Nonconformist. Într-o sală cu ochii ațintiți spre ușa destinată intrării artiștilor, Teo MILEA urcă pe scenă din sală, din mijlocul publicului. Vorbește cu noi și apoi clapele prind viață. Ne poartă spre alte sfere. Prefer să scriu în timp ce ascult muzica pentru a nu scăpa nimic din ceea ce transmite interpretarea lui Teo. În sală e o liniște de catedrală, peste care se revarsă muzica. Și apoi, ropote de aplauze. Și iar vorbele calde ale lui Teo Milea, despre Dumnezeu, despre har, despre oameni, despre părinți și iubire necondiționată, despre prietenie fără sfârșit, despre viață și moarte.
Oare unde aleargă clapele pianului? Să întâlnească prima rază de soare, să aducă primăvară, că doar e martie, să ne aducă pe noi mai aproape de lumină, să ne ducă sufletul și gândul la cei care și-au găsit liniștea în neliniștea noastră, ori să încalțe papucii dansatori. Cuvintele nu pot înlocui mesajul transmis de pian, de interpret, de muzica invadând tot spațiul sufletului și dincolo de el.
Mulțumim, Teo Milea, că ne-ai ales pe noi, cei de la cuiul unde se agață harta, pentru a ne oferi o seară de neuitat și, împreună cu tine, sărutăm palmele date de tată tău.
Roxana PONTOȘ
Foto: Ion Mariș
Adaugă comentariu