Dragul meu Sighet,
Dac-ai fi om, te-aş invita undeva, la o cafea, la un ceai, un vin, sau orice ţi-ar plăcea ţie, să bem şi să stăm de vorbă şi să-mi povesteşti cum e să fii o aşezare multietnică, multiconfesională, cum te-ai simţit când s-au construit bisericile, sinagogile, monumentele, blocurile, casele, mai apoi garajele improvizate, cum a fost când ţi s-a pietruit prima stradă, cum a fost prima asfaltare. Poate mi-ai povesti şi despre iluminatul public, cum a fost la început, cum ţi se pare acum…
Fac un exerciţiu de imaginaţie şi mă gândesc cum m-aş simţi dacă ar trebui să te privesc în ochi şi să răspund dojenilor tale adresate mie, şi prin mine, tuturor sighetenilor…
Să ştii că sunt un tip orgolios şi simt în mine patriotismul local revoltându-se! Vreau să arăţi şi tu, dragul meu Sighet, la fel de înnoit ca alte oraşe de mărimea ta sau mult mai mici decât tine! Mi-ar plăcea când vine cineva pe la mine, care locuieşte în altă parte, să te admire pe tine ce mândru şi frumos eşti şi pe mine să mă invidieze că locuiesc aici!
Deocamdată, suferi tu, sufăr eu, suferă mulţi sigheteni. Dacă te-ai putea transforma într-un bătrânel şi te-ai plimba pe propriile-ţi străzi, ai fi dezamăgit, ai vedea ce periculoase sunt. Au denivelări pentru că pe ele se tot toarnă asfalt, dar fundaţia a rămas aceeaşi de zeci de ani. Unele au gropi, pe altele nu merg taxiurile că ar rămâne împotmolite.
Îţi mărturisesc că nu credeam că mă voi adresa unui oraş, pentru că tu, dragul meu Sighet, asta eşti, un oraş cu privilegii care ţi-au fost acordate încă din secolul XIV. Şi de-atunci, o duci când mai bine, când mai rău. Te apropii de 700 de ani de existenţă şi multe trebuie să fi văzut în viaţa ta…
… şi de-asta mi-am permis să mi te imaginez „bătrânel”, dar afecţiunea şi respectul pe care le am pentru tine cred că le simţi de fiecare dată când, la plimbare sau cu treabă prin urbe, mă gândesc la tine şi câteodată oftez pentru că şi eu, ca mulţi sigheteni, sunt îngrijorat de modul cum arăţi… Ți se jupoaie tencuiala de pe clădiri…, eşti plin de gropi, te-ai umplut prin centru de mici pete albe care câteodată se lipesc de talpa pantofului, ţi-au crescut nişte cocioabe improvizate pe tot corpul, dar pentru toate astea nu cred că vârsta ta să fie cauza!
Ştiu că nu te simţi bine şi-ai vrea să fii altfel.
Am uitat să-ţi spun că acum avem maşini, prea multe la îngustimea străzilor. Circulaţia se face după nişte reguli. Lumea s-a modernizat, să ştii, s-au inventat semafoarele pentru maşini şi pietoni. Sunt câteva, dar nu funcţionează. Se zvoneşte că vor apărea şi altele.
Stai puţin! Încă nu te bucura! La noi, de la vorbă la faptă, e distanţă mare… Nu mai e ca pe vremea când cine locuia în Sighetu Marmaţiei era invidiat de alţii, nenorocoşi. În alte vremuri, promisiunea era rapid transformată în fapt. Azi, se mai face o licitaţie, se contestă, se mai amână un termen, ba vin banii, ba nu vin banii, şi tot aşa, până când lumea uită, se plictiseşte sau i se face lehamite.
Avem trotuare, dragul meu Sighet, pe unde poţi merge ferit de maşini. Eşti ferit de maşini, că ele au treabă pe stradă, dar asta nu înseamnă că tu poţi merge pe trotuar fără să vezi pe unde calci! Sunt şi pe-aici denivelări, gropi şi gropiţe.
Te-aş sfătui să priveşti şi-n sus, nu numai în jos. Când erai tu mai tânăr, s-au construit tot felul de edificii. Proprietarii au murit de mult şi să ştii că nici măcar n-au murit în casele lor! Au fost alungaţi din ele. Lumea, în secole, aşa cum e viaţa ta măsurată, a trecut prin mai multe orânduiri sociale, şi de-aici au apărut şi beneficii, şi dezamăgiri. Unora le-a mers din bine, în rău. Altora, le-a mers din rău, în bine. Desigur, unora le-a mers din bine în mai bine, iar alţii, din rău au ajuns şi mai rău…
Spuneam că trebuie să priveşti şi sus, adică să fii atent să nu-ţi cadă ceva tencuială, cărămidă, sau alt material de construcţie în cap, pentru că multe clădiri cu care s-ar mândri orice oraş din lume sunt abandonate sau neîngrijite.
Sunt sigheteni cărora le pasă ce se-ntâmplă cu clădirile tale, oraşule multisecular! Nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini. Ştiu doar că cei care ar putea să te salveze, n-o fac!
Cum era iluminatul public pe vremea tinereţii tale, dragă Sighet? Acum, avem iluminat electric, dar cei care iau decizii pe-aici au pus nişte becuri care au însuşirea fundamentală că sunt văzute, nu că se vede la lumina lor.
Îmi imaginez că mă plimb la braţ cu tine, Sighetul meu de suflet, şi-ţi simt dezamăgirea că nu mai eşti ca o piatră preţioasă dorită de lume.
Lacrima pe care mi-o imaginez curgându-ţi pe obrazul multisecular, pe obrazul meu chiar curge…
Ştii foarte bine că noi, oamenii, avem ceva „treabă” prin viaţă, apoi ne ducem „dincolo”. Tu, vei rămâne! Mie şi multora ca mine nu ne e indiferent modul cum te vom lăsa, pentru că vrem să fii veşnic şi mândru de modul cum arăţi!
Horia Picu
Centrul Cultural Pastoral, fosta Casă de Cultură, a primit 4 milioane și jumătate de euro din fonduri europene pentru a fi restaurat… mă întreb care sunt criteriile pentru a obține tot atâția bani pentru a investi în restaurarea clădirilor istorice, drumurilor și al spațiului public al orașului Sighet…
Cineva poate sa ne lumineze in acest domeniu?