Despre… privighetori care cântă și în furtună (autor, Gabriela Mich)

Printeaza

„Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții.” (Mircea Eliade)

Se spune că un om care citește e un om care caută. Și un om care caută, se bucură de toate minunile acestei lumi. Iar eu m-am bucurat nu doar de minunile acestui Univers, ci de miracolele celor 10 lumi unde am învățat ce înseamnă prietenia, familia, iubirea, dăruirea, omenia… 10 lumi ale cărții.

„Bătălia Cărților” a fost concursul unde am crescut timp de 4 ediții; concursul unde am realizat că important e să câștigi bătălia cu tine; să te întreci de la an la an; să faci ca totul să tindă spre perfecțiune; să fii corect și original, ci nu neapărat primul; să fii cel care face singur cunoștință cu lumea imensă a literaturii și creației… Și că cel mai important premiu este fraza „Voi citi cartea pe care ai prezentat-o!”. Cel mai frumos lucru e să știi că, în era tehnologiei, ai fost cel care creează o lume a lecturii. Și, da, poate că eșecul doare. Însă nu există o satisfacție mai mare ca cea de a te ridica și de a lupta. În rândurile ce urmează sunt frânturi de suflet legate de cartea care pe mine m-a marcat și mi-a arătat adevărata valoare a vieții!

PRIVIGHETOAREA CÂNTĂ ȘI ÎN FURTUNĂ?

Ați simțit vreodată că lucrurile care vă chinuie cel mai tare sunt cele care vă apropie de toți cei care trăiseră vreodată? Sau că o carte despre comunitate și dușmănie; lacrimă și zâmbet; frică și curaj vă ajută să înțelegeți cine sunteți cu adevărat?

Eu sunt Gabriela, elevă în clasa a X-a A la CNDV și pot afirma cu mândrie că am descoperit cartea care să mă facă liberă; cartea ce a devenit o parte din mine. Aceasta se numește simplu „Privighetoarea” de Kristin Hannah– un roman atrăgător și captivant ce prezintă transformarea exemplară a două surori și impactul pe care-l are un război. Dacă citind am văzut doar tragedia din spatele cărții, acum îi văd frumusețea; frumusețea care m-a făcut să plâng; să râd; să trăiesc împreună cu personajele și să zâmbesc…

Înainte de a începe prezentarea cărții, doresc să vă întreb: cât ați fi dispuși să vă riscați viața pentru cea mai dragă persoană? Dar pentru una necunoscută, care ar fi sacrificiul suprem? Ce ați face pentru un copil evreu și un aviator rănit?

Era anul 1995; trecuseră 50 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În Oregon o bătrânică de origine franceză se pregătea pentru plecarea la azil. Se numea Vianne și Știa cât e de greu să ai grijă de cineva. Era mamă și nu își permitea luxul de a se arăta învinsă în fața fiului ei Julien. La prima vedere nu are nimic special, doar un cufăr. Atât a rămas din tot ce a fost odată: un cufăr cu pantofiorii bebelușilor pierduți, jurnale îngălbenite, un set de cărți semnate de tatăl ei Julien Rossignol și o carte de identitate cu numele de Juliette Gervaise. Îi venea s-o arunce și să ascundă cufărul așa cum făcuse o viață întreagă. Dar e fuga o soluție? Schimba trecutul dacă-l ascundea într-o mansardă prăfuită? Nu, singura soluție era aducerea aminte. Așa că Vianne închide ochii și-și amintește….

Anul 1939, satul Carriveau, locuința Le Jardin… Luminile s-au stins în Europa și nu s-au mai aprins pentru multă vreme. Începea războiul. Parisul era acum doar un zgomot de mitraliere, motoare și țipete.

Vianne își lua “rămas bun” de la soțul ei Antoine care era de acum soldat. Nu era pregătită să o crească singură pe Sophie, fetița lor. Era împreună cu Antoine încă de la 14 ani, când mama ei murise. Acum avea 30 și războiul urma să o învețe cine era cu adevărat: nu doar precaută, ci și invincibilă. Așa că agăța primul fir roșu pentru Antoine pe creanga copacului din grădină și mergea mai departe; nu avea timp să se plângă.

În schimb, sora sa, Isabelle, o puștoaică de 18 ani, era năvalnică, răzvrătită, o forță a naturii ce alerga doar după o clipă de afecțiune. Știa că nu era imposibil ca lumea să descopere puterea caracterului ei. Fugind de la ultima școală, se întoarse la tatăl ei- poetul Julien Rossignol. Dar acesta o trimite la Le Jardin- locul unde o mai abandonase când avea 4 ani.

Pe când mii de parizieni se retrăgeau din capitală spre partea neocupată a Franței, Isabelle îl întâlnește pe Gaeton- un partizan cu aceeași certitudine ca a ei: Franța poate lupta; trebuia doar ca cei buni să înceapă schimbarea. Și, pe drumul spre Le Jardin, Isabelle se îndrăgostește. Dar Gaeton pleacă și lasă în urma sa doar un bilet: „Nu ești pregătită”. Da, era adevărat, cât nu lupta, nu era pregătită. Așa că alături de Henri, Isabelle începe mișcarea de Rezistență. De acum, pe timpul nopții era Juliette Gervaise, cea care împărțea sub clar de lună pliante revoluționiste, iar peste zi, era Isabelle cea care ajungea prima la coadă pentru a avea parte de comoară: 150g unt pentru toată luna.

Însă, pe când Isabelle lupta, Vianne era cea care se supunea primind în casa ei un neamț. Soldații Nu era monștri, ci tinere victime ale războiului ce nu gândeau, ci executau. Puteau ordona moartea, deși nu au oferit viața; puteau să lovească și să rănească, dar nu reușeau să distrugă sufletul și conștiința francezilor „Nu doare; e doar corpul cel pe care îl lovesc, dar nu-mi pot atinge sufletul” . Astfel Vianne mai agăța un fir de ață și își continua viața, chiar dacă în ea intră forțat soldatul neamț Beck . Dacă la început a fost galant și darnic, venea și momentul în care să-și demonstreze autoritatea. Vianne era obligată să scrie o listă cu toți cei impuri: evrei, martori, comuniști și, în final, numele celei mai bune prietene Rachel de Champlain… Niciodată nu și-a iertat această greșeală, așa că a mai pus un fir de aducere aminte și în ea s-au născut primele gânduri ale luptei. O cunoștea pe Rachel dintotdeuna; copii lor crescuseră împreună și acum, din cauza listei blestemate, aceasta era concediată și obligată să poarte acea stea galbenă până la operațiunea „Vânt de Primăvară”. Rachel voia să fugă și să se salveze, dar indicația dată de Beck a dus la o nenorocire. Sarah-fetița lui Rachel- fusese ciuruită de gloanțe; și totul pentru că era evreică. Vianne era deznădăjduită și mai atașa un fir al morții pentru Sarah. Trebuia sa fie alături de Rachel și nu putea să se lase devastată de durere. Spera ca măcar pe aceasta să o salveze, dar se înșelase. Fusese împinsă cu brutalitate spre deportare. Singurul care mai avea o șansă la viață era Ari-fiul lui Rachel- căruia Beck îi va procura acte false astfel încât Vianne să îl înfieze. Așa că mai agăța un fir și mergea mai departe. Avea de crescut încă un copil, iar rația de hrană se micșora.

În tot acest timp, Isabelle nu îi era alături surorii sale, ci întregii națiuni. Fugise la Paris, reușise să își înduplece tatăl să o lase sa locuiască acolo și era hotărâtă să lupte alături de marea Rezistentă: Anouk, Levy și Gaeton. Da, acel Gaeton care îi spunea că nu era pregătită o vedea acum în prima sa misiune, sub denumirea de PRIVIGHETOAREA. În aer mirosea a moarte, dar Isabelle își asuma riscul de a transporta aviatori în Spania. Indiferent de vreme, ea escalada Pirineii și se furișa în Spania pentru a salva aviatori renumiți ce purtau acum pantofi ce nu li se potriveau și haine care nu le țineau de cald. Dar, în urma unei misiuni, Privighetoarea noastră ajunse târziu acasă. Și, in loc sa aibă parte de un scandal, ea gasi un refugiu. Tatăl ei, acel om sobru care s-a schimbat după Primul Război, era un membru al Rezistenței. Acum avea susținere: tatăl ei lupta pentru Franța dar oare când urma să facă același lucru și Vianne?

După ce trecuse 80 de aviatori peste Pirinei, Isabelle acționează fără să gândească și ascunde unul în hambarul Viannei. Dar când Beck începe suspicios să caute prin Le Jardin, îi descopera pe Privighetoare și pe aviator ascunși. Pentru a-i proteja, Vianne îl omoară pe Beck și o alungă pe sora. Și așa apare noi panglici pe copac, una neagră pentru Beck și una violet pentu Isabelle. Simțea că viața ei ajunge la capătul puterilor, iar când un nou neamț se mutase in casa ei, dorea să scape de tot acest chin. Și, începea să adăpostească copii evrei: îi hrănea și le oferea o nouă șansă la viață. Îi ajuta, dar pe ea cine avea să o ajute să scape de monstrul neamț din casa ei?

Privighetoarea a fost prinsă. Abia acum Isabelle înțelegea adevăratul risc al misiunilor, dar iubirea pentru umanitate era mai puternica; greu de purtat, dar indestructibilă. Însă, pentru actele sale de curaj, muri altcineva. Era o altă persoană care se declarase Privighetoarea, iar Isabelle devenise acum doar codul A541 dintr-un lagăr. Cine era acea persoană care-și sacrificase viața? Va scăpa Isabelle din lagăr? Ce se va intâmpla cu copilul lui Vianne? Dar cu Sophie? Care va fi viața lui Ari? Iubirea pentru Vianne îl va ajuta pe Antoine să se întoarcă acasă? Și, in anul 1995 va merge Vianne la azil sau va accepta invitația spre Franța?E ea mai mult decât un cufăr prăfuit? Veți afla chiar voi! Eu atat mai pot spune: rănile se termină, noi oamenii rămânem; frica nu face curajul imposibil cât timp iubirea e inceputul și sfârșitul. Tot ceea ce am făcut bine, se va întoarce la noi. Și nu contează dacă trec 50 ani pentru a primi aceste merite. Vianne a ajuns să privească toate aceste fire și să mulțumească pentru fiecare întâmplare. A trăit ceea ce trebuia și a făcut ce a fost corect. Da, viața ei e colorată, dar asta i-a dat putere. Nu uitați, privighetoarea cânta și pe ploaie, si pe soare. Când în sufletul vostru apar furtuni: fiți ca Vianne și Isabelle: vorbiți cu speranță, luptați cu speranță și cântați cu speranță! Și, când speranța fuge din casa voastră, citiți „Privighetoarea”! Dacă la finalul vieții ați adunat mai multe fire colorate, sunteți binecuvântați! Dacă sunt mai multe negre, atunci sunteți puternici! Dar, oricum ar fi, voi fiți lumini în lume: luptați, exprimați-vă părerea și fiți cinstiți.

„Privighetoarea” nu e doar o carte despre război; e o carte despre mine și despre tine; o poveste care nu se termină nici la ultima filă, nici peste ani, ci rămâne veșnic în suflet.

autor, Gabriela MICH
clasa a X-a A, C. N. ”Dragoș Vodă”