Întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc ieri întâlnirea anuală a supraviețuitorilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă.

După participarea la liturghia pelerinilor conduși de preoții catolici din „Congregația Don Orione” celebrată pe celularul închisorii – Memorial, în cadrul căreia a luat cuvântul domnul Nistor Man, seniorii și urmașii lor au urcat în celula 74 (unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru un moment de rugăciune condus de părintele Marius Vișovan.

Alături de cei 3 membri prezenți ai „lotului Vișovan” – Ioan Ilban, Petru Codrea și Nistor Man, au mai fost prezenți foștii deținuti politici Vasile Măgurean (Baia Mare) și Melania Rițiu (București)

Cei 4 supraviețuitori (din cei 18 cât totaliza „lotul Vișovan”), ajunși la vârste venerabile sunt: Ioan Ilban (89 ani) și Petru Codrea (88 ani) – ambii cu domiciliul în Sighet, Ioan Dunca (87 ani) -Vișeu de Sus, și Nistor Man (90 ani) – Tg. Mureș.

În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 11 deținuți politici din Maramureșul istoric.

Salut, Sighet!