După atâta mocoșit, avem guvern bolojănit (autor, George Petrovai)

După lupte/ conflicte politrucianiste care au durat mai bine de o lună (aprige dispute zilnice între liderii formațiunilor pretins proeuropene, de fapt pronicușorene, ce se sfârșeau după mai multe ore în coadă de pește, ba chiar cu amenințările clonțoșilor că se retrag din alianța guvernamentală), iată că de ceva timp avem pestrițul Guvern Ilie Bolojan, din care fac parte reprezentanții (cică cei mai cu moț) ai celor patru formațiuni parlamentare europeniste (PSD, PNL, USR, UDMR), plus codița bleagă a minorităților.
Crede cineva că acest scremut guvern politic majoritar constituie soluția salvatoare pentru foarte îndatorata Românie (o datorie externă de aproximativ 200 miliarde euro) și cu un deficit bugetar de peste 9%? Nicidecum, atâta timp cât pretinșii salvatori de acuma sunt de fapt fie colegii și urmașii celor care, în decursul timpului, au creat actuala catastrofă economico-socială (și nu numai), fie indispensabilii necalificați (precum Cătălin Predoiu), ce – în virtutea rolului și al jocului său politic – își continuă cu seninătate parcursul ministerial, indiferent de coaliția cârmuitoare și de culoarea ideologico-politrucianistă a premierului!
De altminteri, se mai poate vorbi în ultimii ani despre demnitate, pricepere, culoare politică sau principii ferme (nu din cele clamate, ci cu consecvență urmate), atunci când stânga devine dreptistă de câte ori i-o cer interesele, și viceversa (vezi defuncta Uniune Social-Liberală din iepoca Antonescu-Ponta sau „sora” ei mai tânără, moșită de sinistrul cuplu Ciucă-Ciolacu), când traseismul la centru este în floare și tâlhăria legalizată (de regulă în haite – clanuri, dinastii, partide, consilii, autorități, alianțe) este în continuare pe rod bogat?!…
Poate că au fost perioade în amarnica noastră istorie când politica se făcea (și) din plăcere sau cu elan patriotic (de pildă, Alexandru Vaida-Voevod pretindea că a intrat bogat în politică și a ieșit sărac, generațiile de Brătieni n-au acumulat averi colosale din această activitate eminamente umană etc.), însă negreșit că în bolșevism și postdecembrism totul s-a degradat (sentimente, valori morale, funcții, distincții, cultură, educație ș.a.m.d.), mulți dintre (ne)oamenii acestor perioade (alogeni, turnători, răufăcători descurcăreți, oportuniști, impostori, semidocți) pretându-se la ticăloșii ce mergeau până la dezumanizare prin trădare și înjosire moral-spirituală, căci vedeau (cei de azi văd) în politică doar rampa de lansare înspre belșugul ciocoiesc, indiferent de prețul uman plătit de ei și urmașii lor pentru această detestabilă pervertire.
Asta fiind starea de lucruri în profitabila aflare în treabă, poreclită politică, lesne se poate deduce că toți mâncătorii de rahat de pe aceste meleaguri (inclusiv opozanții auriști, potiști și șoșoci) își doresc să ajungă la guvernare. Da, pentru că numai astfel se pot înfrupta pe rupte din buget, unul din puținele bunuri naționale rămase în întregime la cheremul sforarilor de la butoanele puterii.
Atâta doar că actuala coaliție guvernamentală, împreună cu plecații sau exclușii din tabăra opozanților și la țanc absorbiți de PSD, deține o confortabilă majoritate de peste 60%, așa că nici nu vrea să audă de propunerea extremiștilor cu pretenții suveraniste – formarea unui guvern de uniune națională, chipurile în interesul exclusiv al țării și al tuturor cetățenilor…

În articolul Bani pentru România din 11 iunie 2025 am arătat principalele căi de reducere a deficitului bugetar și de achitare a datoriei externe (căi pe care le detaliez cu această ocazie), fără ca pentru asta să fie sporite taxele și impozitele, ticălos mijloc „democratic” la care recurg toate cârmuirile slabe și neinspirate (am spus „democratic”, deoarece prin declanșarea lanțului scumpirilor, după mărirea prețului la curent și hidrocarburi, se ia de la cei mulți și săraci pentru a se da celor puțini și bogați, deci se aplică principiul de bază al demonocrației noastre originale): (a) Economii la nivelul tuturor instituțiilor, printr-o substanțială reducere a numărului de mașini, a cotei de benzină și a deplasărilor în străinătate pe bani publici; (b) Reducerea numărului de funcționari publici  (parlamentari, miniștri, secretari de stat, directori, consilieri de toate calibrele și culorile, sinecuriști de teapa băgătorilor de seamă și ai membrilor consiliilor de administrație etc.), atât prin mult necesara schimbare a Constituție (România să fie republică parlamentară, parlamentul să devină unicameral și cu maximum 300 de aleși, numărul aleșilor/consilierilor la nivelele inferioare – județe, municipii, orașe și comune, să urmeze același algoritm), cât și prin noua împărțire administrativ-teritorială (cel mult 10 regiuni sau provincii în locul celor 41 de județe, comasarea comunelor care încalcă legea prin depopulare, desființarea sectoarelor din Capitală și a inutilei funcții de viceprimar, în prima fază măcar în localitățile mici); (c)Reducerea inumanului decalaj dintre veniturile bugetare minime și cele maxime (raportul, în tot mai multe cazuri, este de peste 1 la 100!), reglementare cu insistență cerută de oficialii europeni, fiindcă nerezolvarea ei într-un anumit termen, se știe foarte bine că poate să ducă la pierderea a peste 10 miliarde euro, bani alocați de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență; (d) Impozitarea progresivă, adică așa cum se procedează (nu de azi sau de ieri) în absolut toate țările dezvoltate ale lumii; (e) Scutirea României de datoria externă (dacă nu de toată, măcar de cea mai mare parte), prin demonstrarea faptului că împrumuturile făcute în decursul timpului (desigur, fără acordul cetățenilor) intră în categoria datoriilor odioase.

Numai că Guvernul Bolojan, care ține morțiș să devină un uriaș bolovan pentru cetățenii demni și onești ai acestei țări (cu taman cinci vicepremieri  și mai mulți miniștri fără urmă de vocație, ba chiar de-a binelea necalificați pentru noua funcție, precum Alexandru Nazare la Finanțe, Oana Țoiu la Externe și Ionuț Moșteanu la Apărare, ca să dau doar trei exemple stridente), are toate șansele ca, în foarte scurt timp, să devină extrem de impopular prin ajustarea  burselor și mărirea taxelor, îndeosebi dacă – aidoma altor cârmuiri postdecembriste – nu va îndrăzni să se atingă de sfidătoarele privilegii ale baștanilor.

George  PETROVAI




Chiu şi Ics de la Minist(e)rul Învăţământului (autor, Horia Picu)

Un raport cu un nume mai degrabă conspirativ, „QX”, al ministrului de resort, mi-a atras atenţia. L-am citit şi acum (and now) îl prezint în faţa celor care vor să înţeleagă ce nu-i de înţeles, vor să ştie de ce nu se face şi nu se va face ce trebuie să se facă.

Sper că am fost destul de alambicat în exprimare, aşa cum e şi raportul „QX”. Am dat-o şi puţin pe engleză în paranteză, aşa cum e şi opera, care pare că-i făcută pentru english men, nu pentru români. Ni se bagă tot felul de englezisme care ar fi putut să rămână mai bine pe la ele pe-acasă în loc să umple complicatul raport.

„Q” vine de la românescul (glumesc!) „Question”, iar „X” de la necunoscuta „x”, dar pare mai mult a fi de la chiX. Însuşi autorul zice: „Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului”.

Toată opera (?) se numeşte „Raport de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”. Ce-am constatat că scrie acolo, se poate citi mai departe.

Suntem puşi încă de la început în temă. Citez: „Raportul QX […] utilizează studiile existente pentru concluzii și implicații pragmatice și coerente, formulate la nivel de viziune și strategii generale – aspecte care țin de atribuțiile-cheie ale unui ministru –, într-un limbaj mai accesibil publicului larg […]”.

Păi ce accesibilitate e aia unde întâlnim: evidence-based, best practices, ground-breaking/frontier research, mindsetul (exact aşa!), tenure-track, input, citizen science, head hunting, brain-drain, brain gain, top-down, arts, bottom-up, upskilling, reskilling, well-being, skills ???

Ce putem citi în lucrare, pe pagini, acum urmează.

La pagina 3: „Nivelul de analiză este așadar unul la nivel de viziune și strategie, implementarea urmând a fi operaționalizată prin demersuri specifice, ghidate de dovezi (evidence-based) – care, din păcate, pe alocuri, nu sunt suficient de numeroase și de riguroase la acest nivel – și/sau de bune practici internaționale (best practices)”.
– evidence-based
– best practices. Deducem că la „practici internaţionale” se zice în engleză „best practices”. Interesant… altfel nu ne-am fi dat seama…

La pagina 6: „Cercetarea fundamentală nu atrage resurse internaționale majore și nu generează contribuții majore (ground-breaking/ frontier research – ex. vezi numărul redus de granturi ERC în țară)”.
– ground-breaking/frontier research. Ce mai… cine ştie engleză, ştie!

La pagina pag 8: „(3) Resursa umană este (b) insuficientă, (b) distribuită neuniform în țară și (c) demotivată prin salariu și condițiile de lucru, stimulându-se astfel și fenomenul de brain-drain. „Mindsetul pentru excelență și competitivitate nu este puternic, aspect atins mai rar în analizele interne sau internaționale”.
– alfabetul ne e greu… Începe aşa: b, b, c şi tăt aşé…
– mindsetul
„… fiind eventual pregătit pentru tinerii din sistem prin mecanismul tenure-track (o poziție pe perioadă determinată se transformă în timp și la niveluri superioare în una pe perioadă nedeterminată prin performanță)”.
– simplu, nu ?
– tenure-track
„[…] în timpul angajărilor pe perioadă determinată, pe un proiect de cercetare și/sau într-un program care susține o carieră de tip tenure-track (cu șansă pe perioadă nedeterminată, în funcție de performanță)”.
– tenure-track

La pagina 9: „La toate acestea se adaugă faptul că sistemul este relativ închis, acceptând la input mai ales resursă umană locală și cunoscută pe bază personală, fără dominanța procedurilor de head hunting, pentru a-i atrage pe cei mai buni și interesați din lume”.
– input
– head hunting
„f. Nu sunt deschise și într-o logică de citizen science”.
– citizen science
„6 a. Se favorizează astfel fenomenul de brain-drain, în dauna celui de brain gain”.
– Asta voiam să spun şi eu, că brain-drain e frate vitreg (?) cu brain gain ! Amândoi au acelaşi nume de familie (Brain). Prenumele diferă…
„3.3. Puncte tari și cauzele acestora”
– adică din ce cauză există punctele astea tari ?

La pagina 10: „… – care se vor dezvolta cu poziții noi bazate doar pe senioritate și excelență strategică, inclusiv cu programe de tip tenure-track pentru tineri –”.
– tenure-track
– senioritate, adică vechime.

„…atunci nu mai pot accesa bani publici ca unități de CDI, trebuind să se susțină doar prin autofinanțare sau urmând să fie integrate în alte unități de CDI prin decizii top-down ale ministerului”.
– top-down. Top-gun ce are ?
La pagina 15: „Universitățile din Belgrad, Budapesta, Ljubljana, Novi Sad, Szeged, Vilnius, Zagreb etc. se află în clasamentul Shanghai și pentru că au o structură comprehensivă, concentrată academic (de la arte și științe socio-umane la științe, medicină și tehnologie/inginerie). În România, universitățile istorice (din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara) sunt doar parțial comprehensive […]”.
– Dicţionarul englez-român zice: comprehensiv (în engleză) = cuprinzător (în română). Deci comprehensivele şi parţial comprehensivele universităţi româneşti sunt mai mult sau mai puţin cuprinzătoare în ceea ce priveşte numărul de facultăţi. Comprehensiv e mai ştiinţific (?!)
La pagina 17: „Indiferent de misiunea aleasă, mă aștept însă la o asumare transversală a unei platforme umaniste, care să protejeze libertatea academică și autonomia universitară, dar și să stimuleze domeniile socioumane (incluzând arts) relevante pentru reașezările paradigmatice social-politice de astăzi, inclusiv integrarea cu STEM în STEAM, pentru a ne asigura că noile tehnologii sunt dezvoltate cu atenție la etică (la siguranță și la evitarea polarizărilor sociale prin accesibilitatea lor) și la acceptabilitatea socială (care trebuie să protejeze liberul arbitru și deciziile personale)”.
– arts, adică cum ? adică ce ?
– Referitor la ultimele 3 rânduri de mai sus: aha!… Sau îhî… Ceva, pe-acolo…

La pagina 18: „Am început acest demers într-o logică bottom-up (integrare voluntară, directă sau ghidată),”.
– Logica bottom-up e evidentă, clară pentru toată lumea.

„Pentru a favoriza fenomenul de brain-gain și a reduce fenomenul de brain-drain, pozițiile în universitate trebuie ocupate prin concursuri corecte și larg popularizate. Intrarea în sistem ar trebui să fie pe poziții determinate, unele în logica tenure-track, pentru a proteja tinerii,”.
– iar brain-drain şi gain, şi tenure – pack, pardon track.
„(c) implicarea mai activă în formarea pe tot parcursul vieții (upskilling, reskilling)”.
– upskilling, reskilling. Bine zis!
– Obosit, cititorul se revigorează imediat când dă peste ceva cunoscut mai departe: fake news!

La pagina 19: „În acest context, vezi și promovarea sănătății psihice și a bunăstării (well-being) și controlul violenței și consumului de droguri, în secțiunea învățământului preuniversitar”.
well-being
– well, sau uel…gud giab…sau gud giob, nu-mi aduc aminte cum se scrie!…

La pagina 20: „La nivel mai general (de bază și/sau minimal) se pornește de la cinci competențe de bază (cu accent pe componenta de skills)”.
– adică cum skills ? Aptitudini nu se putea spune ??? Vai de noi!…
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea,” etc., etc.
– Exact! Simplu spus! Simplu ?…

La pagina 23: „Consider că noua structură a ciclurilor educaționale este una bună, care pregătește învățământul obligatoriu (3-18 ani) prin educația antepreșcolară (3 luni-3 ani),”, etc.
-Când vom vedea prima generaţie de profesori pentru învăţământul antepreşcolar ? Mă gândesc că şcolarizarea (?) se va face la domiciliul antepreşcolarului de 3, 4 luni.

La pagina 27: „Ideea centrală este că pozițiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condițiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziții pe perioadă nedeterminată în funcție de viabilitatea lor și de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali!)”.
-Totul e tenure-track de logic…

„Posturile libere pe perioadă determinată pot să fie rezervate în condițiile legii sau nerezervate (tenure-track)”.
-Normal, după cum ştim deja, toate se fac cu/prin tenure – track. Pak!
Am mai găsit în lucrarea „QX” pasaje care se repetă, cuvânt cu cuvânt.  Dau nişte exemple.
La pagina 20, secţiunea „Învătământul preuniversitar”, scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.
La pagina 35, secţiunea „Concluzii şi discuţii generale”,scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial, mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.

La pagina 20, secţiunea „Învăţământul preuniversitar”:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a , respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La fel scrie şi la „Concluzii şi discuţii generale” de la pagina 35:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată și regândită pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La pagina 13:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Pentru cine n-a înţeles din prima, fragmentul se reia la pagina 35:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Presupun c-ar trebui să pun un final deja. Mai bine puneţi-l dumneavoastră, cititorii. Eu nu mai am ce zice!

Horia PICU




Noul preşedinte al României. Să ne îngrijoreze cine va fi, dar să şi ştim ce poate face! (autor, Horia Picu)

…şi – mai important! – ce NU poate face!

M-am uitat pe site-ul https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii/rol-si-atributii1683615363 şi am scos de-acolo câteva articole care ne pot ajuta să ştim dacă „drobul de sare” electoral se poate sau nu rostogoli peste imaginaţia noastră bolnavă de scenarită. Câteva fragmente, la care mi-am permis nişte comentarii.

„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. […] veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. (Articolul 80 – Constituţia României)”.
(Mă) întreb:
– Cum garantează mister president independenţa ţărişoarei? Cum garantează acelaşi personaj integritatea ţării? Se răţoieşte la cei care vor bucăţi din Romănia şi le spune: „Bă, să nu vă (mai) prind pe lângă graniţe, că nu ştiu ce vă fac! Păi nu vă e ruşine?”
– Cum veghează mister president ca autorităţile publice să funcţioneze bine? Bine pentru cine?
– Cum mediază preşedintele între puterile statului, între stat şi societate? Încerc un răspuns: „Fiţi cuminţi, copii! Ia împăcaţi-vă!”

„În cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută”.
(Mă) întreb:
– „Poate” nu înseamnă „trebuie”. Înseamnă – în cazul de faţă – că preşedintele, dacă vrea, explică, dar dacă nu vrea, nu explică. Preşedintele poate fi suspendat din funcţie, dar nu-i obligatoriu. Poate să rămână aşa cum am stabilit. Dacă-l doare la bască, nu dă explicaţii!

„Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. Decretele emise de Preşedintele României privind tratatele internaţionale încheiate în numele României, […], se contrasemnează de prim-ministru. (Articolul 100 – Constituția României)”.
Înţeleg că:
Dacă nu contrasemnează prim-ministrul, degeaba dă domn preşedinte decrete despre una, alta.

Să vedem mai departe ce zice Constituţia despre ce poate face şi ce nu poate face preşedintele României. Sursa folosită, tot: https://www.presidency.ro/ro/presedinte/constitutia-romaniei

„ARTICOLUL 77 Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.
(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.
(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea”.
– Fără dubii! Legile le face Parlamentul. Domn preşedinte poate trimite înapoi legea în Parlament o singură dată! Apoi, trebuie s-o semneze!

„ARTICOLUL 85 Numirea Guvernului
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.
– Aici e clar că…nu-i deloc clar. Candidat la funcţia de ministru întâiul poate fi şi Gică de la Sculărie? Poate, dacă pe ăsta-l desemnează domn preşedinte! Apoi, Gică face un guvern, şi il presidente îl binecuvântează după ce Parlamentul zice da.

„ARTICOLUL 86 Consultarea Guvernului
Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită”.
– Adică ceva de genul: „voi ce ziceţi, cum o rezolvăm p-asta, că ne bat ăia la cap să…”
– Încă ceva. Peşedintele consultă Guvernul, adică-i cere sfaturi sau Guvernul cere sfaturi preşedintelui?

„ARTICOLUL 89 Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.
– Constat că aici nu-i clar de ce preşedintele îi consultă pe preşedinţii celor două Camere. Dacă senatorul şi deputatul şef zic „Nu!”, atunci preşedintele mai dizolvă ceva? Sau trece la experimente de chimie, că acolo se foloseşte din plin dizolvarea?

„ARTICOLUL 92 Atribuţii în domeniul apărării
(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare.
(3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Aşadar, Preşedintele poate (atenţie, poate, dar nu-i obligat…) declara, după (!!!) aprobarea Parlamentului, mobilizarea generală a armatei. Deci domn preşedinte trebuie să asculte de Parlament!

„ARTICOLUL 100 Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
(2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru”.
– Rezultă că dacă nu se publică în Monitorul Oficial, actele compuse de preşedinte sunt nule.
– Sunt nişte articole (la punctul (2) care, pentru a intra în legalitate, trebuie contrasemnate de prim-ministru. Altfel n-au valabilitate! Ce scrie în acele articole:

articolul 91 alineatele (1) şi (2)
„(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege”.
– Să nu fim pesimişti! „Drobul de sare” de care am amintit la începutul articolului stă bine fixat!
Chestia aia, că ne ducem în picaj de la vest la est dacă…, nu merge! Nu se poate! Zice Constituţia! Aşadar, nu suntem în pericol iminent.
– Tratatele internaţionale sunt negociate de Guvern. Important de ştiut!

„ (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice”.
– Treaba lui. Fie! Desfiinţează/ înfiinţează, noi cu drag muncim!

articolul 92 alineatele (2) şi (3)
(2) „El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare”.
– Deci preşedintele poate face ce vrea (mă reder la mobilizare, normal!) doar 5 zile, sau nu poate deloc, dacă Parlamentul se opune!

(3) „În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii”.
– Măsuri… cam greu de crezut că poate lua un civil măsuri, în afară de a chema şefii armatei şi a discuta cu ei, iar preşedintele să dea, aprobator şi habarnist (oricare ar fi acel preşedinte de republică!), din cap.

Articolul 93 alineatul (1) se referă la starea de asediu sau starea de urgenţă. Articolul 94 literele a), b) şi d) -se referă la acordarea de gradaţii militare, decoraţii, titluri de onoare, la graţiere.
– Aici e totul clar.

ARTICOLUL 103 Învestitura
„Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.
– Să ne reamintim un fapt: consultarea partidului sau a grupului de partide cu majoritate parlamentară nu pare a fi în România ceva necesar. Am mai avut un caz, şi asta-i o mare problemă. Când a apărut Constituţia României, trăiam într-o lume care, pare-se, nu era atât de meschină cum a început să fie din 2004 încoace…

Închei articolul cu o veste bună, care zice că prim-ministrul nu poate fi revocat de preşedinte:
ARTICOLUL 107 Primul-ministru
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
– Adică prim-ministrul poate sta cât vrea el, sau cât vrea Parlamentul, în coastele preşedintelui. Sau poate pleca să fabrice covrigi.

N-am găsit nicăieri scris că preşedintele României poate da case cu un leu, că ne poate scoate din NATO şi UE, că poate mări salariile, pensiile, că poate face fabrici şi uzine.

În ultimii zece ani, am văzut cu toţii că renumitul îndemn auzit la televiziunea publică în decembrie 1989 („…fă-te că lucrezi”), a devenit o obişnuinţă prezidenţială.

Am convingerea că cine va ieşi învingător pe 18 mai, chiar va lucra!

Horia PICU




Golăneală politică á la Donald Trump (autor, George Petrovai)

Încă din adolescență m-am atașat atât de mult de valorile americane (libertate, democrație, nivel de trai, cultură, vestimentație ș.a.m.d.), încât pe la 17 ani, împreună cu un coleg de liceu, am luat hotărârea ca, în vacanța de vară, să mergem la Constanța, unde, ajutați de noroc, să ne ascundem pe o navă (românească sau străină) și astfel să ajungem în mult dorita lume nouă nord-americană. Dar cum socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, îndeosebi în cazul unor adolescenți necugetați și îndrăzneți, ne-am procurat taman atâția bani cât credeam că ne vor acoperi cheltuielile cu drumul și niscaiva hrană până la mare.
Nu ne-au ajuns (cred că fiecare dintre noi își rostuise cam 100 de lei), motiv pentru care nu numai că de la București încolo am mâncat răbdări prăjite, dar – gândindu-ne de-abia acuma la greutățile ce ne așteaptă în oraș și port – n-am avut încotro și am făcut blatul…
Și iată-ne sosiți trudiți, flămânzi și morcoviți în orașul de pe malul mării, dar nici pomeneală să putem pătrunde în incinta portului, necum să ne furișăm pe vreun vas pregătit de drum, a cărui destinație să fie Statele Unite. Cum speranțele plecării s-au risipit deodată cu ultimii noștri bănuți și cum foamea ne dădea ghes, bașca neplăcuta perspectivă de-a dormi cu frica-n sân pe băncile parcurilor sau în incinta gării, ne-a părut bine când am izbutit să intrăm într-o echipă de zilieri, ce efectua săpături în apropire de Năvodari. Măcar așa ne-am asigurat hrana zilnică, dormitul într-o șandrama de tablă cu paturi suprapuse și desele îmbăieri în mare, plus mizera plată pentru istovitoarea muncă de 10 ore, pe o căldură sufocantă.
Totuși, puținii bani primiți s-au dovedit îndestulători nu doar pentru cumpărarea biletelor de întoarcere (prilej de justificată mândrie pentru noi), ci și ca să ne spălăm obrazul de rușinea plecării intempestive de-acasă, episod ținut secret și, tocmai de aceea, peste doi ani necuplat de securiști cu interceptarea uneia dintre scrisorile adresate de mine postului de radio „Europa liberă”. Lesne de priceput că, dacă anchetatorii ar fi cunoscut această tentativă a mea de-a părăsi țara la sfârșitul clasei a zecea, pedeapsa era cu mult mai grea ca cea înfățișată în articolul Amintiri cu securiști.

În pofida acestor riscante eșecuri personale, încrederea mea în rolul izbăvitor al democrației occidentale (în special al celei americane) n-a slăbit, chiar dacă numeroasele lecturi mi-au demonstrat fără putință de tăgadă că anglo-americanii (mai exact W. Churchill și Franklin D. Roosevelt) ne-au vândut lui I.V. Stalin după al doilea război mondial, supliciu care a durat aproape o jumătate de veac (mă rog, atrocea consecință a împărțirii sferelor de influență între învingători), că filosoful francez Henri Bergson neagă existența criteriilor viabile de selecție a valorilor în democrațiile apusene și că gânditorul german Hermann von Keyserling (născut în Estonia pe 20 iulie 1880, mort în Austria la 26 aprilie 1946) vedea colectivismul american „la fel de dăunător ca cel rusesc”. Unde mai punem la socoteală tulburătoarea mărturie a compatriotului nostru Constantin Virgil Gheorghiu din romanul Ora 25

Însă, cu toate aceste incontestabile dovezi privind fragila condiție a omului din pricina fanatismului tuturor ideologiilor (atât ale Estului, cât și ale Vestului), în articolul America a fost sfidată de o triadă deocheată din 30 iunie 2018, făceam următoarea afirmație interogativ-exclamativă, justificată pentru conduita politicienilor americani de la acea vreme: „Păi cum să nu fie românii proamericani, când yankeii întruchipează ideea de prosperitate și libertate, când, prin principiile wilsoniene ale autodeterminării popoarelor, ei au contribuit decisiv după prima conflagrație mondială la formarea națiunilor europene libere, așa încât jertfele și aspirațiile noastre legitime s-au putut concretiza în România Mare, și când, în lunga și amarnica perioadă de bolșevizare, cei mai mulți dintre români (eu am fost unul dintre ei) doreau cu ardoare să vină odată americanii și să-i scape de colectivismul rusesc?!”

Dar iată că alegerile prezidențiale din 2024 sunt câștigate de necușerul (are mai multe dosare pe rol), înfumuratul, arghirofilul și necalificatul Donald Trump, despre care se știa încă din primul lui mandat cât este de aberant și catastrofal în negocieri. De pildă, nu numai că acordul încheiat doar de el (fără participarea aliaților) cu talibanii le-a dat acestora mână liberă la atrocități și, în timpul administrației Biden, armata – potrivit termenilor înțelegerii – a trebuit să se retragă în grabă, dar nerecunoscându-și nicio vină, acuma (la început de nou mandat) își acuză predecesorul atât de retragerea precipitată din Afganistan și de dezastrul aferent, cât și de… declanșarea războiului din Ucraina!

Deci nu „țarul” Putin este vinovat de agresiune, distrugeri și curmarea atâtor vieți (civili, bătrâni, femei și copii, dimpreună cu sutele de mii de luptători ucraineni, ruși și nord-coreeni), ci ba Joe Biden, ba președintele V. Zelensky, pe care cu ceva timp în urmă l-a făcut „dictator” (ulterior a negat că el ar fi folosit acest epitet!), iar de curând, cu prilejul vizitei liderului ucrainean la Casa Albă, și-a permis incalificabilă golăneală să strige la musafir și să-l dea afară. Motivele acestui megaderapaj nu sunt fleacurile invocate de partea americană (cică ucraineanul n-ar fi fost suficient de recunoscător, inclusiv prin refuzul de a purta costum până la încheierea unei păci juste pentru țara lui), ci faptul că șeful statului european ar fi pus la îndoială promisiunile rușilor, deci însuși viitorul proces de pace, și mai ales acela că a refuzat ca, fără garanții de securitate, să cedeze jumătate din resursele/mineralele rare ale Ucrainei.

În paranteză fie spus, un nătărău american exclama după nefericitul incident că este mândru de președintele D. Trump, iar alt nătărău din România, se bucura într-o mizerie de text că bravul ucrainean a fost amarnic insultat de primii doi (ne)oameni ai actualei administrații – președintele și vicepreședintele. Păi, nenicilor, rușine fără margini ar trebui să le fie celor doi nesimțiți, care au încălcat într-un mod monstruos legile diplomației și ale ospeției (n-am știre ca în vremurile moderne vreun „ordinar” de cârmuitor să fi procedat astfel!), totul din pricina goanei lor turbate după bani. Or, în anturajul lui Trump, acest lucru este cu putință (sigur se va repeta, ori de câte ori bolovănosul yankeu va întâlni un dârz interlocutor), pentru că niciunul dintre ciracii lui (consilieri, miniștri) nu îndrăznește să-l contrazică și, la o adică, să-i atragă atenția că a luat-o serios pe arătură.

Întrucât toți dictatorii nătăfleți, dar cu aere de atotștiutori, permit să li se spună doar ceea ce vor să audă, nu-i de mirare că Trumpul îl consideră pe Putinos inteligent și-l numește prietenul lui. Desigur, la trăsăturile de gașcă politică (nu trebuie uitat Kim Jong-un, fiorosul lor amic), se adaugă cele de breaslă (foști spioni sovietici susțin că Rățoiul ar fi fost racolat de KGB în anul 1987) și ale firii (yankeul și muscalul sunt amândoi lăudăroși, mincinoși, lacomi de bani, ahtiați după lingușiri, cruzi și răzbunători).

Bombasticul și lungul discurs ținut în urmă cu puțin timp de Trump în fața camerelor reunite ale Congresului, este atât de înțesat cu laude (alți președinți n-au realizat într-un mandat, ba chiar în două, atâtea lucruri câte a făcut el în doar câteva săptămâni!) și atâtea minciuni gogonate (Zelensky nu i-a trimis vreo scrisoare, ci doar a postat un mesaj pe platforma X; Statele Unite n-au ajutat Ucraina cu 450 miliarde dolari, ci cu circa 100 miliarde, un ajutor mai mic decât cel dat de UE; la lucrările Canalului Panama au murit sub 400 de americani, nicidecum zeci de mii; războiul ruso-ucrainean n-a făcut milioane de victime, ci sub două milioane de morți și răniți, cei mai mulți din rândul rușilor; prin ridicarea tarifelor, taxelor și impozitelor, care – avertizează specialiștii – toate se reflectă în costuri, economia americană va înregistra în curând pierderi, nicidecum fabuloasele câștiguri visate de trumpiști etc.), încât nu cred că e nevoie de alte dovezi la acest penibil capitol…

Considerându-se providențial pentru americani, practic pentru întreaga planetă (pesemne că, aidoma lui Hitler și Stalin la vremea lor, se socoate mai îndreptățit ca Putin și Kim Jong-un la Premiul Nobel pentru Pace!), după „eleganța” diplomatică cu care – secondat de slugarnicul și necalificatul JD Vance – l-a tratat în Biroul Oval pe președintele Zelensky, instabilul Trumpov (da, căci modelul lui politic actual este odiosul dictator muscal) a ordonat suspendarea imediată a ajutorului militar și a schimbului de informații pentru Ucraina. Și poate că el, împreună cu lamentabilii lui ciraci (alde Elon Musk), nu s-ar fi sinchisit că, prin această josnică răzbunare, încurajează bombardamentele rusești asupra Ucrainei, dacă tot mai mulți senatori și congresmeni republicani (nu mai vorbesc de cei democrați) n-ar fi criticat măsura cu asprime, cerând administrației continuarea ajutorului militar și umanitar pentru poporul agresat de hoardele putiniste.

Cum Buldogul are nevoie ca de aer de sprijinul politic al tuturor republicanilor, inclusiv pentru utopica șansă a celui de-al treilea mandat (păi de ce, mă rog, să fie dictatori pe viață doar rusul, chinezul și nord-coreanul?), iată motivul pentru care imprevizibilul și inconsecventul lider american, uitând în aceste condiții de tovărășia kaghebistă, de îndată a schimbat foaia și i-a amenințat pe muscali (în opinia lui mai „înțelegători” ca ucrainenii) cu cele mai cumplite sancțiuni economico-financiare, dacă refuză să înceapă negocierile de pace. Numai că putiniștilor prea puțin le pasă de sancțiuni (cică, susțin ei, au trecut teferi și neafectați peste multe altele), atâta timp cât primesc ajutor politic, economic și militar din partea Chinei, Iranului și Coreei de Nord, mai nou (după restabilirea ambasadelor la nivelul anterior) chiar din partea Statelor Unite.

Da, pentru că ticălosul lor scop, neîncetat declarat, scop care are darul să-i alarmeze deopotrivă pe ucraineni și pe aproape toți europenii (mai puțin pe unguri, slovaci și alți proruși înrăiți), nu constituie nici cel mai mic pericol pentru americanii situați peste Atlantic, îndeosebi acuma când administrația Trump este pe punctul să sacrifice tradiționalele și fructuoasele relații economico-financiare și geo-politice cu europenii, în primul rând cu britanicii (cu bune și cu rele, America este creația de vârf a europenilor!), în naiva încercare politică de-a decupla Rusia de China și apoi de-a stăvili expansiunea colosului galben printr-o redutabilă alianță americano-rusă: ducerea până la capăt a „operațiunii militare speciale”, așa încât tratatul de pace să fie în realitate o capitulare pentru Ucraina distrusă și amputată teritorial (în limbaj kremlinist „denazificată și demilitarizată”, adică gubernizată), iar Rusia slăbită economic, însă puternic înarmată și animată de nepotolite tendințe expansioniste, să poată ține în șah întregul continent, în primul rând vecinii (țările baltice, Polonia, Republica Moldova, România) de-abia ieșiți din ghearele sovieticilor.

Nefiind în momentul de față înarmată corespunzător (vorba premierului polonez Donald Tusk: 500 de milioane de europeni așteaptă ajutorul militar al celor 350 de milioane de americani, ca să-i apere de 140 milioane de ruși), Uniunea Europeană este profund îngrijorată nu numai de redusul ei potențial militar, în comparație cu cel rusesc (tocmai de aceea, după recentele semnale neprietenești primite de la Casa Albă, liderii bătrânului continent au decis să aloce în acest scop circa 800 miliarde de euro), ci și de marile concesii pe care Trump, peste capul ucrainenilor și al europenilor, ar putea să le facă rușilor, ceva similar cu catastrofalul acord încheiat de el cu talibanii.

De ce afirm că încercarea lui Trump de-a decupla Rusia de China este o naivitate? Din următoarele trei motive: (a) Spre deosebire de anii ’70 (epoca Mao Zedong), când – din pricina fricțiunilor cu Uniunea Sovietică – China a bătut palma cu SUA, în timpul celor peste trei ani de război s-au strâns atât de mult relațiile pe diverse planuri dintre muscali și asiatici, încât China a devenit principalul partener comercial al Rusiei, lucru care nu poate/nu se dorește să fie schimbat la ridicola dorință a lui Trump, mai ales că acesta a avut proasta inspirație să declanșeze războiul tarifelor cu colosul galben; (b) Atât Putin, cât și Xi doresc o lume multipolară, deci amândoi urăsc Statele Unite pentru poziția lor de lider mondial, pe care caută să și-o întărească necontenit prin toate mijloacele; (c) Nici liderul chinez și nici cel rus nu acceptă să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard, ei știind prea bine că mandatul clonțosului și nesigurului american (dacă și-l va duce până la capăt!) se încheie peste mai puțin de patru ani și că – din motive întemeiate (vârsta înaintată, gafele yankeului) – șansele celui de-al treilea mandat sunt practic egale cu zero.

Apropo de grija Trumpului pentru respectarea principiilor democratice nu doar în România (se spune că, îmboldit de mult dubiosul Elon Musk, își va trimite un emisar ca să constate că „profetului” Călin Georgescu… i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale de către BEC), ci practic în toată Europa jignită și aproape abandonată de el, eu zic că ar trebui să se uite mai atent în propria „ogradă” și să realizeze că face de rușine democrația americană și marea ei politică internațională.

Închei cu o foarte profundă și mereu actuală spusă japoneză: „Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”, precum și cu câteva aforisme ale excepționalului Baltasar Gracián (Oracolul manual, BPT, Editura Minerva, București, 1975), care se potrivesc ca o mănușă Trumpului și ortacilor săi: „Marele August se mândrea că e mai mare om decât împărat”; „Portul omului e fațada sufletului”; „Judecata se retrage în fața sentimentului”; „Trufia a fost totdeauna supărătoare”; „Mintea nu trebuie să stea în șira spinării”; „Omul ciudat rămâne izolat”.

George  PETROVAI

 

Foto: „Luceafăr stins”, lucrare de Călin Ițoaie

 




„Ne dorim o administrație eficientă și o primărie funcțională” – interviu cu Vasile MOLDOVAN, primarul Sighetului (autor, Ion Mariș)

La alegerile locale de anul trecut (09 iunie 2024), avocatul Vasile Moldovan a reușit să „surclaseze” competitorii și să-și adjudece conducerea primăriei Sighet pentru al doilea mandat. Acest fapt înseamnă o și mai mare responsabilitate, așteptările cetățenilor fiind la cote înalte. Domnul primar a accepta să  discutăm despre problemele dar și despre perspectivele orașului nostru.

Ion Mariș (I.M.): Domnule primar cât de mult v-ați dorit un al doilea mandat la conducerea primăriei?
Vasile Moldovan (V.M.):  Am fost întotdeauna motivat de dorința de a contribui la dezvoltarea și binele comunității în care am crescut, care m-a format și în care am ales să mă întorc după terminarea studiilor. Al doilea mandat de primar este o continuare firească a proiectelor începute și a angajamentului față de locuitorii orașului nostru. Nu a fost vorba despre o ambiție personală, ci de un angajament față de comunitatea care mi-a acordat încrederea în urmă cu patru ani și care, pe parcursul primului mandate, m-a făcut să înțeleg că sunt pe drumul cel bun.

I.M.: Primul mandat, primii patru ani au fost marcați de lupta destul de „zgomotoasă” de la vârful conducerii primăriei. Totuși, contrar tuturor cetățenilor dezamagiți de puținele fonduri atrase, au intrat și bani din surse externe. Ce sumă totală a intat la bugetul local – în cei patru ani – prin proiecte, și care au fost cele mai importante?
V.M.: Peste 100.000.000 euro (implementate și în derulare). Astfel:

PROIECTE IMPLEMENTATE/ FINALIZATE ÎN ULTIMII PATRU ANI:
1.Achizitie mijloace de transport public – 7 autobuze electrice de 12 metri, destinate transportului public urban de călători, operabile în condiții de deal, 2 de staţii de încărcare rapidă și 7 de staţii de încărcare lentă, sursă de finanțare POR – valoare 23.800.050, 00 lei.
2.Etica si integritate, (creșterea integrității, reducerea vulnerabilităților la corupție, creșterea transparenței și eticii prin dezvoltarea și implementarea unor măsuri de prevenire a corupției, îmbunătățirea cunoștințelor salariaților în ceea ce privește prevenirea corupției), sursă de finanțare POCA/924/2/2 – valoare 916,60 lei.
3.MARMATIA- Strategii și standarde (simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni, implementând măsuri din perspectiva back-office și front-office pentru serviciile publice furnizate), sursă de finanțare POCA/972/2/1 – valoare 421.443 lei.
4.STEM Education in vocational and Professional Schools (ateliere de lucru privind educația STEM, cursuri de formare , tabără pentru elevi, program de mentorat în antreprenoriat, în robotică/ 3D și artă fotografică, întâlniri ale Consiliului Consultativ, achiziția de echipamente pentru modernizarea atelierelor/ laboratoarelor din cele 6 licee implicate), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 490,28 lei.
5.SAFE FUTURE (realizarea Sistemului de supraveghere video, gestionat de Direcția Poliția Locală, compus din Dispecerat central de monitorizare, centru de backup și rețea de camere video fixe și mobile (36), distribuite în 17 locații), sursă de finanțare ENI CBC/RO/UA – valoare 196.750,25 lei.
6.REVITAL (revitalizarea resurselor naturale în Solotvyno cu o perspectivă generală pentru prevenirea poluării ulterioare a Bazinului Tisei Superioare prin pregătirea unui sistem complex de monitorizare), sursă de finanțare ENI CBC/HUSK/RO/UA – valoare 938,10 lei.
7.Construire Gradinită și dotare cu mobilier, sursă de finanțare POR/401/10/1 – valoare 690,90 lei.
8.Sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public (achiziționarea și instalarea unui număr de 687 de corpuri de iluminat cu LED și achiziționarea și instalarea sistemului de dimare/telegestiune), sursă de finanțare AFM – valoare 340.208,58 lei.
9.Wifi4you (acces de înalta calitate la internet în spații publice), finanțat de Comisia Europeană – valoare 000 lei.
10.Creșterea siguranței pacienților în Spitalul Municipal Sighetu Marmației prin reabilitarea/ modernizarea/ extinderea infrastructurii electrice, de ventilare și tratare a aerului, finanțat prin POIM – valoare 574.104,00 lei.
11.Programul „Curățăm România”- „Sănătatea Mediului, condiționează sănătatea ta!”, sursă de finanțare AFM – valoare 000 lei.
12.ROMarmatia – abordare integrată a sărăciei și excluziunii sociale, sursă de finanțare POCU – valoare 387.807,55 lei.
13.Întocmire documentații tehnice – DTAC- Muzeul „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” în vederea depunerii unei finanțări prin programul POR, finanțare prin POAT/868/1/1/1 – valoare  820, 00 lei.
14.Servicii sociale integrate, proiect depus de Consiliul Județean Maramureș în Parteneriat cu Municipiul Sigehtu Marmației în valoare de 587.920,55 lei.

PROIECTE ÎN CURS DE IMPLEMENTARE:
1.Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirea Liceului „Tehnologic Marmația”, finanțare prin AFM/BL – valoare 236.499,02 lei.
2.Renovarea energetică moderată a Școlii gimnaziale nr. 10, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 036.565,24 lei.
3.Consolidarea mobilității urbane, finanțare prin PNRR, Componenta C10 – valoare 375.000 lei.
4.Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare, finanțare prin PNRR, Componenta C15 – valoare 256.514,56 lei.
5.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, bloc nr. 4 de pe strada Cuza Vodă, și a blocurilor nr. 1 și nr. 2 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 024.766,00 lei.
6.Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale, blocurile nr. 3, nr. 4 și nr. 9 de pe strada Independenței, localitatea Sighetu Marmației, județul Maramureș, finanțare prin PNRR, Componenta 5 – valoare 609.824,00 lei.
7.Construire, echipare și operaționalizare Creșă medie str. Făget, finanțare prin PNRR, valoare 640.271,92 lei.
8.Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană, finanțare prin  PNRR, Componenta C10 – valoare 384.211,29 lei.
9.PUZ – ZONA INDUSTRIALA/ PUZ-REGENERARE URBANA/ PUZ-MALURI/ PUZ-ZONA PROTEJATA/ PUZ – MODELARE CULOAR, finanțare prin PNRR, Componenta C10, valoare 925,01 lei (pentru fiecare puz)
10.Construire insule ecologice digitalizate în Municipiul Sighetu Marmației, finanțare prin PNRR – valoare 639.088,50 lei.
11.Reducerea riscurilor infecțiilor nosocomiale în Spitalul municipal, finanțare prin PNRR – valoare 679.772,45 lei.
12.Reabilitare si dotare Sectii chirurgicale Spitalul municipal, finanțare prin CNI- valoare 364.700,31 lei.
13.Reabilitare străzi: Gheorghe Barițiu, Zimbrului, Corbului, Locul Târgului, Gării, Pintea Viteazul – parțial, finanțare prin programul național Anghel Saligny – valoare 223.782,48 lei.
14.Pod peste Tisa în zona Teplița – în parteneriat cu Consiliul Județean, finanțare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM, valoare 248.584,32 lei.
15.Construirea bazei sportive de pe strada Făget, finanțare prin CNI, valoare 375.205,58 lei.
16.Cresterea Eficientei Energetice a Spitalului municipal, finanțare prin PNRR C5 – valoare 808.884,34 lei.

PROIECTE IN CURS DE EVAUARE /CONTRACTARE:
1.REABILITARE MODERNIZARE ȘI DOTARE CLĂDIRE ȘCOALĂ CU 16 SĂLI DE CLASĂ, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
2.REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA LICEULUI TEORETIC „LEOWEY KLARA”, finanțare CNI (se află pe lista de sinteză);
3.NEXT SAFE FUTURE (continuare proiect safe future, instalare 30 camere de supraveghere), finanțare prin HUSK/RO/UA – valoare 1.460.000 lei (în evaluare);
4.GREEN HORIZONS dezvoltarea de zone verzi urbane, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 855 lei (se află în evaluare);
5.FIRST AID READY! Pregătirea a 100 de profesori din România și 100 de profesori din Ucraina în furnizarea în primul rând ajutor și să-și antreneze abilitățile de a răspunde situațiilor de criză, finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 000 lei (în evaluare);
6.PROFI SCHOOL UP, 6 unități educaționale modernizate/îmbunătățite: școala profesională superioară #21, școala profesională superioară #13 în Ivano-Frankivsk (UA); Liceul „Simion Bărnuțiu” Liceul Tehnologic Carei Tasnad din județul Satu MAre (RO); Liceul Tehnologic Marmatia și Liceul Pedagogic Taras Sevcenko Sighetu Marmatiei; finanțare prin Interreg VI-A NEXT România-Ucraina – valoare 575.000 lei;
7.Bridges Between Cultures, achizitionarea unei scene mobile de concert, din aluminiu, pachet Sound Pachet Mixer, Cablaj, diverse accesorii si lumini de scena. Se va organiza un Festival multicultural cu participare internatională. Ungaria, Slovacia, Ucraina si ateliere de lucru de dans și artă tradițională, finanțare prin Interreg HUSKROUA – valoare 1.136.965,00 lei (în evaluare);
8.Regenerare urbană prin revitalizarea pieței agro-alimentare locale POR PRNV/2023/714.B/1 – Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice – valoare  116.429,67 lei (în evaluare);
9.Construirea unei unitati de producere a energiei electrice din surse regenerabile in vederea compensarii consumului propriu, finanțare prin PFM/169/PFM_P1/NA/P1_OS1/FM_1.1 – evaluare 14.961.072,50 lei (în evaluare);
10.MaraHUB – Finanțarea bibliotecilor din județul Maramureș pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, finanțare prin PNRR COMPONENTA 7 – valoare 17.856.902,45 lei (în contractare);
11.Reabilitare și dotare „Casa Muzeu Dr. Ioan Mihaly de Apșa”, finanțare prin PRNV/54/PRNV_P7/OP5/RSO5.1/PRNV_A1 – PRNV/2023/711/1 – valoare 19283050 (în evaluare);
12.Construire bazin de înot – finanțare prin CNI (aflat pe lista de sinteză).

I.M.: Cu ce gânduri ați demarat actualul mandat?
V.M.: Am demarat cel de-al doilea mandat cu gândul de a continua procesul de dezvoltare al Sighetului și de a îmbunătăți calitatea vieții concetățenilor mei . Poate veți spune că sunt cuvinte mari, dare eu consider că de asta avem nevoie acum la Sighetu Marmației.

I.M.: În actuala conjunctură, chiar criză economică am putea spune, care sunt prioritățile pe care vi le asumați?
V.M.: Prioritățile mele sunt clar stabilite: să aduc schimbări concrete în infrastructură, să sprijin educația, sportul și sănătatea și să asigur transparența și colaborarea continuă cu toți locuitorii. Am încredere că, împreună cu echipa din primărie, cu consilierii locali și cu sprijinul comunității, vom reuși să îndeplinim obiectivele stabilite.

I.M.: O problemă sesizabilă în orașul nostru este curățenia. Nu este la nivelul la care și-ar dori cetățenii. Cum vi se pare azi – privind acest aspect – orașul și de ce?
V.M.: Și eu consider că acest aspect trebuie să fie mereu o prioritate. Deși am realizat unele progrese prin creșterea frecvenței de colectare a deșeurilor, amplasarea unor noi pubele și organizarea de campanii de conștientizare – sunt conștient că încă există loc de mai bine.
Astăzi, privind orașul, pot spune că în multe zone s-au făcut îmbunătățiri, dar nu este suficient. Lucrăm la implementarea unor soluții pentru a optimiza managementul deșeurilor, prin îmbunătățirea infrastructurii de colectare selectivă și prin încurajarea cetățenilor să fie mai atenți la menținerea curată a spațiilor publice. Este un proces continuu și, cu ajutorul tuturor cetățenilor, sunt convins că putem face din orașul nostru un loc mai curat și mai plăcut de trăit.
Avem în implementare proiectul de construire de insule ecologice digitalizate, am semnat deja contractual pentru  execuția platformelor pe care vor fi montate cele 50 de insule ecologice și sunt convins că vom resimți o îmbunătățire a acestui aspect.

I.M.: Aveți și – se pare – veți avea o bună colaborare cu viceprimarul orașului. În Consiliul Local aveți o majoritate „impenetrabilă”. Ce proiecte credeți că veți implementa în următorii ani?
V.M.: Varianta de ocolire Sighetu Marmației a fost avizată de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional. În şedinţa Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe din 21 august 2024, au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate care vizează realizarea variantei de ocolire a municipiului Sighetu Marmației.
Valoarea totală a investiției este de 238.843.000 lei, traseul va avea o lungime de 4,15 km, iar durata de execuție va fi de 24 de luni. Finanțarea, asigurată prin Programul Transport 2021-2027, are ca ordonator principal de credite Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Centura va rezolva una dintre problemele cu care ne confruntăm tot mai mult în ultimii ani, congestionarea traficului rutier. Aceasta va face legătura cu cele două drumuri naționale care tranzitează orașul și cu noul pod peste râul Tisa, din zona Teplița.
Conform proiectului drumul de ocolire va avea un pasaj suprateran, intersecții de tip sens giratoriu, un drum care face legătura cu fosta platformă CPL, o parcare generoasă, iar podul de beton armat peste râul Ronișoara va fi reabilitat. Traseul variantei de ocolire suprapunându-se cu traseul drumului național DN 18, presupune totodată modernizarea acestuia.
A fost aprobat proiectul „TraFixNetwork_RO-UA: collaboration network for climate change adaptation and disaster risk prevention”, depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027.
În cadrul proiectului va fi înființat un Centru pentru Situații de Urgență și a unei rețele de cooperare transfrontalieră pentru schimb de bune practici în domeniul situațiilor de urgență.
Suma totală aprobată este de 656.329,85 euro din care:
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Interreg NEXT Romania-Ucraina 2021-2027, în parteneriat cu Kalushawtodor – Ucraina și Seini – România, lider de proiect fiind Municipiul Sighetu Marmației, iar durata de realizarea a investiției este de 24 de luni.
De asemenea, vom identifica resursele financiare necesare modernizării infrastructurii rutiere, vom continua demersurile pentru extinderea rețelelor de apă, canal și gaz, urmând să acordăm atenție și cartierelor din municipiu prin amenajarea de noi locuri de parcare, spații de joacă și zone verzi.

I.M.: În mandatul precedent au fost multe și destul de „agitate” discuții pe tema organigramei primăriei. S-au lansat acuzații, s-au invocat scuze în ideea „flexibilizării” organigramei. În actualele condiții de austeritate bugetară aveți intenția de-a aduce modificări organigramei?
V.M.: Bineînțeles cu toții ne dorim o administrație eficientă și o primărie funcțională. Atât la finalul mandatului trecut, cât și la începutul noului mandat am reușit să vin în fața consiliului local cu propuneri de desființare de posturi (vorbim de un număr de 28 de posturi din aparatul de specialitate al primarului și instituțiile subordonate consiliului local), reducerea numarului posturilor de conducere, aducerea în cadrul aparatului de specialitate al primarului a unor direcții sau servicii pentru o mai eficientă activitate a acestora și nu în ultimul rând mutarea unor angajați pe posturi unde randamentul acestora a crescut. Și să nu uităm că prin implementarea proiectului „Marmația – Strategii, Standarde” relația cu cetăteanul s-a simplificat vizibil, digitalizarea primăriei neconstituind o obțiune, ci o necesitate în lupta cu reducerea birocrației.

I.M.: Mulți sigheteni discută destul de mult și despre reorganizarea instituțiilor din subordinea primăriei, Centrul Cultural, Școala Populară de Artă „Gheorghe Chivu”, Muzeul Maramureșean. Ce ne puteti spune despre acest subiect?
V.M.: Când este vorba despre oameni suntem puși în fața unor decizii care, evident, nu pot fi pe placul tuturor. Se pot desființa posturi, funcții de conducere dar vă asigur că propunerile cu care voi merge în fața consiliului local vor fi doar cu respectarea legislației în vigoare.

I.M.: Probabil, citind acest interviu, sighetenii mai „vocali” mă vor critica dacă n-aș aborda subiectul… VITAL. Deși sunteți/  suntem parțial „captivi” la livrarea apei noastre cea de toate zilele, credeți că veți mai accepta creșterea prețului în acest an, ținând cont că cetățenii sunt chiar „defavorizați” vizavi de resursele financiare proprii, individuale?
V.M.: Municipiul nostru este membru în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru servicii publice de apă și de canalizare iar contractul de delegare al serviciului este încheiat cu un operator autorizat, respectiv S.C. Vital S.A. Nu este cel mai mare tarif la apă din România, așa cun vehiculează unii, fiind situați undeva pe locul 25 ca tarife prestate de operatorii autorizați din țară (se poate verifica). Bineînțeles că nu vom fi de acord cu noi creșteri, dar nu am cunoștințe de o astfel de situație. Cert este faptul că prin ADI apă – canal Maramureș vom beneficia în perioada imediat următoare de extinderea rețelei de apă și canal, precum și de reabilitare în unele zone, suma alocată municipiului nostru prin această invesției atrasă din fonduri europene fiind de aproximativ 1.600.000 lei, cu o cotă de cofinanțare din partea noastră de 2 %.

I.M.: Ce se întâmplă cu clădirea „Studio” sau Viorel Costin?
V.M.: Este cuprinsă în Strategia integrată de dezvoltare urbană a municipiului Sighetu Marmației, în prezent este în lucru actualizarea documentației tehnice și obținerea avizelor, urmând să individuăm o linie de finanțare pentru depunerea proiectului privind reabilitarea întregii clădirii.
Datorită gradului avansat de deteriorare a clădirii s-a luat măsura de a interveni asupra acoperișului, pentru a stopa procesul de degradare al acesteia. Am reușit să înlocuim acoperișul, cheltuielile fiind suportate din bugetul local al Municipiului Sighetu Marmației.

I.M.: S-a finalizat cu întabularea străzilor sighetene?
V.M.: Întabularea străzilor este un proces de durată și cu costuri deloc de neglijat, anual cuprinzând bani în bugetul local cu această destinație. Ne-am stabilit un grafic și finanțăm documente de cadastrare în principal pe străzile pe care urmează să intervenim cu proiecte de reabilitare și modernizare, inclusiv pe cele pe care au loc extinderi de rețele de apă, canal, gaz, lucrări pentru care este necesară eliberarea autorizației de construire.

I.M.: Sunt șanse să se finalizeze noul pod peste Tisa, spre Ucraina, anul acesta?
V.M.: La începutul acestui an am avut o întâlnire cu Președintele Consiliului Județean Maramureș, șeful Inspectoratului Territorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și factorii implicați în realizarea acestei investiții de 130 de milioane de lei, bani europeni prin care se va asigura o legătură directă cu comunitatea de români de peste Tisa.
La această dată execuția lucrărilor este realizată în proporție de peste 50%, următoarea etapă fiind cea de turnare a stratului de asfalt.
Lucrările sunt în desfășurare și pe partea ucraineană, iar până la sfârșitul acestui an va fi recepționat unul dintre cele mai moderne puncte vamale din țara noastră, dotat la cele mai înalte standarde internaționale.

I.M.: Dați-mi vă rog 2 – 3 exemple de proiecte pentru care sunteți sigur că veți primi finanțare și se vor finaliza în acest an!
V.M.: De la finanțare până la finalizare nu putem vorbi de un an pentru proiecte de anvergură. Vorbim de documentații, avize, studii atât antecontractare cât și postcontractare.

I.M: Aveți ceva important de comunicat sighetenilor dar – vă rog! – fără a apela la clișee, la generalități?
V.M.: Să fie responsabili și să aibă grijă de spațiile publice, să facă fiecare ce poate și ce-i stă în putință pentru a îmbunătăți imaginea orașului nostru, din jurul casei sau a blocului în care locuiesc și mai ales să aibă încredere și răbdare.

I.M.: Mulțumesc pentru discuție! Aș mai avea multe întrebări dar  – cu acceptul dvs – vom continua în… „episodul” următor. Așteptăm proiecte bune și foarte bune care să determine… „capitalizarea” Sighetului!
V.M.: Și eu vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o de a mă adresa sighetenilor.

Foto & text: Ion Mariș




„Promit că toată lumea va fi ascultată!” – interviu cu deputata Brigitta Zahoránszki (autor, Ion Mariș)

Doamna Brigitta Éva Zahoránszki a obținut (la alegerile de la sfârșitul anului trecut) un mandat de deputat în Parlamentul României, din partea UDMR. Pentru a vedea în ce mod reprezentanții Sighetului la cel mai înalt nivel pot contribui la prosperitatea și evoluția pozitivă a comunității noastre am rugat-o pe dna deputat să accepte o discuție care ar putea atenua – prin fapte și transparență! – părerea foarte negativă a populației vizavi de această instituție (totuși) reprezentativă.

Ion Mariș (I.M.): Doamnă deputat Zahoránszki, ați preluat recent mandatul, sunteți într-o funcție înaltă în statul român. Ce înseamnă acest succes pentru dumneavoastră?
Brigitta Zahoránszki (B.Z.): În primul rând, trebuie să subliniez faptul că, acest succes nu îmi aparține exclusiv mie, ci și comunității maramureșene care m-a votat și m-a susținut. Fără votul și încrederea maramureșenilor nu aș fi ajuns aici, deci acesta este un succes comun, pe care încerc să îl onorez cât mai bine posibil în acești 4 ani.

IM: Patru ani este un interval semnificativ de timp. Cum veți gestiona – de la distanță – conexiunea continuă cu Sighetul?
B.Z.: Săptămânal vin acasă, în primul rând, deoarece familia mea este la Sighet, la fel și comunitatea care m-a votat. Este important să mă întorc săptămânal acasă pentru a fi în mijlocul maramureșenilor. Mi-am deschis două cabinete parlamentare, unul în Sighet, unul în Baia Mare, oamenii mă pot căuta cu diverse probleme.
Totodată, am fost învestită de către președintele organizației maramureșene Pintér Zsolt în funcția de președinte executiv al Maramureșului Istoric. Această funcție a fost ocupată până acum de domnul Orosz Krisztofer. Dânsul fiind ales viceprimar al Sighetului, el nu a mai putut continua, dedicându-se la maxim funcției de viceprimar. Funcția de deputat presupune multă deplasare în teritoriu, de aceea se conectează foarte bine cu funcția de președinte executiv al UDMR (Maramureșul Istoric).
Trebuie să cunosc foarte bine problemele maramureșenilor, problemele cu care se confruntă comunitatea maghiară din zonă.

I.M.: Vă este oare mai ușoară acomodarea la „nivel înalt” ținând cont că ați avut o funcție importantă în Guvernul țării? Din ce comisie/ comisii faceți parte?
B.Z.: Între anii 2021-2023, într-adevăr, am fost consilier de presă în cabinetul vicepremierului Kelemen Hunor, dar această funcție nu a fost una politică, ci mai degrabă una tehnică. Pe unii colegi am avut onoarea să îi cunosc dinainte, pe alții i-am cunoscut pe parcurs. Desigur, capitala nu îmi este necunoscută și, datorită acestui fapt acomodarea este mai ușoară.
Fac parte din două comisii, „Comisia de cultură, arte și mijloace de informare în masă”, respectiv din „Comisia tehnologia informațiilor și comunicațiilor.”

I.M.: Recent ați avut – din informațiile pe care le-am primit – un rol important în alocarea unei sume de aproape 400.000 lei pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu din centrul Sighetului, așa-zisei „Casa pălărierului”. Cum ați reușit atât de repede?
B.Z.: La adoptarea bugetului de stat am reușit, într-adevăr, să alocăm 950.000 lei la nivelui județului Maramureș din care beneficiează patru localități: Baia Mare, Sighet, Coltău și Câmpulung la Tisa. Aceste sume sunt din cote defalcate din TVA, care sunt alocate pentru echilibrarea bugetelor locale.
Din suma de 375.000 lei autoritatea locală din Sighet va putea începe reabilitarea așa-zisei ,,Casa pălărierului”, impropriu denumită așa. Este o casă construită de o familie poloneză, la începutul anilor 1800, o casă de aproape 200 de ani, o casă monument, motiv pentru care considerăm că merită alocați acești bani pentru a prinde din nou viață această casă. Pas cu pas dorim să contribuim la reabilitarea monumentelor istorice din Sighet, ceea ce, de altfel, ne-am și propus anul trecut, în campania electorală, ca fiind un obiectiv al nostru.
Mereu ne comparăm și invidiem celelalte orașe din țară, care au fost puse la punct, admirând centrele istorice, monumentele lor.
UDMR face un pas în această direcție de a putea începe demersurile. La casa aceasta trebuie schimbat acoperișul, reconstruită șarpanta și peretele din spate, care este demolat.

I.M.: Cum credeți că veți putea sprijini dezvoltarea Sighetului din demnitatea de membră a Parlamentului?
B.Z.: Sunt în contact direct cu reprezentanții orașului, cu dl. viceprimar Orosz Krisztofer, care este deschis, de asemenea, pentru dezvoltarea orașului. Împreună încercăm să găsim soluții pentru proiectele importante ale municipiului.
Încurajez primarii din județ să depună proiecte, acolo unde sunt fonduri, și aici aș menționa faptul că sunt fonduri în programul național pentru realibilitarea clădirilor cu risc seismic. Sighetu Marmației este într-o zonă cu risc seismic, din nefericire, în schimb este un lucru pe care îl putem întoarce în favoarea noastră. În acest program sunt fonduri pentru reabilitarea clădirilor cu utilitate publică, dar și unitățile de cult pot depune proiecte pentru reabilitarea clădirilor care sunt încadrate în risc seimic.
De la domnul primar Vasile Moldovan am înțeles că dorește să depună proiecte pentru renovarea anumitor clădiri emblematice din Sighet. Sperăm să fie cu succes deoarece monumentele istorice, centrul istoric, trebuie reabilitate ca să își recapete strălucirea de odinioară.

I.M.: Finanțarea este baza oricărei dezvoltări. Ce proiecte pe termen mediu și lung aveți, prin care să favorizați un flux financiar relevant pentru dezvoltarea orașului nostru?
B.Z.: Bethlen Gábor, principele de Transilvania, a spus în secolul al 17-lea ceva ce și astăzi este foarte actual. „Nu poți face mereu ceea ce trebuie, dar mereu trebuie să faci ceea ce se poate.” După spusele acestuia trebuie să ne ghidăm și noi, politicieni și lideri ai comunității. Este important să ne folosim de toate oportunitățile date. Să vă spun un simplu exemplu pentru a clarifica despre ce vorbesc. Poate noi am dori construirea unui bazin olimpic la Sighet dar, dacă momentan sunt fonduri pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, atunci trebuie să ne concentrăm pe acest lucru. Deci trebuie să profităm de fiecare finanțare care se ivește.
Desigur, Sighetul mai are depuse spre finanțare și alte proiecte foarte utile pentru oraș. Nu știm încă dacă vor fi aprobate, dar nu ne descurajăm, încercăm să ne folosim de toate posibilitățile care ne sunt date.

I.M.: Care credeți că ar trebui să fie prioritățile conducătorilor pentru dezvoltarea vizibilă a Sighetului?
B.Z.: Pentru o dezvoltare vizibilă a Sighetului, în care și locuitorii și vizitatorii să se simtă bine, trebuie să dezvoltăm turismul. Maramureșul are un potențial ridicat în ceea ce privește turismul, totuși încă nu sunt exploatate la maxim toate posibilitățile.
În Maramureș este esențială reabilitarea monumentelor istorice, și da, mă întorc aici, deoarece monumentele istorice, centrul istoric este cartea de vizită a unui oraș. Acestea reflectă trecutul nostru, identitatea noastră, istoria noastră, motiv pentru care e imperios necesar să fie toate bine puse la punct. În momentul în care un turist ne vizitează orașul să ne putem mândri cu toate aceste aspecte.
Pe lângă acestea, dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea serviciilor publice joacă un rol important pentru Sighet, ca de altfel pentru fiecare localitate.
Să luăm un exemplu banal, străzile orașului sunt pline de praf, pietonala, care este un punct de atracție al orașului, nu este întreținută. Cetățenii își arată des nemulțumirea față de acest aspect. Aceasta este o problemă, a cărei rezolvare nu ține neapărat de buget, ci mai degrabă ține de voință și implicare, că până la urmă este vorba despre imaginea orașului și despre faptul ca locuitorii să se simtă bine.

I.M.: Cum percepeți „compoziția” actuală a Parlamentului? Ce șanse sunt pentru dialog și colaborare?
B.Z.: Noi, UDMR, am intrat la guvernare la sfârșitul anului trecut cu două ministere-cheie. Ne-am asumat responsabilitatea de a intra în Guvern într-o situaţie dificilă din punct de vedere politic, într-o criză politică majoră şi într-o situaţie dificilă din punct de vedere bugetar. Împreună cu partenerii de coaliție dorim o cale europeană pentru România, dorim să asigurăm o stabilitate în politică şi de a-i izola pe cei care sunt împotriva acestor principii şi idealuri şi sunt considerate forţe extremiste, cu o ideologie neolegionară şi nepotrivită pentru societatea românească.

I.M.: Sighetul mai are un reprezentant în Parlament, dl. senator Sorin Vlașin. Se va simți – și în ce mod – această dublă reprezentare a noastră în Parlament?
B.Z.: Nu aș vorbi eu în numele domnului senator, însă ceea ce ține de mine, voi face totul ca să fiu vocea maramureșenilor, să fiu în slujba cetățenilor. Primul pas a fost aducerea de fonduri la Sighet din bugetul de stat și sper că voi mai putea contribui la dezvoltarea Sighetului.

I.M.: Deocamdată eu mă opresc cu întrebările, vom mai avea cred și alte întâlniri pe teme socio-economice. Așadar, acum la finalul acestei discuții, dacă vreți să mai transmiteți ceva sighetenilor, vă rog să o faceți!
B.Z.: Cum am precizat anterior, am două birouri parlamentare, în Sighet, aștept cetățenii în fiecare a doua vineri din lună în intervarul orar 10:00 – 11:00, iar în Baia Mare, în ultima zi de vineri din lună tot de la 10:00 pâna la 11:00, la sediul UDMR de pe strada Vasile Lucaciu. Nu promit că pot rezolva toate problemele, dar promit că toată lumea va fi ascultată și ne vom da interesul la maxim să putem veni în ajutorul cetățenilor.

I.M: Mulțumesc și… succes!
B.Z.: Mulțumesc și eu!

 

Ion Mariș




Politica dâmbovițeană mai rea-i ca sarea pe o rană (autor, George Petrovai)

În decursul timpului (cele trei decenii și jumătate de postdecembrism) am scris sute de articole despre catastrofala politică dâmbovițeană (de la un președinte moscovit și până la săsoiul adormit, de la întâiul premier necușer și până la prezentul mare gușter), politică materializată în următoarele „realizări”: economia pusă pe butuci și nivelul general de trai pe măsură, adică la coada țărilor din Uniunea Europeană (UE); un gol populațional, rezultatul enormelor și neîntreruptelor expatrieri, de peste cinci milioane suflete; o datorie externă ce depășește 180 miliarde euro.
Ce ar trebui să facă guvernanții de azi și de mâine ai României în această alarmantă situație? În primul rând să-și vadă limitele cultural-spirituale (de pildă, neonorarea promisiunilor făcute în campania electorală se cheamă descalificarea celui în cauză ca om, iar ca politician cu atât mai mult!) și, în pofida patalamalelor rostuite pe căi dosnice (licențe și doctorate la plesneală, prin comercializare și/ sau plagiere), să aibă decența și curajul de a-și lua sfetnici mai mintoși ca ei, chiar dacă gânditorul francez Henri Bergson se arăta dezamăgit la vremea lui de viciul incurabil al democrației occidentale – „Nu există un criteriu viabil de selecție a valorilor”, și – desigur – să respecte cu sfințenie legile pe care ei și ai lor le-au votat. Adică taman opusul celor ce s-a întâmplat și continuă să se întâmple, la modul sfidător, în România postdecembristă: necușeri granguri politici ce mereu cad în picioare, legi (ex. Legea indexării veniturilor) cu nerușinare încălcată de vremelnicii și nepricepuții cârmuitori ai acestei nații oropsite (chiar nu există pe plaiurile mioritice adevărați politicieni, ci doar impostori, demagogi, descurcăreți și leneși, precum cu îndreptățit dezgust afirmă Adrian Porumboiu că un puturos se pregătește să plece de la Cotroceni și un altul, Crin Antonescu, este susținut de coaliția guvernamentală ca să-i ia locul?!), lupii fără frontiere (geografice, legale, demonocratice) ce țin oilor lecții de morală, marii hoți neprinși, care – astfel făcând dovada descurcărelii și a cinstei lor cu cântec – la iuțeală sunt răsplătiți de ortacii-cârmuitori cu funcții și onoruri, deplasata grijă a autorităților față de nelegiuiți (pedepse ușoare, penitenciare aidoma sanatoriilor, drepturi cu toptanul chiar pentru recidiviști, anemica preocupare a decidenților întru recuperarea prejudiciului provocat de ticăloșii cu ștaif) ș.a.m.d.
În al doilea rând, guvernanții ar trebui, potrivit insistentelor directive venite de la UE și atâtor promisiuni făcute în campaniile electorale de absolut toate formațiunile politice, să purceadă la rezolvarea mult inechitabilei probleme a veniturilor nesimțite, respectiv a enormelor decalaje (de 1 la 100 sau chiar mai mari) dintre privilegiații/ oligarhii dâmbovițeni și cetățenii de rând, măcar în virtutea faptului că oficialii europeni condiționează alocarea granturilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin fireasca soluționare a acestei vechi chestiuni. Dacă nici de data asta nu se rezolvă nimic, deși în joc sunt multe miliarde de euro pentru țară, românii vor avea zdrobitoarea dovadă că actualii coalizați la guvernare (pesediști-peneliști-udemeriști-minorități), pun interesele lor de partid și clan, inclusiv ale statului paralel (magistrați, securiști, sinecuriști, ciocoi) și ale dubioșilor judecători de la Curtea Constituțională a României (CCR), mai presus de interesul național! Ceea ce, desigur, este o indiscutabilă dovadă de trădare, o trădare din familia celor care au pus economia pe butuci (guvernele Petre Roman, Nicolae Văcăroiu și altele), respectiv au secătuit România prin privatizări megafrauduloase (Guvernul Adrian Năstase).
Nu în ultimul rând, cu sau fără știrea actualilor cârmuitori (de teapa „La vremuri noi, tot noi” și „Pleac-ai noștri, vin ai noștri), se impune să se constituie în mare grabă un grup de specialiști (îndeosebi juriști și economiști), care – urmând exemplul Republicii Federale a Germaniei după al doilea război mondial, mai apoi al Greciei, Portugaliei, Irlandei, Mexicului, Nigeriei și Ecuadorului – să demonstreze că, dacă nu toate, atunci grosul împrumuturilor din perioada postdecembristă reprezintă datorii odioase (guvernele au contractat împrumuturi fără acordul cetățenilor, împrumuturile n-au fost făcute spre folosul real al cetățenilor, împrumuturile s-au acordat, deși creditorul cunoștea primele două caracteristici ale tranzacției), astfel încât poporul (actuala generație și următoarele) să beneficieze de corespunzătoarea reducere a datoriei acumulată în timp.
N.B.: Politrucii noștri din nou încalcă legea indexării (cică s-a trecut la politica de austeritate) și fac penibile aranjamente pentru alegerile (semi)prezidențiale din luna mai (la rândul lui, nezdravănul Călin Georgescu debitează aberații cu carul, pe care ba le retractează a doua zi, ba le nuanțează/ edulcorează în năstrușnica sa manieră), pe când clonțosul Donald Trump se răfuiește cu adversarii interni, are în aceste zile convorbiri la Casa Albă cu Beniamin (Bibi) Netanyahu (prima la cel mai înalt nivel de la preluarea mandatului) și duce o politică economică, bazată exclusiv pe amenințări și pe ridicarea tarifelor vamale, despre care profesorul Robert Shiller, laureat Nobel în Economie pe anul 2013, susține că „vor avea efecte negative asupra economiei mondiale”. Mai mult, Donald Trump, prin „ego-ul hipertrofic” și „dorința încăpățânată de-a merge la război împotriva oricărui bun simț”, este comparat de profesorul american cu Benito Mussolini… Și chiar că deja a început un război comercial între giganții lumii, prin promptul răspuns al chinezilor la ridicarea tarifelor vamale (în medie cu 10%) de către Trump, pentru toate produsele chinezești importate de americani: la rândul lor, asiaticii au ridicat cu 10-15% tarifele vamale la mărfurile americane importate.

George PETROVAI

Foto: preluare Digi24




Insuportabilul „profesionalism” al sinecurilor (autor, Ion Mariș)

În spațiul public românesc (și nu doar la noi), există un „cod” aparte de carieră, unul care nu se sprijină pe merit, competență sau etică profesională, ci pe un amestec toxic de relații, docilitate și… influență politică. Aceasta este sinecura, locul călduț, bine plătit și lipsit de responsabilități reale, destinat celor care trebuie răsplătiți pentru loialitate politică, nu pentru rezultate. Sinecurile au depășit – în pragmaticele abordări post comuniste – postura angajaților „discreți”, plasați în poziții anonime, „invizibile”, în organigramele instituțiilor de stat „concentrate” sau deconcentrate, poziții unde nu era nevoie să faci absolut nimic. Astăzi asistăm la transformarea lor într-o formă perversă de… „profesionalism”. Cei care ocupă astfel de funcții mimează competența, generează hârtii, participă la conferințe, merg în delegații, chiar semnează contracte prin delegare de atribuții, dar în realitate contribuie la stagnare, ineficiență și – adesea – corupție sistemică.

Această iluzie a „profesionalizării” sinecurilor este una dintre cele mai insuportabile ipocrizii a vremurilor noastre (a se vedea episodul Bolojan din Parlamentul României, când „profesioniștii” trecuți prin toate cotloanele bine plătite ale democrasției, și-au evidențiat trăinicia și… stabilitatea eternă printr-o demonstrativă grevă spontană).

Simplist vorbind, sinecura este un post care aduce un salariu bun, fără a presupune o muncă bine delimitată, având o fișă de post fluidă și fără o responsabilitate autentică. De fapt, sinecurile sunt protejate și recompensate de putere pentru serviciile „secrete” aduse „comandanților” zilei/ zilelor. Nu trebuie să facem mari eforturi pentru a identifica locurile „călduțe” – sinecurile sunt peste tot! – în agenții de stat, companii naționale, consilii de administrație, instituții publice și chiar în organizații private bine conectate politic, în general beneficiare de „dodoloațe” contracte cu statul.

Sinecurile nu sunt doar etalonul „descurcatului” și incompetenței, au… „evoluat”. Ele reprezintă un mecanism eficient, complex, prin care resursele statului sunt drenate către grupuri de interese, printr-o rețea de relații obscure, contracte supraevaluate și decizii menite să favorizeze clientela politică.

În zilele noastre, sinecurile nu mai sunt ocupate de indivizi care pur și simplu nu fac nimic. Dimpotrivă, cei care le ocupă sunt „eficienți” și „pro-activi”, dar activitatea lor este lipsită de… plusvaloare pentru societate. Avem destule exemple „standard”, manageri care „implementează strategii”, experți care „analizează tendințele pieței”, consilieri care „oferă suport decizional” , asistenți/ asistente pe comunicare (și – nota bene – mai ales marketing),  toate acestea în timp ce economia reală suferă, infrastructura șchioapătă iar unele instituții sunt grevate de cheltuieli care favorizează… incompetența.
Acest nou tip de sinecurist este mai periculos decât predecesorii săi (din „iepoca” de aur), deoarece el întreține iluzia unui sistem funcțional. Cu CV-uri umflate, spectaculoase titluri academice obținute pe filiere dubioase și un discurs preluat din jargonul corporatist, sinecuristul modern poate părea, la prima vedere, un profesionist autentic. Însă în spatele acestei fațade nu se află performanță, ci o rețea de relații și interese care mențin statu-quo-ul.
Sinecurile nu sunt acordate oricui, ci doar celor care demonstrează loialitate și abilitatea de a juca după regulile… sistemului. Pentru a supraviețui într-o astfel de poziție, sinecuristul trebuie să fie „capabil” de obediență absolută, retorică bombastică, muuultă influență inter-instituțională și o capacitate „modernă” în a-și diversifica veniturile.  Majoritatea sinecuriștilor  nu se mulțumesc cu un singur… job. Ei ajung să fie membri în mai multe consilii de administrație, să aibă funcții de conducere în mai multe instituții simultan și să beneficieze de contracte de asistență/ consultanță pe bani publici.

Păi, vor spune oamenii de bine, au și ei – „săracii!” – dreptul să trăiască! Doar copiii Celui de Sus suntem toți! Să trăiască, vrem, dar fiecare la locul și pe locul pe care-l merită prin profesionalism real și nu de fațadă!

Din păcate, prezența sinecurilor în sistemul public (și, uneori, în cel privat) are efecte devastatoare asupra economiei și încrederii în instituțiile… tradiționale.  În primul rând dispare încrederea populației în accesarea multor joburi pe fundament meritorcratic (oare de ce pleacă tinerii din țară?). Iar „rezultatele” se observă „pas cu pas”, deciziile sunt luate pe criterii politice, nu pe baze raționale, ceea ce duce la proiecte inutile, cheltuieli uriașe și lipsa reformelor. Sub masca unor contracte de consultanță, studii de fezabilitate sau chiar proiecte europene, banii publici sunt direcționați către grupuri de interese, fără rezultate durabile. Iar populația privește și se crucește (a se înțelege că-și face multe cruci, de obicei doar cu limba/ vorba!). Oamenii percep cu neîncredere orice inițiativă guvernamentală de reformă, presupunând (de prea multe ori justificat) că în spatele fiecărei potențiale bune intenții există interese strict mercantile.

De aceea, tentativa președintelui Senatului – pornind în mod firesc de la vârf – de-a elimina anumite locuri „călduțe”, pentru stoparea birocrației excesive, a generat o incredibilă solidaritate sinecuristă în care au fost implicate inclusiv sindicatele și „profesioniștii” care s-au insinuat în structurile statului prin intermediul celebrului și autohtonului „instrument – partid” PCR (pile – cunoștințe – relații). Pentru o ancorare reală a sistemului în contextul crizei/ crizelor care ne amenință în următorii ani este indiscutabil necesară o reformă „curată – de îndată” – in integrum – a statului (inclusiv sau mai ales o reformă administrativă).

„Survolând” în special ultimii ani ai „crudei” (la prospețime mă refer!)  noastre democrații, analizând statisticile oficiale, conștientizăm că s-a diminuat modelul meritocratic în societatea noastră („detaliul” observabil ni-l oferă creșterea spectaculoasă a birocraților –  sinecuriști  din sistem/e, comparând cifrele cu alte țări dezvoltate, funcționale). Aici vorbesc strict de fenomenul sinecurist și nu mă refer la „birocrații” necesari și utili. Vă invit să observați cu atenție evoluția (sau mai bine zis involuția) gradului de îndatorare al țării, deficitul bugetar nesustenabil și structura importurilor României pentru a ne face o idee despre managementul spectaculos al SC (Societate Constituțională) România SA (Sinecurist Autoimună).

În acest context să nu ne mire gradul crescut de nemulțumire al populației, surpriza votului (așa zis) suveranist (care se întinde de fapt în întreaga Europă) și „încrâncenarea” inter-umană generalizată care a cuprins țara.
Să urmeze oare resetarea sănătoasă a instituțiilor statului pe principii meritocratice și neartificiale sau așteptăm soluția… IA (nu I-HA!)?

Ion Mariș




Politica trumpistă – o primitivă combinație de aroganță, afacerism și nepotism (autor, George Petrovai)

De foarte multe ori am afirmat că democrația modernă este o iluzie inoculată de cârmuitori celor mulți (în realitate avem parte de demonocrație!) și că dictatul este promovat în politica internațională chiar de conducătorii ce se laudă cu avansata (!) democrație din țările lor. De pildă, Statele Unite se consideră un far al democrației de ieri și de azi (prosperitate generalizată, libertate învecinată cu libertinajul sadea, egalitate de tip orwellian – „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale ca altele”), neezitând să intervină în forță acolo unde treburile interne ale altora se abat de la „rețeta” lor, far călăuzitor (sic!) inclusiv pentru faptul că americanii nu reprezintă nici măcar 5% din populația mondială, însă consumă circa 25% din resursele întregii planete.
Sigur că în aceste condiții, majoritatea americanilor se declară nu doar mulțumiți, ci chiar mândri de ambalajul democratic al sfidătorului lor belșug intern, chit că la o adică votul cetățenesc este surclasat până la terfelire de vrerea suprastructurală a unei mâini de electori și chit că Winston Churchill spune că „Democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte”…
Lesne de presupus că tot mai mulți americani ar fi profund nemulțumiți și tot acuși-acuși s-ar răfui cu aleșii și cârmuitorii, în cazul că lucrurile politico-sociale de la ei ar (re)intra în normalitate: consumurile să fie comparabile cu ponderea populației lor în cea planetară! În plus, prin această logică echilibrare, s-ar face dreptate atâtor țări sărace ale lumii, unde asimetria este în sens invers: o nesemnificativă pondere a consumului în raport cu cea a populației…
Deși într-o autentică democrație, cum nu este mult coafata și trâmbițata făcătură americană, unul ca Donald Trump, cu mai multe dosare pe rol, n-ar fi avut dreptul să intre în cursa electorală, până la soluționarea acestora prin sentințe judecătorești de nevinovăție/ achitare, totuși – susținut de oligarhia tehnologică (alde Elon Musk, Mark Zuckerberg ș.a.m.d.) – el este desemnat candidatul republican pentru Casa Albă, competiție pe care o câștigă, în pofida enormului derapaj democratic din urmă cu patru ani, când, nerecunoscându-și înfrângerea în fața democratului Joe Biden, a dirijat din umbră asaltul fanilor săi asupra Capitoliului (Congresul).
Și iată că, „uitate” fiind de instituții și indivizi toate aceste abateri ale republicanului gerontocrat, din ziua de 5 noiembrie 2024 suntem realmente bombardați (în presa scrisă și vorbită) cu promisiunile făcute de el în campania electorală, precum și cu hazoasele predicții ale pretinșilor analiști (unii lingușitori, alții habarniști) despre planurile președintelui ales, „cel mai puternic om al planetei”.
Dar cum socoteala de-acasă (din campanie) nu se potrivește niciodată cu cea din târg (de după întronare), îndeosebi în cazul unui arogant și abraș adept al nepotismului (și-a înșurubat neamurile în posturi cheie ale administrației sale!) și al afacerismului în cea mai cu moț politică, toate angajamentele și amenințările mai vechi (răfuiala cu adversarii interni) și mai noi (anexarea Canadei, ocuparea Groenlandei și a Canalului Panama, „rușinosul plan”, cum îl numește papa Francisc, de expulzare din State a migranților indezirabili) au devenit la iuțeală cel puțin anecdotice: nu în 24 de ore, ci nici în 2400 de ore nu se va încheia războiul din Ucraina; încercând să pună gabja pe teritoriile străine de mai sus, la început prin ridicarea tarifelor vamale, apoi – dacă presiunile economico-financiare nu dau rezultate – prin utilizarea forței militare, D. Trump se dovedește, sub masca ipocriziei democratice, la fel de periculos pentru pământenii de rând ca Hitler, Stalin și Putin; nonglobalista politică planetară de pace nu poate fi edificată prin amenințări (vezi mitocănia întrebuințată de yankeu în lungul dialog telefonic cu șefa guvernului danez), sancțiuni economice și jocul tarifelor; deși Trump se crede atotputernic, el nu este decât pionul cercurilor cârmuitoare (trusturi petroliere și farmaceutice, oligarhi tehnologici și financiari, armată, servicii secrete, industriași, francmasoni), care urmează linia tradițională de menținere și întărire a Statelor Unite ca lider planetar pe toate planurile (economic, financiar, militar, științific, geo-strategic), inclusiv cu ajutorul dolarului; D. Trump deplânge (pesemne cu lacrimi de crocodil) pierderile de vieți omenești din prelungitul conflict ruso-ucrainean, însă nu se sinchisește (n-a pomenit niciodată în primul lui mandat, așijderea la începutul noului mandat) de faptul că, în lumea noastră ultraipocrită și ultraînarmată, în fiecare oră mor de foame peste 500 de pământeni, circa 50% dintre aceștia fiind copii.
N.B.: În articolul Viitorul nu-i ce vrea Donald Trump și clica sa!, scris pe 7 iunie 2017, deci după anunțarea retragerii Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, printre altele spuneam următoarele: „Toate-s vechi și nouă toate, spunea la vremea lui Eminescu. Adevăr valabil și în zilele noastre. Într-adevăr, căci atitudinea sfidătoare a președintelui american seamănă foarte bine (mai mult în conținut decât în formă) cu cea adoptată de Japonia militaristă din perioada interbelică, mai exact din anul 1933, care – ne spun Constantin Bușe și Zorin Zamfir în Japonia – un secol de istorie 1853-1945 (Editura Humanitas, 1990) – pentru a putea cuceri lumea potrivit Memorandumului Tanaka din 1927, «În ziua de 27 martie 1933 (…) a trimis o scrisoare Secretarului General al Societății Națiunilor, prin care aducea la cunoștință decizia luată la Tokyo de a părăsi Organizația de la Geneva». Pe când scrisoarea lui Trump și a acoliților săi, prin care să anunțe retragerea din ONU? Mă rog, aici lucrurile sunt un pic mai delicate, întrucât sediul central ONU este la New York…”

George PETROVAI

 

Sursa foto: Internet




Neobosita pendulare a actualului suveranism românesc între rusism și ruscism (autor, George Petrovai)

Articolul 1 din Constituția iorgovaniană a României postdecembriste (cu certitudine după modelul tuturor constituțiilor moderne, inclusiv cea românească din 1923) începe cu următorul alineat fundamental: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”! Toate celelalte articole se subordonează acestui paragraf/ alineat, pe care – funcție de rolul atribuit – îl afirmă și-l confirmă (direct sau indirect)…
Dacă celelalte atribute ale statului nostru (național, independent, unitar, indivizibil), deocamdată nu dau naștere la dispute, interpretări și răstălmăciri, chit că în această fază globalisto-corporatistă fie sunt rău văzute conceptele de naționalism și patriotism de către sforarii planetari, fie că sunt ignorate de către gloate, iată că suveranismul a devenit în ultimii ani un vijelios curent politico-social, care – alimentat cu forma declarațiilor din campania prezidențială a lui Donald Trump, nicidecum cu conținutul atotamerican al acestora (Statele Unite au fost, sunt și trebuie să rămână cea mai mare putere planetară!) – s-a răspândit ca o molimă, îndeosebi în Europa, cu văditul și păgubitorul scop de fărâmițare economico-politică și militaro-stategică: eșuarea în autarhism, după defăimarea și, în final, ieșirea din conglomeratele suprastatale de felul Uniunea Europeană (UE) și NATO.

Iar acest contraproductiv recul în toate compartimentele de activitate își zice cu neghioabă mândrie suveranism și, în ultimii ani, a devenit „modă” politică pentru statele mici și cu un precar nivel de trai în ceea ce privește grosul cetățenilor (Ungaria, Slovacia, mai nou România), țări care, neputând în ruptul capului să reducă decalajul dintre ele și cele puternic dezvoltate (dimpotrivă, acest decalaj se tot mărește în zonele producției, educației și cercetării), lesne cad în plasa suveraniștilor autarhiști, cu insidioasele lor promisiuni și „rețete” populiste: ba că guvernele și companiile străine (a se citi „occidentale”) n-au alt scopt decât să fure pe rupte din țările cu capetele plecate, ba că națiunile sărace vor cunoaște în scurt timp prosperitatea generală prin renegocierea angajamentelor internaționale (în primul rând cele din UE și NATO), ba că fiecare țară oropsită este capabilă să-și producă cele traiului (de azi pe mâine), ba că (re)orientarea lor spre Est (China, Rusia) și aderarea la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) ar rezolva în chip mult mai mulțumitor marile probleme ale prezentului cu investițiile, combustibilii/ energia și piețele de desfacere.
Atâta doar că toți ăștia (demagogii păcălitori și cetățenii păcăliți) nu vor să țină cont (primii din calcul politic, ceilalți din naivitate sau îndârjire) de următoarele dovezi ale trecutului și prezentului:
1) Aproape totdeauna influența occidentală, în principal cea anglo-americană (pentru noi: Mica Unire din 24 ianuarie 1859, Marea Unire din 1 Decembrie 1918, căderea bolșevismului în anul 1989; pentru alții: formarea națiunilor în Centrul și Estul Europei după primul război mondial, potrivit Principiului de autodeterminare națională al președintelui american Woodrow Wilson, Planul Marshall pentru țările afectate de al doilea război mondial în Vestul și Nordul Europei, inclusiv pentru Japonia), aproape totdeauna, deci, influența occidentală s-a dovedit benefică, pe când cea orientală (tătaro-turco-muscălească) a fost în toate cazurile devastatoare (de pildă, între 1711 și 1821, ne informează istoricul Petre P. Panaitescu în Istoria românilor – Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990, pe teritoriul Principatelor românești, disputate și de austrieci, „au fost nu mai puțin de șase războaie, dintre care unele au ținut câte cinci-șase ani de-a rândul”, nereturnarea până în prezent de către ruși a celor 93,5 tone aur, jaful material și cultural la care s-au dedat staliniștii după a doua conflagrație mondială, plus deportările, întemnițările, torturile și crimele ordonate de ei și săvârșite de lichelele autohtone);
2) Suveranismul a fost experimentat nu numai de Federația Rusă (acuma, cu sancțiunile economico-financiare impuse de Occident și aliații săi, este condamnată la izolaționism și autarhie), ci și de alte țări (Coreea de Nord, Cuba, Venezuela etc.), toate având o asemenea inflație și un nivel de trai atât de scăzut, încât majoritatea trăitorilor în ele sunt la propriu muritori de foame (venitul lunar al majorității siberienilor este sub 50$, iar „suveranistul” Kim Jong Un i-a livrat confratelui Putin circa 12.000 soldați pentru orezul ce-l vor înfuleca ceilalți nord-coreeni);
3) La o populație de aproximativ 19 milioane, Produsul Intern Brut (PIB) al României „desuveranizată” de NATO, UE și companiile occidentale este de aproape 400 miliarde $ (cu șanse reale ca anul viitor să fie peste 450 miliarde), pe când Coreea de Nord, cu cei aproape 27 de milioane locuitori, are un PIB de vreo 11 ori mai mic ca al nostru.

Mă rog, pentru cei interesați de „avantajele” suveranismului, mai adaug două comparații:
(a) Cu o populație puțin peste 17 milioane, deci cu vreo patru milioane mai mică decât cea a Moscovei (plus suburbiile), Olanda are PIB-ul aproape de un trilion (1000 de miliarde), deci comparabil cu al întregului mastodont muscălesc, a cărui populație depășește 140 milioane;
(b) Nu numai că nu am știre ca, în afară de câțiva dictatori (ucraineanul Viktor Ianukovici, sirianul Bashar al-Assad), cineva demn, onest și cu mintea întreagă să părăsească Occidentul pentru „belșugul” oferit de Rusia, China sau Coreea de Nord, însă tot omul corect informat și bine intenționat știe că mulți dintre ortacii lui Putin și-au trimis progeniturile (e drept, mai înainte de invadarea Ucrainei) în „putredul” Apus, unde își cumpără locuințe luxoase, depun în bănci bani albi pentru zile negre și, la o adică, se refugiază chiar ei, atunci când simt că mâna lungă și necruțătoare a fostului mic kaghebist este gata-gata să-i împingă la „sinucidere”.

Cum spuneam, de ceva timp și pe meleagurile noastre bate vântul rusismului de tip AUR-ist și SOS-ist (oleacă întețit de POT-iști), iar odată cu necușerul independent Călin Georgescu, s-a pornit strania furtună a ruscismului (fascismul stalinisto-putinist), care, dacă nu era oprită la timp prin anularea primului tur al prezidențialelor, pesemne că ar fi spulberat tot ce s-a edificat în cei aproape 20 de ani de NATO și UE.
Nimeni nu tăgăduiește că, în toată perioada postdecembristă, țara a fost cârmuită de mulți politruci răufăcători, necalificați și aroganți, așa că electoratul anului 2024, sătul până peste cap de clanuri, dinastii și coterii sfidătoare, a fost perfect îndreptățit să-i sancționeze prin masivul vot dat altora (independenți, formațiuni recent înființate sau dintre cele mai vechi, dar încă nedistorsionate până în măduva oaselor de guvernările scârbavnice).
Eu însumi am scris sute de articole despre alde ăștia (de la iliescieni și până la iohannieni), iar în textul Năucitorul progres al jefuirii României din 8 octombrie 2017, afirm, printre altele, acest adevăr dureros pentru truditorii onești ai țării: „După redresarea economică din perioada ceaușistă, în cei aproape 28 de ani de postdecembrism, numai prin transnaționale s-a furat de 3,3 ori mai mult decât în 530 de ani, adică 46.000 tone aur, ceea ce reprezintă echivalentul a circa 2000 de miliarde euro”!
Dar una este ca alegătorii să lupte cu ajutorul votului împotriva impostorilor, corupților, descurcăreților și ipocrților sus-puși (prin sforării la vedere sau manevre de culise) și cu totul altceva este ca procesul de votare să fie influențat de actori statali neprieteni (ex. Rusia), respectiv de grupuri/ organizații insinuant-intimidante (influencerii tictok-iști, neolegionarii și mercenarii din spatele lui C. Georgescu, foarte posibil și din spatele formațiunilor suveraniste), astfel încât votul la grămadă al cetățenilor fără discernământ să ducă la schimbarea calului pe măgar.
Da, căci – în pofida furtișagurilor și a marilor erori politice – toți românii (îndeosebi captivii tictok-ului) trebuie să conștientieze că avem un PIB de 11 ori mai mare ca al Coreei de Nord și că putem călători și munci pe tot continentul (de la începutul anului viitor vom putea intra în Statele Unite fără viză!) tocmai datorită faptului că suntem parteneri de nădejde în NATO și UE. În altă ordine de idei, dacă aceste organisme ar fi oprimatoare și jecmănitoare (România primește doar pentru Programul Național de Redresare și Reziliență câteva zeci de miliarde euro!), adică așa cum le prezintă lamentabilii noștri suveraniști (care, fie vorba între noi, intenționează să ne readucă în catastrofala sferă de influență rusească), atunci de ce atâtea țări (Turcia, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Serbia, Albania etc.) depun eforturi considerabile să intre în cele mai mari, mai selecte și mai sigure „cluburi” occidentale?!…
Despre C. Georgescu, căruia i-am „dedicat” articolul Suveranismul tictok-ist al lui Călin Georgescu (5 dec. 2024), de data asta doar atât: Fiindcă este agronom și – zice-se – specialist în dezvoltarea durabilă, m-am așteptat să spună în campania electorală (și nu numai) că rampa de lansare a agriculturii noastre muribunde o reprezintă refacerea și extinderea sistemelor de irigație pe zeci de milioane de hectare, nicidecum să susțină inepția cu „Omul și pogonul”…
Închei cu două admirabile spuse, întrucâtva înrudite, care se potrivesc ca o mănușă pe slăbănoaga mână politică a României de azi: „Înțelepciunea și prostia se țin de mână pe muchia cuțitului” (Bufonul în Actul III din marea tragedie shakespeariană regele Lear); „Tirania este anarhia canaliei de sus, iar anarhia este tirania canaliei de jos”.

George PETROVAI

Sursă foto: Sebastiana Joicaliuc




Suveranismul tictok-ist al lui Călin Georgescu (autor, George Petrovai)

Despre extrem de „ciudatul” personaj Călin Georgescu, fost aflător în treabă la ONU și la Clubul de la Roma, cel care tocmai a intrat ca independent (totuși, are în spate POT – Partidul Oamenilor Liberi) și – susține el – fără cheltuirea vreunui ban în turul doi al prezidențialelor, mai știam câte ceva din scremutele lui afirmații pe la televiziuni de mâna a doua. De fiecare dată el bătea mai mult sau mai puțin câmpii, căutând printre poticneli și suspensii să creeze impresia că ar fi nu doar în posesia unor mari secrete umane, ci chiar a unor miraculoase rețete divine, că adică el și numai el va putea salva această nație de la dezastrul provocat după înglobarea noastră (sic!) în NATO și Uniunea Europeană, dezastru alimentat, zice-se, prin necontenita îndepărtare de valorile tradiționale (doar acest pământ generos, fără Vest și Est) și, desigur, prin succesive cedări de suveranitate.
Cu toate astea, pe-atunci izbutea, cu modestele lui mijloace moral-spirituale, să fie suportabil, iar pentru unii români să prezinte niscaiva interes. Nu la fel a fost văzut de fostul președinte Traian Băsescu, care – după cum relata recent într-un interviu televizat – l-a mirosit de la prima întâlnire pe ins că-i un șarlatan, așa că nu l-a acceptat de premier, deși propunerea venea de la un apropiat (nu i-a spus numele).
La rândul lui, Mircea Geoană se arăta, acu câteva zile, uluit de schimbarea radicală a prezidențiabilului Georgescu, căruia în urmă cu peste două decenii, în calitate de ministru al Externelor, îi dăduse scrisori de acreditare la ONU, tocmai fiindcă la acea vreme era proeuropean, deci prezenta încredere pentru țară și oficialii ei.
Dar iată că, după o ședere îndelungată în Viena și împrejurimi (unii vorbesc de două decenii), necușerul Georgescu revine în România cu întreaga familie, se înscrie ca independent în cursa pentru Cotroceni și termină turul întâi pe primul loc, cu câteva procente peste catindații cu un mare partid în spate (bunăoară Marcel Ciolacu), pe care absolut toți (ne)pricepuții caselor de sondaje îi vedeau în finală.
N.B.: Dorind să pară modești, ba chiar săraci (păi așa ceva nu strică niciunui candidat, cu atât mai mult unuia cu hazoase ifose mesianice), doamna Georgescu s-a apucat să le îndruge românilor, cu un mult necesar ton smerit, că ei ani la rând au fost chiriași, de-abia acuma izbutind să-și cumpere o „căsuță”. Neîncrezători, jurnaliștii de investigație le-au luat urma la Viena, unde – cu ajutorul actelor – fac dovada că „sărmanii” soți Georgescu au cumpărat o primă locuință cu sute de mii euro, pe care, după ceva timp, au vândut-o cu aproape un milion, și că, repetând de câteva ori această operațiune, au pus la teșcherea suficienți bani albi pentru zile negre. Sau poate că invers: bani negri pentru zile albe…
Mă rog, dacă asta ar fi singura minciună a lui Călin Georgescu, deși a noua poruncă din Decalogul mozaic și creștin cere „Să nu mărturisești strâmb împotriva/ asupra aproapelui tău” (evident, interdicția de-a minți intră tot aici), iar în Proverbe 12/22 se spun următoarele: „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr, Îi sunt plăcuți”.
Dar ce te faci când pretinsul salvator al românilor naivi și al fanatizaților de „nimbul” misiunii sale (extraterestre), ba se contrazice de la o zi la alta, ba pretinde că n-a cheltuit niciun ban în campania electorală (da, alții au pompat zeci de milioane), ba cere „boborului” să stea liniștit în casă, timp în care neolegionarii se antrenează de zor în tabere și întocmesc liste cu dușmanii interni (deocamdată cu jurnaliștii băgăreți), ba se laudă că va aduce prosperitatea generală (un leu litrul de benzină!) prin nerespectarea în prima fază, apoi prin dârza renegociere a tuturor angajamentelor României față de NATO și UE, ba susține că este un desăvârșit patriot, urmașul în linie mistică a lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, deși declasificarea/ desecretizarea documentelor CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării) demonstrează legăturile lui cu Kremlinul, precum și implicarea sa și a principalilor colaboratori, foști spioni și securiști, în războiul purtat de actori statali (Rusia, China) împotriva României și a altor țări neprietene, inclusiv împotriva Statelor Unite?!…
Din totdeauna și pretutindeni în lume, astfel de fapte se cheamă trădare, iar trădarea nu poate să rămână nepedepsită. Cu toate astea, C. Georgescu ține morțiș să fie primul om în statul nostru eșuat (ce-au făcut în toți acești ani instituțiile de profil?), vasăzică nu realizează că devenind președinte în aceste nefirești și nefericite condiții, trădarea lui se transformă automat în înaltă trădare.

George PETROVAI




Datoriile odioase ale României postdecembriste (autor, George Petrovai)

Relaţiile internaţionale dintre ţări (evident, cele care – aidoma Rusiei – nu sunt supuse sancțiunilor de către atotputernicul grup al țărilor hiperdezvoltate), nu înseamnă doar legături politico-diplomatice și cultural-turistice, ci mai ales din cele economico-financiare și strategice, ba chiar militare în caz de forță majoră. De exemplu, cu războiul ruso-ucrainean în coasta sa, România intrată cu totul din 2007 în tulburele siaj americano-unionist (membră NATO și UE), are în momentul de față, pe teritoriul ei, cea mai mare bază a acestui bloc militar. Ceea ce, desigur, este și bine (conferă naiscaiva siguranță românilor și flancului NATO sud-estic), dar este și rău (țara e practic sub ocupație și, ca atare, se află necontenit în atentul vizor al puterilor nucleare antiamericane).
N.B.: Apropo de trupele de ocupație, ne informează Petre P. Panaitescu în Istoria românilor (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1990), după definitiva înfrângere a dacilor în războiul din 105-106 e.n., la început în Dacia „a fost așezată o singură legiune, legiunea XIII Gemina, cu tabăra (castrum) la Apulum (Alba Iulia”. În paragraful următor, marele istoric adaugă că de-abia în vremea împăratului-filosof Marcus Aurelius (161-180), „crescând amenințarea barbarilor germanici înspre granițele de nord-vest ale Daciei, a fost adusă o a doua legiune, legiunea V Macedonica, așezată până atunci la Troesmis în Dobrogea de azi și mutată acum la Potaissa (Turda)”. Făcând necesara precizare că circa 5000 era numărul soldaților dintr-o legiune romană și că cel al modernilor mercenari din marea bază de la Mihail Kogălniceanu este peste 10.000, avem nu numai material îndestulător pentru o comparație temeinică între cele două situații politico-militare, ci și rampa de lansare spre diverse speculații…
Revenind la chestiunea datoriilor odioase (odious debt în limba engleză), trebuie spus că ea devine concept de drept internațional, după ce Alexander Nahum Sack (jurist rus, fost ministru al țarului Nicolae al II-lea, profesor de drept financiar internațional la Universitatea din Sankt Petersburg, până la lovitura de stat bolșevică din octombrie 1917, apoi la mari universități din Europa și Statele Unite) elaborează în anul 1927 Teoria datoriilor odioase, care înfățișează următoarele caracteristici ale acestora:
1) Guvernul contractează împrumut fără acordul cetățenilor, acord obținut în urma unui referendum;
2) Împrumutul nu este făcut în folosul real al cetățenilor (al tuturor cetățenilor, adaug eu, nicidecum doar în folosul descurcăreților, așa ca în strâmbul nostru postdecembrism, sau al nomenclaturiștilor, activiștilor și trepădușilor bolșevici în sinistrele distopii antedecembriste, respectiv în cele globalisto-neomarxiste din prezent și viitor);
3) Împrumutul se acordă, deși creditorul este conștient (are știre) de existența primelor caracteristici ale acelui împrumut.
Dar iată ce scrie chiar Alexander Nahum Sack despre o asemenea situație: „Dacă o putere despotică contractează o datorie nu pentru nevoile și în interesul statului, ci pentru a întări regimul său despotic, pentru a reprima populația care-l combate, această datorie este odioasă pentru populația din întregul stat. Această datorie nu este obligatorie pentru națiune: este una a regimului, o datorie personală a puterii care a contractat-o, în consecință ea cade odată cu căderea acestei puteri”.
Mă grăbesc să arăt că acest principiu n-a rămas doar la stadiul de spectaculoasă teorie, ci chiar s-a concretizat/ materializat de-a lungul timpului în mai multe țări, care au știut (au avut voința trebuincioasă!) când și cum să-l pună la treabă: Grecia (după criza financiară din 2007, face dovada că doar 8% din banii împrumutați au fost destinați cheltuielilor guvernamentale, restul – sub o formă sau alta – ajungând de îndată la creditori, precum și că acordurile au fost trecute prin Parlamentul elen cu flagrante încălcări ale Constituției), Portugalia, Irlanda, Mexic, Cuba, Nigeria și Ecuador (după seria președinților trădători), dar mai ales Statele Unite în cazul Irakului (fără a menționa caracterul odios al datoriei, obțin de la Clubul parizian o anulare, în trei rânduri, de 80% a datoriei irakiene) și Germania federală, care – potrivit Acordului de la Londra din 1953 și cu sprijinul multor state (SUA, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Grecia etc.) – obține reducerea cu 62% a datoriilor acumulate „atât în perioada interbelică, cât și după război, până la data încheierii Tratatului”.
Se subînțelege că această consistentă clemență internațională în ceea ce privește „datoriile odioase” (firește, dimpreună și în fecundă legătură cu mentalitatea teutonică și Planul Marshall) a contribuit în mod decisiv la refacerea economiei Republicii Federale a Germaniei, respectiv la lansarea Germaniei reunificate (de după căderea Zidului Berlinului) între cele mai dezvoltate țări ale planetei (PIB-ul pe locuitor o situează după SUA și China).
Datoria externă a României postdecembriste a ajuns la peste 150 miliarde euro. Cum toată această datorie s-a făcut fără consultarea cetățenilor și cum numai o mică parte din acești bani au ajuns la cetățenii de rând sub forma mascată a mitei electorale (firimituri azvârlite angajaților și pensionarilor în interminabilele noastre campanii), căci grosul lor se regăsesc în veniturile nesimțite și în averile necușere ale bugetarilor de lux (politruci, sinecuriști/ descurcăreți, foști și actuali securiști, magistrați, polițiști, ghinărari ș.a.m.d.), e clar că și pe meleagurile noastre ar trebui să fie activată doctrina „datoriilor odioase”, dacă nu pentru toți banii împrumutați în peste trei decenii, atunci cu siguranță pentru majoritatea lor.
Dar voința politică dâmbovițeană în acest sens este la fel ca aceea de-a desființa sinecurile și privilegiile sociale, respectiv ca mult discutata micșorare a enormului decalaj dintre veniturile bugetare sfidătoare („academicianul” Mugur Isărescu-Manole, de pildă, încasează lunar peste 100.000 lei) și cele minime (cică legal nu pot să fie mai mici de 1200 lei).
Că, de, dacă într-adevăr s-ar dori politic acest lucru drept și logic, atunci am asista mai întâi, cu îndreptățită satisfacție, la confiscarea atâtor averi necușere și la exemplara pedepsire a tâlharilor cu ștaif, nicidecum la amețitoarea tărăgănare a proceselor cu greutate și, în final, la prescrierea celor mai ticăloase fapte de corupție.

George PETROVAI




Primarul Sighetului și Consiliul Local și-au asumat… mandatul aniversar! (autor, Ion Mariș)

Joi, 24 octombrie 2024, sala Transist din Primăria Sighet a fost arhiplină. Mult așteptata (cu obișnuitele speranțe la nivelul cetățeanului) schimbare de „echipe” de politicieni din Consiliul Local a generat un interes… rezonabil. Pe lângă politicienii desemnați în urma alegerilor din iunie 2024 să ne reprezinte în administrația publică locală, au fost prezenți reprezentanții cultelor din Sighet, simpatizanți, curioși și – nu în ultimul rând – mass media.

În prezența subprefectului Maramureșului, dna Liliana Reghina Moga, primarul (re)ales al Sighetului, av. Vasile Moldovan și membrii Consiliului Local (reconfigurat) au depus jurământul pentru noul mandat de patru ani, într-o atmosferă pașnică, marcată de scurte discursuri cu nuanțe optimiste. Au participat la ședința de învestire Sorin Vlașin – senator și Gabriel-Valer Zetea – președintele ales al Consilului județean Maramureș, care și-au exprimat sprijinul și deschiderea pentru o eficientă cooperare cu aleșii locali.

Pentru următorii patru ani sperăm să avem mult mai multe proiecte implementate la Sighet și un parteneriat/ sprijin durabil la nivelul autorității deliberative locale (Consiliul Local) și județene.
Așteptările sighetenilor sunt mari, justificate de comparațiile pe care orice cetățean le poate face și sesiza doar privind în… curtea vecinilor (UAT –uri din țara noastră foarte performante).

Toți vorbitorii prezenți la depunerea jurământului, clerici și mireni, și-au încheiat alocuțiunile cu tradiționalul „Doamne, ajută!” dar, parafrazându-l (iarăși) pe L. Pasteur, să nu uităm că „Dumnezeu ajută doar mințile pregătite”. Cât de pregătite sunt mințile aleșilor locali vom vedea în foarte scurt timp!

Componența Consiliului Local, adică cei care vor delibera – să sperăm onest, inteligent și fără prejudecăți – în numele nostru, este:

  1. Leordean Ion – Lucian (PSD)
  2. Logigan Daniel (PSD)
  3. Vida Anuța-Alina (PSD)
  4. Boiciuk Sebastian-Sorin (PSD)
  5. Buleandră Lidia (PSD)
  6. Tomșa Petru (PSD)
  7. Petrovai Gabriel-Severus (PSD)
  8. Ferțadi Nichita-Marian (PSD)
  9. Lesniczki Alin-Bogdan (PSD)
  10. Onița – Ivașcu Maria-Daniela (PNL)
  11. Vida Liliana-Florinela (PNL)
  12. Berciu Petrișor (PNL)
  13. Foica Vasile-Cătălin (PNL)
  14. Curmei Irina-Adriana (AUR)
  15. Opriș Brișcan-Sorin (AUR)
  16. Pop Emilia (AUR)
  17. Muj Alida Lorina (AUR)
  18. Zahoranszki Brigitta Eva (UDMR)
  19. Orosz Krisztofer Levente (UDMR)

Felicitări și succes maxim noilor aleși!
Și – mai ales! – să nu uite vremelnicii noștri conducători locali că Sighetul trebuie să sărbătorească în 2026 cei 700 de ani de la prima atestare documentară (1326) cu rezultate remarcabile, în parametri… urbani!

Foto & text: Ion Mariș