„Darurile toamnei” la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Sighet

Marți, 21 noiembrie 2017, Centrul Școlar de Educație Incluzivă, Sighetu Marmației, găzduiește prima ediție a concursului local de creație plastică „Darurile toamnei”.
Sub deviza „Fiecare copil este un artist”, cadrele didactice implicate în proiect au lansat invitația tuturor școlilor din oraș, dar și din localitățile apropiate, de a participa cu lucrările elevilor la cele două secțiuni ale concursului: desen sau pictură și colaj.
Proiectul se bucură de susținerea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și a instituțiilor partenere: Școala de Artă „Gheorghe Chivu” și Școala Gimnazială „Dr. Mihalyi de Apșa”, structura Școala Gimnazială de Arte.
Organizatorii și-au propus prin acest proiect dezvoltarea și stimularea creativitații elevilor, dar și promovarea copiilor cu cerințe educaționale speciale, prin intermediul artei.
Expoziția-concurs cu premierea celor mai reușite lucrări va avea loc marți, 21 noiembrie 2017, la ora 12:00!
Vă așteptăm cu drag!
Comunicat de presă – Centrul Școlar de Educație Incluzivă