Inteligenţa de peste tot care va îmbunătăţi viața sighetenilor (Horia Picu)

Citit-am pe feisbuc o postare pe care n-am putut s-o las să zacă necomentată. Drept urmare, să ṣtiţi că:
O să ne întâlnim cu inteligenţa în multiplele ei manifestări stradale, dragi concetăţeni! Dacă nu ne va întâmpina inteligenţa stradală în timp ce ne vom afla în perpetuumul proces de scanare a denivelărilor sau a gropilor de nimeni astupate, vom sta mândri că la noi e mai bine ca la alţii, putându-ne odihni în stilul „smart”, pe viitoarele 20 de băncuţe deṣtepte, dotate „cu spaţiu de afiṣare (casetă luminoasă) ṣi zonă alimentare USB”.
Inteligenţa ne va împresura oriunde ne vom afla ṣi ne va indica tot inteligent momentul optim de traversare a străzii. Gospodarii din localităţile limitrofe inteligentului Sighet, când vor veni să-ṣi vândă laptele sau ceapa la piaţă, vor putea să-ṣi cumpere bilete de călătorie folosind telefoanele mobile, care nu cred să se lase mai prejos ṣi vor fi ṣi ele în rând cu lumea, adică tot inteligente. Toţi călătorii sigheteni sau din localităţile învecinate vor avea fericita ocazie de a-ṣi cumpăra biletele dus-întors „contactless cu Smart Card”.
Râmân în temă ṣi exclam bucuros: WOW! Asta ne mai trebuia. Străzi avem, clădirile arată ca noi, cearṣafuri de învelit stâlpii cinematografului Mara văd că s-au găsit ṣi e de așteptat ca tot ele (cearṣafurile) să fie folosite ṣi altădată pentru ascunderea realităţii jenante dar definitorii pentru perioada fără de sfârșit în care pare că se află Sighetul.
E bine ṣi va fi ṣi mai bine! Doar că… doar că… nu prea mai cred. Şi nici nu trebuie să cred. Prefer să văd întâi alte lucruri elementare aranjate. Orânduirea locală actuală nu poate forţa nota ca parcul pentru care s-au ciondănit ṣi el, ṣi ea, la fel, nu „cu săbii de-oţel” (cum zicea Florin Bogardo într-un cântec), ci pe facebook, cu textele ṣi pozele de rigoare, să fie gata la timp, dar ne invită să visăm la smart-ul oraṣ în care realitatea ne învaţă că n-are rost să-ţi ṣtergi pantofii de praf…
Nu cred în niciunul din „smarturile” promise pentru că domnul primar (care ne promite ce smart oraṣ vom avea), scria pe facebook despre starea parcului din Piata 1 Decembrie 1918 în 4 octombrie: „Stând de vorbă cu cetăţenii din zonă care monitorizează atent cum se lucrează, am întreprins o serie de măsuri iar astăzi pot să vă comunic următoarele:”. Şi suntem informaţi că se va înlocui pavajul „inestetic ṣi neconform”.
Azi, 3 noiembrie 2022, când scriu aceste rânduri, pavajul e la fel de inestetic ṣi de neconform ca-n 4 octombrie.
Tot pe 4 octombrie, la ora 14:19 se putea citi cu interes ṣi speranţă că „În 15 zile se vor finaliza lucrările de reabilitare a Parcului″ (cu „P” mare (?)).
Parcul nu-i gata ṣi nici nu va fi în acest an. Deh… lucrare mare…
Dacă tot nu va fi gata înainte de anul electoral 2024 (spun asta pentru că se vede cum înaintează lucrul), dacă tot va da inteligenţa peste noi, poate se găseṣte posibilitatea montării unor leagăne inteligente ṣi a unor smart-legături între cei care se joacă ṣi cei care-i supraveghează, care să prevestească din timp când se vor plictisi copiii de atâta joacă prin lumea inteligentă construită de oamenii mari.
Nu cred în niciunul din „smarturile” promise pentru că „În ședința de Consiliu local din 22 decembrie 2021 a fost aprobată Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție precum și principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Lucrări de reparaţii şi amenajare alee – Refacerea zonei pietonale și auto a străzii Vasile Alecsandri din Sighetu Marmației”, în care se spune: „Lucrările ce vor fi executate prevăd înlocuirea carosabilului, reamenajarea zonei și crearea de spații de recreere pe tronsonul dintre Internatul Liceului Regele Ferdinand și strada Mihai Viteazu, în prima porțiune a străzii dorindu-se crearea unei piaţete care să poată fi utilizată în multiple scopuri. Valoarea investiţiei se ridică la suma de 720.298,98 lei, din care costul aferent construcţiei şi montajului este de 501.884,34 lei. Durata de realizare a investiţiei este de 12 luni.”
Anunţ pe această cale orânduirea locală că tronsonul de la piaţă la strada Mihai Viteazu e tot aṣa cum îl ṣtim, adică vai de capul lui! S-au scos niṣte chioṣcuri de la intrarea în piaţă ṣi… gata! Obiectiv îndeplinit!(???)
Nu cred în niciunul din „smarturile” promise ṣi pentru că în „HOTĂRÂREA NR.119/2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a Documentației de avizare a lucrărilor de intervenție aferente proiectului „Reabilitare parc – Loc de joacă pentru copii, Sighetu Marmației str. 1 Decembrie 1918” Consiliul local al municipiului Sighetu Marmației, convocat în ședință ordinară în data de 22.12.2021, din inițiativa dlui Primar […], HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție precum și principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Reabilitare parc – Loc de joacă pentru copii, Sighetu Marmației str. 1 Decembrie 1918” după cum urmează: a) valoarea investiției: 872.591,02 lei (cu TVA), din care: C+M – 403.315,67 lei (cu TVA); b) durata de realizare a investiției 12 luni”.
12 luni… adică un an sau 365 de zile pământene. Hotărârea nr. 119/2021 nu precizează ce fel de an, de pe care planetă e luat în calcul. Probabil că-i luat ca reper planeta Jupiter, care se învârte în jurul Soarelui revenind în aceeaṣi poziţie după 12 ani de-ai pământenilor.
Aṣa ar fi timp suficient pentru terminarea unui biet parc dintr-un oraṣ prea mic pentru atât de multe inteligenţe.
Inteligenţe, inteligenţe, dar noi când ne deṣteptăm?
Horia Picu