Echipa de Șah a Sighetului joacă la… Naționale!
În perioada 02 – 12 aprilie 2023 – la Eforie Nord – au loc Campionatele Naționale de Șah ale României pentru Copii și Juniori. Grupele de vârstă pentru OPEN și JUNIOARE sunt: 8, 10, 12, 14, 16, 18 și 20 de ani.
Medaliații la șah clasic, rapid, dezlegări și blitz vor beneficia de gratuitate în cadrul circuitului Grand Prix România ediția 2023 – conform probei (șah clasic, rapid, blitz) la care au obținut medalia.
Echipa Sighetului (CSM și CS SigMar) formată din Trifoi Mihaela Ioana (U18 – CSM Sighet), Tomșa Carolina Anamaria (U16 – CSM Sighet), Tomșa Angel Mugurel (U14 – CS SigMar) și Codrea Tudor Ioan (U8 – CS SigMar) este însoțită de antrenorul Ioan Costiuc și prof. Ioan Codrea. Deplasarea la Eforie Nord este susținută financiar atât de către cluburi cât și de către părinții micilor mari șahiști.
Mult succes echipei sighetene! Îi așteptăm acasă cu medalii cât mai strălucitoare!
Salut, Sighet!