Actualitate Cultură Interviuri

La Sighet s-a desfășurat Școala de Vară – bursele unSettled

image_printPrinteaza

În intervalul octombrie 2019 – iulie 2021, s-a desfășurat proiectul „Să învățăm din trecut, ca să construim viitorul” – „Learning from Our Past to Build the Future”, proiect care a marcat împlinirea a 30 de ani de la căderea comunismului. Organizația Freedom House România, ințiatoarea proiectului, a oferit un număr de 150 de burse unSettled pentru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani, interesați să participe la taberele de studiu de la Sighet ale Festivalului de Idei unSettled de la Memorialul Sighet.

Zilele trecute, s-a încheiat ultima dintre cele trei serii ale Școlii de Vară de la Sighet – Bursele unSettled (ediția a II – a), serii desfășurate în perioada 19 – 28 iulie 2021, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Școala de Vară a fost organizată în parteneriat cu Academia Civică. În cadrul Școlii de Vară elevii/ studenții au participat la ateliere artistice și de dezvoltare personală, proiecții de filme, conferințe și seminarii despre istoria comunismului, cursuri de educație civică, tur ghidat al muzeului din Sighet etc.

Pentru a obține detalii suplimentare despre acest proiect am avut o discuție interesantă cu doamna Cristina Guseth, directoarea Freedom House România.

         Cum a demarat proiectul?…

Am început proiectul în 2019 și mulți profesori universitari m-au descurajat cumva spunându-mi că va fi foarte greu să aduc studenți aici, la Sighet, când ei pot să se ducă oriunde în Europa și să-și petreacă timpul într-o școală de vară pe acolo. Și-aunci, am pornit o campanie împreună cu Cristian Mungiu, cu festivalul său de film, în 2019. Cristian avea o secțiune destinată celor 30 de ani de la căderea comunismului, ne-am înscris și noi în această campanie a lui și ne-am dus în universități cu filmele pe care le-a avut în secțiunea dedicată căderii comunismului. Am fost la Cluj, am fost la Timișoara, am fost la București, iar aici, la Sighet, sunt studenți din aceste centre universitare. Cum i-am selectat? Noi le-am cerut să ne scrie un eseu, o motivație, încadrată într-un număr de semne și o mică poveste pe care o au din familie despre comunism. I-am selectat în funcție de valoarea acestor texte. Mie mi se pare foarte important să faci o selecție și să-i aduci aici pe cei care sunt cu adevărat motivați, sunt interesați de subiect. Adică, până la urmă, noi dorim să investim într-o elită și, dacă vreți, așa, peste timp, să refacem elita care a fost distrusă aici. Deci să contribuim să refacem o elită în România. Și, nu în ultimul rând, dorim să facem educație tinerilor în ceea ce privește drepturile și libertățile lor, pentru a și le apăra, din perspectiva regimurilor totalitare și autoritare.
Am început și o serie de interviuri și de reportaje pe această temă. Am avut de exemplu interviu cu Andrea Dobeș despre Sighet, am avut o audiență foarte bună. Asta și pentru că suntem într-o rețea de publicații locale și paginile lor de facebook ne preiau interviurile. Asta ar fi o linie pe care ne dezvoltăm deja și pe care avem și posibilitatea financiară să o ducem.

         Cum ați depășit dificilul an 2020 și efectele pandemiei?

În 2020, când a intervenit pandemia, se înscriseseră 200 de studenți, noi trebuia să aducem aici 150 de studenți în câte două tabere și ne-am oprit din cauza incertitudinii care se instalase subit, deși aveam mai mulți înscriși decât aveam nevoie. Am reușit totuși să facem selecție, cum vă spuneam, am făcut-o în toamna anului 2020, în septembrie. Am venit împreună cu doamna Ana Blandiana și-am făcut un prim seminar, o primă întâlnire, pentru 20 de studenți. A fost prima experiență, iar anul acesta, în perioada 19 – 28 iulie, am organizat la Sighet trei serii a câte 30 de studenți, serii care sunt conectate, sunt legate temporal, ca să putem să atingem numărul de studenți pe care ni l-am propus în proiect.
Ceea ce vreau să subliniez este că pe perioada pandemiei am luat în calcul să facem acest proiect on-line, dar, ne-am dat seama că experiența vizitării Memorialului este extrem de importantă. Anul acesta am adăugat vizitarea Casei Elie Wiesel și de-acum încolo o vom avea pe agenda noastră totdeauna când vom veni aici, cu tabere de vară cu studenți la Sighet, pentru că, de fapt, noi vrem să ne raportăm la sistemul totalitar și la toxicitatea sistemului totalitar, să înțeleagă tinerii de ce valorile democratice nu sunt date pentru totdeauna și merită apărate, zi de zi.

          Care sunt sursele de finanțare pentru activitățile Freedom House, dar ale proiectului?

În acest proiect „Learning from Our Past to Build the Future” suntem sprijiniți financiar de către Departamentul de Stat, de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Noi suntem într-un parteneriat cu Academia Civică pentru acest proiect. Adică am organizat Școala de Vară împreună cu Academia Civică, iar Academia Civică ne-a ajutat enorm pentru că ei au o tradiție de aproape 20 de ani, știu pe cine să invite, oamenii care sunt relevanți și care cunosc bine subiectul, cei mai buni lectori/ traineri. Pentru noi a fost, pe de o parte o onoare și un mare ajutor de a colabora cu Academia Civică în a face o agendă cât mai relevantă pentru participanții la acest seminar.

        De ce unSettled?

„Learning from Our Past to Build the Future” – învățând din trecut să ne construim viitorul, noi i-am spus bursele „UnSettled”, ne-am gândit că această titulatură o să atragă tinerii. UnSettled înseamnă „neliniștit”. Ne dorim ca neliniștea tinerilor să constituie mereu un „instrument” pentru apărarea democrației.

          Succes, doamnă Cristina Guseth și la cât mai multe proiecte interesante în portofoliul organizației dumneavoastre!

Mulțumesc! În mod sigur vom continua colaborarea cu Academia Civică și vom organiza și în anii următori Școli de vară la Sighet!

Brîndușa Oanță

Foto: Preluare de pe site-ul Memorialului Sighet.

 

oferta-wise

1 Comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • In perioada octombrie 2019-iulie 2021, s-a desfasurat in Romania proectul : „sa invatam din trecut, ca sa construim viitorul”. Organizatia Freedom House Romania, condusa de doamna Cristina Guseth, a actionat in parteneriat cu Alianta Civica, condusa de dna Ana Blandiana, avand o activitate de mare succes in organizare cursurilor la Scoala de Vara din Sighet, cu o experienta de 30 de ani, care este una din cele trei Institutii ce formeaza Memorilalul Victimelor si a Rezistentei. Aceasta organizatie participa la Festivalul de idei unSettled de la Memorialul Sighet.
    Directoarea acestui proiect a intampinat greutati in organizarea lui chiar din partea unor profesori universitari. Dupa cum marturiseste chiar doamna directore, „profesorii” acestia spuneau ca e greu sa aduni tineri intre 18-25 de ani la Sighet, ei preferand sa mearga mai bine la scoli de vara din Europa ( poate chiar condusi de dansii !). O descurajau, in loc sa vina sa „puna umarul”, un fapt care era cu adevarat onorabil si nu altfel. Oare dansii au uitat ca priin Europa, la care se refereau, n-a bantuit spiritul totalitar comunist, indata dupa incheierea celui nazist ? Dansii, de la aceea “inaltime”, nu-si dadeau seama ca trebuie cunoscut si spus adevarul, sa stie tineretul cum aplica Ceausescu spiritul „liberului consimtaman” in formarea “colectivelor” (cu kalajnicovul), sa stie cate ciorchine de asasinate atarna de piciorele lui Gh. Gh. Dej, cu sutele de mii, sa stie ca Stalin a facut multe zeci de milioane de morti, mai mult ca in cele doua razboiae mondiale, sa stie cate urgii si tragedii a deteminat prin deportarile in masa prin Siberia, din multe parti pe unde au dominat, aducand in loc populatie rusofona ? Este cazul Basarabiei, Bucovinei, Transnistriei si a altor zone, unde acum intervine dominator, „protejand” populatia rusa, creind atatea conflicte, sau ocupatii, cum e si in Ucraina.
    Se preconiza organizarea acestora in alte locuri, „mai centrale”, dar e foarte bine ca s-a ales Sighetul (nu ma indoiesc de faptul ca a fost si convingerea din partea doamnei Ana Blandiana), la Memorialul din Sighet avand si „materialul” documentar, concret, adunat in cei 30 de ani de munca, fara intrerupere, de peste tot. In acest an, in perioada 19- 28 iulie, s-au organizat trei serii de cate 30 de student la Sighet si s-au tinut cu mare eficienta conferinte, proiectii de film, de seminarii, s-au format ateliere artistice cu acestia, in prezenta unor personalitati cunoscatori a sistemuluii atat de agresiv, crud si ucigator din Romania. A fost prezenta si doamna Ana Blandiana si i s-a luat un interviu foarte util si doamnei Andrea Dobes. Este excelent de bine ca tineri tot mai multi viziteaza Memorialul Sighet, uneori fiind adevarate pelerinaje, unde este concentrata si localizata o mare parte din suferinta tarii. Numai prin cunoastere vom reusi sa alungam fantomele comunismului, care au distrus Romania sub multiple aspecte. Sa nu permitem instalarea din nou in lume a unor sisteme totalitare.
    Multe felicitari pentru realizarile obtinite la Sighet si succese in noi proiecte la scolile de vara, cu tineretul.

oferta-wise