Revenind în țară după mai mulți ani de pribegie, Brâncuși descrisese laconic România găsită în acel moment. Fără a intui permanența, în timp, a unei realități exprimate prin cuvintele sale profetice: „Cînd am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Și vă regăsesc acum mai săraci și mai proști…”
Să nu ne oripilăm „cu mînie proletară” la auzul acestor vorbe care ar trebui să ne pună serios pe gînduri. Că de țîfnoși ce sîntem, nu ne întrece nimeni!
Iar dacă evităm gîndirea mioritică, poate punem dracului mîna pe atitudine ca să întreprindem ceva! Că pînă acum ar fi trebuit să ne dăm seama cît de păguboasă a fost și cîte deservicii ne-a adus încrîncenarea națională în „ne-voință”…
Nu pot să nu constat, gîndindu-mă la trecutul nu prea îndepărtat, că toți oamenii de valoare pe care i-a dat nația română au trebuit să „năpustească” peste granițe ca să nu-i sugrume iubirea frățească a celor apropiați lor: compatrioții decolorînd icoanele cu saliva uscată de atîta lins, arătînd iubirea caustică pentru aproapele lor!
Caragiale, Brâncuși, Eliade, Cioran, Coandă, Ionescu și încă mulți alții, pe care nu mi-i amintesc, au deschis tot atîtea drumuri de urmat.
Cum ne mai mîndrim acum cu ei DUPĂ ce i-am alungat, noi debordînd de iubirea devenită toxică, deci ucigașă! Temîndu-ne că poporul s-ar putea molipsi de geniul lor, refuzînd ticălos găleata cu făină mucegăită și sticla de ulei rînced, vărsat peste zahărul producător de diabet și lăsînd urnele uscate temporar de voturile turnate apoi în ele prin camerele încuiate, pline de saci sigilați; totul sub privirile vigilente ale polițiștilor cocoșați de alocația suplimentară de hrană.
Ca să aibă energia necesară franjurării corecte a creierului unui tînăr firav, inițial lovit cu body-camerele care să capete decalibrarea necesară în astfel de situații! Și filmînd prost doar un „preludiu”(!) neconvingător și „finalizarea”(!) acțiunii, cînd bocancii se amestecă grăbit cu vocile „actanților” care se calcă pe bombeul bine lustruit de contactul prietenesc, nepărtinitor, cu un corp horcăind în agonie, strivit sub ploaia de lovituri care nu contenesc. Șefii torționarilor sub acoperirea dată de o uniformă întinată, purtători de vorbe abjecte și surprinși, ca de obicei, de „relele tratamente aplicate sîrguincios”, ne spun că asta s-a făcut pentru a arăta opiniei publice, cîrcotașă de felul ei, că smardoii, ilegal mascați în „oameni ai legii”, au o empatie de speriat! Bietul nefericit s-a întîlnit „noaptea cu hoții de suflete”, fiind croit de „vandamii” aplicînd „ninjalisme”. Dar care stau smirnă cînd vreun interlop de mahala îi tratează ca pe niște gunoaie. Oare de ce?… Cadrul acțiunii este trunchiat „post mortem”; așa zice șefu e bine!… („Știe, el, știe, crezi tu că nu știe!…) După care așteaptă prima aferentă… Păcat că nu i-a testat nimeni anti-drog sau anti-alcool, cum era logic. Balada cu „corb la corb nu scoate ochii” s-a predat la (s)cursuri!…
Cuprinsă de spaima înnebunitoare generată de apariția pe cer a dîrelor de condensare lăsate de supersonicele brăzdînd albastrul, nația îngenuncheată cere evlavios iertare, ca la începuturile timpurilor, unui Jahve necruțător refugiat în „confiutărul” care îi spune „ce” și „cum”. Dar nu „de ce”… Și dacă totul circulă de la unul la altul „precum măgariu pre măgariu scarpină”, să nu ne mirăm că totul circulă, asemănător folclorului (și nu numai!) din gură-n gură, avînd o rată de molipsire mai mare decît COVIDUL, rezistent la serul numit impropriu „vaccin” și care crește mortalitatea exponențial, interzicînd orice autopsie, tare neplăcută pentru mortul „decedat de viu”!…
Recurența Evului Mediu este evidentă!
Spălîndu-se pe creier cu tastatura de „konfutăr atoateștiutor”, mioriticul nostru carpatin, expert în toate dar neștiutor de nimic, lasă dracului săpunul costisitor și apa producătoare de „pleumonie” cînd e turnată în vin, chiar dacă a fost fiartă în Focul Gheenei. (Că el iese transpirat și dă de aer…)
Evul Mediu de rit nou!
Mileniul al treilea!
Primul secol!
Afînînd brazdele dîrelor de condensare lăsate pe cer de supersonicele trimise la arat, Coandă privește ogorul celest înțesat supranumerar de „dăștepții timpurilor noi” și tot repetă ca o mantră spusele lui Constantin: „Cînd am plecat, v-am lăsat săraci și proști. Ca să vă regăsesc acum mai săraci și mai proști…”
(Regret că Pămîntul nu-i plat, ca să mă pot arunca în genunea spațiului infinit. Numai dus…)
Nicolae Rădoi
Adaugă comentariu