De la „tam – tam″ la „fâsss″ (autor, Horia Picu)

Întâi „se bate toba″, apoi, de la „tam-tam″, sunetul specific instrumentului muzical (a se înţelege în acest caz anunţarea unei activităţi în folosul comunităţii), se ajunge la „fâsss″ (a se înţelege de data aceasta eşecul acţiunii), aşa cum face un balon (fie el şi galben) care se dezumflă.

Munca, începută cu anunţarea pe toate căile a rarisimului eveniment de curăţare a străzii pietonale, a fost făcută de mântuială. Totul poate fi rezumat în două expresii sugestive, de care limba română nu duce lipsă: „tam-tam″ şi „fâsss″.

Se curăţă rigolele de buruieni, se spală apoi strada. Aşa am fost anunţaţi. Şi ne-am bucurat, cetăţeni neputincioşi prinşi între certurile politicienilor şi totodată alegători neinspiraţi ce suntem din patru în patru ani, mereu punând ştampila unde nu trebuie, sătui să tot călcăm în jegul străzii, că cineva poate şi chiar face ceva normal, util.

Face… poze. Pentru album. Nişte flori puse sub pomii suferinzi, imortalizarea de rigoare, că doar orice acţiune trebuie să lase urme de neşters, şi pozele sunt cea mai sigură mărturie a hărniciei, a devotamentului pentru binele oraşului-sat.

Dacă trecem la concret, la ce s-a făcut cu adevărat, nu prea văd motive de a ne lăuda. Rigolele sunt curăţate pe porţiunea spre Primărie. Curăţate, dar şuruburile n-au mai fost puse la loc. Stau şi ele acolo, în aşteptarea unui manager de oraş care să dea ordin unui responsabil – şef de şurubelniţe care, la rândul lui, să dea un ordin scris (parafat şi semnat pe la mai multe birouri) cuiva din subordine, mânuitor abilitat de şurubelniţe pentru şuruburi specifice rigolelor pietonalei sighetene. Mă mir că nu dispar şuruburile alea. Probabil că şi ele, la fel ca trecătorii care trec peste sau printre ele, aşteaptă ca managerul de city să-şi dovedească utilitatea şi priceperea.

Rigolele nefericite sunt spre capătul celălalt al pietonalei, adică mai departe de Primărie. Acolo nu s-a întâmplat nimic. Totul a rămas la fel. Buruienile veşnic suparavieţuitoare pot fi văzute iţindu-se semeţe printre grătare.

Cine nu lucrează, nu greşeşte! Pe porţiunea asta a pietonalei, şuruburile stau neatinse şi nemişcate. Probabil că sunt şi ele inamovibile. Şi nimeni n-ar putea face observaţia că n-au fost repuse la loc.

Poze cu o buruiană printre gratii şi cu şuruburi aşteptând să „vadă″ cine va fi ales manager pentru un oraş în care nu se întâmplă nimic, dar unde este nevoie expresă de el, am făcut eu şi le puteţi vedea şi dumneavoastră.

Aşadar, despre rigolele curăţate (?) se poate face un rezumat: de la tam-tam, la fâsss. Tot la fel se poate spune şi despre aşa-zisa curăţare a străzii pe care se pietoneşte lumea. Strada a fost stropită cu apă, nu spălată. Exact asta face ploaia. Şi pentru ploaie nu-i nevoie de maşinărie, de om plătit pentru manevrarea ei, de aprobare de la Serviciul de udare a străzilor cu apă stătută de ploaie. Iar Serviciul să se bucure de faptul că deasupra lui nu sunt încă prea mulţi şefi. Când vom avea un administrator al oraşului adormit şi cenuşiu, ehhh… atunci vom mai vedea ce va fi…

Închei cu speranţa că şuruburile nu se vor duce de pe pietonală învârtindu-se. Alţii, ar trebui deja s-o facă. Tot învârtindu-se!

Horia PICU