât de mult de valorile americane (libertate, democrație, nivel de trai, cultură, vestimentație ș.a.m.d.), încât pe la 17 ani, împreună cu un coleg de liceu, am luat hotărârea ca, în vacanța de vară, să mergem la Constanța, unde, ajutați de noroc, să ne ascundem pe o navă (românească sau străină) și astfel să ajungem în mult dorita lume nouă nord-americană. Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, îndeosebi în cazul unor adolescenți necugetați și îndrăzneți, ne-am procurat taman atâția bani cât credeam că ne vor acoperi cheltuielile cu drumul și niscaiva hrană până la mare.
Nu ne-au ajuns (cred că fiecare dintre noi își rostuise cam 100 de lei), motiv pentru care nu numai că de la București încolo am mâncat răbdări prăjite, dar – gândindu-ne de-abia acuma la greutățile ce ne așteaptă în oraș și port – n-am avut încotro și am făcut blatul…
Și iată-ne sosiți trudiți, flămânzi și morcoviți în orașul de pe malul mării, dar nici pomeneală să putem pătrunde în incinta portului, necum să ne furișăm pe vreun vas pregătit de drum, a cărui destinație să fie Statele Unite. Cum speranțele plecării s-au risipit deodată cu ultimii noștri bănuți și cum foamea ne dădea ghes, bașca neplăcuta perspectivă de-a dormi cu frica-n sân pe băncile parcurilor sau în incinta gării, ne-a părut bine când am izbutit să intrăm într-o echipă de zilieri, ce efectua săpături în apropire de Năvodari. Măcar așa ne-am asigurat hrana zilnică, dormitul într-o șandrama de tablă cu paturi suprapuse și desele îmbăieri în mare, plus mizera plată pentru istovitoarea muncă de 10 ore, pe o căldură sufocantă.
Totuși, puținii bani primiți s-au dovedit îndestulători nu doar pentru cumpărarea biletelor de întoarcere (prilej de justificată mândrie pentru noi), ci și ca să ne spălăm obrazul de rușinea plecării intempestive de-acasă, episod ținut secret și, tocmai de aceea, peste doi ani necuplat de securiști cu interceptarea uneia dintre scrisorile adresate de mine postului de radio „Europa liberă”. Lesne de priceput că, dacă anchetatorii ar fi cunoscut această tentativă a mea de-a părăsi țara la sfârșitul clasei a zecea, pedeapsa era cu mult mai grea ca cea înfățișată în articolul Amintiri cu securiști.

În pofida acestor riscante eșecuri personale, încrederea mea în rolul izbăvitor al democrației occidentale (în special al celei americane) n-a slăbit, chiar dacă numeroasele lecturi mi-au demonstrat fără putință de tăgadă că anglo-americanii (mai exact W. Churchill și Franklin D. Roosevelt) ne-au vândut lui I.V. Stalin după al doilea război mondial, supliciu care a durat aproape o jumătate de veac (mă rog, atrocea consecință a împărțirii sferelor de influență între învingători), că filosoful francez Henri Bergson neagă existența criteriilor viabile de selecție a valorilor în democrațiile apusene și că gânditorul german Hermann von Keyserling (născut în Estonia pe 20 iulie 1880, mort în Austria la 26 aprilie 1946) vedea colectivismul american „la fel de dăunător ca cel rusesc”. Unde mai punem la socoteală tulburătoarea mărturie a compatriotului nostru Constantin Virgil Gheorghiu din romanul Ora 25…

Însă, cu toate aceste incontestabile dovezi privind fragila condiție a omului din pricina fanatismului tuturor ideologiilor (atât ale Estului, cât și ale Vestului), în articolul America a fost sfidată de o triadă deocheată din 30 iunie 2018, făceam următoarea afirmație interogativ-exclamativă, justificată pentru conduita politicienilor americani de la acea vreme: „Păi cum să nu fie românii proamericani, când yankeii întruchipează ideea de prosperitate și libertate, când, prin principiile wilsoniene ale autodeterminării popoarelor, ei au contribuit decisiv după prima conflagrație mondială la formarea națiunilor europene libere, așa încât jertfele și aspirațiile noastre legitime s-au putut concretiza în România Mare, și când, în lunga și amarnica perioadă de bolșevizare, cei mai mulți dintre români (eu am fost unul dintre ei) doreau cu ardoare să vină odată americanii și să-i scape de colectivismul rusesc?!”

Dar iată că alegerile prezidențiale din 2024 sunt câștigate de necușerul (are mai multe dosare pe rol), înfumuratul, arghirofilul și necalificatul Donald Trump, despre care se știa încă din primul lui mandat cât este de aberant și catastrofal în negocieri. De pildă, nu numai că acordul încheiat doar de el (fără participarea aliaților) cu talibanii le-a dat acestora mână liberă la atrocități și, în timpul administrației Biden, armata – potrivit termenilor înțelegerii – a trebuit să se retragă în grabă, dar nerecunoscându-și nicio vină, acuma (la început de nou mandat) își acuză predecesorul atât de retragerea precipitată din Afganistan și de dezastrul aferent, cât și de… declanșarea războiului din Ucraina!

Deci nu „țarul” Putin este vinovat de agresiune, distrugeri și curmarea atâtor vieți (civili, bătrâni, femei și copii, dimpreună cu sutele de mii de luptători ucraineni, ruși și nord-coreeni), ci ba Joe Biden, ba președintele V. Zelensky, pe care cu ceva timp în urmă l-a făcut „dictator” (ulterior a negat că el ar fi folosit acest epitet!), iar de curând, cu prilejul vizitei liderului ucrainean la Casa Albă, și-a permis incalificabilă golăneală să strige la musafir și să-l dea afară. Motivele acestui megaderapaj nu sunt fleacurile invocate de partea americană (cică ucraineanul n-ar fi fost suficient de recunoscător, inclusiv prin refuzul de a purta costum până la încheierea unei păci juste pentru țara lui), ci faptul că șeful statului european ar fi pus la îndoială promisiunile rușilor, deci însuși viitorul proces de pace, și mai ales acela că a refuzat ca, fără garanții de securitate, să cedeze jumătate din resursele/mineralele rare ale Ucrainei.

În paranteză fie spus, un nătărău american exclama după nefericitul incident că este mândru de președintele D. Trump, iar alt nătărău din România, se bucura într-o mizerie de text că bravul ucrainean a fost amarnic insultat de primii doi (ne)oameni ai actualei administrații – președintele și vicepreședintele. Păi, nenicilor, rușine fără margini ar trebui să le fie celor doi nesimțiți, care au încălcat într-un mod monstruos legile diplomației și ale ospeției (n-am știre ca în vremurile moderne vreun „ordinar” de cârmuitor să fi procedat astfel!), totul din pricina goanei lor turbate după bani. Or, în anturajul lui Trump, acest lucru este cu putință (sigur se va repeta, ori de câte ori bolovănosul yankeu va întâlni un dârz interlocutor), pentru că niciunul dintre ciracii lui (consilieri, miniștri) nu îndrăznește să-l contrazică și, la o adică, să-i atragă atenția că a luat-o serios pe arătură.

Întrucât toți dictatorii nătăfleți, dar cu aere de atotștiutori, permit să li se spună doar ceea ce vor să audă, nu-i de mirare că Trumpul îl consideră pe Putinos inteligent și-l numește prietenul lui. Desigur, la trăsăturile de gașcă politică (nu trebuie uitat Kim Jong-un, fiorosul lor amic), se adaugă cele de breaslă (foști spioni sovietici susțin că Rățoiul ar fi fost racolat de KGB în anul 1987) și ale firii (yankeul și muscalul sunt amândoi lăudăroși, mincinoși, lacomi de bani, ahtiați după lingușiri, cruzi și răzbunători).

Bombasticul și lungul discurs ținut în urmă cu puțin timp de Trump în fața camerelor reunite ale Congresului, este atât de înțesat cu laude (alți președinți n-au realizat într-un mandat, ba chiar în două, atâtea lucruri câte a făcut el în doar câteva săptămâni!) și atâtea minciuni gogonate (Zelensky nu i-a trimis vreo scrisoare, ci doar a postat un mesaj pe platforma X; Statele Unite n-au ajutat Ucraina cu 450 miliarde dolari, ci cu circa 100 miliarde, un ajutor mai mic decât cel dat de UE; la lucrările Canalului Panama au murit sub 400 de americani, nicidecum zeci de mii; războiul ruso-ucrainean n-a făcut milioane de victime, ci sub două milioane de morți și răniți, cei mai mulți din rândul rușilor; prin ridicarea tarifelor, taxelor și impozitelor, care – avertizează specialiștii – toate se reflectă în costuri, economia americană va înregistra în curând pierderi, nicidecum fabuloasele câștiguri visate de trumpiști etc.), încât nu cred că e nevoie de alte dovezi la acest penibil capitol…

Considerându-se providențial pentru americani, practic pentru întreaga planetă (pesemne că, aidoma lui Hitler și Stalin la vremea lor, se socoate mai îndreptățit ca Putin și Kim Jong-un la Premiul Nobel pentru Pace!), după „eleganța” diplomatică cu care – secondat de slugarnicul și necalificatul JD Vance – l-a tratat în Biroul Oval pe președintele Zelensky, instabilul Trumpov (da, căci modelul lui politic actual este odiosul dictator muscal) a ordonat suspendarea imediată a ajutorului militar și a schimbului de informații pentru Ucraina. Și poate că el, împreună cu lamentabilii lui ciraci (alde Elon Musk), nu s-ar fi sinchisit că, prin această josnică răzbunare, încurajează bombardamentele rusești asupra Ucrainei, dacă tot mai mulți senatori și congresmeni republicani (nu mai vorbesc de cei democrați) n-ar fi criticat măsura cu asprime, cerând administrației continuarea ajutorului militar și umanitar pentru poporul agresat de hoardele putiniste.

Cum Buldogul are nevoie ca de aer de sprijinul politic al tuturor republicanilor, inclusiv pentru utopica șansă a celui de-al treilea mandat (păi de ce, mă rog, să fie dictatori pe viață doar rusul, chinezul și nord-coreanul?), iată motivul pentru care imprevizibilul și inconsecventul lider american, uitând în aceste condiții de tovărășia kaghebistă, de îndată a schimbat foaia și i-a amenințat pe muscali (în opinia lui mai „înțelegători” ca ucrainenii) cu cele mai cumplite sancțiuni economico-financiare, dacă refuză să înceapă negocierile de pace. Numai că putiniștilor prea puțin le pasă de sancțiuni (cică, susțin ei, au trecut teferi și neafectați peste multe altele), atâta timp cât primesc ajutor politic, economic și militar din partea Chinei, Iranului și Coreei de Nord, mai nou (după restabilirea ambasadelor la nivelul anterior) chiar din partea Statelor Unite.

Da, pentru că ticălosul lor scop, neîncetat declarat, scop care are darul să-i alarmeze deopotrivă pe ucraineni și pe aproape toți europenii (mai puțin pe unguri, slovaci și alți proruși înrăiți), nu constituie nici cel mai mic pericol pentru americanii situați peste Atlantic, îndeosebi acuma când administrația Trump este pe punctul să sacrifice tradiționalele și fructuoasele relații economico-financiare și geo-politice cu europenii, în primul rând cu britanicii (cu bune și cu rele, America este creația de vârf a europenilor!), în naiva încercare politică de-a decupla Rusia de China și apoi de-a stăvili expansiunea colosului galben printr-o redutabilă alianță americano-rusă: ducerea până la capăt a „operațiunii militare speciale”, așa încât tratatul de pace să fie în realitate o capitulare pentru Ucraina distrusă și amputată teritorial (în limbaj kremlinist „denazificată și demilitarizată”, adică gubernizată), iar Rusia slăbită economic, însă puternic înarmată și animată de nepotolite tendințe expansioniste, să poată ține în șah întregul continent, în primul rând vecinii (țările baltice, Polonia, Republica Moldova, România) de-abia ieșiți din ghearele sovieticilor.

Nefiind în momentul de față înarmată corespunzător (vorba premierului polonez Donald Tusk: 500 de milioane de europeni așteaptă ajutorul militar al celor 350 de milioane de americani, ca să-i apere de 140 milioane de ruși), Uniunea Europeană este profund îngrijorată nu numai de redusul ei potențial militar, în comparație cu cel rusesc (tocmai de aceea, după recentele semnale neprietenești primite de la Casa Albă, liderii bătrânului continent au decis să aloce în acest scop circa 800 miliarde de euro), ci și de marile concesii pe care Trump, peste capul ucrainenilor și al europenilor, ar putea să le facă rușilor, ceva similar cu catastrofalul acord încheiat de el cu talibanii.

De ce afirm că încercarea lui Trump de-a decupla Rusia de China este o naivitate? Din următoarele trei motive: (a) Spre deosebire de anii ’70 (epoca Mao Zedong), când – din pricina fricțiunilor cu Uniunea Sovietică – China a bătut palma cu SUA, în timpul celor peste trei ani de război s-au strâns atât de mult relațiile pe diverse planuri dintre muscali și asiatici, încât China a devenit principalul partener comercial al Rusiei, lucru care nu poate/nu se dorește să fie schimbat la ridicola dorință a lui Trump, mai ales că acesta a avut proasta inspirație să declanșeze războiul tarifelor cu colosul galben; (b) Atât Putin, cât și Xi doresc o lume multipolară, deci amândoi urăsc Statele Unite pentru poziția lor de lider mondial, pe care caută să și-o întărească necontenit prin toate mijloacele; (c) Nici liderul chinez și nici cel rus nu acceptă să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard, ei știind prea bine că mandatul clonțosului și nesigurului american (dacă și-l va duce până la capăt!) se încheie peste mai puțin de patru ani și că – din motive întemeiate (vârsta înaintată, gafele yankeului) – șansele celui de-al treilea mandat sunt practic egale cu zero.

Apropo de grija Trumpului pentru respectarea principiilor democratice nu doar în România (se spune că, îmboldit de mult dubiosul Elon Musk, își va trimite un emisar ca să constate că „profetului” Călin Georgescu… i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale de către BEC), ci practic în toată Europa jignită și aproape abandonată de el, eu zic că ar trebui să se uite mai atent în propria „ogradă” și să realizeze că face de rușine democrația americană și marea ei politică internațională.

Închei cu o foarte profundă și mereu actuală spusă japoneză: „Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”, precum și cu câteva aforisme ale excepționalului Baltasar Gracián (Oracolul manual, BPT, Editura Minerva, București, 1975), care se potrivesc ca o mănușă Trumpului și ortacilor săi: „Marele August se mândrea că e mai mare om decât împărat”; „Portul omului e fațada sufletului”; „Judecata se retrage în fața sentimentului”; „Trufia a fost totdeauna supărătoare”; „Mintea nu trebuie să stea în șira spinării”; „Omul ciudat rămâne izolat”.

George  PETROVAI

Foto: „Luceafăr stins”, lucrare de Călin Ițoaie

La alegerile locale de anul trecut (09 iunie 2024), avocatul Vasile Moldovan a reușit să „surclaseze” competitorii și să-și adjudece conducerea primăriei Sighet pentru al doilea mandat. Acest fapt înseamnă o și mai mare responsabilitate, așteptările cetățenilor fiind la cote înalte. Domnul primar a accepta să  discutăm despre problemele dar și despre perspectivele orașului nostru.

Ion Mariș (I.M.): Domnule primar cât de mult v-ați dorit un al doilea mandat la conducerea primăriei?
Vasile Moldovan (V.M.):  Am fost întotdeauna motivat de dorința de a contribui la dezvoltarea și binele comunității în care am crescut, care m-a format și în care am ales să mă întorc după terminarea studiilor. Al doilea mandat de primar este o continuare firească a proiectelor începute și a angajamentului față de locuitorii orașului nostru. Nu a fost vorba despre o ambiție personală, ci de un angajament față de comunitatea care mi-a acordat încrederea în urmă cu patru ani și care, pe parcursul primului mandate, m-a făcut să înțeleg că sunt pe drumul cel bun.

I.M.: Primul mandat, primii patru ani au fost marcați de lupta destul de „zgomotoasă” de la vârful conducerii primăriei. Totuși, contrar tuturor cetățenilor dezamagiți de puținele fonduri atrase, au intrat și bani din surse externe. Ce sumă totală a intat la bugetul local – în cei patru ani – prin proiecte, și care au fost cele mai importante?
V.M.: Peste 100.000.000 euro (implementate și în derulare). Astfel:

PROIECTE IMPLEMENTATE/ FINALIZATE ÎN ULTIMII PATRU ANI:
1.Achizitie mijloace de transport public – 7 autobuze electrice de 12 metri, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de deal, 2 de staţii de încărcare rapidă și 7 de staţii de încărcare lentă, sursă de finanțare POR – valoare 23.800.050, 00 lei.
2.Etica si integritate, (creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților la corupție, creșterea transparenței și eticii prin dezvoltarea și implementarea unor măsuri de prevenire a corupției, îmbunătățirea cunoștințelor salariaților în ceea ce privește prevenirea corupției), sursă de finanțare POCA/924/2/2 – valoare 916,60 lei.
3.MARMATIA- Strategii și standarde (simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office și front-office pentru serviciile publice furnizate), sursă de finanțare POCA/972/2/1 – valoare 421.443 lei.
4.STEM Education in vocational and Professional Schools (ateliere de lucru privind educația STEM, cursuri de formare , tabără pentru elevi, program de mentorat în antreprenoriat, în robotică/ 3D și artă fotografică, întâlniri ale Consiliului Consultativ, achiziția de echipamente pentru modernizarea atelierelor/ laboratoarelor din cele 6 licee implicate), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 490,28 lei.
5.SAFE FUTURE (realizarea Sistemului de supraveghere video, gestionat de Direcția Poliția Locală, compus din Dispecerat central de monitorizare, centru de backup și rețea de camere video fixe și mobile (36), distribuite în 17 locații), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 196.750,25 lei.
6.REVITAL (revitalizarea resurselor naturale în Solotvyno cu o perspectivă generală pentru prevenirea poluării ulterioare a Bazinului Tisei Superioare prin pregătirea unui sistem complex de monitorizare), sursă de finanțare ENI CBC/HUSK/RO/UA – valoare 938,10 lei.
7.Construire Gradinită și dotare cu mobilier, sursă de finanțare POR/401/10/1 – valoare 690,90 lei.
8.Sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public (achiziționarea și instalarea unui număr de 687 de corpuri de iluminat cu LED și achiziționarea și instalarea sistemului de dimare/telegestiune), sursă de finanțare AFM – valoare 340.208,58 lei.
9.Wifi4you (acces de înalta calitate la internet în spații publice), finanțat de Comisia Europeană – valoare 000 lei.
10.Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Municipal Sighetu Marmației prin reabilitarea/ modernizarea/ extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, finanțat prin POIM – valoare 574.104,00 lei.
11.Programul „Curățăm România”- „Sănătatea Mediului, condiționează sănătatea ta!”, sursă de finanțare AFM – valoare 000 lei.
12.ROMarmatia – abordare integrată a sărăciei și excluziunii sociale, sursă de finanțare POCU – valoare 387.807,55 lei.
13.Întocmire documentații tehnice – DTAC- Muzeul „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” în vederea depunerii unei finanțări prin programul POR, finanțare prin POAT/868/1/1/1 – valoare  820, 00 lei.
14.Servicii sociale integrate, proiect depus de Consiliul Județean Maramureș în Parteneriat cu Municipiul Sigehtu Marmației în valoare de 587.920,55 lei.

PROIECTE ÎN CURS DE IMPLEMENTARE:
1.Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Liceului „Tehnologic Marmația”, finanțare prin AFM/BL – valoare 236.499,02 lei.
2.Renovarea energetică moderată a Școlii gimnaziale nr. 10, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 036.565,24 lei.
3.Consolidarea mobilității urbane, finanțare prin PNRR, Componenta C10 – valoare 375.000 lei.
4.Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare, finanțare prin PNRR, Componenta C15 – valoare 256.514,56 lei.
5.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, bloc nr. 4 de pe strada Cuza Vodă, și a blocurilor nr. 1 și nr. 2 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 024.766,00 lei.
6.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, blocurile nr. 3, nr. 4 și nr. 9 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 609.824,00 lei.
7.Construire, echipare și operaționalizare Creșă medie str. Făget, finanțare prin PNRR, valoare 640.271,92 lei.
8.Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, finanțare prin  PNRR, Componenta C10 – valoare 384.211,29 lei.
9.PUZ – ZONA INDUSTRIALA/ PUZ-REGENERARE URBANA/ PUZ-MALURI/ PUZ-ZONA PROTEJATA/ PUZ – MODELARE CULOAR, finanțare prin PNRR, Componenta C10, valoare 925,01 lei (pentru fiecare puz)
10.Construire insule ecologice digitalizate în Municipiul Sighetu Marmației, finanțare prin PNRR – valoare 639.088,50 lei.
11.Reducerea riscurilor infecțiilor nosocomiale în Spitalul municipal, finanțare prin PNRR – valoare 679.772,45 lei.
12.Reabilitare si dotare Sectii chirurgicale Spitalul municipal, finanțare prin CNI- valoare 364.700,31 lei.
13.Reabilitare străzi: Gheorghe Barițiu, Zimbrului, Corbului, Locul Târgului, Gării, Pintea Viteazul – parțial, finanțare prin programul național Anghel Saligny – valoare 223.782,48 lei.
14.Pod peste Tisa în zona Teplița – în parteneriat cu Consiliul Județean, finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, valoare 248.584,32 lei.
15.Construirea bazei sportive de pe strada Făget, finanțare prin CNI, valoare 375.205,58 lei.
16.Cresterea Eficientei Energetice a Spitalului municipal, finanțare prin PNRR C5 – valoare 808.884,34 lei.

PROIECTE IN CURS DE EVAUARE /CONTRACTARE:
1.REABILITARE MODERNIZARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ȘCOALĂ CU 16 SĂLI DE CLASĂ, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
2.REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA LICEULUI TEORETIC „LEOWEY KLARA”, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
3.NEXT SAFE FUTURE (continuare proiect safe future, instalare 30 camere de supraveghere), finanțare prin HUSK/RO/UA – valoare 1.460.000 lei (în evaluare);
4.GREEN HORIZONS dezvoltarea de zone verzi urbane, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 855 lei (se află în evaluare);
5.FIRST AID READY! Pregătirea a 100 de profesori din România și 100 de profesori din Ucraina în furnizarea în primul rând ajutor și să-și antreneze abilitățile de a răspunde situațiilor de criză, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 000 lei (în evaluare);
6.PROFI SCHOOL UP, 6 unități educaționale modernizate/îmbunătățite: școala profesională superioară #21, școala profesională superioară #13 în Ivano-Frankivsk (UA); Liceul „Simion Bărnuțiu” Liceul Tehnologic Carei Tasnad din județul Satu MAre (RO); Liceul Tehnologic Marmatia și Liceul Pedagogic Taras Sevcenko Sighetu Marmatiei; finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 575.000 lei;
7.Bridges Between Cultures, achizitionarea unei scene mobile de concert, din aluminiu, pachet Sound Pachet Mixer, Cablaj, diverse accesorii si lumini de scena. Se va organiza un Festival multicultural cu participare internatională. Ungaria, Slovacia, Ucraina si ateliere de lucru de dans și artă tradițională, finanțare prin Interreg HUSKROUA – valoare 1.136.965,00 lei (în evaluare);
8.Regenerare urbană prin revitalizarea pieței agro-alimentare locale POR PRNV/2023/714.B/1 – Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice – valoare  116.429,67 lei (în evaluare);
9.Construirea unei unitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea compensarii consumului propriu, finanțare prin PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 – evaluare 14.961.072,50 lei (în evaluare);
10.MaraHUB – Finanțarea bibliotecilor din județul Maramureș pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, finanțare prin PNRR COMPONENTA 7 – valoare 17.856.902,45 lei (în contractare);
11.Reabilitare și dotare „Casa Muzeu Dr. Ioan Mihaly de Apșa”, finanțare prin PRNV/54/PRNV_P7/OP5/RSO5.1/PRNV_A1 – PRNV/2023/711/1 – valoare 19283050 (în evaluare);
12.Construire bazin de înot – finanțare prin CNI (aflat pe lista de sinteză).

I.M.: Cu ce gânduri ați demarat actualul mandat?
V.M.: Am demarat cel de-al doilea mandat cu gândul de a continua procesul de dezvoltare al Sighetului și de a îmbunătăți calitatea vieții concetățenilor mei . Poate veți spune că sunt cuvinte mari, dare eu consider că de asta avem nevoie acum la Sighetu Marmației.

I.M.: În actuala conjunctură, chiar criză economică am putea spune, care sunt prioritățile pe care vi le asumați?
V.M.: Prioritățile mele sunt clar stabilite: să aduc schimbări concrete în infrastructură, să sprijin educația, sportul și sănătatea și să asigur transparența și colaborarea continuă cu toți locuitorii. Am încredere că, împreună cu echipa din primărie, cu consilierii locali și cu sprijinul comunității, vom reuși să îndeplinim obiectivele stabilite.

I.M.: O problemă sesizabilă în orașul nostru este curățenia. Nu este la nivelul la care și-ar dori cetățenii. Cum vi se pare azi – privind acest aspect – orașul și de ce?
V.M.: Și eu consider că acest aspect trebuie să fie mereu o prioritate. Deși am realizat unele progrese prin creșterea frecvenței de colectare a deșeurilor, amplasarea unor noi pubele și organizarea de campanii de conștientizare – sunt conștient că încă există loc de mai bine.
Astăzi, privind orașul, pot spune că în multe zone s-au făcut îmbunătățiri, dar nu este suficient. Lucrăm la implementarea unor soluții pentru a optimiza managementul deșeurilor, prin îmbunătățirea infrastructurii de colectare selectivă și prin încurajarea cetățenilor să fie mai atenți la menținerea curată a spațiilor publice. Este un proces continuu și, cu ajutorul tuturor cetățenilor, sunt convins că putem face din orașul nostru un loc mai curat și mai plăcut de trăit.
Avem în implementare proiectul de construire de insule ecologice digitalizate, am semnat deja contractual pentru  execuția platformelor pe care vor fi montate cele 50 de insule ecologice și sunt convins că vom resimți o îmbunătățire a acestui aspect.

I.M.: Aveți și – se pare – veți avea o bună colaborare cu viceprimarul orașului. În Consiliul Local aveți o majoritate „impenetrabilă”. Ce proiecte credeți că veți implementa în următorii ani?
V.M.: Varianta de ocolire Sighetu Marmației a fost avizată de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional. În şedinţa Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe din 21 august 2024, au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate care vizează realizarea variantei de ocolire a municipiului Sighetu Marmației.
Valoarea totală a investiției este de 238.843.000 lei, traseul va avea o lungime de 4,15 km, iar durata de execuție va fi de 24 de luni. Finanțarea, asigurată prin Programul Transport 2021-2027, are ca ordonator principal de credite Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Centura va rezolva una dintre problemele cu care ne confruntăm tot mai mult în ultimii ani, congestionarea traficului rutier. Aceasta va face legătura cu cele două drumuri naționale care tranzitează orașul și cu noul pod peste râul Tisa, din zona Teplița.
Conform proiectului drumul de ocolire va avea un pasaj suprateran, intersecții de tip sens giratoriu, un drum care face legătura cu fosta platformă CPL, o parcare generoasă, iar podul de beton armat peste râul Ronișoara va fi reabilitat. Traseul variantei de ocolire suprapunându-se cu traseul drumului național DN 18, presupune totodată modernizarea acestuia.
A fost aprobat proiectul „TraFixNetwork_RO-UA: collaboration network for climate change adaptation and disaster risk prevention”, depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027.
În cadrul proiectului va fi înființat un Centru pentru Situații de Urgență și a unei rețele de cooperare transfrontalieră pentru schimb de bune practici în domeniul situațiilor de urgență.
Suma totală aprobată este de 656.329,85 euro din care:
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027, în parteneriat cu Kalushawtodor – Ucraina și Seini – România, lider de proiect fiind Municipiul Sighetu Marmației, iar durata de realizarea a investiției este de 24 de luni.
De asemenea, vom identifica resursele financiare necesare modernizării infrastructurii rutiere, vom continua demersurile pentru extinderea rețelelor de apă, canal și gaz, urmând să acordăm atenție și cartierelor din municipiu prin amenajarea de noi locuri de parcare, spații de joacă și zone verzi.

I.M.: În mandatul precedent au fost multe și destul de „agitate” discuții pe tema organigramei primăriei. S-au lansat acuzații, s-au invocat scuze în ideea „flexibilizării” organigramei. În actualele condiții de austeritate bugetară aveți intenția de-a aduce modificări organigramei?
V.M.: Bineînțeles cu toții ne dorim o administrație eficientă și o primărie funcțională. Atât la finalul mandatului trecut, cât și la începutul noului mandat am reușit să vin în fața consiliului local cu propuneri de desființare de posturi (vorbim de un număr de 28 de posturi din aparatul de specialitate al primarului și instituțiile subordonate consiliului local), reducerea numarului posturilor de conducere, aducerea în cadrul aparatului de specialitate al primarului a unor direcții sau servicii pentru o mai eficientă activitate a acestora și nu în ultimul rând mutarea unor angajați pe posturi unde randamentul acestora a crescut. Și să nu uităm că prin implementarea proiectului „Marmația – Strategii, Standarde” relația cu cetăteanul s-a simplificat vizibil, digitalizarea primăriei neconstituind o obțiune, ci o necesitate în lupta cu reducerea birocrației.

I.M.: Mulți sigheteni discută destul de mult și despre reorganizarea instituțiilor din subordinea primăriei, Centrul Cultural, Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, Muzeul Maramureșean. Ce ne puteti spune despre acest subiect?
V.M.: Când este vorba despre oameni suntem puși în fața unor decizii care, evident, nu pot fi pe placul tuturor. Se pot desființa posturi, funcții de conducere dar vă asigur că propunerile cu care voi merge în fața consiliului local vor fi doar cu respectarea legislației în vigoare.

I.M.: Probabil, citind acest interviu, sighetenii mai „vocali” mă vor critica dacă n-aș aborda subiectul… VITAL. Deși sunteți/  suntem parțial „captivi” la livrarea apei noastre cea de toate zilele, credeți că veți mai accepta creșterea prețului în acest an, ținând cont că cetățenii sunt chiar „defavorizați” vizavi de resursele financiare proprii, individuale?
V.M.: Municipiul nostru este membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă și de canalizare iar contractul de delegare al serviciului este încheiat cu un operator autorizat, respectiv S.C. Vital S.A. Nu este cel mai mare tarif la apă din România, așa cun vehiculează unii, fiind situați undeva pe locul 25 ca tarife prestate de operatorii autorizați din țară (se poate verifica). Bineînțeles că nu vom fi de acord cu noi creșteri, dar nu am cunoștințe de o astfel de situație. Cert este faptul că prin ADI apă – canal Maramureș vom beneficia în perioada imediat următoare de extinderea rețelei de apă și canal, precum și de reabilitare în unele zone, suma alocată municipiului nostru prin această invesției atrasă din fonduri europene fiind de aproximativ 1.600.000 lei, cu o cotă de cofinanțare din partea noastră de 2 %.

I.M.: Ce se întâmplă cu clădirea „Studio” sau Viorel Costin?
V.M.: Este cuprinsă în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sighetu Marmației, în prezent este în lucru actualizarea documentației tehnice și obținerea avizelor, urmând să individuăm o linie de finanțare pentru depunerea proiectului privind reabilitarea întregii clădirii.
Datorită gradului avansat de deteriorare a clădirii s-a luat măsura de a interveni asupra acoperișului, pentru a stopa procesul de degradare al acesteia. Am reușit să înlocuim acoperișul, cheltuielile fiind suportate din bugetul local al Municipiului Sighetu Marmației.

I.M.: S-a finalizat cu întabularea străzilor sighetene?
V.M.: Întabularea străzilor este un proces de durată și cu costuri deloc de neglijat, anual cuprinzând bani în bugetul local cu această destinație. Ne-am stabilit un grafic și finanțăm documente de cadastrare în principal pe străzile pe care urmează să intervenim cu proiecte de reabilitare și modernizare, inclusiv pe cele pe care au loc extinderi de rețele de apă, canal, gaz, lucrări pentru care este necesară eliberarea autorizației de construire.

I.M.: Sunt șanse să se finalizeze noul pod peste Tisa, spre Ucraina, anul acesta?
V.M.: La începutul acestui an am avut o întâlnire cu Președintele Consiliului Județean Maramureș, șeful Inspectoratului Territorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și factorii implicați în realizarea acestei investiții de 130 de milioane de lei, bani europeni prin care se va asigura o legătură directă cu comunitatea de români de peste Tisa.
La această dată execuția lucrărilor este realizată în proporție de peste 50%, următoarea etapă fiind cea de turnare a stratului de asfalt.
Lucrările sunt în desfășurare și pe partea ucraineană, iar până la sfârșitul acestui an va fi recepționat unul dintre cele mai moderne puncte vamale din țara noastră, dotat la cele mai înalte standarde internaționale.

I.M.: Dați-mi vă rog 2 – 3 exemple de proiecte pentru care sunteți sigur că veți primi finanțare și se vor finaliza în acest an!
V.M.: De la finanțare până la finalizare nu putem vorbi de un an pentru proiecte de anvergură. Vorbim de documentații, avize, studii atât antecontractare cât și postcontractare.

I.M: Aveți ceva important de comunicat sighetenilor dar – vă rog! – fără a apela la clișee, la generalități?
V.M.: Să fie responsabili și să aibă grijă de spațiile publice, să facă fiecare ce poate și ce-i stă în putință pentru a îmbunătăți imaginea orașului nostru, din jurul casei sau a blocului în care locuiesc și mai ales să aibă încredere și răbdare.

I.M.: Mulțumesc pentru discuție! Aș mai avea multe întrebări dar  – cu acceptul dvs – vom continua în… „episodul” următor. Așteptăm proiecte bune și foarte bune care să determine… „capitalizarea” Sighetului!
V.M.: Și eu vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a mă adresa sighetenilor.

Foto & text: Ion Mariș