Au trecut atâtea fenomene, am trecut peste atâtea frontiere, reale și imaginare, așezate peste spațiu, peste timp, peste viața însăși și acum le las deoparte și vreau să mă exprim, în câteva cuvinte, doar despre frontiere reale, pe care le-am trecut în toată legalitaea, îngăduința și buna primire, unde am cunoscut altfel de stări, cu totul alte manifestări de viață decât la noi.
În prezent ne aflăm în America, la fiica noastră, Ana Rodica, venită aici prin căsătorie și am obținut cu larghețe și rapiditate dreptul de viză pe 10 ani, apoi rezidența tot pentru 10 ani, cu drept de prelungire! Această rezidență ne dă deptul să ne bucurăm de asistență medicală fără nicio discriminare, practic aproape gratuită, manifestată cu scrupulozitate și confort, pe toată plaja afecțiunilor. Ne-am bucurat de aceeași bună primire și în Franța, unde copiii noștri au funcționat în jur de 10 ani, plecând acolo înainte ca România să aparțină de UE. După căsătorie, băiatul nostru a plecat în Anglia, la Londra, unde funcționează și în prezent.
Amândoi copiii au o solidă calificare, universitară și postuniversitară, dar, în posturile ce le aveau în țară, nu le ajungeau salariile pentru un trai decent și trebuia să-i ajutăm noi din pensiile noastre, mici. Învățământul și Sănătatea, unde ei funcționau, erau tot „cenușăresele” salarizării, pentru că s-a păstrat mai departe conceptul grav și criminal al ideologiei comuniste, că aceste două sectoare sunt „neproductive”!!! Oare poate fi productivitate fără instrucție, sau fără sănătate?!
Ei au fost, deci, obligați la acest demers de către conducerea discriminatorie și atât de vinovată a corifeilor țării, așa cum s-a demonstrat curând și de exodul masiv a milioane de români, care și-au părăsit casele, pământurile; și-au lăsat copiii în grija bătrânilor, în multe cazuri producându-se adevărate tragedii. Au plecat peste țări și mări, alungați de prostia și hoția manifestate la noi plenar, de cei responsabili cu destinele țării! Este îngrijorător faptul că se anunță noi măsuri, care să „blindeze” aceste „însușiri” până în anul 20 20! Este foarte trist că nici nu se întrevăd condiții de repatriere, ci dimpotrivă, depopularea țării este progresivă, cu sute de mii de emigranți așteptând să-i treacă frontierele.
Nu se poate să nu facem o comparație între acest masiv exod al românilor de acuma, spre alte zări, sufocând frontierele patriei, cu un altul, tot de milioane de cetățeni din aceeași patrie, de după 1945, sub regimul comunist ce se instala și se dezvolta, ei fiind târâți peste alte multe „frontiere” interioare, părăsindu-și casa, pământurile, familia, pe lungi perioade de timp, sau pentru totdeauna. Torționarii vremurilor au umplut cu ei închisorile existente, au umplut și lagărele de muncă de exterminare nou construite („mormântul reacționarilor”) de-alungul Canalului, 14 la număr și multe altele „în rezervă, în așteptare”, pentru a-i înlocui pe cei „eliberați” din viață! Au folosit și locațiile din stufărișurile dobrogene și încă tot le mai lipseau locații. Le-au completat cu acele deportări masive prin zonele pustii ale Bărăganului, sau prin alte părți, unde familii întregi – părinți, copii și bătrâni – la un loc, erau lăsați sub cerul liber, supuși unei încercări cumplite pentru construirea unui adăpost, sau pentru a găsi puțină hrană, asemănător sălbăticiunilor; pentru mulți n-a mai fost cale de întoarcere. Cele două exoduri, de multe milioane de oameni, atât de depărtate în timp, au totuși o legătură, sunt unite prin conceptul criminal al torționarilor de atunci, continuat cu cel de acum, adaptat timpului de stăpânii de azi, urmașii celor de atunci sau de către unii veterani, tovarășii lor de luptă, ascunși și protejați cu atâta strășnicie și forță, orientând și angajând țara spre „succesele” de azi, spre starea ei prezentă în care se află, mereu pe primele locuri, în rău și nu în bine.
În trecut, Partidul Comunist avea întrega putere politică și, ca o consecință, i-a revenit și întreaga putere economică a țării, de care a dispus dictatorial. În 1989 se auzeau două strigăte: „Jos Ceaușescu! Jos comunismul!”, un strigăt puternic al întregii țări și un alt strigăt, al unui tovăraș: „Ceaușescu a murdărit comunismul, a întinat socialismul știintific”. Este evident, cele două strigăte, cele două „programe” erau contradictorii și acestea au torsionat evenimentele, politice și economice, au determinat acea democrație originală, pentru care suntem mereu arătați cu degetul. Cred că se poate spune că „Revoluția” de atunci, dacă-i acceptăm existența, a fost neîmplinită, a fost deturnată și sacrificată înainte de a se fi încheiat. A fost o revoltă produsă și transmisă în admirația lumii întregi, iar evenimentele sălbatice ce i-au urmat, cu crime produse cu o rară bestialitate, au fost de o vinovăție condamnată tot de o lume întreagă, cu alte secvențe ce s-au tot produs și se mai produc, toate într-o notă originală. Victimele își dorm în liniște somnul de veci, iar crminalii, destui, calcă în pace și belșug pământul în care ei se află, cu procese amânate, casate, prescrise, redeschise și prelungite, probabil până când vinovații vor ajunge în prescripție naturală, prin trecerea și a lor la cele veșnice, în această „sarabandă” a proceslor infestate politic și care nu se mai termină. Până la urmă, Istoria îi va condamna în paginile timpului, în speranța că nu va fi tot de tip „Roller”.
S-a acordat de îndată toată puterea economică acelorași structuri, acelorași personaje, tovarășilor de luptă, „baronii politici” de atunci devenind „baroni economici” și, automat, le-a revenit tot lor și puterea politică. Pentru că cele doua entități, „Puterea Politică și Puterea Economică” se deteremină una pe cealaltă, în ambele sensuri. Sunt mici excepții, nesemnificative.
De aceea, se poate spune că s-a realizat doar un mic balans formal în această devenire, o simplă schimbare de poziție, o trecere de pe „stânga” pe „dreapta”, acestea amestecându-se mereu în mod ciudat, neștiind care-i una, care-i alta, în adaptarea „isteață” și „perversă” la noile condiții.
Ne-am bucurat și ne bucurăm în aceste țări străine de toată atenția și grija copiilor, care nu ne-au lăsat singuri, ne-au luat cu ei, cu toate posibilitățile de împlinire din partea administrațiilor acestora, sub toate aspectele, unde niciodată nu ne-am simțit străini, nestingheriți nici în păstrarea sentimentelor noastre naționale, în demnitatea și frumusețea lor. Ne-am desfătat însă și cu atâtea frumuseți peisagistice, pe așa largi spații, unele mai îmbietoare ca altele, atâtea obiective turistice, de civilizație și cultură, cu atâtea realizări ale creativității umane sau oferite de natura însăși, adevărate minuni ale Pământului, așa cum le-am întâlnit în Franța, în Anglia, în America și în alte părți. Au fost și sunt extrem de multe și spațiul, ca și puțina iscusință de a le descrie așa cum merită, mă împiedică să o fac și le amintesc doar. Nu pot, totuși, să nu spun, fie și numai în treacăt, despre splendida excursie de o săptămână făcută în Arizona, unde am vizitat „Marele Canion”, „Pădurea Pietrificată” și altele, unice în felul lor, printre acele minuni ale Lumii, care te încarcă cu atâtea frumuseți, desfătare și siguranță de prezența umană și despre care te poți exprima mai deplin doar prin imagini, prin ceea ce vezi: „fără cuvinte”!
Printr-o situație de conjunctură ne aflăm azi în aceste locuri, în această stare, să-i zicem un fel de „refugiu”, benefică sub toate aspectele: confort și îngrijirea vieții, care ne încarcă cu multe satisfacții și bucurii, deși sunt spre un final de drum, într-un fel de „tranzit”. Fără acestea, rămâneam în ținuturile Patriei, unde mi-a fost Frântă și suprimată Adolescența și Tinerețea cu atâta brutalitate și chinuri, înstrainându-mă atât de mult de aceasta, cu afirmația, justificată: „ce bine era dacă acea Patrie nu era”! și unde, altfel, rămâneam doar cu bucuria, de măreție se poate spune, ce o dă suferința pentru realizările „de acasă” din acea vreme, atunci când am făcut : „ceea ce trebuie, cum trebuie și cât trebuie”. Dar putem spune că a fost și s-a terminat (?), așa cum este un fel de a considera evenimentele, urmările! De aceea, eu consider aceste enorme bucurii și satisfacții, această stare de confort, ca o convertire, o compensație și substituție târzie pentru cele îndurate atât de greu și de mult în Patrie, în acea perioadă de o rară și vinovată cruzime, pe care încerc să o las deoparte, să consider acele trăiri cumplite „întemnițate” și trecute în lumea lor. Pentru aceasta aducem în primul rând mulțumiri Domnului, pentru lungimea de viață ce ne-a acordat-o pentru a le putea trăi; mulțumim apoi copiilor pentru multa grijă ce ne-au purtat-o și ne-o poartă, pe toate aceste spații departe de țară, nestrăini ei și nici locurilor pe unde suntem; dar trebuie să mulțumim și multor State, pentru toată larghețea cu care am fost și suntem primiți și tratați în aceste „refugii”, pe unde nu am găsit cuvântul „străin” în vocabular și unde ne putem desfășura viața în tot firescul ei; o mulțumire în toată plinătatea cuvântului, deși greutatea acesteia nu cântărește mai mult ca bobul de nisip de pe munții de dune pe care s-ar afla.
Prof. Bărcan Gheorghe, fost elev al Liceului „Dragoș Vodă” din Sighet
(Minneapolis, 11.08.2018)
Frontierele si viata!
Ma bucur pentru dumneavoastra,domnule profesor ,Gheorghe Barcan,ca acum ,cand viata va este inaintata in ani,aveti fericirea de a simtii si traii „Libertatea”,incercand sa uitati,ca Adolescenta si Tineretea v-au fost rapite si ascunse in hrubele temnitelor comuniste.Cand va povestiti bucuria trairii in prezent a acestor ani,departe de tara, dar aproape de familie,nu puteti sa nu va amintiti de acea perioada nefasta din viata,cand cu greu ati depasit barierele ce s-au pus in fata „frontierelor vietii”!Acum cand aveti ocazia sa cunoasteti noi frontiere,se simte bucuria vietii implinite,bucuria ,ca va vedeti copiii fericiti si impliniti,incercand si reusind sa se readapteze intr-o noua Lume,mai luminoasa,mai proaspata,cu multa civilizatie care i-a primit si va primit cu bratele deschise!
Simt o apasare in suflet ca nu pot vorbii asa frumos si despre Tara mea,ca am ajuns sa vad,cum peste frontierele ei se duc bogatiile tarii si din ce am mai avut ceva frumos si benefic pentru noi,aproape nu a mai ramas nimic !Mai ramane sa fie dusa peste frontiere si notiunea de”Roman” si atunci biata tarisoara va intra in istorie,ca „a fost odata o tara care se numea Romania!” si noi vom vorbi alte limbi ca nu am stiut sa ne pastram ce am avut mai scump,Patria noastra !
Acum va bucurati de frumusetea altor meleaguri decat cele natale, insa nu uitati de Tara in care v-ati nascut si ati suferit multa durere fizica si sufleteasca !Acum o priviti din alte puncte ale vietii,sunteti fericit ca aveti noi posibilitati de a traii si cunoaste noi frontiere si incercati sa puneti bariere intre ce a fost „groaznic”de greu pentru inceputul vietii din tinereta dumneavostra si acum cand cumpana anilor se apropie mai mult de pamant!
Meritati o viata in tihna si fericire,meritati fericirea familiei,ca prea mult ati suferit pana cand la orizont au aparut noi frontiere,care sa va dea posibilitatea sa simtiti trairea vietii !
Barcan Gheorghe
Multumesc D-lui O. Luscalov pentru frumoasele sentimente exprimate, cu o larga interptetare, ca si alta data. Am indurat suferinte extrem de grele si lungi, ceea ce este o realitate; dar chiar in timpul acestora am avut si momente de o deosebita multumire si impacare, de maretie, ceva „dureros de dulce”, pentru ca aveam convingerea ca fac ceea ce trebuie si cum trebuie. Suferintele si satisfactiile ce le petreci in viata, nu sunt pure, ci aproape intotdeauna intr-un anumit amestec de trairi si interpretari. Albina isi culege nectarul si dintre spini si de prin scaieti; conteaza mult interpretarea, punerea lucrurilor la locul lor. Bucuriile si satisfactiile ce s-au strecurat printre suferinte , sau care le-au urmat, sau care le traiesc si acum, spre exemplu, nu sunt nici ele depline. Asa cum m-am exprimat si intr-un articol, aceste plecari, departari, sunt insotite de nostalgia locurilor de unde ai plecat, de despartirea de multi cunoscuti si prieteni, de existente ce numai pe acolo le-ai intalnit si le poti intalni si trai. Dupa cum se vede, totul este intr-o interferenta si depinde de fiecare de felul si masura in care separa binele de rau si raul de bine, adevarul de minciuna si minciuna de adevar, cum separa aceste dualitati contare intr ele, de atea feluri in desvoltarea lor, pentru a ramane mereu de partea pozitiva in evenimente, in trairi, cu cinste, demnitate si onestitate. Numai ganduri bune.
…..DAR SOTIA, PROSEFOARA DE MATETATECA SI DIRIGINTA MEA, DE CE SA NU-I O POZA……!!!?????
Nu se intelege, reformulati va rog.
Asta inseamna ca e mai rau acum decat ín comunism .
Atunci stiam ca e dictatura,care are militie sí securitate, ciocu mic sau te rezolvam.
Acuma, cica e democratie, pana nu si-au consolidat puterea au bagat mineri sa sparga gura celor ce cereau dreptate sí democratie, mai nou au Politie, jandarmerie.
Vrei sa-ti ceri drepturile?
O incasezi indiferent ca esti acasa sau esti revenit din pribegie.
A existat si exista posibilitatea sa iti astupe gura.
Comunism sau democratie, ciocu mic sau o incasezi.
Barcan Gheorghe
Tarziu am vazut, intamplator, comentariul d-lui Ioan Coman Toderas la acest articol, care exprima un repros. Multimesc par. prof. Marius Visovan, pentru interventia imediata, justificata. De regula, Redactia ataseaza unui articol numele autorului, bust sau in marime completa. Uneori, Redactia ataseaza unui articol numele si poza autorului, a dansilor, legata oarecum de subiect. In realitate, totdeauna (de peste 50 de ani) am fost impreuna cu sotia mea fericiti si impreuna am trecut toate „Frontierele”. Daca doreste, D-l Coman poate sa vada in articolul publicat in „Salut,Sighet!”, in data de 27 august 2018, cu titlul „Eroine din Umbra”, poza mea impreuna cu sotia, la aniversarea a 50 de ani de la casatoria noastra („nunta de aur”). Amandoi eram autorii acelui articol.
Cu tot respectul,
Prof. Barcan Gheorghe