Peste puțin timp majoritatea românilor vor sărbători Paștile – prilej de bucurie și petrecere motivată religios, întâlnire fericită (și foarte justificată) a familiilor și a prietenilor, tradiții vestimentare și culinare mai vechi și mai noi, diverse obiceiuri laice sau spirituale (cu origine creștină sau cărora li s-a dat mai târziu o semnificație creștină)… într-un cuvânt, un moment al anului important pentru foarte mulți dintre noi. Fără îndoială și primăvara are rolul ei benefic, înnoirea naturii completând fericit atmosfera din suflete.
Dar… oare pentru câți dintre noi Învierea lui Isus Cristos este un adevăr fundamental, o convingere profundă care ne structurează viața și gândirea și nu doar un pretext pentru toate manifestările exterioare citate mai sus? Manifestări care nu sunt rele în sine, în majoritatea cazurilor ele sunt acceptabile, sunt haina exterioară a credinței dar nu țin loc de aceasta. Salutul creștin „Cristos a înviat” împreună cu răspunsul de confirmare va fi pe buzele tuturor (sau aproape), dar oare nu e de multe ori rostit convențional, ca un înlocuitor provizoriu al lui „bună ziua” sau în cel mai bun caz o formă de respect pentru părinții și bunicii care ne-au învățat și a căror amintire dorim să o ducem mai departe? Credem cu adevărat în Învierea lui Isus?
În realitate, frumosul nostru salut pascal este un act de mărturisire publică care ne angajează și ne responsabilizează. Nimic banal, formal sau convențional nu ar trebui să fie în cuvintele nostre ci emoția sinceră a unui adevăr pe care îl scoatem din suflet cu bucuria de a-l oferi, și celor dragi cu care probabil îl împărtășim dar și altora cărora îl vestim! Să ne imaginăm bucuria cu care Maria Magdalena l-a anunțat apostolilor în acea dimineață sfântă sau pe cei doi ucenici fericiți care se întorc din Emaus să împărtășească întâlnirea cu Cel înviat celor rămași în Ierusalim!
Anchetele sociologice făcute pe teren în diferite țări europene în ultimele decenii arată că un procent mare de persoane chestionate (inclusiv un procent important de membri ai unor confesiuni creștine) nu cred în Înviere, nu cred nici în alte adevăruri revelate, iar unii (nu puțini) pun la îndoială și existența istorică a lui Isus Cristos. România nu face excepție, chiar dacă la noi delimitările între credincioși și necredincioși sunt mai greu de făcut, religiozitatea încă destul de generală fiind confundată cu credința iar statisticile urmăresc mai mult nivelul de practică religioasă, mai ușor de cuantificat. Atmosfera de scepticism a influențat mult cultura oficială din Europa de la Revoluția Franceză încoace, culminând cu regimurile ateiste din secolul XX unde religia era interzisă sau cu greu tolerată la marginea societății (și noi am trăit din plin această experiență tristă). Acum când vorbim libertatea de a crede există (sau s-a redobândit) dar indiferența și relativismul sunt dominante. Este realitatea în care trăim, nu o putem ignora.
Dar oare numai omul modern are îndoieli? Să citim cu atenție sfintele Evanghelii și vom vedea că Învierea lui Isus a fost chiar de la început un eveniment controversat, contestat nu doar de autoritățile care l-au condamnat pe Isus (și care au răspândit versiunea subțire cu furtul cadavrului) dar greu de crezut chiar de către apostoli, care îl vor accepta doar prin impunerea evidenței, prin aparițiile repetate ale lui Isus înviat, care le dă toate ocaziile să verifice vorbind cu ei, mâncând cu ei și chiar invitându-i să-l atingă! Doar așa au fost depășite ezitările, și ele aveau o argumentație foarte „modernă”, „nu cred în înviere pentru că… nu e posibilă !”, sau „nu cred până nu văd”, „nu cred până nu ating cu mâna mea”! Apostolul Toma pare convins că ceilalți zece sunt victimele unei halucinații sau confuzii colective și doar el știe să pună corect problema, ca un specialist în criminalistică! Dacă totuși Isus apare direct apostolilor și unui grup de ucenici (pentru că ei vor trebui să meargă până la capătul lumii și să-și dea viața pentru această convingere), nouă celorlalți, de atunci și de azi, nu ni se dă acest privilegiu dar ni se promite răsplata încrederii: „Fericiți cei care nu au văzut dar au crezut!”
Cei 4 evangheliști (și toată literatura creștină pe urma lor) nu sunt foarte „abili” în prezentarea faptelor… Afirmând că primii martori ai Învierii au fost niște femei ei ratează din start o parte importantă a publicului – țintă, într-o societate (cea greco-romană dar cu atât mai mult cea iudaică) în care femeia avea un statut net inferior, cuvântul ei neavând valoare în justiție! Dar scopul lor a fost să consemneze adevărul, nu să îl cosmetizeze, ca „să dea bine”. Faptul că Isus nu s-a arătat tuturor oamenilor ci doar celor apropiați (cu disponibilitate pentru a-L recunoaște ) precum și starea diferită a trupului său după Înviere („trup glorificat” în limbaj teologic ) ridică dificultăți suplimentare, nu ușor de surmontat.
Așadar, evenimentul Învierii nu a fost nici atunci și nici mai târziu ușor de acceptat, dar curajul cu care apostolii l-au mărturisit apoi în fața autorităților a impresionat și a impus respect (marele învățat evreu Gamaliel nu devine creștin dar îndeamnă la prudență și nu încurajează persecutarea acestora), comunități creștine formându-se în tot spațiul mediteranean încă pe timpul vieții apostolilor (dar în fața filosofilor din Atena, Pavel – deși e ascultat – nu are succes când vorbește despre Înviere). Răspândirea religiei creștine este atât de rapidă și suprinzătoare (în ciuda ostilității cvasiunanime cu care este întâmpinată) încât oricât ar fi de sceptic un istoric cu greu ar putea-o considera doar rezultatul minciunilor unor pescari din Galilea.
Atunci ca și acum, raportarea la Înviere nu duce nicăieri dacă o considerăm un eveniment izolat (real sau fals, posibil sau imposibil, după concluzia fiecăruia). Esențial este să raspundem sincer și coerent la întrebarea: Cine este Isus Cristos pentru mine? Cred în cuvântul Evangheliilor și în mărturia constantă de 2.000 de ani a creștinilor ? (catolici, ortodocși, protestanți, etc care cu toate conflictele și divizările cunoscute au păstrat categoric convingerea comună a Învierii lui Isus). Contestarea în bloc a tuturor dovezilor creștine e o posibilitate teoretică (și nu puțini contemporani se poziționează așa) dar ea ridică mai multe întrebări decât rezolvă.
Dacă însă credem în veridicitatea Evangheliilor, să ne punem în locul apostolilor. L-am cunoscut pe Isus timp de 3 ani, i-am ascultat predicile și i-am văzut minunile, atunci avem două concluzii categorice : 1. Isus este perfect coerent în afirmații – tot ce spune are logică, nu se contrazice, tot ce promite se împlinește (nu înșeală și nu se înșeală niciodată ). 2. Isus a dovedit în mod repetat că are puterea de a împlini tot ceea ce promite (având autoritate suverană asupra trupurilor și sufletelor, asupra naturii și asupra diavolului, singura limită fiind respectarea libertății omului, nu vrea să fie urmat cu forța). Prin urmare, afirmația sa repetată că după moarte „a treia zi va învia” sau minunatul citat de la Ioan 10, 18: „Eu am puterea să-mi dau viața și am puterea să mi-o iau iarăși înapoi” duc la concluzia că Învierea Domnului, cu toată dificultatea acceptării inițiale (este ceva ce depășește puterea minții umane) este singurul final logic, singura variantă care corespunde cu felul în care Isus a trăit, a vorbit și a acționat până atunci!
Dacă filosofii antici sau scepticii moderni au îndoieli cu privire la Înviere, atunci să fie la fel de critici și speculativi și cu ipoteza opusă. Dacă Isus nu a înviat, unde se află trupul său? Îl putea cineva fura de sub paza soldaților romani înarmați fără ca nimeni să observe și mai ales ce motiv ar fi avut apostolii să o facă, ei fiind ascunși, înspăimântați și lipsiți de perspective? Și unde să îl ducă, ce șanse aveau să nu fie prinși? E o mare disproporție între efect și riscuri… Cum se explică mai târziu mărturiile practic identice ale apostolilor în locuri atât de îndepărtate și la zeci de ani distanță și mai ales cum au avut motivația să riște totul pentru o minciună? Cum se explică faptul că niciunul din martiri nu a recunoscut înșelăciunea nici chiar sub amenințarea morții? Dacă cu Isus viu și prezent cu ei apostolii au avut atâtea ezitări, cum de au devenit atât de curajoși cu Isus mort? Cum se explică convertirea lui Pavel, până atunci aprig persecutor și ferm convins că Învierea lui Isus este o minciună revoltătoare? Cum se explică la primii creștini (care proveneau din evrei) mutarea zilei de sărbătoare de la sâmbătă la duminică decât prin existența unui eveniment dumnezeiesc în ziua de duminică care să înalțe o zi obișnuită a săptămânii la o demnitate superioară sabatului din legea veche?
Acceptarea intelectuală a Învierii lui Isus este așadar logică, dar ea nu e suficientă, e nevoie de trăirea ei în faptele de fiecare zi. Dacă Domnul meu e viu, Evanghelia sa trebuie să fie legea și programul vieții mele, bucuria mea și idealul meu! Amin.
Dar Învierea lui Isus transmite și un mesaj mai larg, care depășește strict cadrul dogmei creștine și în care s-ar putea regăsi orice om sincer care caută să dea un sens vieții. Acela că lumina nu poate fi cuprinsă de întuneric, că minciuna (cât de dominantă ar părea la un moment dat) nu e veșnică, că oricâte drame și nedreptăți ar avea loc în lume și în istorie, răul nu are ultimul cuvânt!
Om al secolului XXI, cu frământările și năzuințele tale, Învierea lui Isus îți poate da și ție o speranță și o motivație. Accepți provocarea?
Preot prof. Marius Vișovan
Foto: I. Mariș
Am fost una dintre cei ce au încetat să creadă și să-l accepte Pe Dumnezeu și Isus Christos în viață sa, dar într-o zi totul s-a schimbat, si am trecut de la necredincios la credincios într-o fracțiune de secundă, așa cum apostolii au făcut acum mai bine de 2000 de ani. Nu fac parte din cei fericiți, care cred fără să vadă. Am fost ca Toma, nu am crezut în lumină până nu am văzut-o la propriu și mai apoi am descoperit-o in mine însămi. De atunci am mai văzut și iarba verde ce se întinde pe câmpurile Paradisului, un verde atât de profund și luminos cum nu am mai văzut până atunci. Am auzit muzica angelică de care nu te mai saturi ascultând-o și care ți se imprimă in adâncul sufletului… trebuie să inventăm noi cuvinte mai puternice și mai profunde pentru a fi capabila să descriu ce am văzut și simțit când am fost acolo, pentru că cele ce le știm nu sunt de ajuns să descriu ce am simțit sau văzut. Vă întrebați probabil cum se poate să aud sau să văd minunățiile vieții noastre în Paradis… e simplu, trebuie numai să credem și vom vedea. Cum poți să îți dai seama că Dumnezeu există… Cheamă-l și îți va răspunde… îl vei simți în fiecare celulă al corpului tău, pentru că trăiește în noi, El este lumina și iubirea deplină, e omniprezent și nu poți să te ascunzi de El. Cheamă-l pe nume, cu voce tare și îți va răspunde. În Matei 7:7-8 scrie „Cereți și vi se va da, căutați și veti găsi, bateți și vi se va deschide – căci oricine cere va căpăta, cel ce caută va găsi și celui ce bate i se deschide”
Pe fiecare om pe pământ va coborî duhul sfânt, că va dori sau nu, îl va simți și trai. Numai cei ce nu îl vor accepta și vor dori ca lucrurile să rămână la fel ca înainte vor rămâne în urmă, in întuneric, in durere și suferință. Omenirea se îndreaptă încet dar sigur spre lumină din ce in ce mai mult și din ce in ce mai repede, chiar dacă vedem contrariul câteodată.
Dar cum să îi ajuți pe cei ce trăiesc în durere și suferință? Pe cei ce nu cred sau pe cei ce folosesc numele lui Dumnezeu în propriul lor interes… Nu putem, este munca lor proprie pe pământ să-și îndeplinească destinul și să învețe cele mai grele lecții de viață pe care nu le putem învăța fără corpul nostru pământesc, ca mai apoi sufletul fiecăruia dintre noi să se ridice la cer mai puternic și mai plin de iubire când momentul va veni. Fiecare dintre noi este acolo unde trebuie sa fie in acest moment al vieții și învață în ritmul lui.
Cele 6 săptămâni de post care sunt înscrise în obiceiul și tradiția religiei ortodoxe servesc in a trezi conștiința fiecăruia dintre noi, dar ele pot deveni un stil de viață conștientă. În fiecare zi să fim conștienți de fiecare gest, bun sau mai puțin bun, de fiecare emoție, gând, sentiment și faptă făcută. Să fim conștienți cum ne tratăm pe noi înșine, pe cei din jur și tot ce ne înconjoară.
Domnule Visovan, fiți fără grijă, fiecare se va trezi la momentul potrivit și mai ales când sufletul lui va fi deschis, când munca personală a sinelui va fi la sfârșit, atunci când rănile trecutului vor fi vindecate, atunci când întunericul va fi îmbrățișat de fiecare la fel de mult ca și lumina, atunci când ne vom ierta pe noi înșine și pe cei din jur. Atunci și numai atunci când vom fi pregătiți, așa cum s-a întâmplat cu mine.
Va las acum in compania lui Ioel 2:28-32, versete care îmi sunt dragi mie, versete ce îmi dau speranță că omenirea se îndreaptă către lumină și că Dumnezeu și întreaga lui armată de îngeri și arhangheli sunt cu noi. Tot ce este scris în cartea sfântă se întâmplă.
Dacă nu ne deschidem inima, existența ne va strivi, calea către lumină, fericire și împlinire și mai ales către viața veșnică este să iubești tot in jur și să nu te atașezi de absolut nimic.
Să trăim o viață ce merită trăită.
Sa fim mai buni cu noi înșine și cei din jur.
Să fim toleranți, iertători și răbdători chiar și cu cei ce fac rău, chiar să-i apreciem de ce nu, pentru că datorită lor noi ceilalți suntem conștienți de ce este bine și rău, alegem binele, iubirea și lumina. Fără frig căldura nu o putem simți, fără întuneric lumina nu există și fără iubire Dumnezeu nu poate intra in inima nimănui.
Sărbători Pascale binecuvântate și pline de căldură sufletească!
Va multumesc
Da, părinte! Este mare nevoie de astfel de mesaje în spațiul nostru public, chiar dacă efectul lor este diferit. Felicitări pentru gândul bun și sărbători luminate de speranță pentru Învierea Mântuitorului, dar și cea din sufletele noastre! Ardeleanu
Va multumim, domnule profesor!
In toata evolutia lui, crestinismul a foast mereu in formare si dezvoltare, intr-o lupta permaneta intre cei ce cred si traiesc crestinismul si ateismul care-l neaga, insa neconvingator. Mai este o multime care nu spun nici da, nici nu si-si duc viata intrun fel de nedefinire, fiind alaturi de cei ce respecta marile evenimente crestine, dar participa uneori si la blamarea lui, razand in hohote la glumele ce-l denigreaza. Suntem departe de producerea marilor evenimente crestine, cumn sunt : Nserea lui Isus, minunile in fata multimilor, Moartea pe Cruce si Invierea lui, existenta in sfintenie a Fecioarei Maria, care sunt preamarite de crestini si negate de atei, de multe ori nu cu toata convingerea. In vremea producerii minunii lor, s-a dezvoltat mult crestinismul, mergand cu indurarea persecutiilor pana la sacrificiu.
Multimea a mers dupa apostoli, acei pescari din Galilea si credeau pentru ca si vedeau acele minuni. Acuma daca ar apare un nou Toma necredincios nu s-ar mai putea convinge prin pipairea ranilor lasate de piroane sau de sulita.
Fiecare din cele doua parti se lupta azi pentru argumentarea pozitiei proprii.Nu trebuie insa sa ne ingrijoram de unele succese ale ateilor, pentru ca finalitatea le va arata netemeinicia. De exemplu, stiinta a obtinut succese mari in acest sens si fac tot felul de mutati in existenta unor prezente, dar niciodata nu vor putea produce ,,vietatea” specifica fiecarui gen de creatie. Tot prezinta evolutia maimutii, dar ea a rmas tot maimuta de mii de ani. Meduzele din oceane, unele deosebit de otravitoare, isi depun ouale in branchiile pestilor. Fara acestia existenta lor s-ar stinge ca spcie si s-ar bloca ,,evolutia”darvinista a acesteia. Este de fapt blocata prin ,,imprumut”.
Nu cred ca exista o persoana care sa nu fi trait evenimente de viata care nicicum nu pot fi explicate prin coincidente marxista. In viata am trait multe astfel de evenimente, adevarate minuni salvatore, inexplicabile marxist. Mi s-a intamplat si in detentie si am ramas profund credincios, constiteizand acestea, cu multe multumiri aduse Domnului.
Azi nu mai este Isus pe pamant si alte sfinte persoane Biblice, care sa faca vizibll minuni, dar ele sunt siimtite, traite. Aceasta este credinta vie de azi ,sa crezi cele sfinte fara a le vedea”, fara a fi palpabile, autorii lor neavand o prezenta terestra concreta.
Va multumim,,domnule profesor Barcan ! Sarbatori fericite !
Domnule Barcan,
Dumnezeu lucrează prin oameni și asta cu fiecare dintre noi în parte, in fiecare zi. Ați simțit dumneavoastră înșivă, nu-i așa? Și cum ziceți mai sus nu sunteți singurul care a trăit experiențe inexplicabile.
Mi-ar face mare plăcere să aud experiențele dvs miraculoase care v-au făcut să vă păstrați credința. De când cu experiența mea divină proprie, am inceput să mă interesez mai mult în acest subiect, și căutând am găsit sute de oameni care au trecut prin experiențe similare cu ale noastre, inimaginabile in mintea noastră omenească terestră, dar tot atât de adevărate.
Matei 7:7-8… cere și ți se va da, caută și vei găsi, bate și ți se va deschide… sunt versete din biblie și sfatul pe care Dumnezeu ni l-a lăsat scris in Sfânta Scriptură, pe care îl urmez in acest moment. Caut și găsesc fără oprire vă asigur, și cu fiecare mărturie găsită credința mea se întărește încă și mai mult pe zi ce trece.
Aici unde trăiesc în acest moment, in America de Nord, trezirea spirituală e in apogeu. Dar nu este așa cum o cunoaștem sau am cunoscut-o până acum, cum am înțeles-o și răspândit-o până acum, ea a luat o nouă cale, o nouă formă, una mai de actualitate as putea zice, dar care are ca și scop același țel, acceptarea lui Isus Cristos în inima noastră și pe Dumnezeu ca Tată ceresc, cum îl cunoaștem in religia ortodoxă sau ca sursă a iubirii și vieții în univers și în toate dimensiunile cunoscute și necunoscute încă.
Domnule Visovan, aveți dreptate când ziceți că viața noastră fără Isus Cristos nu are sens… umblam in lung și lat o bună bucată pentru a-i descoperi sensul… pentru a ne descoperi scopul, până într-o zi când am înțeles.
Stimați domni, domnule Visovan și domnule Barcan, și restul care citesc acest mesaj, dumneavoastră doamnelor, acum eu va invit la o provocare… o idee ce îmi vine acum pe loc în minte și știu că asta vine de acolo de sus, de la îngerul meu păzitor și divinitate…:))
Va propun o reuniune, chiar o conferință privată sau publică, cum doriți, unde putem auzi cât mai multe mărturii incredibile miraculoase, unde eu cu plăcere am să vă împărtășesc a mea, și sper domnul Barcan mă va urma… oare mai sunt printre dumneavoastră alții care au trăit ce am trăit, într-un fel sau altul și e atât de curajos ca sa ne împărtășească experiența??… Sper…:))
Mulțumesc domnule Visovan pentru acest articol plin de sens… ați deschis o poartă pe care eu cu mândrie voi intra.