Actualitate CNDV 100 Interviuri

#CNDV100 – Prof. univ. dr. habil. Ioan Dzițac – eminent dragoșist – n-a mai ajuns… „securist”!

Prof. univ. dr. habil. Ioan Dzițac
image_printPrinteaza

Impresionant! Remarcabil!… Citesc zecile de pagini ale CV – ului domnului Prof. univ. dr. habil. Ioan Dzițac și mă înteb când a avut “timp” de atâtea titluri, conferințe, lucrări etc… Nu-l cunosc personal, am discutat telefonic, am întrebat, mi-a răspuns cu amabilitate și-un umor fin și… Dar mai bine vă redau – pentru a vă capta atenția! – câteva date din biografia absolventului Liceului „Dragoș Vodă”, promoția 1972 (cu nota 10 la matematică).

Profesorul universitar Ioan Dzițac s-a “deconspirat” firesc, din start: „provin dintr-un mediu defavorizat, am urmat clasele I-IV într-un cătun de munte din comuna Repedea, la simultan total, cu un învățător care avea doar șapte clase; în clasele I-VIII n-am avut niciun profesor calificat, doar suplinitori; după clasa a VIII-a am picat admiterea la Liceul Pedagogic, fiind respins la muzică și am ratat prima sesiune de admitere la Liceul „Dragoș Vodă” – cu nota 3 la matematică (!); tata avea o pensie care acoperea doar costul internatului”.

Dar… a depășit prin ambiție și muncă toate obstacolele; după bacalaureat a urmat Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj – Napoca, obținând Diploma de Licență în Matematică cu nota zece (în anul 1977) și, ulterior, Diploma de Doctor în Informatică cu un calificativ maxim (în anul 2002). În 2019 a obținut abilitarea în domeniul Informatică Economică la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A fost lector și apoi conferențiar universitar la Universitatea din Oradea (1991-2005). Din 2009 este profesor universitar de informatică la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, iar din 2017 este profesor de matematică și informatică la Universitatea Agora din Oradea (unde a ocupat postul de conferențiar între 2005-2009). De asemenea, este conducător de doctorat la Universitatea din Craiova. A fost profesor asociat la Universitatea Academiei Chineze de Științe (2013-2016) și este membru în Consiliul Consultativ al Facultății de Management of Technology, Hoseo University din Coreea de Sud. Este co-fondator și co-editor șef al unei reviste cotate ISI Web of Science/SCI Expanded (din 2006), International Journal of Computers Communications & Control, nominalizată de Elsevier pentru Journal Excellence Award – Scopus Awards România – 2015 (Factor de Impact în JCR2018 = 1,585). Și nu în ultimul rând, este membru în Editorial Board și la alte 11 reviste științifice din lume. Este co-fondator și președinte al International Conference on Computers Communications and Control (ICCCC). A fost membru în Comitetele de Program în peste 80 de conferințe internționale. Este Senior Member IEEE din 2011 și membru în alte organizații profesionale (ROMAI, SRAIT, SSMAR, RNG-ISCB etc.). A fost invitat să susțină conferințe în China (2013 – Beijing, Suzhou, Chengdu, 2015 – Dalian, 2016 – Beijing), India (2014 – Madurai, 2017 – Delhi), Rusia (2014 – Moscova), Brazilia (2015 – Rio de Janeiro), Lituania (2015 – Druskininkai), Coreea de Sud (2016 – Asan). Cercetările sale curente sunt orientate spre diferite aspecte ale inteligenței artificiale, soft computing și aplicații ale logicii fuzzy în tehnologie și economie (luarea deciziilor). A publicat 3 cărți, 12 cursuri și materiale suport pentru studenți, 6 proceedings-uri și peste 80 articole științifice în reviste de specialitate și în volumele unor conferințe. Are peste 40 de articole ISI Web of Science și peste 200 de citări din ISI în ISI (fără autocitări, h-index=9). În Google Scholar are peste 510 de citări. A fost inclus printre cei 100 de informaticieni români de pretutindeni, din ultimii 100 de ani, în volumul ”One Hundred Romanian Scientists in Theoretical Computer Science”, Editura Academiei Române, precum și în volumul ”Civilizația Românească – Știința și Tehnologia Informației în România”, apărut în anul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, tot în Editura Academiei Române (2018). A fost rector al UAO în perioada 2012–2016, fiind reales și pentru mandatul 2016-2020. Suficient?!… cred că v-am convins!

A fost o scurtă prezentare, se mai pot spune o mulțime de lucruri importante despre profesorul universitar plecat din Repedea Maramureșului dar, mai bine încerc să-l “descos” printr-o serie diversificată de întrebări.

Ion Mariș (IM): Domnule profesor univeristar, nu este prea… fulminantă ascensiunea dumneavoastră? Ce puncte forte considerați că aveți și/ sau ați avut?
Ioan Dzițac (ID): Ascensiunea mea poate părea fulminantă din exterior, dar ea se bazează pe acumulări paralele, în timp, materializate în momente de oportunitate. De exemplu, am avut două manuscrise dinainte de 1989, pe care le-am publicat în 1992 respectiv în 2000. În 1992 am publicat o culegere de matematică pentru cei mici. Astfel de culegeri nu se găseau atunci pe piață și un tiraj de 13.000 de exemplare s-a epuizat rapid. În 2000 am publicat patru cărți în total, dar munca la ele a început cu cel puțin șapte ani mai devreme. La fel s-a întâmplat și în 2006. Totul se bazează pe o muncă continuă și bine structurată.

IM: Ce au însemnat pentru dumneavoastră studiile la Liceul “Dragoș Vodă”?
ID: La Liceul “Dragoș Vodă” (LDV) aș putea zice că am ajuns întâmplător, dar cred că nimic nu este întămplător în viață. Cel mai apropiat liceu de mine era la Vișeu de Sus. Distanța de la Repedea la Vișeu de Sus este de 30 km, iar până la Sighet este dublă. Explicația este că am venit la Sighet pentru Liceul Pedagogic, la sugestia unuia din frații mei, care era învățător la Repedea. Fiind afon, am fost respins la muzică și atunci m-am înscris la LDV. Nu știu cum ar fi fost la liceul din Vișeu de Sus, dar diferența dintre dascălii din Repedea și cei de la LDV era una de neimaginat pentru mine. La LDV am fost coleg de bancă, în toți anii de liceu, cu Ioan Drimuș, căruia, nu știu de ce, îi zicem și azi Găvrila (deși în CI este doar Ioan! 🙂 ). El a terminat școala generală pe Șugău, unde a beneficiat totuși de dascăli mai buni decât mine, la Repedea, și avea acces și la meditații la Sighet. În programul meu de ”recuperare școlară” am beneficiat de ajutorul său generos. La LDV studiile mele, în afara lecțiilor curente, se împărțeau între umplerea lacunelor din școala generală, rezolvarea de probleme din Gazeta Matematică (care era cea mai ”dulce zăbavă” în timpul studiului individual obligatoriu de la internat) și lecturi la lumina lanternei (în domitor la internat, sub pătură, după ora stingerii). N-am fost ceea ce se numește un elev eminent (în clasa a XII-a am fost ierarhizat doar pe locul cinci). Învățam selectiv, mai mult ceea ce-mi plăcea și ceea ce era strict necesar pentru promovare (principiul efortului minim). Astfel, la examenul de bacalaureat am obținut media 10 la matematică și am intrat la facultate cu bursă (pe subiecte foarte grele și concurență destul de mare).

IM: Ce profesori considerați că și-au lăsat în mod special amprenta – în anii de liceu – asupra dezvoltării personalității dumneavoastră?
ID: În ordine alfabetică: Gheorghe Berinde (prof. de matematică în cl. X-XII, diriginte), Vasile Gogea (prof. de matematică în cl. IX-a, diriginte), Gheorghe Szőllősy (cerc de matematică), Eracle Titircă (psihologie), Ioan Vancea (limba și literatura română).

IM: Care au fost armele prin care ați reușit să anulați lacunele în educație pe care le-ați avut la începutul liceului?
ID: N-am vrut să devin nici securist și nici tractorist!… V-am povestit că am picat admiterea la LDV, în prima sesiune (1968), din cauza matematicii. Așa-zisul meu profesor de matematică din gimnaziu, un suplinitor cu studii liceale (probabil la ”metal-urgie”!), își conspecta lecțiile de matematică din carte într-un caiet și apoi ni le dicta. Ne scotea la tablă și ne punea să reproducem ce ne-a dictat el. Dacă nu știam, ne umplea, la început, de ”alese aprecieri”: ”tufă de Veneția, clei de Manciuria, vită încălțată, …”, apoi ne mai troznea și cu capul de tablă. Era floare la ureche să pic examenul la matematică. Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, care a trăit între 1903 – 1978 și avea doar șase clase, știa mai multă matematică decât ”profesorul”. Era chiar talentat la matematică, de la el cred că am moștenit gena. Dar tata lucra la pădure și nu avea timp să mă ajute. Nu avea nici el talent pedagogic și era foarte dur. Când am venit de la Sighet, după examenul de admitere din prima sesiune, m-a întrebat sec:
– Ai reușit?
– Nu! am răspuns.
– Atunci te fac securist.
– Cum adică, am întrebat mirat, ce-i ăla securist?
– Te duci în șopru și iei securicea aceea mică cu coada lungă, iei și ranița mea cea veche, apoi te duci la vecinul Kerepi. El adună o echipă, formată din alți proști ca tine, cu care merge la defrișat de hățiș în plantațiile de brazi. (Plantațiile de rășinoase trebuiau protejate de foioasele naturale care ”le luau lumina”, cum ar fi scorușii, arinii, salcămii, mestecenii ș.a. Pentru această muncă, considerată ușoară și înjositoare pentru un butinar adevărat, erau folosiți adolescenții, care erau plătiți de mântuială de către ocoalele silvice).
– Tată, dar eu vrea să mai învăț în vara asta, au mai rămas câteva locuri la LDV pentru sesiunea de toamnă! am încercat eu să parez lovitura.
– Nu mă interesează, în clasa a VIII-a nu te-am reținut nicio zi de la școală pentru munci agricole. Dacă erai capabil, aveai destul timp să înveți. Ai picat la liceu, la muncă cu tine!
Orice insistență ar fi fost zadarnică. Mi-am pus în ranița veche, din piele de porc, toate cărțile de matematică din cl. V-VIII, am scos alimente de la magazinul forestier pentru o săptămână, pe tabel de credit, și am urcat la munte, la noul loc de muncă, alături de alți 14 ”securiști” și șeful de echipă (care nu muncea cu securea, doar ne îndruma și supraveghea). Cazarea era într-o colibă, care avea în mijloc o vatră de pietre pentru făcut foc deschis și o cujbă pentru agățat ceaune, care servea pentru gătit dar și pentru încălzit, deoarece nopțile la munte sunt reci și vara. Munca se presta zi-lumină, de luni de la ora 14 până sămbătă la ora 12, indiferent dacă era frumos sau ploaua. M-am înțeles cu Korop, așa era poreclit șeful de echipă – care era și ceterașul satului, să rămân să păzesc coliba sâmbătă și duminică, iar el să-mi scoată și alimentele mele pentru săptămâna următoare. Astfel, aveam o zi și jumătate pentru studiul matematicii. Aveam două alternative, ori învățam eficient și intram la liceu ori rămăneam ”securist” și apoi butinar pe viață. Mi-a reușit prima variantă și mi-am format și primele deprinderi de autodidact. Mi-am câștigat și bănuții cu care m-am dus la admitere. Am reușit să fiu eficient (într-o dedicație măgulitoare pe o carte, Acad. Gh. Păun mă numește ”cel eficient”).

IM: Tractorist, de ce?…
ID: În clasa a IX-a am făcut matematică cu prof. Vasile Gogea și am debutat cu doi de 3 și un 4. Nu stăteam grozav nici la restul disciplinelor, trebuind să trag din greu la recuperări din gimnaziu. Domnul Gogea, burlac fiind în acele vremuri, servea masa la cantina internatului unde locuiam și mă chema deseori la masa profesorilor să mă sfătuiască să scriu o scrisoare părinților să mă transfere la Școala profesională pentru mecanici agricoli de la Negrești-Oaș. Adică, să mă fac tractorist pentru că liceul nu este pentru mine, riscând să rămân repetent. Avea dreptate, la liceu cheltuiam pensia bătrânului meu tată pe cazare și masă, iar la școala profesională cazarea și masa erau gratuite. Dacă rămâneam repetent? Eu am tot amânat scrisoarea în cauză cu speranța că îmi voi corecta situația școlară. Salvarea a venit când nici nu mă așteptam. D-l Gogea era profesor stagiar și avea inspecția de definitivat în acel an școlar, chiar în primul trimestru. După ce și-a terminat lecția la noi la clasă, inspectorul i-a zis:
– Îmi dați voie să pun și eu o întrebare clasei?
– Sigur, a răspuns prof. Gogea.
Cu suprindere, am observat că Drimuș, care era cel mai bun la matematică din clasa noastră, nu ridică mâna. Era o întrebare mai mult de logică la care credeam că știu răspunsul. Precum în povestea cu elevul Bulă, am îndrăznit să ridic mâna, cu oarecare ezitare totuși. Inspectorul m-a invitat să răspund iar profesorul s-a făcut galben. ”Răspuns corect!”, a zis inspectorul și a mai pus o întrebare. Scena s-a repetat, după care inspectorul l-a întrebat pe profesor: ”Ăsta e cel mai bun din clasă?” Profesorul, din galben s-a făcut roșu. Eu aveam în catalog doar doi de 3 și un 4…. Totuși, nu s-a pierdut cu firea și a dat un răspuns inteligent: ”Nu e cel mai bun, … dar e cel mai curajos.” În acel moment a apărut primul 10 în dreptul numelui meu și situația s-a schimbat radical. Venit la cantină în acea zi astrală, profesorul Gogea m-a chemat la masa profesorilor și m-a felicitat radios, întrebându-mă cu îngrijorare:
– Ai trimis scrisoarea la părinți?
– Vă rog să mă iertați, n-am avut bani de plic, am răspuns eu.
– Foarte bine, să nu mai trimiți nicio scrisoare, dar explică-mi ce se întămplă cu tine? I-am spus povestea cu ”greaua moștenire” de la Repedea. Situația s-a schimbat radical, am încheiat clasa a IX-a cu media 8 (opt) la matematică.

IM: Cum ați perceput și în ce măsură v-ați apropiat de viața adolescenților sigheteni din anii licelui?
ID: În timpul liceului am locuit la internat (”cimitir al tinereții mele”, cum spunea George Bacovia). La internat aveam lumea noastră, a celor care proveneam din ”locurile unde s-a născut veșnicia”, cum spunea Lucian Blaga. Adolescenții din Sighet pe care i-am cunoscut erau de două categorii: colegi de clasă sau corigenți la matematică (pe care îi meditam acasă la ei, la recomandarea profesorului de matematică Gh. Berinde și, spre bucuria mea, mai scăpam din prizonieratul din internat – cu bilet de voie semnat de diriginte – care era tot Berinde).

IM: După absolvirea liceului de ce ați ales… matematica?
ID: Conform psihologului american Howard Gardner, omul este înzestrat natural cu nouă tipuri de inteligență (Frames of Mind. The theory of multiple intelligences, 1983), dar în grade diferite. Evident, în 1972 nu se știa așa ceva. Făcând o analiză retrospectivă, eu stăteam mai bine la inteligența logico – matematică (în cl. a IX-a am debutat cu doi de 3 și un 4 la matematică, dar am terminat clasa cu media 8 (opt); din clasa a X-a am devenit olimpic la matematică, din clasa a XI-a meditam la matematică unii corigenți ai prof. Berinde, în clasa a XII-a meditam unele rude ale corigenților pentru admitere la facultate; la bacalaureat am obținut media 10), inteligența intrapersonală (psihologie, filozofie) și inteligența lingvistică – verbală (literatură, gramatică, limbi străine). Cel mai dezastruos stăteam cu inteligența muzicală (am fost respins la proba muzicală la Liceul Pedagogic din Sighet, iar la d-na prof. Wittman aveam la muzică media 6) și inteligența corporal – kinestezică (de exemplu n-am reușit niciodată să stau în cap (la propriu!), iar dl. prof. Ilnițchi nu-mi dădea mai mult de media 6 la educație fizică). Ca urmare, matematica era o alegere… naturală. Dar, deoarece eram copil sărac am fost sfătuit de diriginte să dau la Academia Tehnică Militară. Când am văzut cazarma militară unde urma să stau cinci ani, după patru ani de internat, n-am știut cum să scap de acolo. Foarte greu am reușit să mă retrag, e o poveste lungă și picantă. Am luat ultimul tren de la București la Cluj, ca să prind înscrierea, și am dat examenul de admitere la matematică… M-am înscris în ultima zi și am fost cazat într-o sală de lectură a unui cămin studențesc… doi pe o saltea! Ca o paranteză, colegul meu de saltea dădea la istorie și îl chema Bar. Eu îi spuneam ”barul meu de noapte” :). Cred că matematica era cea mai potrivită alegere pe care puteam s-o fac. Primii doi ani i-am făcut la comun cu informatica, care debutase la Cluj în 1971. Până la urmă mi-am dat doctoratul în informatică.

IM: Cum v-ați adaptat Clujului universitar? V-ați focalizat doar pe studiu?
ID: Spre deosebire de București, Clujul mi-a plăcut “din prima”. În facultate nu m-am omorât cu studiul aprofundat al matematicii, nu eram un ”șoarece de bibliotecă”, mă bazam pe înzestrarea mea naturală. În schimb, împrumutam de la Biblioteca Centrală Universitară cărți de poezie, romane, filozofie, psihologie, istorie ș.a. Aveam o sete de lectură fantastică, uneori uitam să merg și la masă. Cu un buchet de flori și o ciocolată reușeam să obțin și unele cărți interzise. A mai trebuit și să muncesc, bursa acoperea doar cazarea și masa. Dădeam meditații la matematică, făceam traduceri de specialitate din limba rusă și… reparam lăzi la ICVA.

IM: De la absolvirea facultății din Cluj până prin 1991, după revoluție, ați fost profesor de matematică la o școală generală din județul Bihor. Cât de… liniștit ați fost în acei ani? V-ați făcut datoria în epoca de aur?
ID: Am luat repartiția guvernamentală, la ”loz în plic”, la Liceul industrial din Aleșd (am aflat după un minut că puteam lua direct un post în municipiul Oradea, asta e o altă poveste picantă!). Pe urmă am ajuns detașat la o școală generală în Oradea. Contestat de o fostă colegă de facultate, am ajuns la o școală generală din Aleșd. După examenul de definitivat am ajuns din nou la Oradea, prin concurs, la o școală generală și apoi la un liceu. Eram ”tânăr și neliniștit”. La examenul de definitivat, pe care l-am dat la Cluj, am luat nota maximă, eu și un coleg din Baia Mare. Ni s-a propus să intrăm în învățământul superior la Cluj. Colegul, care era burlac, a rămas la Politehnica din Cluj, iar eu m-am întors la Oradea, din motive familiale. În învățământul preuniversitar am obținut definitivatul (1980), gradul didactic II (1985) și gradul didactic I (1990). În 1988 Ministerul Educației mi-a acordat titlul de ”Profesor evidențiat” pentru faptul că m-am remarcat în pregătirea lotului olimpic județean Bihor la matematică. Nu suportam educația comunistă, ateistă, informările politice, defilările de 23 august etc. Eram atenționat deseori de director să nu mai spun colegilor, în pauze, bancuri politice. Noroc că a venit rebeliunea din 1989, altfel cred că înnebuneam.

IM: La 38 de ani, ați început urcușul cu viteză mare în cariera universitară. Democrația a deschis porțile României spre lume. Dumneavoastră de ce ați ales pentru a performa, Oradea și nu… Clujul?
ID: Am ales Oradea din motive familiale.

IM: La ora aceasta sunteți unul dintre cei mai galonați profesori în grade universitare din mediul învățământului superior. Care considerați că sunt cele mai mari/ importante realizări științifice ale dumneavoastră?
ID: Am îndeplinit criteriile de promovare cu prisosință, dar nu am realizări deosebite în știință. Am ”mânjit” și eu marea cu valuri și am ”cârpit” cerul cu stele. Muncă de epigon pe tărâm științific, adică nu sunt un creator de domenii noi de cercetare, ci am continuat sau aplicat ce au început alții. Mă mândresc, în schimb, cu mediul de diseminare al cercetării pe care l-am creat pentru comunitatea științifică din domeniul informaticii, am fondat o revistă de top 50 internațional (IJCCC) și o conferință internațională foarte bine cotată (ICCCC).

IM: Sunteți profesor universitar la Universitatea Agora din Oradea. Cât de bine cotată este această universitate? Nu se confruntă oare România cu o “inflație” de… universități?
ID: Universitatea Agora este o universtate tânără (înființată în 2000), mică (în jur de 650 studenți, două facultăți), dinamică și onestă. A primit calificatifivul ”încredere” de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) la cele două evaluări (2010, 2018). Lucrez la această universitate din 2005, când nu reușeam să adunăm 300 de studenți în timp ce în Oradea dădeau examen pe calculator, la sediul unui liceu, cam 3.000 de studenți ai Universității ”Spiru Haret” (care avea aprox. 300.000 de studenți online în toată țara). Au mai fost și alte universități mari, nu numai particulare, care și-au deschis sedii de calitate îndoielnică pe toate coclaurile din țară. De aici s-a născut sintagma ”fabrici de diplome”. Dacă și Universitatea Agora ar fi fost o fabrică de diplome, am fi avut de 10 ori mai mulți studenți. Nu cred că numărul de universități este o problemă, ci calitatea lor. Eu am venit la o universitate privată, care era atunci neacreditată, de la o universitate de stat, unde aveam o poziție consolidată (eram directorul ales al Departamentului de Matematică și Informatică, care deservea toată Universitatea din Oradea și avea 40 de cadre didactice). A fost o provocare pentru mine, un pariu pe care l-am câștigat.

IM: Sunteți și specialist în informatică, inteligență artificială, sisteme distribuite inteligente, logică computațioanlă la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad. Sunteți competitivi în disputa cu… Clujul?
ID: Noi nu avem dispute cu nimeni, ci luptăm pentru supraviețuirea învățământului informatic în România. La informatică toate centrele universitare au probleme cu criza de cadre didactice, situație pe care am prezentat-o într-o scrisoare deschisă în 2016: http://dzitac.ro/ro/ioan/scrisoare

IM: Nu ne dezumanizăm, oare, “iubind” atât de mult inteligența artificială?
ID: Încercăm să ”umanizăm” roboții, să-i înzestrăm cu ”sentimente”. Un exemplu este deja robotul Sophia. E o fază incipientă, dar cercetările continuă. Fiica mea cea mică, studentă la calculatoare la New York University din Abu Dhabi, este chiar acum la un intership la Biblioteca Congresului American (care are peste 30 de milioane de cărți) și scrie programe de calculator pentru o profesoară de inteligență artificială, programe care caută pasaje cu sentimente din cărțile bibliotecii… Da, inteligența artificială ia proporții greu de imaginat! De exemplu, programul de calculator numit ”AlphaZero” bate orice campion mondial la șah, șah japonez și go! Și aceste produse inteligente au capacitatea de a învăța singure, de a se perfecționa mereu pe baza experienței acumulate… E greu să-mi imaginez ce proporții va lua inteligența artificială când va beneficia de suportul calculatorului quantic… Precum Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, tot așa omul încearcă să creeze robotul. Mă tem, însă, că babelizarea în știință, datorită complexității tot mai mari, a început să apară. La multe conferințe internaționale de informatică am observat că apar cercetători care vorbesc… singuri, restul nu pricepem nimic. Și nu din cauza limbii engleze, ci din cauza necunoașterii noului (”Deși vorbești pe înțeles, Eu nu te pot pricepe”, cum spunea Eminescu).

IM: Ce înseamnă, cum explicați pentru necunoscători, foarte succint, conceptul Fuzzy Logic?
ID: În traducere directă, ”fuzzy” înseamnă ”vag”, deci avem o logică a … vagului. Logica clasică, aristotelică, pretinde că este o logică a preciziei și operează doar cu două valori logice: adevărat sau fals (tertium non datur, o a treia posibilitate neexistând). Adică, o afirmație este sau adevărată sau falsă (i se mai spune și logica de tip ”sau-sau”). Dacă afirmația ”Acum eu sunt la Oradea” este adevărată, atunci afirmația ”Acum eu sunt la Sighet” este falsă. Omul nu poate fi deodată în două locuri diferite doar Dumnezeu este pretutindeni. Dumnezeu este, în același timp, și la Oradea și la Sighet (în acest caz avem de a face cu o logică de tip ”și-și”).

Logica fuzzy este o logică de tip ”și-și”, adică admite și alte valori de adevăr, în afară de adevărat sau fals, adică este o logică polivalentă. De exemplu, o logică fuzzy cu 3 valori logice de adevăr ar putea arăta astfel: adevarat (1), nici adevărat nici fals (1/2), fals (0). Acest model de logică cu mai mult de două valori, cunoscut încă din 1917 datorită matematicianului polonez Łukasiewicz, soluționează celebrul paradox al bărbierului a lui Bertrand Russel din 1919 (”Figaro, bărbierul satului, încheie un contract cu primăria conform căruia el trebuie să servească numai pe acei care nu se bărbieresc singuri. Se pune problema: Cine îl bărbierește pe Figaro? Avem posibilitățile: Dacă Figaro se bărbierește singur, atunci conform convenției, nu îl mai bărbierște pe Figaro. Contradicție (în logica clasică)! Dacă Figaro nu se bărbierește singur, atunci conform înțelegerii, îl bărbierește pe Figaro. Din nou contradicție (în logica clasică)!”. Logica clasică, binară, este foarte potrivită pentru rezolvarea problemelor pentru care există modele matematice exacte. Dar, există foarte multe probleme pentru care nu se cunosc modele matematice exacte (probleme cu date imprecise, inexacte, cu adevăruri parțiale etc.). La rezolvarea acestor probleme se pretează utilizarea logicii fuzzy.

Cine vrea să înțeleagă mai ușor logica fuzzy, o poate face ascultând interviurile cu Constantin Virgil Negoiță, fost profesor la Universitatea Hunter din New York, unul dintre primii ”fuzzy-ști” din România și din lume, care este și un prolific scriitor, și care explică mult mai plastic decât mine logica vagului: http://dzitac.ro/ro/ioan/blog/negoita

IM: Logica Fuzzy a stârnit totuși destule controverse, iar părintele conceptului, prof. Lotfi A. Zadeh a ajuns în centrul atenției oamenilor de știință. Prof. Zadeh a fost mentorul dumneavoastră, după cum ați declarat. Cât de atașat ați fost de profesorul Zadeh și mai ales de teoriile științifice ale domniei sale și de ce?
ID: La moartea Profesorului Lotfi A. Zadeh (1921-2017) am scris un articol de 42 de pagini, în care am prezentat viața și opera sa: http://univagora.ro/jour/index.php/ijccc/article/view/3111. Zadeh și-a publicat controversatul articol ”Fuzzy Sets” în 1965. Câteva contribuții timpurii în teoria mulțimilor fuzzy au fost publicate de cercetători români precum: Grigore C. Moisil (1968), Constantin V. Negoiță și Dan A. Ralescu (1974), Dan Butnariu (1978). Eu m-am apropiat de logica fuzzy după obținerea doctoratului (2002) și de atunci această teorie m-a fascinat. În 2006 am publicat primele articole în domeniu, în 2007 l-am cunoscut personal pe Zadeh, iar în 2008 a fost oaspetele meu la Băile Felix, la conferința internațională de calculatoare, comunicații și control (ICCCC) fondată de mine în 2006. În 2008 am semnat împreună un volum publicat de Editura Academiei Române, alături și de doi academicieni români, iar de atunci am ținut legătura prin e-mail până la moartea sa. A fost o personalitate copleșitoare prin bogăția de idei novatoare și de o modestie și generozitate rare. În 2011, la împlinirea vârstei de 90 de ani, i-am dedicate un număr special în revista mea IJCCC: http://univagora.ro/jour/index.php/ijccc/issue/view/53. În 2015, la împliniea a 50 de ani de la publicarea celebrului său articol, care a revoluționat lumea informaticii și a multor domenii ale științei, am publicat din nou un număr special în IJCCC: http://univagora.ro/jour/index.php/ijccc/issue/view/106. Logica fuzzy are astăzi multe aplicații utile, de la produse inteligente pentru consumatori până la produse industrial – inteligente, cum ar fi: mașini de spălat, aparate de aer condiționat, camere video, camere video, sisteme fuzzy/neuro-fuzzy, minerir de date și de informații fuzzy, motoare de căutare fuzzy, microcontrolere, microprocesoare, procesarea semnalelor, controlere fuzzy/ neuro-fuzzy, detectoare de margine, recunoașterea vorbirii, luarea deciziilor în economie/ medicină, managementul cunoașterii, raționamet fuzzy etc. Lotfi A. Zadeh, inventatorul logicii fuzzy – ale cărui lucrări numără peste 228.000 de citări, a murit la 96 de ani, dar logica fuzzy este în viață și progresează prin urmașii săi.

IM: Vestul țării (Oradea, Aradul) este poziționat bine pe coordonatele dezvoltării științifice și tehnologice?
ID: Universitatea din Oradea are un puternic colectiv de matematicieni și fizicieni – recunoscuți pe plan mondial și un parc industrial tot mai dezvoltat. Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad se remarcă prin colective de cercetare în domeniul informaticii, fizicii, chimiei, industriei textile și automotive.

IM: Sunteți conducător de doctorat și profesor asociat la Universitatea din Craiova, profesor asociat la Școala de Management, Universitatea Academiei Chineze de Științe, Beijing – China, organizator de conferințe, director de centru de cercetare, membru în colective editoriale ale unor prestigioase reviste științifice, premii numeroase, distincții și… mă opresc aici, deși aș putea continua cu alte și alte realizări de-ale dumneavoastră. Ce alte alte “ținte” precise mai aveți în viață?
ID: În Genealogia Matematică, un proiect al Departamentului de Matematică din North Dakota – SUA, am ”strămoși”/maeștri științifici celebri (Grigor Moldovan, Tiberiu Popoviciu, Paul Montel, …, Euler, Gauss, Poisson, Bernoulli ș.a.). Deocamdată, eu nu am nici un ”urmaș”/discipol știintific, adică încă n-am generat niciun doctor în științe. Aș dori ca în acest arbore genealogic ramura mea să nu se ”usuce”, să ”produc” și eu urmași de valoare: https://www.genealogy.math.ndsu.nodak.edu/id.php?id=101873

IM: Ce valențe vă conferă atestatul de… abilitare? Pentru profani, ce înseamnă practic “Habil” – ul din titulatura dumneavoastră?
ID: Teza de abilitare este o cercetare postodoctorală, elaborată ”în regie proprie”, spre deosebire de teza de doctorat – unde există un conducător de doctorat. Teza de abilitare se susține la o școală doctorală acreditată, în fața unei comisii numită de minister. Obținerea atestatului de abilitate, cf. Legii Nr. 1/2011, dă dreptul posesorului de a conduce doctorate în domeniul respectiv. Termenul „abilitare” provine din latinescul „habilitare” și înseamnă potrivire, pricepere, îndemânare. Iată și definiția din Wikipedia: ”Abilitarea (sau habilitarea) definește calificarea pentru a desfășura activități autonome în învățământul universitar și este cheia pentru accesul la o carieră academică în multe țări europene. În ciuda tuturor schimbărilor implementate în sistemele europene de învățământ superior în timpul procesului Bologna, abilitarea rămâne cel mai înalt nivel de calificare academică.”

IM: Care credeți că este nivelul educației din țara noastră comparativ cu țările dezvoltate?
ID: Educația este în criză în întreaga lume, dintr-un motiv simplu: pregătim tinerii pentru ziua de mâine, dar… încă nu știm cum va arăta ziua de mâine. Îmi place cum abordează educația țările nordice, care o orientează pe cooperare, înțelegerea sensului, viziune practică și umanitate, în loc de o competiție absurdă și memorare mecanică. Fiica mea cea mică a obținut o diplomă de bacalaureat internațional în Danemarca. Timp de doi a studiat doar șapte discipline, fără note, din care a dat un examen de bacalaureat extrem de dur (peste 20 de probe!). Recent m-am întâlnit, la susținerea unei teze de doctorat, cu un profesor din SUA, plecat din România de peste 20 de ani. Era dezamăgit că și în SUA educația devine un business, iar universitățile tind să devină fabrici de diplome, urmărind profitul propriu. Singura deosebire față de România este că învățământul lor este orientat mai mult spre practică decât spre teorie, zice el. Și se pune accent mai mare pe pregătirea psihopedagogică a profesorilor.

IM: Cum vedeți viitorul României? Exodul “gulerelor albe” ne va permite să performăm durabil pe piața mondială?
ID: Nu mi-aș face griji prea mari din pricina asta. Trăim într-o lume tot mai globalizată, unde tinerii învață în colectivități multinaționale, multietnice, multirasiale, multireligioase etc. De exemplu, v-am mai spus de fiica mea cea mică: la liceu – în Danemarca avea colegi din 27 de țări, iar la facultate – la Abu Dhabi are colegi din peste 100 de țări (selectați din peste 11.500 de candidați). Tinerii se simt foarte bine în astfel de comunități și încep să devină mai înțelegători și mai toleranți cu cei care sunt diferiți de ei. Când astfel de tineri vor ajunge în poziții cheie în lume, iar unii dintre ei se vor întoarce în țările lor natale, lucrurile se vor schimba în bine. Cât de repede? Deja diaspora dă semne clare că ar vrea să se întoarcă acasă (o parte importantă), iar votul din 26 mai ne dă speranțe că lucrurile se vor îndrepta mai repede decât speram…

IM: Cât de realist este un om de știință, un om ce trăiește în sferele (prea) înalte, în turnul de fildeș?
ID: Omul de știință se ocupă de modelarea realității, deci trebuie s-o cunoască cât mai bine (fiecare în domeniul său). În plus, ești cu atâta mai performant cu cât ești conectat și la ”realitățile” celorlați, dacă renunți la ”ochelarii de cal” care te direcționează doar spre un domeniu îngust al realității.

IM: Alocați timp și… Țarii Maramureșului, plaiurilor natale?
ID: Din păcate, foarte puțin. Când am posibilitatea să trec prin Maramureș, îmi reîncarc bateriile, mă rotunjesc sufletește. ”Sunt suflet din sufletul neamului meu…”, cum spunea Coșbuc…

IM: Cum vi se pare Sighetul, ține pasul cu ritmul alert al zilelor noastre?
ID: Era un cântec hazliu pe vremea adolescenței mele, care spunea cam așa: ”Sighetu-i oraș frumos, vii cu trenul, pleci pe jos…”. Da, Sighetul a rămas un oraș frumos. Cred că are și locuri de muncă, dar se confruntă, ca și alte localități din România, cu lipsa forței de muncă calificate. Desființarea școlilor profesionale a fost o gravă eroare, apoi a intervenit exodul în tări mai dezvoltate. Accesibilitatea cu trenul a rămas aceeași, doar via Salva. Din fericire, am observat că drumurile rutiere sunt destul de bune acum, atât prin Baia Mare cât și prin Negrești – Oaș. Am mai observat că vin foarte mulți turiști la Sighet, de multe ori întâmpin dificultăți dacă nu-mi fac o rezervare la hotel la timp. Turismul ar trebui sprijinit mai mult prin perfecționarea personalului din turism și îmbunătățirea infrastucturii. Apropos, când pleci din Sighet spre Vișeu nu vezi nicăieri pe indicatoarele rutiere inscripția ”Vișeu de Sus”, care este totuți orășel, dar apare comuna ”Moisei”, ce-i drept o comună foarte mare și frumoasă… Însă, turiștii necunoscători ai Maramureșului sunt cam derutați…

IM: Pentru Sighet nu v-ați gândit la niciun proiect? Nicio idee sustenabilă? :))
ID: Un aeroport? Tare mult mi-aș dori să organizez o conferință internațională la Sighet, dacă orașul ar avea aeroport. Da, glumesc cu aeroportul. Nici un oraș ca Brașovul nu are încă un aeroport. Poate că, totuși, am să găsesc o soluție să organizez o conferință internațională la Sighet în 2022, dacă Dumnezeu o să-mi îngăduie….

IM: Aveți timp și pentru lucruri… mărunte? Găsiți timp și pentru pasiuni extra- științifice?
ID: Îmi plac călătoriile. Nu prea am timp, dar încerc să îmbin plăcutul cu utilul. Călătoresc foarte mult la conferințele internaționale de informatică, prilej cu care vizitez și țările respective. Astfel, am fost în China (2013, 2015, 2016), India (2014, 2017), Rusia (2014), Brazilia (2015), Coreea de Sud (2016), Lituania (2015), Belgia (2015), Grecia (2003, 2007) ș.a.

IM: Vă mulțumesc pentru timpul alocat acestui interviu Domnule Profesor și sper să ne vedem în luna octombrie, cu prilejul festivităților Centenarului Liceului “Dragoș Vodă”!
ID: Dacă nu acum, atunci poate la… viitorul centenar! 🙂 La mulți și buni ani, LDV/ CNDV!

Vă mulțumesc pentru întrebări, domnule Mariș!

Ion MARIȘ

oferta-wise

2 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise