Miercuri, 13 noiembrie 2024, sala de conferințe a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, a fost gazda conferinței DESPRE LIBERTATE. La 35 de ani de la căderea comunismului , avându-l ca invitat special pe profesorul de la École Supérieure Commerce din Paris, istoricul, scriitorul și ziaristul Thierry Wolton.
Acesta a publicat mai multe cărți dedicate Războiului Rece, influenței sovietice în Occident și în special istoriei regimurilor comuniste: KGB-ul în Franța, Humanitas, 1992, Roșu – brun: Răul secolului, Fundația Academia Civică, 2001, KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol.1 Călăii, 2018, vol.2 Victimele, 2019, vol.3 Complicii, 2020, Reflecții despre comunism, Humanitas 2022 etc.
La evenimentul organizat de Fundația Academia Civică și Fundația Hanns Seidel au participat Ioana Boca, director executiv, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Andrea Dobeș Furtos, muzeograf șef, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Ion Andrei Gherasim, președinte executiv, Fundația Corneliu Coposu, precum și elevi și profesori ai Colegiului Național „Dragoș-Vodă” și ai Colegiului Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.
Întrebările elevilor au vizat rolul avut de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței în educația tinerei generații, „uitarea colectivă” a crimelor comunismului în Occident, unele tendințe actuale de reinterpretare a istoriei sau traumele ignorate ori îngropate din unele societăți ex-comuniste. La finalul dezbaterii elevii au primit un autograf din partea istoricului francez pe lucrarea editată de Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, Wolton la Sighet, Editura Fundației Academia Civică, 2023, iar mie mi-a prilejuit ocazia unui scurt interviu cu „profesorul de istorie și profesorul de entuziasm al Școlii de Vară de la Sighet”, așa cum îi place doamnei Ana Blandiana să-l numească pe Thierry Wolton, mai degrabă o discuție mediată de către inimosul domn Ion Andrei Gherasim. Le mulțumesc amândurora pentru aceasta.
M. V.: În O istorie mondială a comunismului explorați ideea de „complicitate tăcută” a populației în fața represiunii. Cum credeți că ar trebui tratat acest aspect sensibil în procesul de educare a generațiilor actuale și viitoare? E necesară o reconciliere între această complicitate și dorința de a onora memoria victimelor, precum cele de la Sighet?
T.W.: Complicat. Vorbim despre niște oameni care n-au luptat împotriva sistemului. Nu pot eu să-i acuz, deoarece nu știu ce aș fi făcut eu. Nu pot fi eu judecătorul lor. Și în plus, depinde de context: dacă au avut familie, dacă au pactizat din oportunism, doar și aceasta este o trăsătură umană. Cunosc cazuri de opozanți în Rusia sovietică care au tăcut, n-au protestat niciodată. Nu-i ușor să reziști unui sistem totalitar. Nu-i judec și nu-i condamn, dar în același timp să-i onorăm pe cei care au făcut-o! Am mai zis, îți trebuie mult curaj să te ridici împotriva sistemului. Cum putem să legăm memoria celor două categorii? Unii trebuie să se reconcilieze cu ei înșiși, trebuie cumva să se proiecteze într-un fel în mecanismele sistemului comunist. Nu-i constructiv să-i acuzăm, ci e constructiv să-i amintim pe cei care au făcut ceva în sensul ăsta. O societate deschisă e formată din toți.
M.V.: Credeți că se va ajunge vreodată la un consens internațional asupra trecutului comunist, la fel cum s-a întâmplat cu fascismul? Ce factori ar putea facilita sau bloca acest proces?
T.W.: Timpul! Timpul și să nu uităm un lucru esențial, fundamental, trebuie să nu mai existe martori.
M. V.: Acum doi ani, la Timișoara, ați declarat că judecata asupra istoriei nu se poate face cât timp vinovații trăiesc.
T.W.: Exact. Nu m-am răzgândit, așa cred și acum. Dar nu o s-o pot demonstra, deoarece nu o să fiu acolo, să văd. Au trecut 35 de ani de la căderea comunismului. Există totuși, un progres, lent ce e drept, dar am avansat.
I.A.G.: Vă gândiți la țările din Est sau din Vestul Europei?
T.W.: Nu, mă gândesc la umanitate. Pentru ca crimele să fie recunoscute, pentru ca vinovații să fie judecați, trebuie să nu fie niciun martor. Vezi cazul Centenarului Primului Război Mondial (2018). În Franța au fost editate foarte multe cărți. Ce era surprinzător este că foarte multe au criticat felul în care a fost organizat războiul. Asta era ideea dominantă, față de ce învățasem la școală, glorificarea generalilor, onoarea militară etc. Totul a luat sfârșit din momentul în care nu mai exista niciun supraviețuitor care să spună „nu așa s-a petrecut”. Din punctul meu de vedere am asistat la deschiderea barbariei umane.
M.V.: Și așa am ajuns la infantilizarea umanității după spusele lui Umberto Eco.
T.W.: Hai să-l luăm pe Napoleon, care e un criminal, are pe conștiință 1, 8 milioane de morți. Hai să-l luăm pe Robespierre. El a fost condamnat și-n Franța, doar comunismul l-a glorificat. Timpul e esențial în istorie. Deci , soluția e timpul!
M.V.: Cum vedeți anticomunismul în viitor?
T.W.: Este foarte rău văzut acum. Aceasta este consecința comunismului. În Franța sunt considerat un anticomunist și sunt mândru de asta. Mă consider foarte democrat, foarte liberal, dar eticheta îmi rămâne lipită de piele. O să închei spunându-vă doar atât: ziarul de centru-stânga, Le Monde, nu a scris niciun singur rând despre lucrarea mea în trei volume, O istorie mondială a comunismului. Și aceasta este o dovadă.
M.V.: Vă mulțumesc mult pentru timpul acordat.
Autor, prof. Marius VOINAGHI
Da…un subiect încă neanalizat îndeajuns, despre această paradoxală ” complicitate tăcută „a populație față de un regim totalitar….indiferent care ar fi acela.
Este o temă care ar merita studii mai amănunțite, inclusiv de psihologia maselor. Susțin, de mult timp, că psihologia face istoria.
Sunt și alți factori, bineînțeles, dar cel psihologic este dominant în toate marile evenimente ale istoriei.
Nu cred însă, că o analiză obiectivă a perioadei se va putea face doar după ce nu vor mai fi supraviețuitori…istoria trăită e foarte importantă în studierea evenimentelor.
Felicitări Marius , din nou !
Vă mulțumesc, Stimată Doamnă! Cât privește psihologia face istoria, recomand colegilor mei să discute cu elevii de liceu http://www.cnsas.ro/romania_supraveg.html. O zi minunată!