Suntem conștienți – aproape toți – că în mecanismul socio – economic urban faptele contează mai mult decât vorbele. Dar, trebuie să ne folosim și de cuvinte – știm prea bine că „la început a fost cuvântul” – pentru a intra în atmosfera aniversării Sighetului multisecular.
În anul în care Sighetul Marmației marchează 700 de ani de la prima sa atestare documentară nu aniversăm doar o cifră rotundă – mai mult sau mai puțin semnificativă – dintr-un calendar istoric. Celebrăm un destin preponderent urban, o comunitate care a traversat secole de schimbări politice, economice și culturale, o geografie de graniță și un spirit care, în ciuda tuturor rupturilor, a reușit să rămână identificabil. Aniversarea celor 700 de ani este, în mod special, o invitație la reflecție profundă. Cine am fost, cine suntem și – absolut normal – ce vrem să devenim?
Istoria Sighetului nu este nici liniară și nici foarte… pașnică. Este o istorie sinuoasă, în care se suprapun perioade de prosperitate și declin, conviețuire și conflict, memorie și uitare. De la târg medieval la centrul administrativ al Maramureșului Istoric, de la oraș multicultural la simbol al represiunii politice din secolul XX, Sighetul a purtat pe umerii săi greutatea marii istorii, nu doar a celei locale. Tocmai de aceea, aniversarea de 700 de ani nu este doar un banal eveniment festiv, ci trebuie asumată ca un act de maturitate comunitară. Este o abordare, oare, prea… metaforică?
A sărbători Sighetul la 700 de ani înseamnă a recunoaște valoarea memoriei ca resursă principală. Orașele care știu să-și spună și disemineze „povestea” devin mai puternice, mai atractive și mai conștiente de propriile potențiale. Sighetul are o poveste complexă și, uneori, incomodă, dar tocmai această complexitate îl face unic. Moștenirea multiculturală – românească, maghiară, evreiască, ucraineană, germană și ruteană – nu este doar un capitol de „manual”, ci un fundament identitar viu, înscris în arhitectură, în limbaj, în obiceiuri și în memoria locului. Conviețuirea, uneori fragilă, alteori productivă, a acestor comunități a făcut din Sighet un oraș al interferențelor, nu al uniformității, iar această diversitate este una dintre cele mai valoroase resurse simbolice ale sale. Într-o lume tot mai uniformizată, globalizată, specificul, unicitatea, devin un avantaj competitiv pe care o administrație „smart” știe să-l exploateze.
Pentru locuitorii de astăzi, aniversarea celor 700 de ani este o provocare directă de conștiință civică. Ce înseamnă să fii sighetean în 2026? Este doar o apartenență administrativă sau o asumare afectivă și responsabilă a orașului?
Orașul este – pe lângă infrastructură, clădiri și servicii publice – suma relațiilor dintre oamenii săi, a felului în care aceștia se raportează la spațiul comun, a educației și conștiinței lor. A sărbători Sighetul înseamnă, implicit, a te întreba ce faci tu pentru orașul tău – și dacă ești dispus să treci de la atașament superficial la implicare reală. Greu de… acceptat?!
În acest sens, #Sighet700 trebuie să devină un moment de reactivare a comunității, nu o sărbătoare „delegată” exclusiv instituțiilor. Evenimentele culturale, expozițiile, conferințele, spectacolele sau proiectele educaționale etc. nu ar trebui să fie simple bifări într-un program festiv, ci ocazii reale de implicare. Aniversarea poate stimula dialogul între generații, recuperarea memoriei locale prin povești de familie, arhive personale, mărturii orale etc. Fiecare locuitor poartă o mică parte din istoria orașului, iar această istorie merită cunoscută, împărtășită.
Pentru tineri – purtători sau nu ai tarelor „ne_socializării” – #Sighet700 este o invitație la redescoperire. Prea des, orașele mici sunt percepute ca spații fără perspectivă, simple puncte de plecare spre „altundeva”, spre… „evadare”. Orașul nostru nu mai oferă chiar… nimic?! Totuși, aici mai locuiesc aproximativ… 40000 de suflete. Aniversarea poate oferi prilejul de a reconfigura această percepție, de a arăta că Sighetul are resurse creative, culturale și umane care pot genera viitor. Timpul trece și mă întreb… cum și cât de bine vom fructifica această aniversare?
Indiscutabil, aniversarea de 700 de ani reprezintă o provocare majoră pentru administrația locală – NOTA BENE! – poate una dintre cele mai serioase din ultimele decenii. Nu este suficient să organizezi festivități, este nevoie de o viziune coerentă care să „justifice” această sărbătoare și să revigoreze încrederea în evoluția viitoare. Sighet 700 ar trebui să fie un semnal de prioritizare pentru politici publice orientate spre patrimoniu, educație și dezvoltare durabilă. Restaurarea clădirilor istorice, protejarea spațiilor publice, valorizarea centrului istoric, integrarea patrimoniului în strategii turistice inteligente etc. sunt pași necesari.
Administrația are responsabilitatea de a transforma aniversarea și într-un moment de asumare a RE_NAȘTERII. Sigur, Sighetul nu este doar un oraș-muzeu, blocat în nostalgie, este un oraș viu care își folosește trecutul ca fundament pentru generațiile viitoare. Răspunsul poate veni și dintr-o întâlnire cu personalitățile Sighetului – răspândite în lumea largă – printr-un dialog real (sau virtual, de ce nu?), prin dialog cu cetățenii, mediul cultural, economic și educațional. #Sighet700 poate fi cadrul ideal pentru acest dialog, dar numai dacă este tratat ca un proces deschis, nu ca un exercițiu de imagine.
Un alt aspect esențial al acestei aniversări este relația cu memoria traumatică a secolului XX. Să nu uităm Holocaustul și pe cetățenii nevinovați ai Sighetului care au fost victime dramatice ale unei ideologii absurde, antiumane, dar nici Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, o altă „bornă” a terorii și-a gândirii inumane. Integrarea acestor dimensiuni în celebrarea celor 700 de ani este nu doar firească, ci necesară. A sărbători nu înseamnă a uita suferința, ci a o înscrie într-o narațiune matură despre IDENTITATE și RESPONSABILITATE.
Da, fără exagerare, #Sighet700 poate deveni o oportunitate reală pentru dezvoltare. Un program bine gândit, coerent și comunicat eficient – „cu celeritate”! – poate atrage vizitatori, cercetători, artiști și investitori interesați de orașe cu identitate puternică. Și, repet și mă repet, nu trebuie uitată diaspora sigheteană, personalitațile orașului care mai poartă Sighetul în suflet și care pot aduce/ propune idei interesante, fezabile.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de profesionalism și colaborare. #Sighet700 trebuie să fie și un proiect de ORAȘ ETALON, nu un proiect de birou, de „laborator”. Doar astfel celebrarea poate depăși nivelul simbolic și poate genera și schimbări benefice.
La nivel simbolic, aniversarea celor 700 de ani este un exercițiu de recunoaștere a continuității, dar și un test de onestitate colectivă. Sighetul nu este rezultatul unor momente „glorioase”, ci al unor acumulări de eforturi, greșeli, reușite și adaptări… inclusiv actuale.
Respectul pentru spațiul public, pentru patrimoniu și pentru „celălalt” nu sunt simple lozinci, ci condiții ale unei vieți urbane de calitate. #Sighet700 poate fi momentul în care comunitatea își reafirmă aceste valori și le traduce într-o aniversare emblematică.
Provocarea este deschisă, iar miza este una comună, ORAȘUL care își cunoaște trecutul, își trăiește prezentul își poate imagina și viitorul cu multă responsabilitate și inteligență.
Ce frumos sună versurile „Cât îi Maramureșu’/ Nu-i Oraș ca Sighetu’…”
Îmi doresc ca 2026 să fie un an aniversar pe înțelesul și pe „gustul” tuturor sighetenilor.
Foto & text: Ion MARIȘ
Vă salut, sigheteni, oriunde ați fi!
Sunt texte care nu se citesc doar cu mintea, ci cu sufletul. Editorialul semnat de Ion Mariș face parte din această categorie rară – aceea a textelor care te opresc, se întorc spre tine și te obligă să-ți amintești de unde vii.
Pentru mine, Sighetul nu este un simplu subiect de reflecție, ci locul în care am crescut, m-am format și am învățat ce înseamnă școala, munca, prietenia și responsabilitatea. Este orașul copilăriei, al începuturilor, al oamenilor care te marchează pentru o viață. De aceea, acest material nu l-am citit ca pe un editorial oarecare, ci ca pe o mărturisire rostită cu luciditate și grijă față de adevăr.
Textul nu idealizează și nu caută efecte facile. Spune lucrurilor pe nume, cu echilibru și onestitate, arătând Sighetul așa cum este: un oraș al straturilor istorice, al conviețuirilor, al rănilor adânci, dar și al unei identități care a rezistat în timp. Aniversarea celor 700 de ani nu este tratată ca un artificiu festiv, ci ca o întrebare de conștiință: cine am fost, cine suntem și ce vrem să devenim.
La 700 de ani de la prima atestare documentară a Sighetului (1326–2026), astfel de materiale sunt nu doar binevenite, ci necesare. Ele nu flatează și nu judecă, ci invită la reflecție, dialog și responsabilitate. Pentru că orașele nu trăiesc prin declarații sau programe festive, ci prin felul în care oamenii se raportează la ele, în fiecare zi.
Fotografia care însoțește textul completează acest demers cu discreție și forță. Nu ilustrează, ci transmite o stare: tăcere, memorie, demnitate. Este acel Sighet care nu se expune ostentativ, dar care spune mult celor care știu să-l privească atent.
În acest context, rămâne o speranță firească și legitimă ca autoritățile și conducerea administrativă a orașului să aleagă o variantă înțeleaptă de a marca această aniversare. Nu printr-un spectacol grandios în aer liber, cu artiști renumiți și costuri exagerate, ci printr-o inițiativă bine gândită, coerentă și durabilă, care să aducă un beneficiu real orașului și locuitorilor săi.
Zecile de mii de euro cheltuite pe chefuri care dau bine în fotografii și clipuri video ar putea fi folosite mult mai responsabil, pentru remedierea problemelor de canalizare și pentru refacerea gropilor care persistă de prea mult timp în acest oraș frumos, cu vocație europeană. Bucuria și sărbătoarea își au, desigur, locul lor, dar ele pot fi susținute cu demnitate de grupurile artistice și de artiștii locului, care pot oferi, benevol, o seară de întâlnire, de bucurie și de apartenență pentru întreaga comunitate.
Poate că aceasta ar fi cea mai onestă formă de a sărbători Sighetul la 700 de ani: nu prin gesturi costisitoare și efemere, ci prin alegeri chibzuite, care arată respect față de trecut, luciditate în prezent și grijă reală pentru viitor.
Ioan Godja (jurnalist, Austria)
Orașul copilăriei și adolescenței mele! Fantastic articolul! Felicitări! Cu drag și dor!
Așa este! Ar trebui ca toți cei care se simt legați sufletește de Sighet și care au venit de-a lungul anilor ca să ia mii de lei (sau euro) sau ca să primească titlul de Cetățean de Onoare al orașului, să vină de data asta gratis și să contribuie la această sărbătoare.