Actualitate Cultură

CETAȚENI DE ONOARE ai orașului nostru: Academicianul MIHAI POP

image_printPrinteaza

„Poetul Mioriței este la fel de mare ca și Eminescu. Vom renunța la unul doar când vom renunța și la celălalt”. (Mihai Pop, despre folclor)

Mihai POP s-a născut în 18 noiembrie 1907, în satul Glod, comuna Strâmtura, în familia tânărului preot greco-catolic Ștefan Pop, descendent al unei vechi familii preoțești din Apșa de Jos, de peste Tisa, căsătorit cu o soră a lui Ilie Lazăr de Giulești.

Studiile primare le-a făcut în Apșa și cele gimnazale și liceale la nou înființatul Liceu „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care l-a absolvit ca șef de promoție. Între 1925-1929 a urmat cursurile Facultății de litere și filosofie din București. Încă din 1928, pentru a-și pregăti mai bine lucrarea de licență – sub îndrumarea profesorului Ovid Densușianu – a intrat în echipa de cercetări sociologice inițiată de Dimitrie Gusti și, captivat de această nouă activitate, avea să continue intens această colaborare și în anii următori, implicându-se în crearea Muzeului Satului Românesc de la București, fiind colaboratorul principal pentru zona Maramureșului.

În 1929, a obținut o bursă de specializare în limbi slave și urmează câțiva ani de studii la Praga, Varșovia și Bonn, finalizate cu un doctorat susținut la Universitatea din Bratislava.

În toamna anului 1935, a fost numit asistent al profesorului Dumitru Caracostea, la catedra de limba română a Universității din București și urmează o perioadă de câțiva ani de activitate intensă și diversă: păstrează contact strâns cu cercurile lingvistice de la Praga, participă activ în toate campaniile monografice gustiene, face gazetărie și vine foarte des în Maramureș, la Sighet, unde familia sa se mutase recent, tatăl său fiind numit vicar general al Bisericii Greco-Catolice din Maramureș, și se implică în achiziționarea unor obiective de valoare, precum Biserica de lemn din Dragomirești, pentru Muzeul Satului.

În 1941, la recomandarea lui Dimitrie Gusti, a fost numit atașat cultural la Legația Română din Bratislava, o bună ocazie pentru a-și putea continua cecetările lingvistice pe limbile slave.

În 1945, epurat din diplomație de noul regim, se întoarce în țară și, împreună cu soția(1) și cei trei copii mici, reușește să se angajeze ca responsabil administrativ la Fabrica de ciment din Fieni, aproape de București.

După reforma învățământului din 1948, s-a întors în București și, împreună cu Harri Brauner, încep demersurile pentru înființarea unui institut de folclor și devine director adjunct al acestuia.

În anul 1965, în mod cu totul miraculos, i s-a aprobat o plecare în SUA, unde a stat aproape un an, reușind să se impună în domeniul antropologiei culturale, o fostă colaboratoare declarând peste ani: „După ce a ieșit de la naftalină (Mihai Pop), nu mai putea răsufla. Nu era congres și nu era întâlnire fără Mihai Pop și se întorcea întotdeauna cu lauri”.(2)
În cariera didactică a urcat până la rangul de șef al catedrei de literatură veche și folclor de la Universitatea din București, iar ativitatea lui ca director al Institutului de folclor, până la pensionare, în 1975, a fost una plină de rezultate și de o mare importanță pentru prestigiul cercetării românești, fiind considerat un adevărat creator de școală în domeniu. Dar, și după pensionare, a rămas mereu în contact cu lumea științifică internă și internațională, casa lui din strada Caragea era mereu plină de lume și mai ales de foarte mulți tineri.
În 1967 i s-a atribuit premiul „Herder”, iar în 1971 a fost ales președinte al Societății Internaționale de Etnologie și Folclor și a făcut parte din Comitetul Asociației Internaționale de Semiotică, a fost membru în Academia de Științe Sociale din SUA și în Academia Română.
L-am cunoscut mai bine din 1974 și timp de zece ani ne-am întâlnit la fiecare Festival al datinilor de la sfârșitul lunii decembrie. Era deja autoritatea care acorda ultima aprobare programului festivalului și pentru asta, un reprezentant al culturii, de regulă Nicoară Timiș, directorul Casei de creație de la Baia Mare se ducea la București, acasă la domnul profesor. Apoi, la festival venea și dumnealui și era primit cu mult respect de reprezentanții orașului și județului și i se acorda locul de onoare în tribuna oficială. Partea care îl interesa în mod deosebit era Sesiunea de comunicări, al cărei președinte de onoare era, și care era organizată de Muzeul nostru. Și ori de câte ori venea, aducea cu el și câțiva „străini” interesați de eveniment, foarte mulți dintre ei rămânând apoi atașați sufletește de valorile Maramureșului.
După 1998, n-a mai venit la Festivalul nostru, dar în 1995 i s-a atribuit titlul de Cetățean de Onoare al Sighetului. La adresa oficială pe care i-am trimis-o atunci din partea Consiliului local am adăugat următoarele rânduri:

Stimate Domnule Profesor,
Pentru că n-ați uitat niciodată că sunteți maramureșan și pentru că ați scos, ca nimeni altul, Maramureșul în Țară și în Lume-venind la el sau ducându-l cu Dumneavoastră pretutindeni pe unde ați umblat; pentru că ne-ați fost și ne-ați stat alături la multe manifestări culurale de suflet; pentru întreaga Dumneavoastră operă științifică, dar și pentru întregul suflet risipit întru slujirea ideii de cultură românească; pentru toate acestea și pentru încă multe altele de felul acesta, aducem modestul nostru semn de mulțămire propunându-vă pentru a primi „Cetățenia de Onoare” a Sighetului și de fapt a întregului străvechi Maramureș, rămas mereu aproape sufletului Dumneavoastră.
                                                                                                                                                      Președintele Comisiei de cultură, Ioan Ardeleanu-Pruncu

N-a reușit să vină, dar ne-a trimis următoarea scrisoare:

Dragă Domnule Profesor,
Mulțumesc mult pentru cinste pe care ați hotărât să mi-o faceți alegându-mă cetățean de onoare al Maramureșului. M-a bucurat mult gândul dumneavoastră și m-ar fi bucurat și mai mult dacă aș fi putut să vin în persoană la această cinstire. Aceasta mai cu seamă că ar fi fost un prilej de a mă întâlni acolo cu atâția buni prieteni, cei pe care dumneata îi amintești în scrisoare(3) și ceilalți mulți maramureșeni de treabă. Îmi pare însă foarte rău că nu pot lua parte la această importantă întâlnire. Cei 87 de ani și sănătatea mea nu-mi permit să mai fac încă odată drumul pe care l-am făcut de atâtea ori. Îmi pare rău și te rog să mă ierți și să primești încă odată toate mulțumirile mele pentru deosebita cinste pe care mi-o faceți.  Al dumitale, Mihai Pop. (București, 10 aprilie 1995)

În 1997, când a împlinit 90 de ani, l-am sărbătorit acasă la domnia sa. Și pentru că se apropia Crăciunul, l-am colindat… cu o traistă plină de bunătăți din cele care știam că îi plac tare mult: ceapă, slănină, cârnați, țuică și celelalte. A gustat cu mare bucurie și plăcere din toate și, între două păhărele de țuică ne-a ținut o scurtă dar emoționantă pelegere despre sufletul maramureșanului dezrădăcinat, dus în lumea mare și purtând cu el durerea rădăcinii ca a unui picior pierdut.(4) A fost ultima dată când ne-am văzut. Spre finalul anului 2000, cu puțin înainte de a împlini 94 de ani, s-a sfârșit. Dar maramureșenii lui nu l-au uitat. Spre lauda lor, fie! În 2012, Consiliul local Sighet a atribuit numele lui podului (istoric) de peste Tisa (fost Podul Slatinii), pe care copilulu și tânărul Mihai Pop l-a bătut cu pasul, ani de-a rândul, de-acasă, din Apșa, la școlile din Sighet, iar instituțiile de cultură îi dedică din când în când manifestări omagiale.(5) Și e bine și e normal să se întâmple așa, pentru că aceste personalități fac parte din istoria acestor locuri și nu este normal să rămână doar înscriși pe un tabel nominal cu cetățenii noștri de onoare.

Note:
1. Irina Sturza, din vechea familie domnească din Moldova.
2. Marcela Focșa în „Mihai Pop sau luciditatea discretă” de Zoltan Rostaș.
3. Se referă la prima scrisoare pe care i-am trimis-o.
4. Un articol amplu despre acea întâlnire a fost publicat de subsemnatul în „Graiul Maramureșului” de atunci.
5. Tânărul preot sighetean, Dan – Ioan Sidău (preot la Catedrala Ortodoxă din Sighet), are în pregătire o lucrare de doctorat despre Mihai Pop.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

oferta-wise