Dor de țăranul născut, iar nu făcut! (Ileana Pisuc)

Mă îndărătnicesc în a scrie despre un subiect perimat pentru unii, actual pentru mine, despre filonul pur al sufletului țărănesc, atît al graiului cît și al comportamentului. Despre a face diferența între țăranul născut și cel făcut.
Nu intru neapărat în rîndul celor foarte bătrîni, dar am avut parte de o „interacțiune” cu această clasă, zic eu, de nobili, numiți Țărani.
Țăranul de la sat, cu regulile lui, cu credințele lui, cu înțelepciunea lui, care toate la un loc izvorau din cu totul alte surse decît cele de azi. Niște surse ancestrale, perpetuate și păstrate cu evlavie din generație în generație.

Portul era port. Avea o simplitate aristocrată, albul și negrul, cele mai pretențioase culori, erau la baza straielor. În această austeritate cromatică totuși femeile iscusite mai înseilau cîte un fir de roșu, de verde, de galben și de albastru, care făceau diferența între straiele bărbatești și cele femeiești. Zadiile cu roșu și negru completau paleta de culori. Ochiul era odihnit și dornic de frumos, dar atît cît să nu devină obositor.
N-am să înțeleg „valul”, „tsunamiul” care în ultimii ani ne bîntuie, moda asta modernă care acaparează, exagerează portul neaoș și îl transformă în „niște costumații” de prost-gust și calitate îndoielnică.
Mă doare să văd cum se bagatelizează adevăratele valori. Gust o glumă bună dar urăsc bășcălia!
Munca adevărată a țărăncii, rîvna și talentul în a scoate adevărate perle din propriile mîini e luată în desuet.
Se fac programări la calculatoarele care „țes” pe bandă rulantă „cămăși țărănești”, pe ce culori vrei; pe roz pudră, pe mov, pe turcoaz etc., Exact culorile țărănești!
Acestea musai trebuie asortate cu zadii „gen” sumne, toate originale!
Pieptănăturile la fel; pe roz pe mov, pe blond, cu șuvițele ostentative la vedere (gen Giani din Las Fierbinți).
Unghiuțele false, buzele țuguiate, toate compun un tablou „original”, despre cum arată o țărăncuță română!
Facebookul abundă și inundă cu imagini cu titlul „Sara bună” sau Haida ha în Maramu”!
E mai mult noaptea minții să-ți închipui că așa sau prin așa ceva ne facem cunoscuți în lume ca țărani tradiționali. Nimeni însă nu protestează și nu comentează!
E o lume de forme fără fond!
Originalul este bagatelizat și este considerat depășit. Exact ca și cum ai da comandă unui pictor să-ți facă o Gioconda pe blond, cu cu buzele siliconate, cu sînii peste rochie sau cu o verigă în nas. Sau un „Car cu boi” tras de un Ferrari.
Ce atîta cramponare în vechi?!…

Am văzut o nuntă de motocicliști, cu cercei și verigi în nas și cu steagul mirilor pe umăr. Păi dacă ți-ai ales deja o ținută, o conduită, presupunîndu-se că deja ai evoluat, de ce să mai vrei să fii țăran? Credeți că-i așa de simplu?
Nici nu vă închipuiți de cîte secole a fost nevoie ca țăranul să fie definitivat!
La țăranul la care mă refer eu, toate lucrurile treceau mai întîi prin „filtrul” bunului-simț înnăscut și a fricii de Dumnezeu!
Curățenia trupească era legată de curățenia gîndirii și a conviețuirii cu ceilalți. Țăranul adevărat, la intrarea în gospodărie, își planta o poartă de lemn încrustată cu simboluri solare, cu colaci, cu flori, pentru ca acel/ acea care-i va trece pragul să se simtă onorat.
Acum în fața caselor se colectează dejecțiile rău mirositoare, în niște șanțuri betonate, infecte, de-ți vine să faci cale întoarsă!
Înainte, fiecare avea în fața casei săpată o fîntînă și o grădinuță cu flori. Acum fiecare și-a otrăvit fîntîna transformînd-o în decantor pentru dejecții, din care se ridică niște miasme care ucid orice boare de parfum și ucid ultima floricică din grădinuță.
Toate aceste anomalii eu le numesc „mutații nefaste”, care ne îngroapă mai rău ca niște bombardamente. Ni se strivesc valorile, filonul de originalitate și, din păcate, suntem percepuți ca un popor ciudat, cu port și obiceiuri bizare, pestrițe, împrumutate de nicăieri, cu construcții roz, mov, turcoaz, care se zgîiesc prin termopanele ieftine la turiștii rătăciți prin satele noastre…

Ileana PISUC

Foto: Ion Mariș