Actualitate Cultură Editorial

Dispar personalitățile sighetene din cimitir?!

image_printPrinteaza

Frații avocați, dr. Bota George și Bota Grigore, au făcut parte dintr-o familie maramureșeană importantă care a locuit și profesat în Sighet. Cunoscuți pentru profesionalismul lor, demonstrat în perioada interbelică și continuat pe parcursul întregului secol XX, aceștia îți dorm somnul de veci în cimitirul central ortodox din Sighet.

Avocatul dr. Bota George, decedat în anul 1990, este înmormântat alături de soție, profesoara Bota Elena (a predat limba română la Liceul „Dragoș Vodă” în perioada 1945 – 1947 și la Liceul Pedagogic între anii 1951 – 1968), mormintele celor doi fiind situate chiar pe aleea principală a cimitirului. Avocat dr. Bota George și soția prof. Bota Elena n-au avut copii, poate de aceea sau poate din nepăsare, se pare că nimeni nu observă că pe mormântul lor „crește” o grămadă de resturi și gunoaie.

Cum și de ce se pot întâmpla aceste lucruri nu știm încă! Să nu ne pese de oamenii relevanți care au însemnat ceva pentru istoria orașului? Să nu reprezinte nimic mormintele concetățenilor noștri plecați la cele veșnice?

Privind grămada de gunoaie de pe mormintele familiei Bota, ne întrebăm unde este minimul respect pentru cei dispăruți. Chiar și cimitirele ascund părți din istoria orașului dar, când preocupările lumești prevalează, trecutul, istoria mor din cauza nepăsării.

Spiritul civic ne îndeamnă să semnalăm și să arătăm ceea ce nu este funcțional în societatea noastră! Poate, poate ne vom „adapta” secolului XXI!

Asociația „Firul Vieții”

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Barcan Gheorghe Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Cimitirul central, atat partea ortodoxa cat si cea catolica, este o pagină a istoriei orașului nostru! Nu de puține ori am zăbovit, privind mormintele, uneori am recunoscut numele celor care se odihnesc in ele, alteori, atunci am aflat ce personalitate din trecut a fost înmormântat acolo, întotdeauna am rămas uimit de ce-am aflat! Majoritatea pietrelor funerare, incadramentul de beton, crucile din fier forjat al celor care au o vechime de cateva zeci de ani, par neingrijite, semn ca familiile au dispărut sau sunt plecate din oras si mormintele nu au fost lăsate în grija cuiva. Personalitati sighetene care au fost inmormantate in acest cimitir sunt multe, epitafurile de pe pietrele funerare vorbesc de la sine, despre cel care, cândva, a fost un trăitor al Sighetului, a avut o funcție importantă, a fost om de cultură sau a aparținut bisericii indeplinind inalte demnitati ierarhice! Vara, aceste morminte importante si părăsite, uneori sunt inundate de bălării si vegetație, nu se mai vad! Cineva, din partea bisericilor ar trebui sa se ocupe de ele, sa le restaureze si reconditioneze, sa le aduca cel putin la 50% din ce au fost odata! Aceste morminte au o valoare pentru orașul nostru, sunt pagini regretate ale istoriei Sighetului, numai citind epitafurile, ne putem da seama de importanta din trecut a acestui oras din Transilvania, ce personalitati am avut si acum își duc odihna aici! Se vede totusi ca cimitirul nu este lăsat în paragină, s-au facut multe lucrări administrative, se mai curăță pe mormintele părăsite, dar ar trebui mai mult, acest spațiu plin cu tristețe, in primul rand ar trebui respectat de urmași, rudele celor care odihnesc in somnul de veci! Asa cum stim sa avem grija de casele noastre, asa ar trebui sa avem grija de morminte, doar ne aparțin si prin personalitatile inmormantata acolo!

  • Chiar si cimitirele au devenit o afacere! A preotilor care „pastoresc” in bisericile din oras. In timp ce bisericile se ridica una dupa alta sau se impodobesc pina cind se vor prabusi sub impopotonare, cimitirele nu pot fi nici intretinute si nici pazite pentru simplul motiv ca nu sunt bani. Iar in ceea ce priveste mormintele, domneste „legea talionului”. Cei care au bani isi ridica monumente calcind in picioare si la propriu mormintele mai mici si mai vechi. Iar cei care odihnesc de ani buni acolo si nu au familie care sa le ingrijeasca mormintele, nu numai ca sunt batjocoriti indiferent de ceea ce au facut in timpul vietii, dar sunt unii care si dispar fara urma, pentru ca locul lor de veci este dat unora care sunt inca in viata si isi cladesc monumentul ca sa se asigure ca va fi la fel de impozant ca si averea lor. Nu am inteles niciodata de ce nu exista un ingrijitor si un paznic pentru cimitirul central dar si pentru celelalte. Pentru ca sa nu se fure florile de pe morminte, coroanele, luminarile, chiar si micile sculpturi de la capatiiul mortilor. Preotilor si bisericilor le place sa primeasca dar nu si sa dea. Nu sunt bani sa se plateasca acest ingrijitor care sa coseasca iarba dintre morminte, sa se curete aleile pentru ca groparii isi fac propriile lor legi. Este greu de facut lumina in aceasta poveste dezlinata. Dar nu imposibil!

    • Să nu exagerăm, totuși, și mai ales, să nu o facem vădit tendențios și cu răutate, folosind subiectul pentru a lovi în biserică și în preoți. Cimitirul nostru central este al tuturor. Se „odihnesc” acolo și catolici și ortodocși: români, maghiari, ucrainieni… are și îngrijitori/administratori din partea fiecărei confesiuni… Sigur că, partea aparținând comunității românești, s-ar putea gospodări și mai bine, dar asta ține, în mare măsură, și de noi, cei Vii, urmașii celor „mutați” acolo. În mod evident,situația mormintelor celor care nu mai au pe nimeni în viață, are nevoie de rezolvare și amintesc aici doar câteva cazuri: Familia Ioan Mihalyi de Apșa, Vicarul Tit Bud, familia Dr. Titu Doroș, poetul și pictorul Gheorghe Chivu, familia scriitorului Alexandru Ivasiuc, profesoara Dr. Irina Berinde, preotul Darie Vlad și alții, oameni care au marcat istoria acestui colț de țară în momentele de mare cumpănă ale secolului trecut și pe care suntem datori să nu-i uităm. Istoria nu i-a iertat niciodată pe cei care nu și-au cinstit înaintașii!
      Privitor la mormântul în discuție: Știm că soții Bota au avut un fiu și o fiică, plecați de tineri din locurile acestea și, probabil, și din această lume, așadar, mormântul respectiv trebuie să rămână în grija noastră, cei de azi și de aici!, pentru că avocatul George Bota a fost închis și dus în lagărele de muncă forțată ale administrației Diktatului de la Viena (1940-1944) și apoi ale vremelnicei administrații bolșevice Odoviciuc (1945), pentru că s-a opus înstrăinării Maramueșului, pentru care frații săi mai mari au luptat în primul Război mondial și au realizat apoi Marea Unire.

  • Imi vine putin greu sa ma implic in aceste comentarii, dar o fac totusi, intr-un fel. Sunt de acord cu toti cei care au comentat prezentarea acestui material, doar in ceea ce priveste respectul pentru cei trecuti la cele vesnice, care au realizat in trairea lor multe lucruri, bune pentru toti, sau mai putine. Pentru ca, totusi, moartea este si ea in „evidenta vietii” si este cea care realizeaza o dreptate absoluta : toti trecem prin existenta ei, fara nici o discriminare; nimeni n-o poate evita, cu nici un pret ! Fara respectarea celui trecut la cele vesnice, fara a-i respecta „casa” lui, mormantul, memoria lui, asa cum a fost ea, pentru care el va da socoteala, ar insemna sa respectam in mod stirbit viata, moartea fiind o componenta a ei. Dar aceasta nu trebuie facuta tendentios, nu trebuie facuta umbland cu sabia printre cei vii.
    Eu cred ca este o problema de spirit civic, care ne lipseste si tine si de respectul familiei pentru cei disparuti, in primul rand. Nu cred ca este o Liturghie in care sa nu se faca apel la aceasta, intr-un fel sau altul. Administratorii cimitirelor au cred un rol decisiv in buna organizare a mormintelor, in curatenia acelor spatii.; ei trbuie sa aiba evidenta lor, a familiilor care le ingrijeste. Daca acesti apropiati lipsesc cu totul, atunci statul trebuie sa intervina, intr-un fel sau altul. Nu stiu care este problema cu fondurile necesare, dar trebuie sa fie o solutionare.
    In multe locuri, mai ales in orase mari, se pune problema spatului. In Cluj, de exemplu, la 25 de ani de la inmormantare, se poate pune acolo un alt corp, fara viata, osciorele ramase a celuilalt (a celorlalti) fiind puse intr-un colt si afara ramane doar noul mort, singurul „stapan al spatiului dretunghiular”; nu cred ca e bine nici asa. Ma gandesc ca pentru un anumit spatiu sa fie o „borna” dreptunghiulara, plata (marmura), pe care sa fie trecute : numele, prenumele, data nasterii si a decesului si astfel ar fi o „urma” pentru toti cei trecuti pe acolo, o multime, rand , pe rand, mormantul fiind pentru cel mai nou asezat sub glie. In acest fel, ar fi mult mai tarziu alungati, in uitare totala, cei dusi dintre noi. In alte parti se fac cavouri, cu mai multe „rafturi”, unde se pot pune familii intregi, dar care, cu, timpul tot se descompun, cu sicriu cu tot. In America, am vazut la sol o placa dretunghiulara (beton sau altceva) iar la un capat, uniform, un corp dretunghiular redus, pe care sunt trecute datele celui (sau a celor) de sub placa; multime de moduri de organizare, constructiile masive, care consuma mult spatiu, nu stiu daca mai sunt la moda.
    Pe un mormant nu pot creste „murdarii”, chiar daca cel de jos le-a produs, in viata; acolo cresc doar ierburi, alta vegetatie, care eventual se usuca. Murdariile sunt aruncate de oameni, asa cum se vede in fotografia afisata, cand curata mormantul (poate de alaturi), tocmai din lipsa spiritului civic. De ziua mortilor se curata de regula mormintele si atunci mai bine curata o buruiana de pe alt mormant, in loc sa pui buruieni pe el. Nu cred ca preotul trebuie sa umble printre morminte, sa le curete, dar poate atrage mereu atentia asupra curateniei in cimitire si a mormintelor. Nu stiu daca e potrivita aici invinuirea de afaceri cu preoti, biserici si cimitire si nu cred ca bisericilor se aloca bani pentru ingrijirea lor. Multe biserici care se construiesc sunt, mai ales, prin donatii ale credinciosilor si preocuparera preotilor si, probabil, la cele de rang inalt, Catedrale, se mai aloca fonduri si de la stat. Nu am auzit despre biserici care sa se darame din cauza lucrurilor cu care sunt „incarcate”. Dar se pot darama din alte motive, ca si casele, la propriu sau la figurat !
    Cum am spus la inceput, criticile imi par bine venite, constructive, dar cred ca nu trebuie exprimate ca si cum ar veni de la „liberi cugetatori”.
    Mormintele, cimitirele trebuie sa afiseze o curatenie, un respect al mortilor, un respect pentru viata, altfel o sa ajungem sa spunem ca ucigatorii de oamenii, tortionarii vremilor, au respectat mai mult omul, viata, pe mormintele lor nefiind murdarii, ci numai iarba „bogata” si flori, sau ca peste ele trece apa albastra a „Canalului Mortii”, trece „Magistrala Albastra”.

oferta-wise