Actualitate Editorial

Emily Greenspan: Vocile noastre au greutate!

Emily Greenspan (dreapta) împreună cu mama ei Foto: Ion Mariș
image_printPrinteaza

Sunt a treia generație a unui supraviețuitor al Holocaustului. Sunt nepoata a doi evrei din județul Maramureș, al căror noroc incredibil și a căror rezistență remarcabilă le-au permis să supraviețuiască genocidului care a decimat majoritatea familiilor lor.

Deși am crescut într-un mediu sănătos, într-o suburbie din New York, de la o vârstă fragedă am aflat despre ce s-a întâmplat cu bunica Lilly și cu bunicul Allen și, prin urmare, am înțeles că am trăit într-o lume în care lucruri rele s-ar putea întâmpla oamenilor nevinovați.

Voiam cu disperare să înțeleg ce a stat la baza producerii unei asemenea tragedii, mai ales familiei mele. Am fost atât de marcată, încât am citit fiecare roman pentru adulți tineri, pe care l-am putut găsi despre Holocaust. Mi-am imaginat că sunt personajul principal al fiecărei cărți, ascunzându-mă sau fugind de naziști. Am fost un copil destul de anxios și de multe ori mi-a fost frică de faptul că familiei mele i s-ar putea întâmpla lucruri rele, temându-mă, de exemplu, că părinții mei ar avea un accident de mașină și nu se vor mai întoarce acasă.

Mulțumită sprijinului unui terapeut foarte bun și al evreilor din domeniul justiției sociale, acum înțeleg că, în calitate de supraviețuitor din a treia generație, eu port traume ale Holocaustului cu mine, în trupul meu, în minte și suflet. Mulți dintre noi de aici purtăm aceste traume inter-generaționale cu noi. Cred că, de fapt, trebuie să vedem acest lucru ca o ocazie de a ne vindeca, nu numai pentru binele nostru, ci și în numele supraviețuitorilor și celor care au pierit.

Venirea noastră aici, pentru a ne aminti complexitatea vieții familiilor noastre, precum și tragedia prin care acestea au trecut, este o acțiune care aduce pace și dreptate memoriei lor. Spre deosebire de mulți supraviețuitori care au dorit să păstreze tăcerea despre experiența lor, din cauza rușinii și stigmatizării, acum avem ocazia, în acest spațiu, în această primărie, să vorbim deschis despre ceea ce s-a întâmplat; să privim lucrurile direct în față.

Cu sprijinul celorlalți, membri ai acestei frumoase comunități de familii supraviețuitoare, cred că ne putem vindeca și începe un nou capitol, chiar lăsa în urmă câteva din modelele de gândire nocivă, care nu ne mai servesc. Aceasta, desigur, necesită multă muncă cu sine, atenție la nevoile personale și răbdare, dar cred că este posibil. Dacă bunicii mei m-au învățat ceva, este că viața e prețioasă, așa că ar trebui să încercăm să nu ne lăsăm copleșiți de trecutul familiilor noastre, ca să ne putem bucura pe deplin de viețile noastre.

În același timp, desigur, nu vom uita niciodată. Nu putem. Și, deși este o povară greu de suportat, ar trebui să ne asumăm a-i educa pe alții despre antisemitism, deoarece vocile noastre au greutate. Legătura noastră cu ceea ce s-a întâmplat este mai puternică decât ceea ce poate învăța oricine, vizionând un film sau citind o carte.

În altă ordine de idei, simt că trebuie să împărtășesc credința mea că cele mai multe tipuri de ură provin din aceeași rădăcină urâtă: frica de ceea ce este diferit. Și noi nu suntem singurii care sunt văzuți ca fiind diferiți. La urma urmelor, Holocaustul li s-a întâmplat nu doar evreilor. De exemplu: persoanele cu dizabilități, persoanele queer și persoanele de etnie rromă au fost vizate de asemenea pentru că nu s-au „încadrat”. Cred că luptele noastre sunt toate interconectate. Ar trebui să avem curajul să ne deschidem inimile pentru a învăța despre alte tipuri de opresiune, oricât de greu ar fi.

Pentru că, dacă sperăm să luptăm împotriva antisemitismului în secolul 21, trebuie să luptăm alături de alți oameni care se află în pericol, din simplu motiv că au ales să fie ei înșiși. Dacă noi, ca evrei, suntem solidari cu alte comunități marginalizate atunci când au nevoie de noi, și ele vor fi alături de noi atunci când vom avea nevoie.

Îi laud, îi aplaud pe colegii mei din generatia a doua, a treia și din generația a patra a urmașilor supraviețuitorilor pentru curajul de-a veni astăzi aici, pentru a aduce mărturie pentru frumusețea și tragedia acestui loc.

Fie ca memoria celor pe care i-am pierdut să fie o binecuvântare!

Emily GREENSPAN (USA)

*

Notă/ Note

Mulțumesc domnișoarei Emily Greenspan pentru că a acceptat să fie tradus în limba română și publicat în ziarul nostru electronic, textul de mai sus, care a fost citit – în engleză – la întâlnirea „Welcome to Sighet”. Întâlnirea a avut loc duminică, 19 mai 2019, la sediul Primăriei Sighet fiind parte a evenimentului comemorativ „All generations gathering”, care a marcat trecerea celor 75 de ani de la deportarea evreilor din Maramureș, eveniment organizat de Fundația Tarbut Sighet.

Traducere din engleză în română: d-ra DIM.

*

Thanks Miss Emily Greenspan for accepting to be translated into Romanian and published in our electronic newspaper, the text above, which it was read – in English – at the „Welcome to Sighet” meeting. The meeting took place on Sunday, May 19, 2019, at Sighet City Hall, being part of the commemorative event „All generations gathering”, marking the passage of 75 years since the deportation of the Jews from Maramures, event organised by Tarbut Foundation Sighet.

Translating from English in Romanian: Miss DIM.

Ion MARIȘ

oferta-wise
oferta-wise