Câte nu s-ar putea spune și scrie despre aceste linii separatoare de State, oricum ar fi ele marcate, acestea prezentând extrem de multe aspecte locale, naționale și internaționale, în multe interpretări, forme și conținut, fiind departe de această simplistă denumire statică: „separatoare de state”.
Maramureșul istoric este la margine de țară, râul Tisa separând de el câteva plase cu cetățeni români în majoritate, care au trecut pe rând sub diferite stăpâniri străine. Ce bine ar fi dacă acest fluviu și-ar schimba cursul și le-ar aduce și pe acestea în întregirea țării! În multe situații aceste frontiere separă libertăți depline, de libertăți formale, întemnițate, trecerea lor clandestină fiind însoțită de atâtea tragedii. Oricum, ele împiedică libera circulație pe întinse spații ale lumii. Tot ele pun de atâtea ori problema de reîmpărțire a acesteia, aduc războaie și nenorociri, cu o reconfigurare frecventă a lor, după deciziile celor mari și puternici, ducând lumea într-o altă ordine mondială.
Înainte de 1990, patria noastră se afla închisă de frontiere extrem de meticulos organizate și păzite, cu arături, fluvii, borne, cu multe gherete pe care erau cocoțați la înălțime grăniceri, înzestrați cu tot arsenalul de arme necesar, cu unități mobile de grăniceri de mare răspândire și densitate; deci o libertate de circulație mult sechestrată. Oare pentru a nu fugi de la noi, de rău, sau pentru a nu permite altora o înghesuială la mai „binele” de aici? Cine știe?! Oricum, mulți din temerarii care au încercat trecerea lor au rămas în apele Dunării, înecați natural ori forțați să se înece, sau alții și-au împrăștiat viețile pe marginile lor, ori au completat locurile rămase libere în cine știe ce temnițe. În acea perioadă, treceau fără probleme frontierele doar înalți demnitari de stat și politici, care administrau toată această stare a națiunii, a țării.
În aceste restricții de circulație, am avut și eu o susținere pentru trecerea unor „frontiere”, fără a avea dreptul de a le traversa, deci am fost susținut pe nedrept în acest demers, am fost „favorizat”și trecut peste ele cu dezinvoltură, cu susținere, „clandestin”, de către „protectori”. A trebuit, bineînțeles, să „cotizez” pentru aceasta și am plătit mult, mult de tot. A fost trecerea mea peste „frontierele” detențiilor, m-au trecut torționarii prin 9 filtre, pentru că 9 au fost locațiile de chin și suferința grea ce mi le-au administrat, fără nicio „legitimație”, fără Mandat de Arestare și în lipsa oricărei Hotărâri a vreunei Instanțe de Judecată, pe NV, cum se spune! M-au dus pe atâtea itinerarii ascunse și întunecate, încât era să nu mă mai găsească, să mă lase pe acolo, „pierdut”! Am plătit cu libertatea fizică suprimată, odată cu celelalte componente ale ei, pe timp de 29 de luni, pentru refuzul de a le fi colaboartor, cu toate consecințele grele ce au rămas la discreția lor, ale călăilor care au suprimat atâtea vieți, fiind și eu în acele prevederi ale lor. Chiar după ieșirea din aceste lungi coclauri ale anchetelor și ale muncilor de exterminare, la un nou șantaj făcut de torționari de a le fi „prieten”, când eram cu studiile aproape încheiate, le-am adresat un refuz și mai agesiv, în recidivă, la solicitarea reînnoită de a le fi colaborator, deși știam ce mă așteapta și m-a și așteptat, chiar dacă nu a fost de greutatea consecințelor primului refuz, asumându-mi-le, oricare ar fi fost ele. Mă întreb, oare câți ar fi procedat la fel, răspicat și fără ezitare, cu atât de grele consecințe, într-o fază de pregătire profesională aproape finalizată, conștiincios pregatită? Mi-ar plăcea să cred că toți cei de bună credință, dar poate n-ar fi fost chiar așa. Puteam face un compromis inactiv, să-mi iau apoi concedii medicale, să mai plec pe acasă, oricum, să mă sustrag din menghina lor. Am avut prezența la cursuri de 100% în primul semestru și, doar cu câteva prezențe la acestea în semestrul II (prezența la cursuri și seminarii era atunci obligatorie), mă admiteau să mă prezint la ultima sesiune și să-mi închei anul; mai ales că eram unul din cei mai buni studenți ai promoției. Poate chiar torționarii să nu fi intervenit cu promptitudine, aveau mulțime de informatori, nu duceau lipsă de ei și-i interesa și semnătura, compromisul, murdăria. Dar eu nu doream să am acest ecuson al trădării nici pe lângă mine, deloc, să-mi lipsească nu numai din inimă și suflet, dar să nu-l am agățat nici pe o haină, nici în buzunar. Acesta era „hobiul” meu, de a rămâne „curat, lacrimă”, fără nicio zgârietură, niciun compromis. Și am reușit în acest demers, cu determinarea totală avută, cu rezistența în suferință și provocări și cu ajutorul Domnului. Acesta era cel mai murdar accept dintr-o viață pe care-l putea face cineva, pentru că acea asociere vinovată te făcea părtaș la producerea unor suferințe atât de grele pentru alții, pentru colegi și prieteni, pentu cei din jurul tău, la suprimări de vieți prin complicitate, te făcea criminal prin asociere; tu reprezentai mâinile murdare cu care torționarii își chinuiau și suprimau victimele, în nevinovăția lor. De același refuz ferm s-au „bucurat” răufăcătorii și la a treia tentativă de „racolare”, când i-am și deconspirat, refuz prin care am încheiat acel Dosar de securitate cu ultima sa pagină prezentă în acesta.
Dar atât de multe strungiri grele, prin atâtea locații de supliciu, cu fel și fel de torționari, unii mai cruzi decât alții, care pe rând și împreună îți puneau și viața la sacrificiu, au determinat pentru mine o construcție de caracter, o moralitate și demnitate de neatins în modestia dar și tăria ei, impermeabile la orice fel de compromis, de orice nuantă, în acele solicitări de colaborare cu răul profund, cu torționarii, în mod definitiv.
Această „Triadă” a deciziilor mele se constituie într-un medalion mai presus de orice valoare, chiar mai presus decât viața însăși, pentru că a fost încrustat pe viu în aceasta, în trăirile ei, este constituit din frânturi sângerande ale acesteia, care au fost puse ca jertfă în devenirea ei.
Au fost multe restricții pentru foștii deținuți politici și după eliberare, manifestate în multe feluri, cu șicanării și drepturi cuvenite încălcate, purtând cu ei mereu atributul de foști deținuți politici, de „bandiți”, de răufăcători. Dar toate au o limită până la urmă și nu puteam fi mereu considerați mereu răi, cum nu eram, niște „paria”, niște „proscriși”. S-a plătit cu vârf și îndesat pentru toate cele ce ni se imputau, în optica lor, aceste persecuții acerbe, de tot felul, fiind administrate în jur de peste 20 de ani. Aproape sigur că și la presiuni externe, în 1964, s-a aplicat o grațiere a foștilor deținuți politici, golind-se pușcăriile de ei, fiind însă considerați și în continuare dușmani ai regimului, tolerați mai mult, după aceea, iar cei considerați încă periculoși luând de atunci calea secțiilor de psihiatrie.
Pentru aceste motive, Securitatea, ori aceasta la îndemnul Partidului, a permis încadrarea cu pregătirea avută a unor foști deținuți politici, ca medici, ingineri, profesori ș. a. și au permis reluarea studiilor întrerupte ale unora, sau începerea unor pregătiri prin Instituții de învățământ superior ale altora. Aveau și nevoie socială de aceste profesii, de cadre pregătite pentru economie și nu-i puteau trimite din nou pe toți la muncile de jos, probabil având și încredere în onestitatea și activitatea profesională a acelor atât de mult blamați și chinuiți politic. În acest fel, mi s-a permis și mie continuarea studiilor blocate 5 ani, pe care le-am încheiat în anul de grație 1964, după 10 ani de la începeea lor, cu posibilitatea de repartizare în învățământ, ca profesor titular de matematică, la 33 de ani. Eu am predat o disciplină de studii exacte, matematicile, unde manipulările erau cu totul excluse, dar s-a îngăduit aceasta și în domeniul umanistic. Așa, de exemplu, i s-a permis D-lui Nistor Man să urmeze după eliberare, dupa 1964, o Facultatea de filologie și să funcționeze apoi ca prof. de limba franceză, la un liceu din Tg. Mureș. El a fost arestat în Grupul Vișovan și a executat mulți ani de pușcărie (peste 10 ani, după câte cunosc), fiind unul din eroii închisorilor, cunoscut pentru multe proteste împotriva regimului, de tratamente grave și criminale față de cei întemnițați politic; au fost multe alte cazuri din acestea, pentru cei ce au reușit să-și termine liceul și apoi să suporte obligativitatea studierii științelor sociale, care nu erau pentru noi de convingeri ideologice, ci pentru convingeri contrare acestora, pentru apărarea credinței și a sentimentului național.
Chiar înainte de 1989, dar mai ales după această dată, în tumultul încâlcit al atâtor transformări, s-au găsit persoane care și-au exprimat îndoieli în legătură cu acele scoateri de sub restricțiile de atunci a unor drepturi elementare, de ocupare a unor slujbe conform pregătirii avute a celor persecutați și spuneau: aceștia nu mai erau „bandiți”, nu mai erau „foști deținuți politic”.
Chiar și torționarii ne-au acordat acest răgaz temporar și au părăsit această pistă, iar cei ce o urmează singuri, îi depășesc și pe ei, ne considerau definitiv scoși din drepturi, definitiv „bandiți”; unii dintre aceștia puteau fi, sau chiar erau „de-ai noștri”, fie că au îndurat sau n-au pătimit persecuții politice!
Cei ce fac neglijent astfel de judecăți, riscă să fie considerați „prizonieri” ai unor manifestări ideologice securistice retardate, din alte vremi!
Prof. Bărcan Gheorghe, fost elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet
Minneapolis, 06. 08. 2018
Frontierele sufletului!
O linie imaginara desparte suflete de suflete,raul de bine,dar niciodata iubirea de tara de locul unde te-ai nascut!Frontiera marcata pe harta istoriei de butucul de creon tinut in mana de cel care a fost parintele crimei de dupa razboi,tatucul Stalin,a despartit mama de fiu,curte de casa,inima de inima, suflet de suflet!Ma trag din parinti care au trait in locuri care astazi sunt despartite de frontiere,acele meleaguri basarabene care au fost furate din tara muma si alipite rosului bolsevic in care limba care se vorbea era rusa,si care a incercat sa distruga tot ce este romanesc,despartind doi frati spunandu-le ca unui moldovean si celalalt,roman!Nu pot sa iert asta,parintii mei ades aveau ochii inlacrimati de dorul caselor in care s-au nascut si dupa ce frontiera a fost strivita pe harta lasand in urma ei jale ,tristete si dor,nu le-au mai vazut niciodata!Frontierele sunt nemiloase,mai ales cand sunt puse intre hotare ce alta data au fost impreuna,cand te obliga pe tine,suflet de roman sa vorbesti o alta limba de care multi s-au ferit sa o auda!
In cazul domnului profesor,Gheorghe Barcan,frontiera i-a despartit sufletul de patriot si iubitor de meleaguri romanesti de sufletul tanarului increzator in libertatile democratiei,tarandu-l prin inchisorile securisto-bolsevice,ca poate va uita de neam si frate ,de coleg sau vecin,de cunoscuti sau necunoscuti,pe care sa-i manjasca cu neadevaruri, sa poata pune mana pe ei bruta comunista ,ca sa-i arunce dincolo,in hrubele pazite cu strasnicie,uitand ca mai exista cuvantul umanitate!Nu,din cate am citit,prea darzul profesor Gheorghe Barcan,nu a fost niciodata invins,demnitatea nu i-a fost strivita,sperand ca vor venii si timpuri cand intre romani nu vor fi frontiere si libertatea nu va fi motiv de-a te arunca dincolo de hotarele umanitatii!Imi place sa-l citesc,imi place cum vorbeste si scrie,nu este cuprins de ura,stie sa ne spuna ce a fost rau si urat, ca noua ochii sa ni-i deschida sa stim sa avem grija sa nu lasam ca un nebun din nou sa imparteasca frontiere si sa aduca inapoi hidosul rosul,bolsevism!
„Frontierele” dintre oameni , suspiciunea generalizata, gandirea sectara, egoismul fals legitimat, razboiul fiecaruia contra tuturor, incapacitatea de a mai discerne adevarul de minciuna, binele de rau….iata probabil cea mai perversa consecinta a terorii comuniste asupra poporului roman. De aceea nu ne putem solidariza in jurul niciunei idei serioase decat in numar nesemnificativ ?
Poate mitingul de maine va dovedi contrariul …Sa ne ajute Dumnezeu !
Barcan Gheorghe
Calde multumiri d-lui O. Luscalov, prezent cu acest comentariu deosebit, despre articolul meu recent publicat. Ma bucura aprecierea exprimata, atat privind continutul cat si forma acestuia, pentru ca mi se pare sincera si la obiect, exprimare prin care aduce si elemente noi in aceasta entitate, privind „Frontierele”, imbogatindu-o.
Urmarind comentariile D-voastra la mai multe articole ce mi-au fost publicate, cred ca nu gresesc daca afirm ca imi cunoasteti „cuvantul” si gandurile exprimate, ca imi intelegeti inima si sufletul.
Daca spuneti ca va bucurati sa-mi cititi articolele care mi se publica, atunci pot spune ca si pe mine ma bucura comentariile D-voastra, pentru ca sunt la obiect, sincere si constructive.
Barcan Gheorghe
Multe multumiri d-lui preot, profesor Marius Visovan, pentru comentariul cu privire la prezentul meu articol publicat, comentariu care este mult mai larg, profund si cuprinzator, peste limitele acestuia, asa cum formatia dansului spirituala, morala si filozofica o permit. Tot respectul si pretuirea, bine cuvenite.