Interact Sighet face parte dintr-o mare familie! (autor, Gabriela Mich)

Gabriella Mich

   Suntem ceea ce gândim și cu gândurile noastre ne construim lumea. (Buddha)

Imaginează-ți pentru o clipă că ești înconjurat de 300000 de tineri, din peste 138 de țări, care încurajează prietenia, echipa adevărată și afirmă cu mândrie Service above self. Cum te simți? Ce crezi: sunt mulți sau puțini pentru a schimba lumea? Ești convins că implicarea face diferența?

Ei bine, aceasta e marea familie INTERACT organizată în peste 13000 cluburi în întreaga lume; familie care a învățat pe parcurs că în orice colț al lumii am fi,  trebuie să ne comportăm ca și cum acolo unde există oameni, este și casa noastră.

De 57 de ani fiecare club ITC contribuie la bunăstarea comunităților din care face parte. De 57 de ani  We grow. We act. We share e deviza care ne îndeamnă să credem într-o lume frumoasă și  să o formăm, să facem ca azi să fie mai bine decât a fost ieri și să dăruim tot ce avem pentru binele celor din jur.  Iar de 5 ani clubul Interact Sighetu -Marmației încearcă să împărtășească iubirea pentru frumos tuturor.

Interact e o organizație nonguvernamentală, non-profit, în legătură foarte strânsă cu Rotary și Rotaract, axată pe beneficiile directe și indirecte ale lucrului în echipă, cu scopul de a promova valorile morale, de leadership și comunicare. Însă, mai presus de toate, Interact prezintă un set de valori:

Inițiativă – Fiecare proiect e un nou început cu  o dorință arzătoare de  a crea ceva tot mai frumos pentru cei din comunitatea noastră.  De la idee până la realizarea ei e un drum lung,  plin de  obstacole .  Însă, cel care contează e finalul; fericirea de pe chipurile participanților te determină să uiți toată oboseala și să o iei oricând, cu drag, de la capăt.

Noblețe –  Omul să fie nobil, bun şi milostiv. Şi să depună stăruinţă fără încetare pentru a izbândi ceea ce este drept şi folositor. (Goethe)

Timp –  În viață, totul ține de priorități. Poate nu realizăm, dar avem exact același număr de ore ca Leonardo da Vinci, Albert Einstein sau  Marie Curie pentru a face lumea un loc mai bun.  Ce ne lipsește? Doar VOINȚA! Iar la Interact am învățat cu toții că avem timp, trebuie doar să fim organizați.

Entuziasm –   Bucuria unui Interactian se poate înțelege doar lucrând cu oameni și pentru oameni.

Respect – Cluburile Rotary, Rotaract și Interact vor fi mereu formate din membrii care sunt respectați și, la rândul lor, respectă.

Amabilitate și ambiție –  Ceea ce caracterizează un interactian este ospitalitatea și ambiția în realizarea a ceea ce își propune. La orice proiect fiecare participant este considerat parte din familia noastră și primit cum se cuvine.

Curaj – Dacă curaj nu e, nici proiect nu e. Orice membru din ITC are nevoie de curaj pentru a-și exprima ideea de proiect, iar noi, echipa sa, avem nevoie de și mai mult curaj pentru a o realiza.

Talent –  Talanții ne sunt dați tuturor pentru a fi înmulțiți. Interact promovează  și stimulează încă din 1962 expunerea tuturor talentelor de la cele native, până la cele dobândite pe parcurs.

Ni se spune tuturor mereu că e important să câștigi, să primești aplauze, să fii lăudat și veșnic apreciat. Însă ceea ce contează cu adevărat e drumul parcurs, integritatea de care dai dovadă și echipa din care faci parte.  Noi, membrii ITC Sighet, nu suntem doar o echipă, ci o familie care a învățat că iubirea e  cea mai bună modalitate de a schimba lumea. Iar dacă ne-ai întreba ce înseamnă această familie pentru noi sau care sunt motivele pentru care zâmbim când ne gândim la ITC, ai primi fără ezitare, cu o licărire de speranță în privire și un zâmbet larg pe chip, următoarele răspunsuri:

Prietenie, încredere, proiecte Pop Carla

Un prim lucru ar fi faptul că eu văd ITC- ul ca o familie și asta îmi aduce fericire. Un al doilea lucru e ca îmbinăm munca și perseverența cu distracția și un al treilea lucru ar fi relația pe care o avem între membrii clubului și susținerea reciprocă Diana Derșidan

Colaborarea, frăția și înțelegerea Nistor Cristopher 

Echipa, vibe-ul și ideile – Rachiș Alexandra

Interactul reprezintă  pentru mine o familie, un loc în care pot să fiu eu însămi deoarece știu că nu voi fi judecată. Un loc care ne permite să facem o activitate, dar să ne simțim bine deși avem și responsabilități, însă cel mai important lucru este că ne dezvoltă ca persoane printr-o „simplă joacă”. Când mă gândesc la mandatul meu nu îmi aduc niciodată aminte de momentele în care ne certam sau în care mă stresam ca totul sa iasa mereu cât mai bine, ci mă gândesc la ce am obținut în urma acestora. Finalul mandatului meu a fost cel mai marcant pentru mine deoarece mie mi s-a părut că a trecut foarte repede acel an, însă, când am văzut prezentarea întregului an mi-am dat seama cât de multe am realizat ca și club și am fost mândrâ de întreaga echipă Carla Spaczai, președinte Interact 2018-2019

Colegii, atmosfera și activitățile – Amalia Szebeni

Creativitatea membrilor, progresul individual cât și cel de grup, ideea de voluntariat, de schimbare  –  Raisa Semeniuc, președinte Interact 2019-2020

Team-building – urile, oamenii din cadru ITC și faptul că suntem  o familie – Paul Marina

Colectiv, dedicare și creativitate  Mara Mih, președinte Interact 2017-2018

Membrii din club, activitățile  și  amintirile  pe care le am  – Coroian Andreea

Da, mulți dintre noi lucrăm mai bine individual decât în echipă. Dar ce folos are o echipă cu cel mai bun jucător dacă acesta aleargă de unul singur și nu dă pase altora? De aceea, în cadrul fiecărei ședințe săptămânale am învățat că fiecare suntem minunați, dar doar împreună devenim imbatabili.  Astfel ne-am unit forțele, am dezbătut fiecare idee și abia apoi am acționat. De la atât a face,  majoritatea omenirii a uitat despre a fi.  Și sunt absolut recunoscătoare  că în Interact am descoperit ce înseamnă cu adevărat a fi: tare ca oțelul, dar în același timp sensibil; lider, dar și coechipier; organizat, perfecționist, dedicat, dar și dornic de a primi idei, iubit, dar  și iubitor; atent, dedicat, creativ, prietenos și  mereu deschis spre nou.

Iar dacă vă întrebați cu ce ne mai ocupăm în ultimul timp, să știți că pregătim cu drag cele 6 proiecte- tradiție și multe alte surprize.

GALERIA DE TALENTE – un proiect de valoare al clubului –  a ajuns deja la cea de-a patra ediție și promovează tinerele talente; tineri  cu povești uimitoare care ne-au demonstrat de fiecare dată că ceea ce alții dezbină prin ceartă, ei reclădesc prin artă.  Talentul e ceea ne diferențiază și ne face unici, iar de la an la an întâlnim persoane tot mai talentate, mai deosebite ce ne inspiră să credem ca arta e în jurul nostru, indiferent câți nori negri am întâlni în calea noastră. Vouă, participanților, vă mulțumim că ne determinați să continuăm acest proiect și să realizăm că dacă punem reflectoarele pe calitățile cuiva, acestea se vor dezvolta atât de frumos!!

 „Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!” – SEARA JOCURILOR DE SOCIETATE este  un alt proiect drag sighetenilor prin care demonstrăm că distacția poate exista și fără tehnologie. Astfel,  dacă Jocul este o provocare- înfrunt-o! Dacă  Jocul e o oportunitate de distracție- folosește-o! Dacă  Jocul inseamnă reguli- respectă-le! Iar dacă vrei să îți amintești de copilărie, te așteptăm cu mare drag la proiectul nostru! Nu uita:  Jocul este libertate, noroc, prietenie, echipă… jocul este totul!

STREETBALL e proiectul destinat tinerilor până la vârsta de 20 ani care  s-a născut din dorința de a promova  sportul. Dacă iubești baschetul, ești un jucător pasionat și vrei să te distrezi, Streetball e proiectul realizat special  pentru tine. Iar dacă nu dorești să participi la această competiție, e îndeajuns să vii și să privești; vei fi încântat de dăruirea și implicarea fiecărui jucător.

DEMOSTENE e proiectul din care am învățat că Limbajul este îmbrăcămintea gândului, dar faptele sunt cea mai bună interpretare a acestuia. Astfel, curajul de a vorbi în public și de a-ți susține opinia este primul pas spre schimbarea lumii. Dacă azi ai spus o vorbă ce a avut impact, mâine sigur vei reuși să clădești un viitor luminos pentru următoarele generații.  Pentru tinerii între 14 și 19 ani, Demostene e opotunitatea de  a-și forma și demonstra abilitățile de orator

Dacă ești curios din fire,  un as la găsirea indiciilor și evadări, prieten bun cu misterul și dornic de aventură, Escape Room e proiectul care îți va testa aceste abilități.   Nu ezita să îți formezi o echipă, să te înscrii și să te distrezi!

Și ultimul, dar nu cel din urmă, proiect-tradiție e reprezentat de vizita la Școala Generală  Pentru Copii Cu Deficiențe Sighetu- Marmației. Cuvintele pot fi  uneori insuficiente și nepotrivite. Însă, ceea ce pot spune e că zâmbetele și strălucirea din privire sunt semne că, dincolo de toate, umanitatea prevalează și că bucuria unui copil nu poate fi echivalată cu nimic.

Darurile cele mai de pret pe care le- au primit  din partea noastră au fost aprecierea, prietenia, jocul și iubirea.  Micuții si-au lasat imaginația să lucreze, creând decorațiuni de vis, globulete colorate și stelute minunate. Astfel a luat naștere cel mai frumos brad… bradul Lor. Mai apoi, în așteptarea Moșului, au scris scrisori, exprimându-si cu ardoare dorințele după un an intreg în care au fost cuminți.

În afară de proiectele –tradiție, încercăm să aducem întotdeauna câte ceva pe placul tuturor cum ar fi Quiz Night – proiect care are ca scop promovarea cunoașterii diferitelor domenii, pentru că noi, interactienii, suntem convinși că adevărata cunoaștere este putere-  The day it rains hearts – proiect de Valentine’s Day prin care încurajăm admirație, respectul, mulțumirea, iubirea prin scrierea scrisorilor- diferite campionate de jocuri video, Un măr pentru o țigară și multe altele.

Chiar dacă multe gesturi ale Clubului ITC Sighet rămân fără ecou, contează doar faptul că  există  undeva, în adâncurile noastre, un germene de floare, de frumos, de dăruire, de implicare și de ambiție.

Tare mai e frumos Interact-ul ăsta! E ciudat cum uneori, o decizie nesemnificativă ajunge să te schimbe întru totul. La fel a fost și în cazul meu. Dacă m-ai fi întrebat acum un an de ce am ales Interact, aș fi răspuns simplu pentru a mă dezvolta. Însă am primit mai mult decât ce mi-am dorit; am primit o familie, prieteni de valoare, mi-am dezvoltat creativitatea, am învățat atât să coordonez, cât și să lucrez cu o echipă și am învățat să fiu eu. Pentru toate acestea mulțumesc cluburilor Interact, Rotaract și Rotary.

Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiți pe cât mai mulți oameni. (Denis Diderot) Pentru mine, Interact e mai mult decât un club de voluntariat…. INTERACT înseamnă familie, schimbare, dăruire, autodepășire, organizare, inițiativă, implicare, proiecte, creativitate, pasiune. Clubul Interact Sighetu Marmaţiei e despre dragostea față de oameni.

LA MULȚI ANI, INTERACTIENI! LA MULȚI ANI, SIGHETENI! SĂ VĂ BUCURAȚI DE CÂT MAI MULTE PROIECTE! IAR VOI, INTERACTIENI, SĂ DĂRUIȚI CÂT MAI MULT!

Gabriela MICH
Secretar Interact Club Sighet