De ce-i mătușa Floare o maramureșeancă de valoare?

Pe mătușa Floare Ciuc am cunoscut-o acum patru ani, când colindând ulițele satului Breb, am găsit-o prănicând în Breboaia. A fost prima și ultima oară când mi-a fost dat să văd o asemenea scenă aievea, nu în fotografii sau filme de arhivă. M-a chemat în casă la o vorbă și așa am aflat că-i o strașnică povestitoare. Nu știam pe atunci nici că e una dintre vedetele locale, nici că fusese personaj (performer) în cartea „Learn to sing, my mother said”, o culegere de lirică populară, cu cântece ale femeilor din Breb culese în anii 1970-1980 de Sanda Golopenția, autoarea cărții.

De pranicat, nu mai pranică acum. Nu-i stăpână pe picioare. Dar de horit, mai horește, îi stăpână și pe glas, și pe versuri: „Io tare mândre hore știu. Am horit tătă viața. Meream la oi și hoream să m-audă satu. Meream și a secera și-apoi atâta hoream și acolo.”

Mătușa Floare are 87 de ani, dar n-a luat toată viața nici un bumb: „Io n-am fo veci beteagă, mulțam Tatălui!” Viața nu i-a fost ușoară, totuși. A muncit mult, a făcut de tăte, a lucrat și pentru casă, și pentru bocotani: „Io am lăut în vale, am spălat cânepă, am melițat, am tors, am făcut pânză. Meream la făcut fân. Mă sculam la miez de noapte, făceam foc în cuptior și băgam ptita, pă când îi zâuă să fie coaptă și mâncarea făcută. Pe la 8 ceasuri trebuia să pun mâncarea-n coș și să merg până acolo sub Gutâi la bărbatu-mio care era acolo a cosî. Pe mine mă chemau femeile a lucra, a ajuta, la botegiuni, tăt felu am știut face”.

Se întreabă ce i-or da să lucre pă ceie lume. L-a întrebat și pe părintele din sat: „Domn preot, oare oi ști să fac ce mi-or da? Io zic să-mi puie nepoatele un sac de lână și un fus și de n-oi ști a face ce mi-or da de lucru, oi lucra de-aieste de-ale mele.”

Și în timp ce îmi zice asta, toarce.

Anu’ trecut a avut parte de o sperietură grozavă. „Eram pe grădină și săpam și deodată aud că vine… bum-bum-bum, o cioară pă sus! Era de-aceie care filmează, dronă, sau cum îi zice! Vai de mine, mi-i sparge capu! am zâs. Apăi mai aproape pă mine vine. Și mă-ntrebam: îi om acolo, în drona ceie ori nu-i om? Vai de mine, mi-i scoate ochii!… Io tot grăiam cu ie, am gândit că-i om acolo.”

Pățania ar putea fi cu haz, dacă n-ar fi tristă. Omu’ n-a venit să o liniştească, i-a explicat cineva din vecini ce s-a întâmplat, că s-au strâns sătenii auzind-o strigând. Da bine ar fi ca „oamenii din dronă” să nu mai sperie lumea și mai ales pe cei care nu știu ce-s drăcoveniile alea care zboară. Maramureșenii ca mătușa Floare îs valoroși și trebuie să fie ocrotiți și prețuiți, nu folosiți ca materie primă pentru amuzamentul turiștilor cu dispozitive șmechere.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea
Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș

Text și foto: Rada Pavel