D-ale cefereului (autor, Horia Picu)

I.L. Caragiale a vrut să ne descreţească frunţile şi i-a reuşit pe deplin în „D-ale carnavalului″. Acum, „teatrul″ oferit călătorilor se poate numi „D-ale ceferului″ şi e pe bani mulţi pentru cei care se încumetă a folosi vagoanele obosite şi scârţâinde ale ţărişoarei care-i şi ea la fel de obosită şi de scârţâindă din toate încheieturile, sau din toate ramurile economiei multilateral stătătoare (mai mult) pe loc.

M-am dus cu vagonul de dormit până aproape de Bucureşti. O groază de bani… Ore multe… De la 1 martie, probabil drept pedeapsă că nu toată lumea merge la vagonul de clasă, în vagonul de dormit găseşte cheltuitorul român o amărâtă de sticlă de apă chioară de 500 ml. Atât. Nimic mai mult! Înaintea ultimului Mărţişor CFR-ul era mai darnic. Se găsea în compartiment un pachet cu o miniperiuţă de dinţi, un săpun, o minipastă de dinţi inodoră, dar nu şi incoloră, pentru că era albă, nişte şerveţele, uscate şi umede. Acum, vorba ceea: „ioc″! Preţul biletului nu-i deloc neglijabil. Dacă tot s-a hotărât CFR-ul să mai taie din cheltuieli, mă întreb de ce nu s-a redus şi costul biletului?

Dacă tot e hotărât cefereul să facă economii, îi fac o propunere. La urcare, şeful de vagon să verifice dacă plimbăreţii dornici de condiţii de călătorie mai bune posedă săpun, prosop. Cine nu, să fie trimis repede la magazinul gării de unde le poate cumpăra, le flutură apoi pe la nasul însoţitorului de mişcare lentă peste vechea cale ferată şi toată lumea ar putea fi fericită. Călătorul că se simte ceva mai bine apărat de atacul microvieţuitoarelor agresive, CFR-ul că uite-aşa mai adună nişte bani pentru o cârpeală-două, pe unde e mai presantă nevoie.

„Hai vino iar în gara noastră mică/ Privește-mă să vezi cât mi-e de frică″. Gabriel Dorobanţu avea problema lui când cânta melodia, dar acum frica celui care se încumetă să intre în gară e de altă natură. Să ştiţi că nu doar în tren sunt probleme! Am stat de curând într-o gară, nu cea din Sighet. Noroc că am avut bilet dus-întors, că altfel n-aveam de unde să-l cumpăr. La casele de bilete, ioc vânzători!!! După ce am oferit informaţii benevol celor care intrau grăbiţi în gară că le pleacă trenul de sub nas şi vedeau toate casele de bilete închise, am văzut un anunţ: se vând bilete vineri, sâmbătă, duminică şi luni, între orele […]. N-are rost să dau aici programul complet de funcţionare.

Răsuflu uşurat de banii daţi pe bilet şi mai cu seamă de faptul c-am avut bilet dus-întors. Foarte amabil, şeful de vagon îmi spune că şi la Viena e cam tot aşa, adică (aproape) ioc case de bilete, dar sunt multe automate de unde poţi să-ţi iei bilet. În gara unde am ţinut locul celui care dă informaţii, nu era niciun automat de scos bilete de călătorie. Era, în schimb, o linişte acolo că-ţi venea să fredonezi melodia despre gara mică, cu rima „frică″ la sfârşitul cântării.

Înştiinţarea că bilete se dau doar în zilele precizate mai înainte (şi nu toată ziulica, să fie clar!) era scrisă pe o hârtie format A4, lipită pe geamul unui ghişeu. Adică uşor de… neobservat. La Sighet oricum sunt trenuri puţine care pleacă, deci nu cred că se va pune problema reducerii de personal, fiindcă ăsta-i scopul acţiunii de gări fără case de bilete. Te duci când e program cu casierele, şi atunci îţi cumperi bilet! Nu te duci din localitatea Cutare în localitatea Cutărică marţi, miercuri, sau joi! Că-i prea mare debandadă aşa. Dacă vrei bilet în afara programului cu publicul, foloseşte automatul, sau automatele. La noi s-au închis casele de bilete, iar automatele alea sunt undeva, pe drum. Dacă vin cu trenul, nu mă mir că de la 1 martie n-au ajuns încă în gări.

Oamenii erau nedumeriţi ieri în gară. N-aveau ei treabă cu suferinţele muzicale ale lui Gabriel Dorobanţu… Se gândeau ce să facă. Să se suie fără bilet, să se întoarcă acasă? Dilemă… Iar CFR-ul era bucuros în timpul ăsta că a redus din cheltuielile cu personalul.

În „D-ale carnavalului″, personajele lui Caragiale se „rostogolesc″ în întâmplări comice, în situaţii neprevăzute, care dau hazul caragialesc prea bine ştiut.
În „D-ale cefereului″ problemele se rostogolesc peste structurile învechite de căi din fier, peste care apasă de zeci de ani aceleaşi vagoane şi aceleaşi locomotive care şi-ar putea găsi mai degrabă loc în muzeu.

Până la urmă, cum e în autobuz va fi şi în tren. Te sui şi acolo e cineva care dă bilete.

Cu trenul, cu autobuzul, cu maşina personală? Dintre variante, doar dacă folosim trenurile scârţâinde ai avantajul că nu dai în gropi.

O fi suficient?…

Horia Picu

Sursa pozei: https://www.cugetliber.ro/redirect-stiri-economie-trenurile-au-intarzieri-din-cauza-caniculei-142923