Dallas către Sighet: aducem Primăvara?! (autor, Ileana Pisuc)

Ileana Pisuc

Pro Primăvara

Degeaba vine primăvara,
Cu-anglici și iarbă de mătasă,
Cînd sufletul ți-e înghețat
Și-acasă nu mai e acasă.

Nici soarele, nici vîntul cald,
Nu pot străpunge gheața dură,
Din sufletul încremenit
Ce-a adunat prea multă ură.

Nici ploile dezlănțuite
Nu spală rana din cuvinte
Ce-odată spuse, ard continuu
Și stăruie aprinse-n minte.

De ce atîta-ncrîncenare
Și-atîta vrajbă strînsă-n noi,
Cînd primăvara bate-n ușă
Și cîntă cucu în zăvoi!

Cînd albăstrelele-n cărare
Se zbat încet să prindă viață,
Și pomii-ncep să dea în floare,
Dînd dealului o nouă față!

Și mîțișorii de sub coastă,
La soare își arată puful,
Vestind că vine Primăvara,
Și iarna ‘ncepe-a-și da duhul!

Eu zic că-i timpul împăcării,
Cu fiecare dintre noi…
Să-i dăm o șansă primăverii
Să nu se-ntoarcă înapoi!

Ileana Pisuc
1 aprilie 2018
Dallas

Foto: Peter Lengyel