Ianuarie-martie 1918 – trei luni decisive în vederea Unirii Basarabiei cu România (autor, prof. Marius Voinaghi)

În urma Revoluţiei din februarie 1917 sau  revolta soldaţilor de la Petrograd şi a căderii ţarismului prin abdicarea lui Nicolae al II-lea ( 3 martie 1917), la   Chişinău, la începutul lui martie 1917 în jurul redacţiei gazetei Cuvânt Moldovenesc, se înfiinţa Partidul Naţional Moldovenesc, care avea în frunte un comitet compus din Vasile Stroescu, Pavel Gore, Pan Halippa, Onisifor Ghibu ş.a. În toamna aceluiaşi an, basarabenii în haină militară organizează Congresul Soldaţilor Moldoveni, la care au participat 800 de delegaţi, reprezentând aproximativ 200 000 de ostaşi. Congresul a decis ca Basarabia să se bucure de autonomie teritorială şi politică în cadrul unei Rusii republicane, federativ-democratice. Totodată, s-a hotărât constituirea Sfatului Ţării, până la întrunirea Constituantei alese prin vot universal, egal, direct şi secret.

Prima adunare solemnă a Sfatului Ţării a avut loc la 21 noiembrie 1917 la Chişinău,  în „Casa nobilimii” de pe strada Sadovaia,  unde funcţiona Gimnaziul nr.3 de băieţi. Alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice, ai asociaţiilor profesionale şi culturale, Sfatul Ţării şi-a ales preşedintele, în unanimitate, în persoana lui Ion  Inculeţ. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească şi se încredinţa puterea executivă unui Consiliu al Directorilor Generali, care s-a întrunit la 7 decembrie în frunte cu Pantelimon Erhan.

Planurile unei revoluţii bolşevice pe teritoriul Moldovei, orchestrată de Cristian Racovski şeful Rumcherod, sunt dejucate de către Armata a II-a Română. Guvernul rus reacţioneză: la 31 decembrie ministrul român la Petrograd, Constantin Diamandy este arestat şi închis în Bastionul Trubeţkoi al fortăreţei Petru şi Pavel din Petersburg. Va fi eliberat, asemenea celor 72 de români din cadrul Legaţiei Române şi Misiunii militare,  în urma protestului întregului corp diplomatic acreditat în capitala rusă şi a medierii de către ambasada Statelor Unite ale Americii a disputei româno-ruse cu privire la abuzuri.

În primele zile ale anului 1918, situaţia Basarabiei a fost deosebit de gravă: anarhia bolşevică a trecut de la devastări şi mari dezordini, la atacuri la adresa noii Republici Democratice. Din aceste considerente, Sfatul Ţării şi Consiliul Directorilor au solicitat sprijinul armatei române; astfel, pe 8 ianuarie 1918, Divizia 11 Infanterie  a trecut Prutul. Intrarea armatei române în Basarabia a fost decisă în şedinţa Consiliului de Miniştri (Iaşi, 1 ianuarie 1918), iar comunicatul oficial a fost dat presei în 12 ianuarie 1918. Marele Cartier General a trimis în Basarabia 4 divizii: 11, 13 Infanterie, 1 şi 2 Cavalerie sprijinite de către Grupul Aeronautic compus din Escadrila F4 (de recunoaştere) şi Escadrila N3 bis (de vânătoare). La 13 ianuarie, Divizia a 2-a Infanterie condusă de generalul Ernest Broşteanu intră în Chişinău, cântând Deşteaptă-te române!.

Reacţia Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.F.S. Ruse de la Petrograd s-a materializat prin ruperea relaţiilor diplomatice dintre Rusia Sovietică şi România şi confiscarea tezaurului României aflat la Moscova. „Puterea sovietică – se spunea în hotărârea guvernului de la Petrograd –  îşi asumă răspunderea de a păstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român.” Documentele sovietice publicate în anul 2011, de către regretatul istoric Florin Constantiniu, relevă faptul că autorităţile bolşevice au început să cheltuiască din tezaurul românesc imediat după confiscarea lui, în vederea stimulării revoluţiei în Basarabia şi Moldova.

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa cu unanimitate de voturi. Consiliul Directorilor se dizolva, puterea executivă trecând asupra Consiliului de Miniştri, în frunte cu Daniel Ciugureanu, preşedinte al Republicii rămânând Ion Inculeţ.

În ianuarie-februarie, atât România cât şi Republica Democratică Moldovenească erau supuse unor presiuni puternice; asupra guvernului român, presiunile exercitate de către Puterile Centrale în vederea semnării tratatului  au căpătat un caracter ultimativ. Pentru tânăra republică de la Chişinău, un pericol iminent îl reprezentau pretenţiile Ucrainei asupra Basarabiei. Guvernul Ucrainei a cerut să i se admită participarea la conferinţa de la Buftea – Bucureşti, dar, până la urmă, cererea nu a fost acceptată de Germania.

În această atmosferă tensionată, la 5 martie 1918, rezerva regală, conservatorul Alexandru  Marghiloman  este numit Şef al Executivului român. Menirea acestuia era să continue tratativele şi să încheie pacea cu Puterile Centrale, precum şi de a veni în întâmpinarea evenimentelor din Basarabia. La 23 martie, în cadrul şedinţei guvernului român de la Iaşi, la care au participat şi Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu şi Constantin  Stere, s-a hotărât plecarea acestora la Chişinău, pentru a supune chestiunea unirii Basarabiei în Sfatul Ţării. Alături de aceştia, la 26 martie a sosit la Chişinău şi premierul Alexandru Marghiloman.

În ţinutul dintre Nistru şi Prut, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Şedinţa Sfatului Ţării a avut loc în după-amiaza zilei de 27 martie 1918. Ea a fost deschisă de preşedintele ei, Ion Inculeţ, care, printre altele, a declarat: „Şedinţa de astăzi, domnilor deputaţi, va fi o şedinţă  istorică pentru naţiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să reuşim cu cinste în acest moment istoric.” Din partea guvernului român a vorbit Alexandru Marghiloman, care, după încheierea declaraţiei, însoţit de ceilalţi reprezentanţi, s-a retras pentru ca deputaţii Sfatului Ţării să discute şi să decidă nestingheriţi. În privinţa exerciţiului electoral, secretarul Sfatului, Ion Buzdugan a insistat asupra votului deschis, îndemnând la unire: „Fiţi tari şi îndepliniţi-vă datoria, fiindcă ceasul unirii a sunat /…/”. Rezultatul votului rezoluţiei propuse de Blocul Moldovenesc: 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 de abţineri.

Declaraţia de Unire a fost primită de către prim ministrul român cu cuvintele: „Trăiască România, una şi nedespărţită.” Ea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni, conştienţi că, în vremuri grele, se realiza un pas important în înfăptuirea României întregite. „Actul unirii – scria istoricul basarabean Alexandru Boldur – a fost acceptat în mod solemn. Tot ce se petrece în urmă în Basarabia poate fi socotit ca o afacere internă a României întregite”.

prof. Marius Voinaghi
C. N. Dragoș Vodă

N.r. Articol publicat în revista Muzeului Maramureșean, Acta musei maramorosiensis, 2017.

Foto: mediafax.ro