Geopolitică și fake news
În articolul „Ucraina – o țară divizată geopolitic și religios”, publicat pe www.salutsighet.ro dl. prof. univ. dr. Nicolae Iuga încearcă să prezinte situația politică și religioasă a Ucrainei, o țară măcinată de conflicte. O face, însă dintr-o perspectivă neechilibrată. În ceea ce privește situația eclezială aș dori să aduc niște lămuriri.
Așa cum, indiferent de interesele pe care alte state le au în Ucraina, vocea/alegerea poporului este importantă, la fel și în viața spirituală nu se poate vorbi doar de influențe externe, lăsând poporului ucrainean poziția unei simple marionete lipsite de rațiune, de care profită oricine dorește, oricine se impune.
Obținerea autocefaliei (independenței) unei Biserici Ortodoxe Ucrainene unificate a fost un deziderat mult mai vechi al poporului ucrainean (atât al celor care trăiesc în granițele țării, cât și al celor din diaspora). Dezideratul acesta a fost ținut sub control de către Mitropolia Ortodoxă a Kievului (supusă Patriarhiei Moscovei). În vederea temperării acestei dorințe nu a fost permisă folosirea limbii ucrainene în cult, considerată o limbă improprie în acest sens, insistându-se pe sacralitatea limbii slavone (teorie apropiată ereziei medievale a celor trei limbi sacre – ebraica, greaca și latina). Or limba slavonă poate fi înțeleasă de către un ucrainean cu aceeași „lejeritate” cu care un român de rând înțelege latina vulgară. Cărți de cult în limba ucraineană au tipărit doar facțiunile ortodoxe până recent nerecunoscute și Biserica Greco-Catolică ucraineană, iar în diaspora Bisericile Ortodoxe Ucrainene (aparținând fie de Patriarhia Constantinopolului, fie de Patriarhia de la București, cum este cazul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România). Mai apoi Mitropolia Ortodoxă a Kievului a funcționat ca o portavoce a Rusiei în Ucraina, depășindu-și rolul spiritual și devenind o unealtă de propagandă rusă. Astfel, nu este de mirare că numeroși clerici ce aparțin Patriarhiei Moscovei, de pe teritoriul Ucrainei, au dosare penale pentru propagandă anti-ucraineană sau pentru subminarea autorității de stat.
Dorința poporului ucrainean suprapusă peste nemulțumirile acumulate referitor la modul în care erau tratați în propria lor țară a împins această chestiune pe agenda Sinodului din Creta, însă, la presiunea Moscovei problema Bisericii Ortodoxe din Ucraina a fost retrasă de pe acea agendă. (Sinodul din Creta, din 2016, chiar dacă mulți îl contestă, reprezintă un mare plus pentru Bisericile Ortodoxe, pentru că aduce unele lămuriri, hotărâri extrem de importante pentru viața spirituală a ortodocșilor din întreaga lume).
Un rol important în obținerea autocefaliei l-au avut și Bisericile Ortodoxe Ucrainene din diaspora, în special cele din America de Nord. (În Canada trăiește cea mai mare comunitate de ucraineni, după Rusia, aproximativ un milion de persoane). Biserica Ortodoxă ucraineană din Canada aparține de Patriarhia Constantinopolului din anul 1990, cea din S.U.A. alăturându-i-se la scurtă vreme (date pe care Dl. Iuga, se pare, nu le știa). Datorită insistențelor ucrainenilor din America de Nord în vederea acordării autocefaliei exarhii trimiși de către Patriarhia de Constantinopol în Ucraina anul trecut au fost aleși din rândul celor două Biserici ucrainene de acolo: episcopul Ilarion, din Canada și episcopul Daniel, din S.U.A.
În mesajul de felicitare pe care l-a trimis Mitropolitului Epifanie (mitropolitul noii Biserici ucrainene), Yurij, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Canada subliniază faptul că acordarea autocefaliei este o dorință a fiecărui ucrainean ortodox din diaspora [i].
În ceea ce privește afirmația (prefer să cred că insuficient verificată și nu tendențioasă) pe care dl. prof. Iuga o face, bazându-se pe „surse foarte informate și credibile din mediile diplomatice din SUA”, conform căreia Patriarhul Constantinopolului ar executa ordinele Statelor Unite și ale Israelului, urmărind interesele acestor două state în Turcia, se impun unele precizări. Informația aceasta a fost preluată de către dl. prof. Iuga de pe www.cuvântul-ortodox.ro, o pagină de internet cu viziuni extremiste, anti-ecumenice, pe care publică în general persoane fără nici o formare teologică. Articolul citat de către dl. prof. Iuga reia unele presupuse afirmații făcute de un fost ambasador american, Arthur H. Hughes, conform cărora Patriarhul Bartolomeu reprezintă interesele Statelor Unite în Turcia. La o simplă verificare a acestor afirmații vedem că situația e total diferită. Într-un interviu [ii] acordat săptămânalului The National Herald, fostul ambasador american afirmă că acel articol a fost trimis unui jurnal online pro-rus (www.orientalreview.org) printr-un email, dar el nu este nici autorul articolului și nici expeditorul emailului. Fiind informat de publicarea acestui articol el a cerut ștergerea lui imediată (ceea ce s-a și întâmplat) dar și publicarea unei dezmințiri (refuzată de către administratorii revistei online). Lucrul acesta s-a întâmplat în 2016, pe fondul tensiunilor crescânde între S.U.A. și Turcia generate de refuzul americanilor de a-l extrăda pe Fethullah Gulen. Fostul ambasador se gândea chiar să dea în judecată acea publicație, pentru că astfel de știri false ar fi dus la escaladarea conflictului între cele două țări. Mai mult, domnia sa a subliniat faptul că nu a scris niciodată nimic despre Patriarhia Constantinopolului ori despre Turcia. În acest sens a trimis o dezmințire și Mitropolitului Demetrios, exarhul patriarhului Bartolomeu [iii]. Publicarea acelui articol face parte din războiul mediatic dus de către Rusia în vederea discreditării [iv]. Chiar dacă a fost șters, a stat suficient în mediul online pentru a fi preluat, redistribuit și citat la nesfârșit. Însă nu reprezintă nimic altceva decât un simplu fake news.
Cu toate că accesul la informație este extrem de facil în ziua de azi, preferăm să dăm crezare oricărei știri fără a ne pune semne de întrebare, fără a judeca rațional, fără a cerceta. O facem din comoditate, din lipsă de timp, dar mai ales ignorând faptul că orice știre falsă pe care o acceptăm, căreia îi dăm crezare, ne modifică propria viziune asupra societății în care trăim. Când realizăm aceasta vom vedea că știrile false au legătură și cu noi și cu modul nostru de a gândi.
pr. Marius LAURUC
Biserica Ortodoxă Ucraineană – Sighet
sursă foto: inliniedreapta.net
[i] https://uocc.ca/wp-content/uploads/2018/12/English-Translation-of-Congratulatory-Letter-to-the-Newly-Elected-Metropolitan-of-the-OCOU.pdf
[ii] https://www.thenationalherald.com/135565/ambassador-hughes-denies-authorship-of-fabricated-article-against-patriarch-bartholomew/
[iii] http://myocn.net/retired-us-ambassador-arthur-h-hughes-did-not-pen-shared-article/
[iv] https://publicorthodoxy.org/2018/01/29/russian-information-war-constantinople/
Sunt niște dedesubturi care mie nu mi-au fost cunoscute. Mulțumesc pentru informare, părinte Marius Lauruc!
Deplina solidaritate cu cauza poporului ucrainean , pentru realizarea independentei reale si orientarea spre Occident , cu dreptul ortodocsilor ucraineni de a avea o Biserica autocefala – care impreuna cu Biserica greco catolica sa slujeasca in fratie si armonie cauza nationala ucraineana – si cu toate fortele care se opun influentei rusesti in Europa, atat celei militare si politice cat si celei mincinos imbracate in haina religioasa.
Profund respect pentru imensa suferinta pe care ucrainenii au indurat-o sub ocupatia sovietica, milioanele de victime ale Holodomorului , episcopii si preotii martiri de ambele confesiuni, deportarile masive, etc.
preot Marius Visovan
Și eu îmi exprim categoric solidaritatea cu poporul ucrainean și cu aspirațiile lui. Am și eu, printre ucrainienii din Maramureș, prieteni buni și prieteni de o viață. Numai că flerul meu îmi spune că, din păcate, cei care fac regia din culise nu o fac în sprijinul independenței poporului ucrainean și a drepturilor naturale ale acestui popor, ci caută altceva. Anume, să demonizeze și să distrugă Rusia cu orice preț, iar în acest război poporul ucrainean ar urma să fie folosit încă o dată ca un mijloc („chair à canon”). Cred că e tragic ce se pune la cale și ce se va întâmpla, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume.
Nu Rusia e problema ci poftele imperialiste ale celor ce detin puterea. In cazul Ucrainei Rusia este agresor, a atentat la integritatea teritoriala a Ucrainei, sustine si finanteaza miscari radicale si separatiste, iar Patriarhia Moscovei este unealta acelui regim. Razboiul mediatic dus de regimul Putin este real, iar cand minciuna e propagata este datoria celor ce o descopera sa nu taca. Rusia nu inseamna regimul Putin, nu inseamna nici Partidul Comumist. Rusia e mult mai mult si nu se identifica neaparat cu cei care o conduc, de multe ori spre distrugere. Afirmatia ca cineva vrea sa distruga Rusia e folosita de propaganda rusa pentru a distrage atentia populatiei de la nemultumirile rusilor de rand si de a le transforma nemultumirile intr-o ura indreptata impotriva „dusmanilor Rusiei”. Recomand cartea lui U. Eco „cum ne construim dusmanul”.
Exista cauze principale si cauze secundare. Dezideratele ucrainenilor sunt fundamental legitime si e dreptul lor sa profite de contextul geopolitic. Daca americanii ar fi prieteni cu rusii iar Constantinopolul vesnic temator sa nu i supere pe rusi….atunci ucrainenii ar fi pe veci oprimati si national si religios.
Sa nu uitam ca si Marea Unire a romanilor la 1918 a beneficiat din plin de conjunctura politica internationala dar asta nu o face mai putin legitima.
Să vedem ce învățăminte putem să tragem dintr-un fapt foarte asemănător din istoria recentă.
În noaptea de 7 / 8 august 2008, fosta Republică Sovietică Gruzină, Georgia, a atacat Rusia. Aceast stat minuscul, 4,3 milioane locuitori, a fost instigat să atace Rusia de către aceiași instigatori de azi. Armata Georgiei era instruită și asistată de către un număr de 900 de „consilieri” militară străini. Instigatorii le-au spus georgienilor: noi vă ajutăm să îi bateți pe ruși. Dacă rușii vor riposta, noi nu o să vă lăsăm, intervenim și noi și îi batem împreună pe ruși.
După cum se știe, atacați fiind, rușii au ripostat militar devastator și în cinci zile erau aproape de capitala Georgiei, Tbilisi. ”Consilierii” militari străni și-au luat gențile cu bani și au părăsit țara în cea mai mare grabă, iar Georgia a fost nevoită să ceară rușilor pace. Rezultatul acestui scurt război (cu vreo 200 de morți în total, de ambele părți) a fost că Georgia a pierdut provinciile Abhazia și Osetia de Sud.
Asta e problema: că istoria, atunci când o ignorăm, are prostul obicei să se răzbune pe noi, prin aceea că se repetă.
Din păcate, evenimentele din ultima vreme cresc probabilitatea izbucnirii unui război asemănător în zona de Est a Ucrainei.
Să dea Bunul Dumnezeu ca această predicție să nu se confirme!
In estul Ucrainei razboiul deja exista. In rest nu stiu daca exemplul citat de dvs e relevant. Aveti dreptate intr un punct – nu se stie niciodata cat de tare vor americanii sa se bage, exista si riscul sa te abandoneze la mijlocul drumului…Dar demersul bisericesc al ortodocsilor ucraineni e justificat.
Încă nu este un război propriu-zis, cu intervenția pe față a Rusiei, e mai mult o hărțuială de uzură între populația de etnie rusă din Est și Armata Ucraineană. Să ne ferească Dumnezeu de un război de-a binelea.
Dar atunci când va fi război, va fi unul scurt, devastator și cu rezultate decisive pe termen lung.
Exemplul meu denotă un modus operandi al instigatorilor.
Dacă exemplul nu ți se pare concludent, atunci încearcă să-ți imaginezi că vor veni militari americani în Ucraina, care vor vrea să lupte și să moară pe pământ ucrainean, pentru autocefalia Bosericii Ortodoxe Ucrainiene.
Hai, să nu fim naivi! Problema religioasă, bineînțeles legitimă, a Ucrainei este pentru americani un simplu pretext.
Si etnicii rusi din estul separatist se lupta cu ce au gasit prin bucatarie, prin soproane, nu? Sa nu fim naivi. Iar afirmatia legata de acel fost ambasador american e o minciuna, asa cum am aratat. Promovarea unor astfel de informatii false nu face decat sa ii discrediteze pe cei ce se folosesc de ele. Pacat.
Dupa dvs ucrainenii ar trebui sa stea si sa nu faca nimic…sau sa astepte ca americanii sa devina ingeri…
Sunt de acord ca situatia e complicata , dar pentru libertate trebuie sa si risti !
Interese, putere, bani, lacomie.
Crestinism si dragoste fata de aproape mai putin sau deloc.
In concluzie, a bagat dracu coada si acolo.
Adevarul e ca Omul cu cat ajunge mai sus e mai nemultumit si ajunge sa se catere cu ghearele si dintii de putere, de o functie privilegiata chiar daca cu picioarele calca suflete nevinovate, asta se intampla din pacate si ín biserica.
Eu am inteles din articolul domnului profesor ca: nu este o problemă autocefalia Bisericii Ucrainene ceea ce este firesc, lucrurile abia acum au intrat în normal, însă trebuie îndreptată atenția spre ceea ce se afla in spatele acestei autocefalii. De ce încă o Mitropolie și nu Patriarhie?Care cu siguranță ar fi atras mult mai mulți clerici și ar fi dat într-adevăr libertate, asa, e încă un stăpân…Oricum ambele articole sunt foarte bine scrise și foarte interesante.Cu multă curiozitate privim spre desfășurarea evenimentelor în Ucraina!
De ce doar Mitropolie? Probabil tine de organizarea interna, plus ca, din perspectiva canonica, este o institutie noua. Daca ne uitam inapoi in istorie, vom vedea ca toate patriarhiile din zona au inceput asa, si a durat multi ani pana sa li se recunoasca autocefalia. De exemplu, Moscova s-a rupt de Constantinopol pe la mijlocul secolului al 15-lea, dar e recunoscuta ca si Patriarhie doar spre sfarsitul secolului urmator. In spatele autocefaliei se afla doar aceleasi motivatii care au stat la baza autocefaliilor celorlalte Biserici Ortodoxe independente.