Actualitate Cultură Diaspora

„Jocul” de-a Șantajul („Șantajul Roșu”) – autor, prof. Gheorghe Bărcan

prof. Gheorghe Bărcan (partea stângă - student, dreapta - profesor)
image_printPrinteaza
prof. Gheorghe Bărcan

În regimurile comuniste (de dictatură), șantajul era o metodă des folosită, pentru succesul și dezvoltarea acestei ideologii, cu atâtea victime lăsate în urmă. Victoria era ceea ce conta și nu mijloacele prin care se putea obține. Demnitatea, onoarea, cinstea, fair-play-ul ș.a. erau entități abstracte, fiind respinse, greu primite și ca noțiuni, ca prezențe formale. Chiar în stadiul embrionar de formare a acestei ideologii, practicarea acestuia era perseverentă și rodnică. Am să mă refer la câteva exemple concrete, din propriile mele conflicte de acest gen, sau ale altora, chiar dacă unele au mai fost amintite, sub o altă fațetă, care prezenta nesațiul acestei Instituții de „neisprăviți” pentru persecuții cumplite, pentru ca miezul subiectului, în această relatare este „șantajul”, evidențiat până în zilele noastre, o metodă brută de susținere și dezvoltare a dictaturii, atunci, de salvare și câștig, după aceea.

Mă aflam cu tatăl meu la Securitatea din Vișeu, unde ne-am prezentat, după o urmărire și ascundere de doi ani și jumătate. Prezentarea a fost determinată de plecarea de la noi a protejatului nostru, inginerul Pop Mihai, pe care l-am tăinuit acasă la noi, ascuns în casă, peste trei ani. După o ședere „lejeră” de două zile, împreună, la Securitate, în aceeași cameră, cu liber și prin curte, evident păzită, tata este dus la o „convorbire”. După ceva timp, sunt chemat și eu la „interviu” și tata nu era prezent; l-am revăzut după 29 de luni! Dus în fața unui ofițer, la un birou, mi se spune:

– Depinde de tine, dacă-l ajungi din urmă pe tatăl tău!
– ?
– Te lăsăm în libertate, dacă ne ajuți să-l prindem pe Pașca Gheorghe!

M-am bucurat enorm că tata era liber; el nu rezista detenției decât foarte puțin timp, zile. Cuvântul „depinde” mi-a intuit imediat cam despre ce ar putea fi vorba, dar eu eram pregătit, moral, fizic și sub toate aspectele, pentru o altă cursivitate a vieții, nu aceea „de a-l urma pe tatăl meu” și mă bucuram că am rămas singur, pentru a le înfrunta. De aceea, i-am răspuns cu calm și determinare:

– Eu sunt aici și am să răspund pentru ce voi fi găsit vinovat; când îl veți prinde pe Pașca, va răspunde și el pentru ce a făcut. Dar eu nu vreau să ies liber, cu picioarele pe umerii nimănui!
– Banditule, ai să-ți petreci viața prin pușcării, a venit prompt răspunsul! A sunat și i-a spus unuia: ia-l!

În circa o jumătate de oră eram în cursa spre Bistrița, centrul regional, având lângă mine pe banchetă un securist, în uniformă, pentru a elimina o abordare a mea de către vreun cunoscut. A urmat apoi calvarul celor 29 de luni, din care am scăpat cu viață ca printr-o minune. Șantajul aici era evitarea întemnițării, cu final incert, în schimbul unei libertăți, la care și altfel aveam dreptul, dar acum propusă a fi murdărită. Securistul nici nu se aștepta la un refuz, distanța dintre cele două trăiri fiind enormă, ca între viață și moarte.

Deci, acei ticăloși jonglau cu atâta ușurință cu două entități fundamentale ale vieții, pe care le calcau in picioare: Întemnițarea, cu o finalitate atât de incertă atunci și Libertatea, un statut firesc, fundamental al vieții, al omului, cu normele ei de demnitate în care trebuie să se manifeste. Le opuneau una alteia, încercând să le murdărească, prin șantaj, în realitate, pe amândouă și, din păcate, în destule cazuri au și reușit.

* Am încheiat prima sesiune din anul IV, ultimul an de studii și așteptam sesiunea. Pe afișierul Facultății apare un anunț cu privire la mine: să mă prezint la Serviciul de Cadre al Universității, în data de…, ora… M-a neliniștit anunțul și pentru că am visat, cu două seri înainte, că eram pe câmp, la cosit și un șarpe roșu a sărit la mine. Am pus piciorul peste el, dar și-a ridicat sus capul și m-a înțepat de picior, de unde curgea o dâră de sânge. L-am strivit și m-am trezit, încercând să mă bandajez… Un vis… În mod firesc, nu aveam motiv să-mi fie teamă, dar trăiam într-o lume a „temerilor”, în care ele creșteau, se dezvoltau, se trăiau. Prezent acolo, m-a întâmpinat un civil, mi-a spus să iau loc și să scriu o scurtă autobiografie. Securistul (!), mi-am spus de îndată ce l-am văzut. În multul timp în care am avut „plăcerea” să-i am în preajmă, cu toate îndurările acestei prezențe, portretul lor mi s-a imprimat în imagini din interiorul lui: privirea abjectă, mimica feței, zâmbetul fals sau grimasele, mișcările sacadate ale membrelor, neliniștea, agitația animalului de pradă, gata să te înșface, până și sunetul nefiresc al glasului, mirosul lor pomădat, …, toate la un loc fixau adevăratul chip al torționarului, al brutei gata să se dezlănțuie. Trecând peste detalii, într-o dimineață, la orele 9, mă aflam în sediul Securității din Cluj, luat de pe stradă de același personaj de la Cadre, așezat la un birou, cu hârtie, toc și cerneală și cu avertismetul imperativ al unuia: – Scrie banditule, tot ce ai facut, că noi le știm pe toate!

Până în ziua următoare, tot la orele 9, mă aflam pe aceeași poziție, activitatea fiindu-mi „încurajată” de acele personaje, diurne și nocturne, care se tot schimbau, prin toate insultele ce s-ar putea găsi într-un dicționar, în care să fie scris tot ce se poate și nu se poate scrie despre ele. Obosit, necăjit și iritat, la un moment dat, voiam să arunc cerneală pe fața unui „mânz” și poate o scăpam cu tot cu călimară! Pot interveni gesturi necugetate în situații limită, care să fie scump plătite; mă ucideau în bătaie! Dar apare „salvatorul” meu, mereu același, care, cu o voce „binevoitoare” îmi spune:

– Ești un student bun și noi vrem să te protejăm, să te ajutăm (?); dar singura șansă pentru a-ți terminia studiile, este să colaborezi cu noi! Mi-a trecut parcă și iritarea și oboseala, „foamea”, mă găseam în „domeniul” meu și i-am răspuns:
Am rezultate bune pentru că am muncit; dar ceea ce faceți dvs. este un șantaj, pe care nu-l accept. Dacă aș cunoaște că se organizează ceva împotriva Statului, știu unde să merg să anunț (pentru a nu le apărea dușman, pe față). Însă rolul de cățeluș dus de lesă, de unul în cizme, nu-l accept cu niciun preț! – Banditule, ai să zbori din facultate (!), zbieret încheiat cu aruncarea în cap a tamponului de sugativat, din lemn greu, masiv.

Nu după multe zile, am și fost exmatriculat, de peste tot, deși eram unul din cei mai buni studenți din an; mi-am reluat studiile, prin Instanță, după 5 ani de persecuții, fără serviciu sau la munca de jos, muncitor necalificat pe un șantier. Cum au amestecat acei indivizi entități fundamentale de viață: libertatea, cu gradul ei minim de a se putea atunci manifesta, întemnițarea (?), cu finalul ei atât de incert, formarea profesională, controlată și supusă presiunilor de condiționare, cu activitatea cea mai abjectă, de delator, de vânător de libertăți și stingeri de vieți umane. Întreg acest amestec forțat avea drept țintă unică obținerea, prin șantaj, a participării, alături de ei, la persecuții umane de toate gradele.

Securitatea a cerut Decanatului exmatricularea, motivând-o printr-o minciună: că am fost condamnat și n-am precizat aceasta în actele de la Dosar. După încheierea sesiunii am plecat acasă, neliniștit dar, la întoarcerea din vacanță, eram trecut pe afișier exmatriculat. Șeful cel mai mare al regiunii Cluj, cu rangul de elită cel mai înalt, Primul Secretar, Vaida, a avizat favorabil Adresa și sancțiunea s-a împlinit. Au urmat 5 ani de persecuții, controlate mereu și supravegheate, fără oboseală, de sinistra Instituție, cu refuzul unor locuri modeste de muncă și dese eliminări din acestea. Mi-am găsit până la urmă așezarea pe un șantier, ca muncitor necalificat, iar la târnăcop și lopată, pozări de cabluri electrice, efectuarea de legături, echiparea de panouri…

Pentru desfacerea contractelor de muncă se foloseau aceleași minciuni ordinare, folosindu-se de informatori cu nume conspirative; cu aceste note informative mincinoase te dădeau afară din orice loc de muncă și te puteau și întemnița. Un amestec de minciună, multă prostie, tupeu și șantaj, în această colaborare dintre securist și turnător.

După cum se vede, șantajul și minciuna erau asociate și se foloseau cu dezinvoltură. Majoritatea informatorilor erau astfel recrutați, prin șantaj, cu privarea de drepturi ce le aveau, cu acordarea altora la care nu aveau dreptul, cu „arginți”, cu multiple amenințări pentru familie, prieteni ș.a. Aveau o libertate neîngrădită, sub toate aspectele, pentru aceasta.

Consider că protejarea celor 4 familii, direct implicate în aceste evenimente, a fost într-o tăinuire totală, nici unul dintre membrii lor nefiind întrebat de ceva, printr-un sacrificiu al meu care putea fi încheiat cu jertfa supremă. Dar încercarea torționarilor de a mă racola prin șantaj a fost respinsă ferm.

Am renunțat la libertate, la care aveam tot dreptul și care puteau lua cu ea și viața; am renunțat la studii. Am renunțat la tot ce-mi aparținea, nu mai aveau ce să-mi ia din bunurile acestei lumi materiale. Mi-au rămas sentimentele interioare, numai ale mele, Credința în Dumnezeu, sentimentul de libertate, de dreptate și respect uman. Cele păstrate, împreună cu cele sacrificate se constituie într-o „Bogăție” mai strălucitoare decât a oricărui brilliant și, de aceea, consider că această „Luptă” are puritatea lacrimilor ochilor ce plâng sau râd, sau aceea ce o are roua ierbii în diminețile senine de vară. Această „Bogăție” nu a fost și nu va fi niciodată spre vânzare, pentru că este unică, uriașă, spirituală, încărcată de măreție și frumusețe, nu are preț și este sculptată în viața însăși, de unde nu se poate disloca nici dacă aceasta se stinge și o va urma în alte lumi, în veșnicia cuvenită…

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, USA

oferta-wise

4 Comentarii

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Toate regimurile comuniste au fost si sunt dictatoriale, șantajul si minciuna sunt sau au fost la ordinea zilei! În perioada „rosie”s-au distrus multe vieți si conștiințe, libertatea era un obiect de troc, o aveai, dar trebuia s-o plătești prin doua feluri! Dacă era cineva „slab de inger” trada, delata, informa, scotea din el tot ce are mai urat omul! Poate ca exista si scuze, teroarea securisto-comunista era prea puternică, insuportabilă, te făcea să spui orice, doar sa te vezi liber si scăpat de lanturi si beci, de cizme-n coaste si înjurături! În această categorie, domnul profesor Gheorghe Bărcan nu se regăsește, a stiut s-o ocolească!
    A doua categorie este a celor puternici, a celor neinfricati, curajosi, curați in constiinta, care nu s-au vândut în schimbul libertății, care nu au dat mana cu „dracul rosu”, au avut încredere în Dumnezeu, si-au păstrat religia, au fost oameni, mai bine zis supraoameni! Aici îl găsim pe eroul nostru, profesorul Gheorghe Bărcan, un fost deținut politic, aruncat prin hrubele si lagărele de muncă forțată, de către securitatea comunistă! A preferat să schimbe penița cu tarnacopul, scoala cu șantierul, casa cu inchidoarea, sa devina dintr-un intelectual școlit, un necalificat „scolit” sa lupte, punandu-si viata in pericol, învingând justitia comunistă, obținând ceea ce si-a dorit de la viata!
    Sa nu te lasi santajat, sa refuzi oportunități care veneau in favoarea dansului, sa ai coloana vertebrală dreapta, sa nu se aplece la vorbele mieroase cu care il ademeneau securistii, sa îi infrunte prin vorbe demne, nu era la mana oricui, iti trebuia caracter si l-a avut, si l-a format de cu mic in familie si prin credinta!
    Este o placere sa citim despre viata domnului profesor, este o lecție de educație pentru noi! Ma tot gandesc, de unde a avut atâta putere de luptă si suferință?Raspunsul cred ca este acesta, a iubit mult Libertatea, demnitatea, avand un pronuntat respect de sine, nu a tinut cont de nimic ce altuia îi pare injositor, a muncit si trecut cu stoicism prin „munca de jos” ,s-a chinuit si intr-un final a învins tot ce i-a stat în cale, scoțând la lumină caracterul de Om!
    Va doresc sanatate si viata lunga, le meritati din plin!

  • Multumesc mult, domnule Ovidiu, pentru frumosul comentariu. Ce bine ar fi daca ar avea mai multi, mult mai multi, aceasta optica. Si forma guvernamentala de stat, din trecut, s-a facut prin santaj, cu pistolul pe masa, sub amenintarea caruia si a masacrarii studentilor protestatari, in prezenta armatei rosii, regele a abdicat. Nici pana azi, problema nu s-a reglementat legal si cei 6 presedinti ai tarii, ce au urmat, si-au exercitat mandatele in conditii de ilegalitate. Dar santajul a fost peste tot, dominant : in arestari, in anchete, in detentii, la Pitesti…, in colectivizari, in racolarea informatorilor, in conditionarea libertatilor, a studiilor; tara toata era un santaj. Din pacate, in unele evenimente politice, se practica si azi.
    E bine ca mesajul tau tine loc si pentru multime de vizualizari, care, tocmai de aceea, sunt mai sarace.

    Cu ganduri pritenesti, stabile, calde si confortabile, te imbratiseaza,

    Gh Barcan,
    cu respectul intregii faminlii.

  • Momente dramatice, fara indoiala, pe care doar cel ce le traieste le poate aprecia la adevarata dimensiune….
    Santaj in detentie, santaj in libertate, asa functiona sistemul….

  • Asa cun afirma si Parintele Prof. M. Visovan, sistemul comunist a functionat, de la inceput si cat el a durat , numai pe baza de santaj. In fapt, esenta lui era santajul si, din pacate, multime de persoane au cedat acestui santaj; din slabiciune, legeritate, alte judecati, sau care n-au putut indura suferintele tratamentelor diabolice.
    Chinurile si conditiile cumplite de exterminare prn care am trecut, pentru respingerea lui, de fiecare data, nu se pot reda, chiar de catre unul ce are calitati in a exprima „plastic” evenimente, intamplari, fenomene. Ele ramana in trairea lor cumplita, in vietatea lor, acolo nunde s-au produs si, mai departe, peste timp, se simte doar reverberatia lor ca un ecou, in forma diluata in care timpul le pastreaza, o umbra a lor, dar nu ceva umbrit, ci, dimpotriva, foarte luminos; altfel ai putea fi „ucis” de mai multe ori, chiar „liber” fiind. Scaparea de acolo a fost o minune Dumnezeiasca.
    In timpul arestarii, in detentie, in studentie, in trairile curente, asa cum au fost ele, la plecarea in detasare didactica in Maroc si la intoarcerea mea de acolo, eu nu am avut niciun minut de discutie „amicala” cu securitatea si am fost oricand potrivnic, cu toate cele ce au urmat, oricum au fost ele. Am petrecut o chinuire fizica enorma, la margine de viata, dar aceasta a fost coplesita de o bucurie si mai mare, prin aceea ca eu am dominat totul, ca am scapat de intemnitare si suferinta familiile direct impilicate in protejarea si tainuirea la noi, in casa, a unui fugar, timp de 3 ani, o luna si o saptamana; in mod sigur, pentru unii, era o intemnitare fara intoarcere. Aceasta se constituie pentru mine intr-o bucurie imensa, nemasurabila, „sculptata in viata insasi, de unde nu poate fi dislocata nici daca ea moare si o va urma in alte lumi, in vesnicia lor”. Aceasta mi-a dat si rezitenta necesara si, cu sprijinul Domnului am invins si am iesit pe poarta care, pentru ata de multi, nu s-a mai deschis !
    Este o vorba care spune ca nu trebuie sa-ti pese ce zice unul sau altul, in nuanta de repros, atunci cand tinuta avuta este de o curatete totala; nu este chiar asa si uneori deranjeaza. Ce ar spune unul, de exemplu, daca fiind imbracat in haina curata, de sarbatoare, iar cineva, aruncad noroi pe el, i-ar striga : de ce porti haina murdara ?
    In ce ma priveste, au fost unele insinuari, de un fel sau de altul si, ce este mai ciudat, au fost facute de cei ce au indurat suferinte si nu de la cei ce le-au provocat. Cum as fi putut eu sa „vand” o asemenea „bogatie imensa”, castigata cu asa mare pret ? Pentru a vedea o turma de camile, mai multi palmieri, sau un scorpion pe viu ?! „Scorpioni” am intalnit eu si in tara si inca din acei „altoiti” !

oferta-wise