Un alt profesor care și-a onorat cu strălucire anii petrecuți la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, a fost Dimitrie D. Stan. Născut în 27 iulie 1906 la Lugoj, a fost remacat, încă din primii ani de școală, și ajutat să se realizeze de profesorul său, Ion Vidu (1863-1631), merele dirijor și compozitor bănățean. După terminarea studiilor la Lugoj, a urmat Academia de Muzică din București, dar a făcut, în paralel, și teologia. A fost unul dintre studenții preferați ai profesorilor Kiriac și Brăiloiu. A cântat în corul Bisericii „Domnița Bălașa” dar și în Corul „Carmen”, patronat de Casa Regală, ocazie cu care l-a cunoscut și s-a bucurat de aprecierile lui George Enescu. După absolvire a fost repartizat la Liceul „St. O. Iosif” din Odorhei. În 1931, la funeraliile mentorului său, Ion Vidu, la Lugoj, s-a întâlnit cu corul Astrei din Sighet, condus de profesorii: Elisabeta Jurca și Coriolan Simu, foști, și ei, elevi și discipoli ai celui dispărut. Conducătorul delegației maramureșene era Dr. Vasile Ilea, președintele Astrei din Maramureș, iar printre coriștii prezenți se afla și Dora Cservenyi, studentă la clasa de canto clasic a Conservatorului din Cluj. În anul următor, Dr. Vasile Ilea, care era acum și prefect de Maramureș, a reușit să obțină pentru tânărul profesor D.D.Stan transferul la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet. Un tânăr care stăpânea foarte bine vioara și pianul, dar și cu o voce foarte frumoasă, arătos, elegant și inteligent, sociabil într-un mod foarte natural, expansiv chiar, nu putea să nu fie bine primit în rândul profesorilor și în înalta societate locală, în care profesorii dădeau tonul. Erau și cei mai vocali și mai numeroși. Așadar, Traian Bilțiu-Dăncuș l-a cooptat numaidecât în cercul său de excursioniști pe coclaurile Maramureșului, alături de Mihail Iosivaș, Andrei Radu și alții. „Figură aristocratică de bănățean, gata de orice cântec, orice nebunie, orice farsă. Cu ochelarii încălecați pe un nas de o perfectă tăietură, cu figura distinsă și expresivă, el răspândea în jur o atmosferă de glumă și bună dispoziție.” Așa ni-l prezenta, câțiva ani mai târziu, colegul și prietenul, Andrei Radu, în cartea sa, „Din Țara lui Dragoș”(București, 1941). Dar mai întâi de toate, D.D.Stan era un profesor cu chemare pentru această muncă: foarte bine pregătit, exigent cu cumpătare și deosebit de perseverent, aflăm din presa vremii că: „După abia trei luni de la sosirea în Sighet, profesorul Stan își face simțită prezența cu ocazia serbărilor de 1 Decembrie, în cadrul cărora s-au remarcat corul și orchestra școlii, iar cu ocazia serbărilor de la 24 Ianuarie orchestra cuprinde 28 de elevi, execută bine bucăți destul de grele, iar corul, din peste 200 de elevi, cântă îndelung aplaudat și bisat la toate ocaziunile.” În aprilie, tot în „Graiul Maramureșului”, scria: „Elevii de la „Dragoș Vodă” au luat parte la concursurile literare și de coruri din București, iar gazetele bucureștene au vorbit foarte elogios despre corul nostru, punându-l alături de cele din capitală și a fost distins și mult aplaudat, iar apoi a fost invitat la Radio, unde a cântat „Câtu-i Maramureșu…”* Lauda i se cuvine d-lui profesor D. Stan, hărniciei și talentului său…pentru această frumoasă manifestație a elevilor noștri în capitala țării”. Și, numaidecât, tânărul profesor a fost cuprins și în conducerea Astrei locale, atribuindu-i-se coordonarea activităților muzicale ale acesteia, corul și orchestra, cu care, după o muncă de doi ani, avea să pună în scenă, cu succes și pentru prima dată în Sighet, operetele: „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu (1935) și „La șezătoare”, de Tiberiu Brediceanu și să susțină o serie de spectacole în oraș, în județ, în țară (Vișeu, Baia Mare, Satu-Mare, Cernăuți) și chiar peste hotare, în Cehoslovacia (Kosice).
Și tot imediat după sosire i-a fost atribuită și conducerea școlii de muzică din oraș, pe care o va reorganiza, o va aduce sub oblăduirea Astrei și, în timp de doi ani, avea să o ridice la rang de conservator popular. „În 1935 (D.D.Stan n.n.) a reușit să obțină Autorizația nr. 198129/1935, emisă de Ministerul Instrucțiunii, Cultelor și Artelor din România, pe numele „Conservatorului de muzică și dicțiune” al Societății Astra din Sighet” și astfel, acesta intra în structura ministerului, căpăta drept de publicitate, putând elibera diplome care se bucurau de toate drepturile legale, era considerat școală de rang superior (cum puține orașe din țară aveau la vremea aceea) și avea drept la subvenție bugetară. Și, tot sub egida Astrei și a Conservatorului, același neobosit D.D.Stan organiza, la Băile Coștiui, în vacanțele de vară, cursuri (gratuite) de pregătire pentru dirijori de coruri, la care au participat o mulțime de învățători de prin satele Maramureșului. I-a inițiat în arta dirijatului dar i-a învățat și să culeagă cântece populare cu text și partitură.Toate rezultatele acestea n-ar fi fost posibile dacă D.D.Stan n-ar fi avut-o alături pe soția sa, Dora, care, după absolvirea studiilor clujene, a renunțat la șansa de a rămâne la Opera din Cluj și a venit profesoară la Școala de muzică din Sighet, a cântat în corul Astrei și i-a asigurat cu succes rolurile cele mai grele din spectacolele de operetă realizate. Și, ca și cum cele înșirate mai sus, ca rezultate ale muncii sale, n-ar fi suficiente, o să mai menționam că D.D.Stan a fost și unul dintre ziariștii cei mai activi, a publicat în „Astra Maramureșană” și, mai ales, în „Graiul Maramureșului”, a fost unul dintre redactorii acestuia, a fost membru în Asociația presei.
În septembrie 1940 s-a refugiat la Lugojul natal, au fost imediat de primiți, împreună cu soția, ca profesori la Conservatorul de Muzică și Dicțiune de acolo, iar în anul următor a fost numit director al acestuia și a rămas pe acest post până în 1963, când a fost numit director al Casei Regionale a Creației Populare din Timișoara și profesor de teorie și solfegiu la Facultatea de Muzică a institutului de acolo. Dirijor coral împătimit, D.D.Stan a preluat de la Filaret Barbu (1903-1984) conducerea renumitului cor lugojan, „Ion Vidu” și a obținut cu acesta, timp de peste 25 de ani, o seamă de prestigioase distincții naționale, care l-au așeazat între marii dirijori români ai vremii: D.D.Botez, Ion Românu, Marin Constantin. În 1960, la sărbătorirea a 150 de ani de activitate a corului lugojan, dirijorul său, profesorul Dimitrie D. Stan a fost onorat cu titlul și medalia de „Artist Emerit”. În 1968 însă, ritmul trepidant al vieții lui D.D.Stan s-a întrerupt brusc și-ca un dat al sorții!-clipa aceea s-a petrecut pe o scenă. Avea doar 61 de ani și era încă în plină forță creatoare. „Dimitrie Stan a încetat din viață dirijând Corul „Ion Vidu” din Lugoj și prima telegramă de condoleanțe a venit de la Sighetul Marmației, unde dăduse prima oară strălucire talentului său. Sighetul a însemnat pentru el dragoste, împlinire, tinerețe unită cu munca pentru a da strălucire muzicii ca expresie a omeniei.”* Da, prima telegramă de condoleanțe a sosit din Sighet, de la Școala populară de artă, fiindcă, după plecarea nedorită din 1940, legătura sa cu Maramureșul a rămas vie și puternică, a trăit mereu. Dora, maramureșanca, soția sa i-a fost sprijinul cel mai de preț. Într-una dintre scrisori, Filaret Barbu îi scria:„Numai alături de un muzician ca Dora Stan ai putut să realizezi o operă atât de vastă și o calitate atât de deosebită corului („Ion Vidu” n.n.)pe care îl conduci.”
Născută la Sighet dintr-o mamă, Teodora Ivașco, fiica protopopului din Rozavlia și un tată de origine cehă (inginer și mulți ani director al salinelor (Ocna-Șugatag și Coștiui și a Fabricii de sare de la Cămara-Sighet) Dora a făcut studii strălucite de canto clasic la Conservatorul din Cluj, fiind colegă cu Mircea Popa, Ioan Dacian și alți mari cântăreți ai scenei românești. La absolvire i s-a oferit șansa de a rămâne la Opera clujeană dar a ales catedra de canto clasic de la Sighet și viața alături de profesorul Dimitrie Stan. „Urmându-și soțul la Lugoj, în refugiu, Dora Stan a devenit una dintre îndrăgitele „privighetori” ale Banatului. Mereu alături de soțul ei și ea i-a îndrăgit pe lugojeni (…) săvârșind astfel o punte culturală de suflet și cântare între Lugoj și Maramureș. (…) Poate că viața nu are sfârșit, poate că ea continuă să curgă în ființa semenilor pe care îi crești și că Sighetul și Lugojul mai portă ceva din marea iubire și talentul celor doi înaintași, truditori pentru cântec și armonie pe aceste meleaguri”.* Da, Sighetul, Maramureșul nu l-a uitat pe D.D.Stan, așezându-l la locul de cinste ce i se cuvine în paginile unor cărți*, bănățenii i-au dat numele său unei străzi din Timișoara, Școlii de artă din Lugoj, iar în anul 2006, i-au cinstit centenarul nașterii cu o frumoasă lucrarea monografică: „Centenar DIMITRIE STAN. Cântecul străbate lumea”.
*Cântecul cu acest nume a fost armonizat pentru cor de D.D.Stan. După ce a fost înregistrat și transmis la radio, a fost preluat de Maria Tănase și cântat cu mare succes în 1934, în primul ei turneu în Statele Unite.
*Din scrisorile trimise nouă de doamna profesoară Doina Mărgineanțu, născută la Sighet și stabilită la Timișoara, nepoată a doamnei Dora Stan.
*Idem
*„ Școala de artă „Gheorghe Chivu” Sighetul Marmației. 140 de ani de învățământ artistic” de I.Ardeleanu-Pruncu, Aska Grafika, 2006.
Ioan ARDELEANU-PRUNCU
Adaugă comentariu