Cu poezia spre… rai (Nicoleta Giurgi)

În perioada 13-15 octombrie 2022 orașul nostru (și nu numai) a răsunat din nou din temelii datorită sustenabilului Festival Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, anul acesta avându-și aniversarea a 50 de ani: iată, așa cum s-a tot auzit în zilele festivalului „o jumătate de veac de poezie la Sighet”.

Și totuși, ce face poezia să nu moară? Să dăinuie zeci, sute de ani fără să aibă fire albe? Fără să îmbătrânească? Un răspuns ar fi total absurd.
Dar cel mai bine haideți să vedem ce ține în viață poezia la Sighet: anul acesta pentru prima dată, în calitate de debutantă „nonconformistă” și „obraznică” am avut ocazia să iau parte la festivalul „conformist” și „elevat” de poezie, fiind primită cu brațele deschise și cu multă, multă mirare.
Și pentru că nimic nu merge bine fără un ajutor de mai sus, ediția a debutat cu o slujbă de pomenire a poeților care nu mai sunt printre noi, într-adevăr, un număr impresionant care îți rămâne pe retină.
Un număr impresionant a fost îndeosebi și al poeților (și a „insinuatelor” poete, pe ici-pe colo) care au fost prezenți și care au citit, fie în calitate de invitați, fie de participanți ai concursului, câte-o poezie-două-nouă, totul desfășurându-se după regulile bine „prescrise” care trebuiau urmate. O diferență de vârstă, experiențe și teancuri de poezii între mine și domnii prezenți este clară, de asta o să renunț categoric (deocamdată) la comentariile despre „jovialitatea” sau „diversitatea” mulțimii. Ce este cert și sigur este numărul infim de tineri și femei prezenți în sală sau la festival în sine, care m-a lovit inevitabil de dureros încă din primele secunde.

A doua zi a avut loc, în primă „instanță”, întâlnirea poeților cu elevii diferitelor licee ale orașului, eu având ocazia să particip la întâlnirea „foștilor” dragoșiști cu „cei noi”, adică o reuniune „fastuoasă” într-un cadru, într-adevăr, de vis, între „cei mari” și „cei mici”, păstrându-se rigoarea din ziua precedentă: „monologându-se, citindu-se poezii din toate colțurile țării, fără întrebări, fără obiecții, deci se poate spune că totul a decurs perfect.

După-masă au avut loc „Serile de poezie Nichita Stănescu” de la Desești unde ne-am putut „înfrupta” din spațiul bucolic de poveste, unde am putut trage aer în piept și-am putut striga (în gând bineînțeles) „trăiască poezia!!” Am fost primiți cu căldură în curtea părintească a poetului Gheorghe Pârja, unde am putut „fura” mere, struguri și alte preparate secrete, unde ne-am putut bucura unii de prezența celorlalți, asta până a devenit totul oficial din nou, seriozitatea fiind la ea acasă pe tâmplele noastre.

„Hai măi da’ nimic n-ai de zis mai bun despre festivalul ăsta??… Zi și tu ce se cuvine!”
Și fără ironii sau alte „acrituri”, prin intermediul acestui „grupaj” de bărbați importanți și consacrați am înțeles că indiferent de stil, rimă, teancuri de diplome, versuri sau experiențe, poezia leagă oamenii cum nimic nu ar putea-o face: poezia face din om „neom” și invers.

Pe această cale vreau să încurajez toți tinerii pasionați (sau nu) de poezie să „devoreze” fiecare ocazie pe care o are orașul nostru de a se întâlni cu poezia, și mai cu seamă Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, pentru că, mi s-a adeverit și mie: poeții există în carne și oase, și nici măcar nu mușcă. Poate mai strănută câteodată cerneală, dar ceea ce e sigur că putem face e să le zicem de fiecare dată „sănătate!”: trăiască poeții și poezia de orice vârstă! Trăiască poezia care nu lasă oamenii să moară!

Nicoleta GIURGI
clasa a XII – a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet