Frica pandemică (autor, Ileana Pisuc)

Orice manipulare a fricii se identifică cu un fel de terorism, care se aseamănă cu o muscă care încearcă să distrugă un magazin de porțelanuri. Musca e atât de nevolnică, încât nu poate clinti din loc nici măcar o singură ceașcă de ceai. Atunci, cum distruge o muscă un magazin de porțelanuri? Găsește un taur, îi intră în ureche și începe să bâzâie. Taurul o ia razna de frică și furie și distruge magazinul de porțelanuri. (Yuval Noah Harari)

Musca, eu o compar cu frica, iar taurul cu mintea fiecăruia. Vorbind în termeni cât se poate de pragmatici, s-a ajuns ca fiecare babă din autobuz să-și dea cu părerea despre „carcalac” și vaccin.

Nu-i nevoie de alte dezbateri profesioniste pe acest subiect, trebuie doar să te urci în autobuz și, atunci când te dai jos, poți să-ți iei doctoratul în materie de virus și vaccinuri. Când se întorc de la oraș cu plasele doldora de alimente de la supermarketuri, nu cred că-și pun problema câtă otravă au în ele și câtă hrană „curată”. Ultimul lucru (al oricăruia dintre noi, recunosc) este de a citi cu atenție conținutul produselor pe care le luăm din raft.

Când li se dă copiilor cu multă dărnicie sucul frumos colorat și bun la gust, oare care părinte se gândește că-l otrăvește încet dar sigur și că-i pune viața în pericol? Câți ar fi oare cei care se îndoiesc că mezelul sau carnea frumos colorată și sclipitoare din galantar e ceea ce pare? Câți cer analize înainte de a le savura? Pâinea, în toate sortimentele ei, de ce nu e contestată, cu toate că, împreună cu dulciurile sunt dușmanii din umbră și dau atâtea boli? Atunci când copiii noștri erau mici și se programau, nu de noi(!), ci de medici specialiști la vaccin, nu s-a auzit de atâta reticență. Mergeam pur și simplu, pentru că așa era normal. Dacă ne iubeam copiii și-i voiam mari, trebuia să acceptăm că cineva gândește pentru noi, că niște laboratoare cercetează în favoarea vieții noastre și a copiilor noștri.

Doar că acum, datorită mijloacelor de informare (sau dezinformare), punem la îndoială vaccinul. Eu, una, recunosc că atunci când s-a declanșat urgia, am încercat să mă agăț de o speranță și aveam credința că, de undeva, va veni și vindecarea. Vaccinul era raza de lumină așteptată. Era motivarea ieșirii din cruntele privațiuni ale acestei calamități globale.

Și acum, când în sfârșit a apărut, dăm cu piciorul, îl cotestăm, îl disecăm, vrem să-i aflăm formula chimică (de parc-am înțelege-o!), să vedem dacă n-are „gipuri” și „drapele” băgate-n el! Fiecare s-a transformat peste noapte în chimist și, dacă nu stăpânește subiectul, măcar își dă cu presupusul… Și toate astea țin de educație.

Am fost educată să am respect față de Dumnezeu, față de învățători, profesori, doctori, care tot prin grija Lui față de noi vin să ne educe, să ne vindece. După zeci de ani de pregătire, de examene, de confirmări, vin unii „neaveniți” să conteste munca atâtor creiere luminate! De ce să ne vindecăm mai repede, când putem să tărăgănăm (la fel ca multe altele, în această țară). N-am mai fi noi!

I-aș întreba pe acești contestatari, dacă s-au urcat vreodată într-un avion, tren, autoturism, care, toate sunt făcute de specialiști în inginerie, dacă au încredere în cei ce le-au creat și n-au încredere în medici? De ce iau antibiotice la orice semn de boală având certitudinea că se vor face bine? Și scrie pe ele clar „anti-biotice”, adică împotriva vieții. Acum când ni se dă ceva pentru viață, ne îndoim, punem întrebări, contestăm. De câtă ipocrizie putem să dispunem?

Sfatul meu ar fi ca toți acești „bețe-n roate” să încerce să facă cei 6 ani de Medicină, să-și ia examenul și apoi, în cunoștință de cauză, să-și dea cu părerea.

Până atunci, să fim recunoscători lui Dumnezeu că ne ajută și de data asta, trebuie doar să recunoaștem!

autor, Ileana PISUC