Exercițiu de imaginație (autor, Ileana Pisuc)

Circula pe vremuri un banc despre socialism, cam așa:
Socialismu-i ca vaporu’!
Merge înainte? Merge!
Se clatină? Se clatină!
Îți vine rău de mare? Îți vine! Da’ poți să te dai jos? Nu!

Eu vreau să mă folosesc tot de un mijloc de locomoție, de data asta de un avion, făcînd comparație cu societatea actuală în care trăim.
Cred că sunt puțini acei care, pînă astăzi, nu au apelat la zborul cu avionul.
L-am luat ca reper în comparația mea față de un altul, dar între care se poate face un paralelism bine punctat și anume: asemănarea dintre un avion și societatea noastră actuală, care nu demult s-a înscris pe o traiectorie (zicem noi) nouă, europeană, mi se pare potrivită.
A alege cu ce avion vrei să zbori este strict opțiunea fiecăruia. Aceasta poate fi legată de posibilitatea materială de care fiecare dispune și de așteptările pe care le are din acest zbor.
Știi de la început traseul, distanța, destinația, timpul de zbor, facilitățile pe timpul zborului etc.
Coincidență sau nu, avionul în funcție de pretenții, are două clase, business class și economy class, la fel ca și societatea actuală; bogați și săraci.
Cea de mijloc a cam dispărut.
Cînd treci printre scaunele confortabile de la clasa întîi, te uiți cu puțină invidie, dar te conformezi statutului tău și, data viitoare, nimic nu te împiedică să-ți iei bilet la clasa întîi, dacă-ți permite buzunarul.
La urcare ești întîmpinat de comandantul navei și de pilotul secund, apoi de personalul care deservește avionul.
În societate, președintele și premierul, urmați de stafurile fiecăruia, sunt cei de la manșa țării.
Primul contact vizual cu echipajul de la bord n-are cum să-ți releve toate datele personale despre ei, doar chipurile zîmbitoare îți rămîn în minte.
Pășești în avion încredințîndu-ți viața acestor persoane, fără ezitare, fără să le legitimezi, să le testezi abilitățile, fără să le cunoști soțiile, iubitele, partenerele. Nimic din toate acestea.
Fiecare își ocupă locul, ascultă indicațiile personalului de bord, se conformează condițiilor de zbor și au încredere că vor ajunge la destinație. Pilotul principal și copilotul sunt închiși în cabina de comandă și fac ce au învățat: să conducă avionul!
Nimeni nu-și permite să le bată la ușă, să-i apostrofeze că nu conduc bine, să le ceară să se dea jos! Au încredere că acei care i-au pus la manșă, au avut în vedere că au pregătirea necesară pentru o astfel de meserie.
Pasagerilor nu le rămîne decît să stea liniștiți în scaune și să aștepte să treacă orele de zbor, iar echipajului de a duce „încărcătura” avionului la destinație. Pentru aceasta trebuie să existe un tandem între pilot și copilot. Manevrele trebuie făcute în deplin acord altfel se pot întîmpla catastrofe aeriene, pot apărea goluri de aer, fulgere globulare etc.
Coordonarea aparatelor între ei este vitală, altfel se poate intra în vrie, sau aterizare forțată.
Calitatea umană este definitorie!
Nu-și au loc fricțiuni între cei doi, zborul trebuie să fie lin, iar aterizarea fără șocuri prea mari.
Aplauzele de la finalul zborurilor reușite sunt de fapt, recunoașterea profesionalismului celor din carlingă.
Exact așa se întîmplă și într-o societate. Suntem ca niște călători într-un avion, doar că nu într-un număr așa de restrîns, ne încredințăm soarta în mîinile celor doi piloți; președintele și premierul și ne îmbarcăm în cursă pe o perioadă de ani, nu de ore.
Sunt însă mici diferențe în această comparație.
De la îmbarcare, după ce vedem cine ne sunt piloții (că doar noi i-am ales), începem să vociferăm, să-i contestăm, să le găsim vini, să-i supunem oprobiului public pe ei și pe familiile lor, pe soții, pe iubite sau partenere de viață. Nimic nu rămîne neblamat și huiduit.
Toți știm mai bine să conducem (pînă și avionul!).
Nu stăm liniștiți în scaune, nu lăsăm comandantul să facă manevrele care se cer la timp.
Dacă s-ar putea s-ar intra în cabină peste ei! Și uite așa se poate și deturna un zbor.
Suntem mai mulți ,,piloți” decît pasageri!
La final totuși aș face o separație între cele două componente comparate și aș zice că avioanelor le stă cel mai bine în aer, să planeze ușor, iar unei societăți sănătoase îi stă bine cu picioarele bine înfipte în pămînt!
Pentru aceasta, comandanții trebuie să facă tot ce pot pentru ca ,,aparatele” lor să ajungă la destinația preconizată, fără aterizări forțate și cu cît mai puține pierderi.
Aplauzele vor veni și ele!

Ileana PISUC

Foto: Peter Lengyel