Se încheie un an dificil, perturbat mai ales de războiul nemilos din vecinătate, un an care se pare că va avea nedorită „continuitate” în anii ce vin. Se simte criza punctual dar se simte și impasul financiar instituțional.
Am urmărit de-a lungul timpului – cred – vreo 25 – 30 de ediții ale Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, din cele 54 derulate în orașul nostru. Am văzut câteva ediții înainte de 1989 când, cu toate că Festivalul era pe la începuturi, era riguros organizat și „monitorizat”; deși „produs” la comandă și făcut special pentru bucuria… clasei muncitoare a arătat chiar foarte bine. Am văzut ediții „pilot” în care s-a încercat ajustarea și modernizarea pe placul generațiilor noi apărute, doritoare de schimbare și spectaculozitate. Am văzut ediții cu foarte mulți turiști străini, l-am văzut ani la rând pe japonezul iubitor de Maramureș, Miya Kosei, căutând detalii fotografice și bucurându-se de spectacolul… tradițiilor.
Mai întotdeauna zăpada aducea în mod constant „confortul” vizual și liniștea vacanțieră.
Festivalul de anul acesta (dar și din ultimii câțiva ani) a fost – în primul rând – „pedepsit” de lipsa zăpezii. Vremea (și nu vremurile!) nu este întotdeauna o scuză credibilă. „Paloarea” unor ediții a fost amplificată și de griul orașului care – probabil nu pe toți – ne-a întristat.
La parada din acest an am văzut formații invitate din alte județe (Bihor, Gorj, Iași, Sibiu, Suceava), a parcurs traseul central și-un mic grup din Ucraina și – surpriză! – doar câteva comune din bogata noastră – în tradiții – Țară a Maramureșului. Doar… Onceștiul, Moiseiul, Groșii Țibleșului (din altă „țară”), Petrova, Săpânța, Săliștea de Sus (am uitat oare pe cineva?) și cunoscutele formații locale (Clubul Copiilor Sighet, „Flori de Maramureș” – Liceul Tehnologic Forestier, Ansamblul Mara) au fost prezente în „arena” stradală și în rest… o acalmie relativă a dominat axul central al orașului. În anii precedenți parada formațiilor participante se „întindea” pe multe sute de metri – colorând traseul – și nu puține televiziuni naționale se înghesuiau să imortalizeze „Maramureșul” în imagini atractive. Unde au fost reprezentații de drept ai datinilor și obiceiurilor rurale? Vadu Izei, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Bogdan – Vodă, Botiza, Budești, Călinești, Rona de Jos, etc. etc., păstrătorii tradițiilor de pe Văile Izei, Marei, Ronișoarei și Cosăului unde și de ce au „dispărut”?…
Anul acesta, la paradă, câteva grupuri candide de copii și formațiile din județele invitate au captat – atât cât s-a putut – interesul publicului spectator. Până și „dracii” n-au fost ca altădată, au lipsit viflaimurile, tinerii, frumoșii tineri au fost prea puțini… ce să mai vorbim?… după pandemie criză, după criză schimbări climatice (ăsta-i trendul?!) și cine știe ce ne rezervă viitorul?…
Programul zilei de 27 decembrie 2022 – în aer liber – a fost completat de spectacolul din Parcul Central și de „revigorantul” foc de artificii.
Foto & text: Ion Mariș
…așa cum punea întrebarea poetul rebel Villon: „Où sont les neiges d’antan ?”
Ani de-a randul, minuatele manifestari culturale, in care frumoasele traditii maramuresene, de neintrecut, apareau ca o lumina asteptata, placuta, mult vizionata, de multe ori in ceata vremilor. La sfarsit de fiecare an, acestea aduceau cu ele un optimism, un indemn de a nu ceda la apasarea timpului, a „naravurilor” conjuncturale si erau de neoprit, mereu in amplificare, an de an in dezvoltare si tot mai expresive.
In acest an, atat de nebulos si incarcat de greutati de tot felul, de pericole, lumea este cuprinsa de nesiguranta zilei de maine, de dezamagire. Mai mult ca oricand, in vremile prezente, aceste frumoase traditii nu trebuiai sa se aseze in aceeasi stare de neputinta, ci dimpotriva, se cerea de la ele un imbold, o incurajare, o lumina mai puternica si stralucitoare decat alte dati, o datorie nationala de revigorare si nu o obligatie formala ce se prezinta publicului doar atunci cand timpurile, sub toate aspectele lor, sunt favorabile, permit aprecieri „ludabile”. O lipsa de preocupare nobila din partea conducatorilor acestor „formatii”, dar si o delasare, o comoditate nepermisa din partea tuturor. Regretabil!
Suntem oare pedepsiți? Sau nu mai e nevoie sa transmitem generațiilor viitoare importanta tradițiilor, farmecul portului popular, dorința de unitate și solidaritate, continuitatea tradițiilor noastre?! Colindele?
Poate ca… poate ca e mai bine sa se spună “am făcut” decât “nu s-a făcut deloc”.
Suntem prinși intr-un colaps cultural!
E greșit sa îmi doresc mai mult?