La mulți ani poetului Vasile MUSTE!

Poetul Vasile Muste s-a născut la 30 ianuarie 1956, Corueni, Maramureș.

Este licenţiat în filozofie şi jurnalism. A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj şi Galaxia, redactor al revistei literare “Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor şef al publicaţiilor „Tisa”,  „Etc”, „Ţara Maramureșului” și “Marmaţia literară”. Din anul 1997 este principalul organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în anul 1975 la Radio Cluj la emisiunea Unda pentru minte inimă şi literatură. A fost distins cu numeroase premii naţionale la festivalurile: Lucian Blaga – Sebeş – Alba; George Coșbuc – Bistriţa; Poesis – Constanţa; Mihu Dragomir – Brăila;  Ion Minulescu – Slatina; Mihai Eminescu – Oraviţa; Festivalul de Poezie – Sighetu Marmaţiei, etc. A reprezentat România la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Olomouc, Cehia, 2003, Poetry without Borders (Poezia fără frontiere).

A publicat grupaje de poezie în România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul,  Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Albanezul, Orte (Nr. 186), Elveţia, etc.,

A fost, de asemenea, publicat în diferite antologii din țară și străinătate.  Grupaje din poezia sa au fost traduse în engleză, germană, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă, albaneza şi franceză.

A publicat volumele: Înstelarea frigului – Editura Cybela, Baia Mare, 1997; Constelația copilăriei– Editura Odeon, Bucureşti, 1998; antologator al cărţii Un sfert de veac de poezie, Editura Fundaţiei Luceafărul, Bucureşti, 1998 (Antologie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei); Carte de vizită – Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003; Coruieni, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006, Proprietarul de distilerii, Editura Galaxia Gutenberg, Tg. Lăpuş, 2008;  Constelația copilăriei, Ediţia a II-a, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009; Însingurarea îngerilor, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2010; Copilăria şi singurătatea, Editura Dacia, 2010, Copilăria – Iubirea – Singurătatea, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, Cartea împăcării cu iarba, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2011, Lupta cu Molcuțu (proză ultrascurtă), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012, Constelația copilăriei, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, Sfântul izgonit din calendare, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, Lupta cu Molcuțu (Ediţie revizută şi adăugită), Editura Grinta, 2014.

Volumele de poezie i-au fost traduse în cehă (“Constelația Copilăriei” – traducere de Ladislav Cetcovsky) și în  albaneză („Copilăria Luminii”, antologie de autor, traducere de Baki Ymeri).

Au scris despre poezia sa:  Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, etc.