Crăciunul meu, Crăciunul altora (Crina Voinaghi)

E absurd să crezi că oamenii își doresc aceleași lucruri de Crăciun, că au aceleași dorințe clasice, să fie mai buni, mai darnici, mai frumoși sau mai deștepți. Asta se întâmplă în filme și în reclame. În realitate, suntem diferiți și vrem lucruri diferite. De la cele mai prozaice la cele mai idealiste și irealizabile. Unii vor să mănânce bine, să bea chestii fine, alții își doresc să plece cât mai departe, mai sunt și cei care vor să fie cu toată familia alături de dragul ideii Crăciunului sau pentru că de obicei toți sunt departe dar la fel de bine sunt și cei care se țin extrem de ocupați de Crăciun ca să nu se gândească prea mult la ce înseamnă acest moment pentru ei.

Îmi aduc aminte un film în care personajele, care făceau parte prin alianță din aceeași familie, erau întâmplător de religii diferite și, ajunși în casa părinților care erau catolici nu știau cum să explice copiilor existența ieslei în miniatură cu pruncul Isus, așezată la loc de cinste. Normal că a ieșit o comedie drăguță, așa cum francezii știu să facă dar, dincolo de toate, ei voiau doar să fie acceptați de cei din jur și poate puțin iubiți dacă este posibil. Și asta, cu toate că erau extrem de diferiți și voiau lucruri diferite, aveau alte credințe, se rugau la alți Dumnezei și îmbrăcau personalități care, uneori, se băteau cap în cap. Dar, până la urmă, ceea ce își doreau era să nu fie singuri și cred că asta ne dorim toți, există totuși un lucru pe care îl avem în comun dincolo de micile sau marile năzuințe diferite. Nimeni nu își dorește să fie singur de Crăciun chiar și într-o mașină scumpă sau într-un loc exotic. Ce farmec ar avea dacă nu ai putea împărtăși nimănui bucuria ta?

Deci, aș risca să spun că despre asta e vorba de Crăciun, Crăciunul meu, poate și al altora, nu neapărat al tuturor: despre împărtășirea unor gânduri, zâmbete și bucurii, despre umanitate și despre cât suntem de fragili. Crăciun fericit, oameni buni, vă doresc să trăiți aceste zile de sărbătoare alături de oameni dragi, să vă opriți un moment din rutina zilelor din ce în ce mai pline și să vă gândiți la ce contează cu adevărat pentru voi, să zâmbiți o secundă, două și apoi să mergeți mai departe.

prof. Crina VOINAGHI