Frânturi de calendar (autor, Anca Corneștean)

-Bună seara! Ce mai faci? vorbea cu mine calendarul de pe noptieră. Îl privesc şi încerc să îmi dau seama cum poate alerga atât de repede – maraton, ce mai! – acest calendar… are un antrenor bun, oricum.

Ei bine, cu ochii obosiţi după o zi lungă, privesc luna noiembrie. Are desenat un frumos peisaj cu frunze multicolore, dansând în bătaia vântului, iar apoi sfârşind prin a fi jos pe o alee umedă de la ploaie. Uitându-mă aşa, nu îmi venea să cred că ma aflu în această lună, că s-a scurs aşa de repede toamna. Îmi încrucişez picioarele şi încep să mă gândesc la lucrurile pe care nu am apucat să le fac. Ajung la o concluzie, realizez că mereu, nu doar eu, chiar şi ceilalţi, uităm să facem câte ceva. Poate un lucru mic, poate un lucru important, dar uităm şi asta duce doar la… dezamăgire.

Calendarul încă mă privea şi aştepta un răspuns din partea mea… voi face ceva în privinţa aceasta sau nu? De cele mai multe ori uităm de lucrurile importante din viaţa noastră. Uităm să iubim ceea ce este în jurul nostru. A trecut toamna, iar noi, preocupaţi de treburile din viaţa noastră, nici măcar nu ne-am oprit să admirăm o frunză, sau poate nu am văzut copilul din parcare care stă în frig şi doarme pe frunze… dar timpul trece, iar noi suntem preocupați ca totul să ne iasă perfect.

Avem o vorbă “Ce repede trece timpul, iar eu nu am făcut nimic”. Ei bine trece repede pentru că noi îl facem să treacă, iar dacă ne-am opri măcar pentru o secundă să vedem ce frumoasă e viaţa, timpul ni s-ar părea ceva… relativ. M-am gândit să întorc mai repede o pagină din calendar şi să văd ce face Decembrie. Îmi oferă un desen alb, cu multă zăpadă, copii şi brazi îmbrăcaţi în veşminte albe. Meditez şi zic: Ah, decembrie, luna Crăciunului, luna cadourilor, luna bucuriei. Abia astept! Dar, realizez că la începutul toamnei am spus: E toamnă, ce bune fructe voi mânca, ce “recolte” frumoase voi strânge. Recolte am avut, dar poate mi-aş fi dorit şi câteva recolte sufleteşti atât din partea mea cât şi din partea celorlalţi.

Mă uitam concentrată la Decembrie şi am decis: de Crăciun voi sta cu familia mea, vom cânta colinde, vom mânca cozonaci făcuţi de mama şi vom fi fericiţi. Vom admira bradul, ne vom face cadouri, vom merge la biserică şi vom uita de toate problemele pe care le avem în viaţa de zi cu zi. Până la urmă, de ce ne comportăm aşa doar de sărbători? De ce nu deschidem ochii şi inima în fiecare zi? Gândul acesta era în mintea mea privind luna Decembrie. Chiar avem nevoie mereu de un motiv pentru a fi mai buni? Avem nevoie de o “maşină” care să ne împingă de la spate ? Nu. Avem nevoie de o schimbare. De ceva care să ne facă să fim mai buni. Eu zic să nu lăsăm calendarul să alerge fără să-i dăm un pahar cu apă. Să ne gândim şi la ceilalţi şi aşa poate nu va mai trece timpul fără să facem ceva care să ne bucure sufletul.
Toamna aceasta m-a făcut să meditez la această lume, dar, mai ales, m-a impulsionat să schimb ceva la mine şi… am încercat să ofer ceva și celor din jurul meu!

Anca Corneștean
Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand”