Actualitate Illuminati

După stele, zeii plâng… (autor, Mădălina Danci)

image_printPrinteaza
Mădălina Danci

Mi-am maturizat sentimentele și am crescut prin persoana lui. Cred că am ajuns să-l iubesc din prima clipă în care l-am văzut pentru că a avut legătură cu fiecare text pe care l-am scris și mi-a dat impresia că o să-l cunosc mult mai bine după ce vorbim. Am crezut că prin banale conversații o să ne atașăm mult mai tare și o să ne fie greu să ne uităm. N-am renunțat la noi pentru că ne-am iubit și ne-am purtat în suflet indiferent de locurile în care am mers. M-am concentrat pe ceea ce am simțit. Am trăit o viață minunată alături de el. Cu bune și cu rele… eram noi, asta conta. Nu mai era nevoie să-l impresionez pentru că el mă accepta cum eram. Cred că nici eu nu m-am iubit așa mult pe mine însămi. Timpul a trecut și cu toate astea nu m-am gândit nici măcar o clipă că va muri. Brusc, nu mai era… Am ajuns să-l cunosc mai bine după ce s-a oprit din a mai vorbi cu mine, și așa am început să mă cunosc și pe mine.

Eram îmbrăcată în negru, amintirile îmi provocau doar lacrimi amare și ochii îmi rămâneau pierduți în pozele cu el. În fiecare dimineață aveam migrene colorate și stări de leșin, am slăbit și am plâns mult. Dar asta a fost cea mai necesară experiență, chiar dacă eram bătrână, am mai putut crește ca om. Am crescut ca om printr-un moment de nefericire. Nu mai aveam habar cine eram la un moment dat și asta mi-a produs o frică imensă. Am ajuns să nu știu cum e bine să mă comport cu oamenii. Aveam atacuri de panică și anxietatea s-a produs inevitabil. Nu vreau să se înțeleagă greșit ceea ce spun. Nu am ajuns așa din simplul motiv că omul pe care l-am iubit a murit. Am ajuns așa pentru că am rămas singură. Când eram lângă el eram prinsă într-un vis și o scenă de film. Când am rămas singură am devenit prizoniera minții mele. Oamenii mereu m-au privit și au văzut ceea ce au vrut. Nu știu dacă el m-a văzut cu adevărat și nici n-am nevoie să știu asta. Aș schimba multe, dar nu pot da timpul înapoi. Cu toate astea… nu mă mai simt văduvă, el încă se află în sufletul meu la fel ca toți oamenii care au trecut prin viața mea.

Oamenii care m-au făcut să privesc lumea altcumva, m-au învățat să iubesc și m-au făcut să mă iubesc. Prin relația cu el voiam să mă schimb, iar la final am ajuns să mă accept. În clipa în care a plecat a luat cea mai mare comoară: prezentul pe care îl puteam împărtăși în continuare. Prezentul meu are tragedie și fericire, iar cel mai important lucru e că am ajuns să-l trăiesc cu adevărat. Experiența acumulată până la vârsta pe care o am nu m-a făcut mai înțeleaptă, m-a făcut mai confuză în legătură cu multe aspecte și abia acum am realizat că am atras ceea ce a fost necesar, nu ceea ce am vrut. Am ajuns să mă iubesc pentru că mi-am asumat trecutul.

Cine sunt acum? Poate o bătrână tristă blocată în tinerețe sau poate o căutătoare de adevăr în oameni. Oameni care acum preferă să renunțe la alți oameni în loc să schimbe ceva, în loc să se dezvolte preferă să rămână în zona de confort și să trăiască o viață perfectă din punct de vedere social, cu o familie frumoasă și cu o slujbă bună, dar asta nu cred că produce cu adevărat fericirea.

Avem aspirații și ne gândim la un viitor mai bun decât trecutul. Ne plângem de toate relele care ne-au fost făcute și nu vrem să ajungem într-un stadiu pe care-l considerăm inacceptabil. Pare că în noi domină ipocrizia și frica, poate de asta n-ar trebui să ne mirăm că rămânem fără valori morale și lipsa iubirii e prezentă în fiecare parte a zilei. Ura a devenit mai sinceră. Am să încetez să mă mai uit la cer, nu vreau ca într-o zi să mă uit în jos și să văd că și eu mi-am luat zborul. În noaptea amintirii ies suferințele la suprafață, dar gândurile le întunecă. Genii sau oameni comuni, de la o extremă la alta – toți alcătuim Geea și progresul e înlocuit de distrugere. Între a muri și amor căutăm o șansă fiind pictorii culorilor fără planșă.

După stele, zeii plâng, dar lacrimile curg prin ochii noștri.

Mădălina DANCI

clasa a XII-a F, C. N. ”Dragoș Vodă”

foto: Pinterest

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Lasă un răspuns la Mariusvisovan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Un text foarte trist….e fictiune sau realitate ?
    Madalina, eu nu te cunosc dar stiu ca in fata unei drame sufletesti sfaturile pot parea stupide…asa ca iti ofer tacerea si o rugaciune…
    Daca e fictiune , e tot reflectarea unei stari de spirit triste…tineretea trebuie sa gaseasca resurse de reinnoire, de angajare…
    Scuza ma daca am intervenit nepotrivit dar am si eu copii si nu vreau sa fie tristi….

oferta-wise