#CNDV100 – “Povestea” braziliană a sigheteanului Ion Vasile Vancea! (autor, Ion Mariș)

Printeaza

Ion Vasile Vancea este…. un maramureșean cu obârșii vechi și – pentru cei care l-au cunoscut – este fiul profesorului de română Ion Vancea.

Zilele trecute – ce frumoasă coincidență! – l-am întâlnit pe fostul meu diriginte de la liceu, prof. Alexandru Mărculescu, căruia – spunându-i că voi realiza un interviu cu Ion Vancea (de Brazilia) – mi-a povestit că-și amintește de o teză foarte specială a fostului licean de la “Dragoș Vodă”, în care tânărul elev a tratat foarte modern subiectul care viza orașul nostru, a planat (imaginar, evident) deasupra Sighetului și a văzut… multe!

Revenind la profesorul Ion Vancea, care s-a stabilit în Brazilia, am fost surprins că a devenit cunoscut în cea mai mare țară din America Latină, fiind pe “urmele” altui… sighetean celebru. Știți numele celuilalt intelectual celebru? Deocamdată, nu vi-l spun!

Din anul 2012 până azi, domnul Ion Vancea este profesor asociat la Universitatea Federală Rurală din regiunea Rio de Janeiro, orașul Seropedica, Brazilia. Domnia sa a avut amabilitatea să-mi trimită diverse imagini din respectivul oraș și zonă, să-mi dea primele informații și să-mi accentueze curiozitatea de a-i cunoaște munca și succesele profesionale. Mi-a trimis de asemenea și un CV impresionant care m-a făcut să demarez niște “cercetări” pentru a mă familiariza cu… obiectul de activitate al sigheteanului nostru. Mi-am petrecut câteva ore pentru a mă acomoda și cu terminologia englezească din multitudinea de lucrări, cercetări, articole la care este autor sau co-autor Ion Vancea.

La sfârșit, precum un bun român, am exclamat… WOW!

Pentru a vă capta interesul, vă exemplific cu niște domenii de interes ale profesorului Ion V. Vancea: Șiruri de coarde și ramificații D în fundaluri dependente de timp; Materia întunecată în medii cosmologice; Dinamica fluidelor pe spațiile necomutative; Înțelegerea gradelor de libertate a gravitației. Și un alt exemplu, un articol (la care este co-autor) cu un titlu care îți taie respirația: Direcții netede și leptogeneză într-un „nou” μνSSM.

Dar, pentru a lămuri detaliile vieții sud – americane ale profesorului Ion Vancea, m-am simțit obligat să-l bombardez cu (realtiv) multe și suportabile întrebări.

Ion Mariș (IM): Cum a fost posibil ca fiul profesorului de română s-o ia în altă “direcție”, spre fizică, fizica atomică?
Ion V. Vancea (IVV): Apropierea de Fizică a fost treptată. Când eram elev în școală, obișnuiam să explorez cu un prieten, Vlad Dorel, casele vechi, abandonate, din oraș. Într-una dintre ele am găsit o ediție foarte veche a Eticii lui Baruch Spinoza care, în Propoziția 11, ajunge la concluzia că Dumnezeu există în mod necesar. Începând din acel moment am fost fascinat de capacitatea minții umane de a transcende cotidianul prin gândirea logică până în punctul în care poate demonstra afirmații sobre, natura divină (deși după o lectură mai atentă am descoperit argumentele circulare ale lui Spinoza). Dar acest interes m-a dus la început spre filozofie și, în parte, spre matematică, și abia cu ”Istoria Religiilor” lui Mircea Eliade, din care am aflat că în cosmogonia brahmanică Universul trece prin ciclurile zi-noapte ale lui Brahma care durează aproape noua miliarde de ani, am început să îmi dau seama că doar gândirea pură, limbajul și comunicarea, nu sunt suficiente pentru a încerca să înțelegem Universul. Lipsea partea empirică pe care ne-o pune la dispoziție știința.

Desigur că aceasta a fost, în mare, apropierea intelectuală de fizică. Dar la fel de important a fost contactul cu prietenii și profesorii mei. Sighetu Marmației era, pe vremea aceea, un oraș destul de izolat. Pentru generația mea, ”mare metropolă” era Baia Mare, iar Clujul era un fel de Paris al ”intelighenției”. Cum internetul nu exista, program la TV aveam doar o oră-două pe zi, nu ne rămânea decât să citim și să discutăm tot felul de idei, de cele mai multe ori pe dig la Grădina Morii. Îmi amintesc cu drag de discuțiile filozofico-științifico-artistice care durau ore în șir, pe care le aveam cu prieteni foarte apropiați ca Marius Sacalîș, Mircea Boris, Ionuc Șuștic, și alți ”bad-boys”. Poveștile noastre se terminau de obicei înspre dimineață după câte o scaldă pe întuneric în Iza.

Dar cunoștințele, gândirea fizică și logica matematică le-am învațat în primul rând de la profesorii excelenți pe care i-am avut: doamna Motogna, de la care mi-a rămas până în ziua de azi în minte că ”diavolul se ascunde în detalii”, domnul Huber, profesorul nostru de fizică din liceu, întotdeauna liniștit și calm, domnul Boancă, cu care rezolvam până la douăzeci de probleme de fizică pe oră și domul Szöllösy care mi-a prezentat alte dimensiuni ale gândirii matematice. Și, deși nu mi-a fost profesor în mod direct, am avut prilejul să discut de multe ori cu domnul Opriș, fizician sighetean, care mi-a împrumutat primele carți de ”fizică grea”.

Din acest amestec de filozofie, literatură, matematică și fizică, după treapta a doua de liceu m-am hotărât să continui cu fizica, deoarece mi se părea cea mai ”echipată” pentru a răspunde de formă obiectivă și de încredere la întrebările pe care mi le puneam pe atunci. Așa că m-am dus la UBB să dau admitere împreună cu prietenul meu, domnul Vasile Mih, directorul Colegiului “Dragoș Vodă”, cu care am împărțit și gazda, înaintea admiterii, pe care am trecut-o amândoi cu bine.

IM: Ce face un atomist în Țara… Sambei? De la strâgături de Maramureș la Carnavalul de la Rio de Janeiro, trecerea nu-i… inexplicabilă?
IVV: Ha, ha, ha… fizica atomică se potrivește cu samba la fel de bine ca și cu strigăturile …
De fapt, am ajuns în Rio de Janeiro în 1998. Eram lector la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, terminasem doctoratul de puțin timp și căutam să-mi lărgesc experiența în domeniul cercetării în afara țării. Cunoscusem în Viena, la Technische Universitaet, unde am petrecut câteva săptămâni ca bursier al Fundației pentru o Societate Deschisă, un cercetător italian, pe actualul profesor Silvio Sorella. El m-a invitat să lucrăm un an împreună la Universitatea Statului Rio de Janeiro. După acest prim an, am cunoscut mai mulți fizicieni brazilieni foarte buni, care s-au arătat interesați de cercetarea mea și am ajuns să lucrez în mai multe universități și institute de cercetare din Brazilia. În acea perioadă Brazilia investea foarte mult în cercetare, în timp ce România parcurgea drumul opus. Așa că, în mod natural, am ajuns să rămân pe continentul sud-american. În 2004 am obținut, în urma unui concurs, o poziție permanentă, la o universitate federală din statul Rio de Janeiro. Nota pe care am luat-o la concurs, care a fost 9,97 din 10, are o poveste aparte pe care poate v-o spun altădată.

IM: La ce catedră sunteți profesor asociat și ce presupune disciplina pe care o predați?
IVV: Organizația universităților federale din Brazilia diferă de cea din România. De exemplu, la noi la universitate, toate științele exacte fac parte dintr-un institut, Institutul de Științe Exacte. Facultățile se numesc aici departamente. Deci avem la Institutul de Științe Exacte: Departamentul de Fizică, Departamentul de Matematică și Departamentul de Chimie. În departamente avem mai multe grupuri, cum ar fi catedrele, dar nu au același rol. Sunt definite pe domeniile de cercetare, nu didactice. Eu sunt coordonatorul Grupului de Fizică Teoretică și Fizică Matematică. Disciplinele le predăm prin rotație. În ultimii trei ani am predat ore de Electromagnetism, Metodele Matematice ale Fizicii și Mecanică Cuantică, dar am colegi teoreticieni care predau ore de Fizică Experimentală. Sunt discipline standard la facultățile de fizică din toată lumea. Cum suntem angajați ai guvernului brazilian, avansările noastre urmează o schemă administrativă. La fiecare doi ani putem cere o avansare dacă îndeplinim un anumit număr de puncte în acești ani, iar punctele se calculează pe baza activității de cercetare, didactică, administrativă etc. E un sistem creat pentru a menține profesorii interesați, odată ce avansările aduc unele mici creșteri salariale.

IM: Portugheza și româna sunt foarte apropiate. Sângele latin nu v-a făcut, bănuiesc, probleme, așadar, sunteți convins, definitiv, brazilian?
IVV: E o situație de genul țară, mamă și țara… soție. România și Brazilia sunt două țări fascinante și foarte asemănătoare din multe puncte de vedere, din păcate, le separă un ocean și un continent. Eu îmi petrec aproape tot timpul în Brazilia deoarce cu timpul mi-au apărut tot felul de responsabilități, nu doar profesionale, ci și personale. Și parcă timpul e tot mai scurt ca să le dai la toate de capăt. Dar întotdeauna când pot, vin în România, din păcate cam pe fugă, și îmi petrec aproape tot timpul în Câmpia Turzii de unde e soția mea, Patricia, și în Cluj.

IM: Aveți un CV extrem de interesant! Am slalomat printre diversele tiluri de lucrări, dar n-am reușit să ajung la o concluzie definitivă. Fizica materiei întunecate sau fizica pentru ne-muritori?
IVV: Ha, ha, ha… doar pentru muritori, bineînțeles. Ce nevoie au nemuritorii de fizică? Materia întunecată e un subiect mai recent pentru mine, am început să-l studiez abia în urmă cu un an. În rest, m-am ocupat mai mult de teoria corzilor, gravitație, teorii de câmpuri cuantice și de structura spațiului-timpului. Sunt teorii care urmăresc o idee mai veche, a unificării tuturor forțelor fundamentale. Din păcate, energiile necesare pentru a verifica aceste teorii prin experiențe directe sunt inaccesibile echipamentelor actuale. Dar influența acestor modele de gândire în domeniile teoretice, în mod special în matematică, e foarte mare. Anul trecut, după Congresul Internațional al Matematicienilor, care a avut loc în Rio de Janeiro, matematicienii din diferite domenii au organizat un atelier de cinci zile în São Paulo unde au discutat noile linii de cercetare rezultate din teoria corzilor și din supersimetrie în ultimii ani.

IM: Materia întunecată vă… atrage? … explicați-ne puțin, dacă nu cumva este… strict secret! :))
IVV: Sigur, cu plăcere, dar, din păcate, nu știu ce e materia întunecată! Nimeni nu știe! 🙂

Ce se știe până acum e următorul fapt: dacă toate cunoștințele noastre despre gravitație sunt corecte, atunci galaxiile (și grupurile de galaxii) nu pot exista! Ar trebui să se descompună datorită marilor viteze de rotație pe care le au stelele și sistemele solare față de centrul galaxiilor. Dar galaxiile există, cel puțin după părerea colegilor astronomi care le observă noapte de noapte. Iar legile gravitației, așa cum le înțelegem la momentul actual, funcționează foarte bine până la nivelul galaxiilor: planetele, stelele, sisteme solare, toate se supun aceleiași legi descoperite de către Einstein. Dacă gravitația e aceeași în galaxii ca și în sistemele solare – și ar fi ciudat să se schimbe dintr-odată – atunci există o cantitate foarte mare de materie care nu interacționează în mod semnificativ cu materia din care suntem făcuți noi, planeta, soarele, aparatele de laborator, dar care are un câmp gravitațional foarte puternic la scală mare, galactică. Această materie ipotetică, care ar fi responsabilă pentru 85% din materia totală din Univers, e materia întunecată. Din ce poate fi făcută? Nu se știe, dar există diverse experimente în diferite țări care încearcă să răspundă la această întrebare, ca de exemplo Stawell (Australia), SNOLAB (Canada), Gran Sasso (Italia), Canfranc (Spania), Boulby (Anglia), SURF (Statele Unite), LHC (Elveția), CJUL (China). În America Latină sunt în fază de finalizare lucrările la laboratorul ANDES sub Cordiliera Anzilor care e rezultatul unei colaborări între Brazilia, Chile și Argentina. Investițiile mari în domeniu nu vizează doar rezultate teoretice. Se speră ca meteria întunecată, odată descoperită, să aducă și beneficii tehnologice. Iar cine o găsește primul, vă dați seama…

IM: Va ajunge oare omenirea, ne va permite știința să controlăm gândul, mintea?
IVV: Dacă prin această întrebare vă referiți la telepatie, telechinezie sau alte fenomene asemănătoare, nu știu exact ce să vă spun. Poate că domnul Opriș, care se ocupă cu biofizica, poate să vă dea un răspuns mai bine informat. Dar dintr-un punct de vedere mai practic răspunsul meu e: desigur, e ceva comun. Dar fiind ceva comun, suntem așa de obișnuiți cu acest fapt că nu îi mai dăm atenție. De câteva luni mi s-a născut o strănepoată în Anglia. Deși n-am văzut-o decât pe internet, urmărind-o, n-am putut să nu reflectez la evoluția minții umane. La naștere, e ca un CD virgin, vine doar cu sistemul operațional. Și după multe experiențe și multe exerciții, unele repetitive, (asemănătoare cu procesul de învățare prin care trec sistemele de Inteligență Artificială), acea mică ființă umană poate ajunge să fie o persoană care face ceva foarte complex și extraordinar, ca un medic neurochirurg, sau un pilot, sau chiar un polițist, tehnician, agricultor, funcționar. E un control incredibil pe care ființa umană ajunge să-l aibă asupra minții ei și chiar mai mult. Asupra corpului. E vorba de multă concentrare, disciplină și de o comunitate care trebuie să o sprijine, să o ajute și să o îndrume. Toate acestea se fac prin controlul minții, nu ne naștem cu ele gata programate. Ca șopârlele care ies din ou știind tot ce le trebuie să știe pentru restul vieții lor. Sigur că nu e ceva spectaculos, hollywoodian, care să-ți fure ochii. Dar e cu mult mai interesant. Avem nevoie să ne extindem controlul mintal peste aceste limite? Poate. Avem nevoie să aprofundăm puterea de reflecție, să ne scufundăm mai mult în experiențele vieților noastre? Cu siguranță! Primul control mintal este al fiecăruia asupra propriei sale minți. Odată dobîndit, se dobândește libertatea față de orice alt fel de control.

IM: Sunt foarte curios, explicați-mi vă rog esența lucrării “Direcții netede și leptogeneză într-un „nou” μνSSM”! Sper că am tradus corect din limba engleză!
IVV: Traducerea mai exactă are fi: ”Direcții plane”. Acest articol, pe care l-am scris împreună cu colegul meu, Marcos Rodriguez, un braziliano-spaniol, abordează o problemă deschisă în cosmologie, care poate fi rezumată prin următoarea întrebare: Cum s-a creat în Universul primordial mai multă materie decât antimaterie? Antimateria poate fi obținută în acceleratoarele de particule, pe timp scurt, dar în contact cu materia cele două se anihilează reciproc și produc o mare cantitate de radiație, o explozie. Vă amintiți de filmul ”Îngeri și Demoni” cu Tom Hanks în rolul profesorului Langdon? Acolo se speculează acest fenomen fizic. Ei bine, materia a fost creată ”în mod preferențial” în timp ce antimateria a fost defavorizată, deși în principiu, ambele au probabilități egale să existe. În articolul din întrebare, noi am făcut o recapitulare a modelelor matematice bazate pe fizica particulelor elementare și pe supersimetrie, modele care încearcă să explice disparitatea între materie și antimaterie, și am propus un nou model. Direcțiile plane se referă la o descriere tehnică a mecanismului care rupe simetria între materie și antimaterie. SSM e clasa generală de modele de acest tip și înseamnă Supersymmetric Standard Model, iar μν e o siglă tehnică care descrie interacțiunea între anumite particule din model.

IM: Cum este și ce se întâmplă într-o universitate “rurală”? Ce tipuri de studenți sunt atrași de o universitate – Seropedica – dintr-un oraș de aprox. 80.000 de locuitori?
IVV: Universitățile rurale au fost create în Brazilia ca universități federale, adică administrate de către guvernul federal, în afara marilor centre urbane și în regiuni foarte îndepărtate. Într-o țară de dimensiuni continentale, asta a fost o necesitate. Sunt universități obișnuite, dar cu o ofertă mult mai mare de facultați. În regiuni cu densitate populațională mică, de exemplu Amazonia sau Pantanal, aceste universități au facultăți începând de la profilul politehnic până la farmacie, trecând prin umane, științe, agricole, culte etc. Fiecare în funcție de necesitățile acelei regiuni în care se află. În cazul universității mele care e amplasată aproape de capitala statului Rio de Janeiro, orașul cu același nume Rio de Janeiro, universitatea nu are profile politehnice, deorece există facultăți cu aceste profile la o distanță de 50-60 de km, dar le are pe toate celelalte. Campusul principal, unde lucrez eu, are o suprafață de 3.024 de hectare și 131.346 metri pătrați de clădiri. Are peste 40 de facultăți și 35 de profile de master și doctorat, în jur de 15.000 de studenți, plus 1.300 de studenți la mastere și doctorate. Bugetul anual e în jur de 100 de milioane de euro de la guvernul federal, în afară de banii din surse de finanțare a cercetării, cele mai multe fiind investiții în științele agrare, și de bursele de studii care vin din surse diferite. Avem studenți din America Latină, în general: Bolivia, Chile, Paraguay, Uruguay, Argentina și Brazilia. Însă în ultimii ani s-au făcut acorduri cu Statele Unite, Germania, Franța, Spania și Portugalia, precum și cu țări din Africa, cum ar fi Capul Verde și Mozambic, unde se vorbește portugheza. În urma lor am primit foarte mulți studenți din aceste țări în inter-schimburi.

IM: Mi-ați trimis niște poze cu secvențe de la inundații recente în anumite zone braziliene. Văzându-le, aveam impresia de completă similitudine cu România. Cât de bine seamănă cele două țări, social, temperamental și ce ne desparte?
IVV: E greu de comparat Brazilia cu România pentru a face asemanări și deosebiri, deoarece Brazilia ocupă o suprafață de 8.515.767,049 de km pătrați, are plajă climatică de la ecuatorială, la temperat-continentală și de la tropicală la deșertică. În comparație, Europa toată până la Munții Urali are 10.180.000,000 de km pătrați. Din cauza acestei dimensiuni gigantice, Brazilia e o țară foarte heterogenă. De exemplu, există o populație de indieni de aproape 1 milion de persoane, care mențin un contact minim cu civilizația. În același timp, există o metropolă, centru urban și financiar, în care sunt mai multe elicoptere corporative decât în New York. Sudul Braziliei, colonizat de germani și italieni, păstrează o cultură germană pierdută deja în Germania, din regiunea Pomerană. În timp ce în Bahia, colonizarea olandeză a fost foarte puternică, la fel a fost și cea africană. În regiunea în care trăim noi, am găsit multe asemănări cu România, cu Oltenia și Dobrogea. Orașul Rio de Janeiro, care a fost capitala federației, pare un amestec de București cu Constanța. Desigur că limba, de origine latină, e un factor comun. Asemănări sunt și în politică, la mai multe nivele. Diferențele cele mai mari vin din rădăcinile istorice ale celor două popoare, din originile și din forma în care s-au legat de pământul țărilor lor. Brazilia a trecut prin faze istorice diferite de cele ale României, printr-o epocă de sclavagism modern – a fost ultima țară care a abolit sclavagismul dacă nu luăm în considerare regimul de Apartheid. Acest fapt a creat diviziuni mari în societate, diviziuni care abia în ultimele două decade au început să fie eliminate. Poate că asta e diferența cea mai mare între cele două țări. În ceea ce privește inundațiile, și brazilienii, ca și românii sunt victimele schimbărilor climatice care se petrec la nivel mondial.

IM: Ați mai întâlnit și alți români valoroși care s-au stabilit prin Brazilia?
IVV: Da, sigur. Cei mai mulți se află în lumea academică, colegi ai mei la diferite universități federale: Florențiu Daniel Cibotaru, George Stănescu, Theodora Cristina Radu (matematicieni), Horațiu Năstase, Georgeta Crina Ungureanu, Ovidiu Constantin Bălțatu, Lucian Bogdan Bejan (fizicieni), Mircea Daniel Găliceanu, Iuliana Maria Coța, Johann Hans Daniel Schorscher (chimiști), Rodica Maria Tutaș (teologie) și alții. În Rio de Janeiro locuiște domnul Miguel Oniga cu rădăcini în Maramureș, actor, domnul Burme Burmambet, din Constanța, care e manager la două hoteluri și fiica domnului Andrei Duchiade, doctorița Milena Duchiade, care are cea mai mare librărie din Rio de Janeiro, numită Leonardo Da Vinci.

IM: Continuați colaborarea cu fizicienii din România? Există interes pe această direcție?
IVV: Din păcate pentru mine, colegii mei din România care lucrau pe probleme asemănătoare s-au specializat pe alte direcții. I-am vizitat anul trecut pe foștii colegi de la UBB. Din catedra de fizică teoretică a mai rămas doar un profesor, domnul Mircea Crișan, care lucrează pe probleme legate de corp solid.

IM: V-ați apropiat de literatura braziliană, de literatura de limbă portugheză?
IVV: Da, sigur. Sunt și aici mari scriitori, ca Jorge Amado care a fost candidat la premiul Nobel pentru literatură și l-a pierdut în favoarea prietenului său, Jose Saramago. Am locuit aproape un an peste drum de casa altui mare scriitor, de origine austriacă, Stefan Zweig, în orașul Petropolis. În același oraș au trăit și Regele Carol cu Doamna Lupescu la Hotelul Quitandinha, după ce s-au casătorit în Rio de Janeiro. Am fost primiți de familia imperială, de Braganca, care e înrudită cu familia Hohenzollern. În perioada în care am locuit în Petropolis m-am familiarizat cu scriitorii brazilieni, Rubem Fonsca, Moacyr Scliar, Bernardo Carvalho, Adriana Lisboa. Și desigur, Paulo Coelho.

IM: Din știrile destul de alarmiste despre Brazilia, se pare că în imensa țară te pasc pericole la tot pasul (inclusiv în Rio de Janeiro) și siguranța cetățeanului este sub semnul întrebării. Adevărat sau fals?
IVV: Adevărat în Rio și orașele mari, capitalele de state. Fals în orașele mici și la țară unde violența e practic accidentală. 17 dintre cele mai violente 50 de orașe din lume sunt din Brazilia.

IM: A cincea țară din lume ca suprafață, Brazilia are foarte multe de oferit. Cât ați reușit să vedeți din frumusețile acesteia?
IVV: 1 %

IM: Cât de drag vă este Sighetul, Maramureșul?
IVV: Cel mai drag.

IM: Cum era Sighetul în anii destul de sumbri ai perioadei de sfârșit a societății socialiste multilateral dezvoltate, perioadă în care ați fost licean și student?
IVV: Cozi la buteliile de gaz, frig la bloc, romantism și inocență.

IM: Ce personalități sighetene v-au atras atenția în anii de liceu?
IVV: Dacă includem și Valea Izei, destul de multe. Alexandru Ivasiuc, Marian Ilea, Petre Got, Ion Zubașcu, Ioan și Victor Mihaly de Apșa, Mihai Pop, din Glod, Alexandru Filipașcu. Între oamenii de știință: Arthur Coman și doamna Yvette Cauchois din Bârsana, fiziciană, profesor la Sorbona, Legiunea de Onoare. Și, desigur, artiștii din Cenaclul Flacăra: Ducu Berți, Ștefan Hrușcă. Dar simt că fac o mare nedreptate neputând cita pe toți maramureșenii, nu numai sigheteni, oameni de cultură, artă și știință pe care nu am încetat să-i admir.

IM: Să facem un exercițiu de imaginație: cum putem dezvolta Sighetul? Ce idee “inovativă” ne propuneți?
IVV: Vă spun de îndată ce-mi răspundeți la o întrebare: Ce poate să facă orașul Sighet, în mod unic și indispensabil, doar el, pentru Europa și pentru lume?

IM: Cum ați defini “dulcea” Românie, unde ați… încadra-o ?
IVV: ”Țara mea de glorii, țara mea de dor”. Și ca întotdeauna, se află ”la răscrucea marilor puteri”, parafrazând titlul filmului lui Mircea Moldovan.

IM: Ce ținte, proiecte, visuri aveți?
IVV: Ah, nimic deosebit. Dacă m-am ales cu ceva bun de pe urma trecerii timpului, a fost, cum zic englezii,”take each day as it comes”.

IM: Mulțumesc pentru… răbdare! Succes maxim vă doresc și… ne vedem în toamnă la aniversarea liceului nostru, actualul CNDV (Colegiul Național “Dragoș Vodă”)! Ce ziceți?
IVV: Vă mulțumesc și eu! Sper să pot veni, pentru mine ar fi o mare plăcere să ne întâlnim.

Ion MARIȘ