Costumul popular în generația Z (autor, Maria-Adriana Tiodar)

O vorbă din popor spune că, prin natura sa, costumul popular e ca o a doua piele moștenită de la străbuni, dar ce faci atunci când pielea se uzează și nu mai are cine să o tăbăcească sau când ea refuză să mai fie primită ca moștenire?
Faptul că în majoritatea zonelor din România costumul tradițional se pierde sau chiar a dispărut complet nu este o noutate, ba chiar devine parte din normalitatea de zi cu zi a țării, dar faptul că există și zone în care tinerii iubesc și se luptă să păstreze portul tradițional viu este un lucru uimitor.
Una dintre zonele în care tradițiile sunt încă păstrate iar costumul tradițional este purtat de mic și mare e Maramureșul Voievodal, care cuprinde atât sate și cătune cât și unele orașe mai mici. Aici, tinerii încă merg la nunți și duminica la biserică îmbrăcați în portul maramureșean, iar meșterii populari, deși au o vârstă înaintată, încă își practică meșteșugul, având cereri mari pentru opinci din piele, bătute bine ca să fie moi la umblat, cămăși tradiționale, din pânză țesută la război și cusute cu mâna, și câte și mai câte.
Era modernă este un moment în care moroșenii își scot pințîlușul (cuțit de dimensiuni mici) de la brâu și pornesc la „luptă”. Căci așa poate fi denumit acum acest val al tinerilor care încă își păstrează tradițiile și portul, o luptă între modern și tradițional.

Privind spre trecut cu mătușa Irina

Dar până să ajungem la costumul popular de astăzi, ne întoarcem în timp cu Irina Ilea, care are 76 de ani și este unul dintre meșterii populari din Maramureș care coase cămăși populare. Ea spune că pe vremea ei toate fetele știau să țeasă și că era rușinos să nu poți să îți împletești măcar un baier de lână (mâner de la traistă).
„Cos de pe la 5 ani, m-au învățat mama și mătușa mea, și la școală făceam lucru manual cu preoteasa, care ne-o învățat să facem ciur. […] Apoi, când am mai crescut m-am dus la șezătore, ca fetele, și de nu știei a țăsă la tiară (război de țesut), ori a îndruga lâna, îți era mai mare rușânea, că râdeau toate fetele de tine. ”
Cât despre costumul tradițional, mătușa Irina mărturisește că tinerii încă se îmbracă cu haine tradiționale, „numa că îi baiu că fetele de amu numa s-ar îmbrăca, da bietele nu știu nici să facă pânză, nici să țeasă. Păi eu când eram de 25 de ani mi-am făcut și mie și la bărbatu meu cămeșă, amu aieste nici opincile nu și le știu lega, da’ no, ce să faci? Așă îs timpurile, bine că încă le portă și că mărg la biserică.”
„Că lumea îi tare bună amu, eu m-am apucat de cusut la oameni că mi-o trebuit bani, am avut 4 copii și o mărs tăți la liceu, o trebuit să îi ajut, pe fiecare în parte, cum am putut și așă am început să cos cămeși și la alții. Amu oamenii își fac altfel banii și femeile mărg și ele la lucru, da’ atunci o fost alte vremuri.”, spune mătușa Irina, cu nostalgie și o urmă de recunoștință.

Tradițional hibrid

Chiar dacă încă se mai poartă, costumul tradițional este îmbrăcat de cele mai multe ori într-o variantă hibridă, în care sunt combinate piesele costumului popular cu cele moderne. Ancuța este studentă masterandă în cadrul Universității Tehnice din Baia Mare și spune despre această hibridizare că „s-o întâmplat atât din cauza comodității, cât și din cauză că o rămas foarte puțini meșteri populari la care să apelezi în caz că hainele se uzează. Sumnele și pânzăturile îs ușor de înlocuit și se pot cumpăra de la piață și îs destul de OK ca preț, dar opincile sau cămeșile îs foarte scumpe. O cămeșă cusută cu mâna costă peste 1000 de euro, iar o pereche de opinci trece de 500 de lei, de asta se poartă doar de Paști și de Crăciun sau când îs nunți și sărbători mai mari.”

Petrică are 22 de ani și crede că dorința de emancipare și modernizare a dus la această variantă hibrid a costumul tradițional. „Le-au combinat pentru că tinerii o început să plece în străinătate sau în orașe mari pe la facultăți și o vrut să își arate statutul social, că și în urmă cu 10-12 ani femeile își mai luau o bluză sau un sfetăr (jerseu făcut manual din fibre sau lână), nu umblau duminică de duminică în haine de sărbătoare, da amu îi un fel de paradă, de și-o luat una nu știu ce fel de blană sau sandale la sumnă, nu trece mult și le vezi pe toate fix așa îmbrăcate, și așa din una în alta amu se poartă tot felul de combinații, și la fete și la băieți.”

De ce este costumul tradițional maramureșean special?

Pe lângă dorința de a păstra tradiția și apartenența la o anumită regiune, tinerii maramureșeni poartă acest costum într-un mod natural, de parcă ar fi o extensie a propriului corp, oricât de inconfortabil sau de greu ar fi, aceștia îl fac să pară una cu ei.
Maria este o maramureșeancă de 24 de ani, studentă masterandă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (UBB), și spune despre portul moroșenesc că „este unic, nu doar pentru că e al nostru, ci pentru că îți dă o stare de bine când îl privești, e o explozie de culoare, care parcă te și face să uiți de probleme.”
„Bunica mereu mi-a spus să fiu mândră că sunt moroșancă crescută la țară, să îmi port cu mândrie costumul și să îi spun povestea oriunde mă duc. Faptul că tinerii se rușinează că au crescut la țară și se feresc să își poarte straiele populare se întâmplă din cauza societății, mai ales când aceștia pleacă într-un mediu „civilizat”, așa cum spun ei.”

Despre unicitatea costumului popular maramureșean vorbește și Adina, studentă în anul 2 la Administrație Publică, în cadrul UBB. „Costumul maramureșean e unic datorită sufletului care se pune în el atunci când este lucrat. Femeilor din sat le ia luni de zile să prelucreze materialele, să coasă fiecare detaliu și să le pună pe toate la un loc. E o muncă titanică, dacă mă întrebi pe mine.”
„Bunica mea coase cojoace cu oglinzi și îi ia 3 luni să facă unul de la zero, și coase la el zi și noapte. De la ea am învățat cât de important este să respecți tradițiile și portul popular și, mai ales, să nu îmi fie niciodată jenă că sunt din Maramureș.”

Grăituri de bine

Tinerii din Maramureș își iubesc originile și implicit portul, chiar și în lumea modernă în care, de multe ori, tradiționalul e văzut ca… învechit. Rămâne de văzut dacă în timpul care curge parcă tot mai repede va continua și neobosita rezistență a portului popular maramureșean și va reuși să își păstreze autenticitatea și frumusețea nealterate.

.

Foto & text: Maria – Adriana Tiodar
Studentă, anul III
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Jurnalism