Libertate, egalitate, tort cu mere și merdenele (autor, Gabriela Mich)

O listă de dorințe relativ scurtă, dar era sigur că îi va lua ceva timp să le îndeplinească pe toate. E seară, probabil de asta de la gândurile filozofice la rețetele culinare e doar un pas. E seară, târziu, iar el stă lipit de geam. Marele oraș parcă se face din ce în ce mai mic și asta îl distrează. Și-a imaginat adeseori cum ar fi să lucreze doar noaptea. Automat ar dispărea și grija traficului, și întârzierea din fiecare dimineață, și toată forfota din jur care îl agită mai mereu. Dar, dacă ar fi așa, cum s-ar mai uita la ora 21:00 la serialele turcești? Bine, nu doar serialele le-ar pierde, ci și Jocul Cuvintelor și îi cam place să se dea deștept de pe canapea, așadar revine cu picioarele pe pământ și își amintește că problema pe care o are acum nu e nici ziua, nici noaptea, nici munca lui, nici lenevia altora. Problema lui e în cap. Da, fix în cap. Și-a făcut odată priveghiul înainte de vreme, iar asta a fost îndeajuns. De atunci a trăit, cel mai probabil, o mie de seri de priveghi (după 144 nu s-a mai chinuit să le numere) și, așa cum anticipa, nicio înmormântare. Dar el e pregătit să o aștepte (poate mai mult decât să se bucure de viața pe care o are acum) și atunci să declare mulțumit Am spus eu că o să iasă ceva rău. A câștigat întodeauna concursul pesimiștilor, a exagerat mereu și, de cele mai multe ori, și-a făcut griji nefondate. Asta cu siguranță n-o fi libertate, deci ar face bine să își schimbe dorința sau, dacă e puțin modest, să rămână doar la trei că nici măcar peștișorul de aur nu poate îndeplini mai multe. Cum gândul îi zboară tot la aspirații, decide să ia o foaie, să le scrie una sub alta și să pună în fața fiecăreia câte un pătrățel gol. Satisfacția? Avea să îl bifeze după ce va îndeplini ce și-a propus. Asta dacă n-o să uite unde a pus foaia. E adesea dezordonat când vine vorba de lucruri mici. Până la urmă, oamenii se împiedică de pietre, nu de bolovani, nu?.
 Libertate.
 Egalitate.
 Tort cu mere.
 Merdenele.

Hotărăște să lase și libertatea la locul ei că, de, într-o lume a democrației, n-o fi atât de greu de atins. I se pare ciudat. Nu și-a mai scris dorințele pe o foaie din vremea Crăciunului anilor ‘80, când oricum lucrurile erau mai simple: portocale, o mașinuță ca a lui Mihai și o bicicletă nouă. Problema era că Moșul o îndeplinea mereu doar pe prima așa că, de data aceasta, decide să își satisfacă singur dorințele începând cu ultima. Nu știe nici el de unde această listă apărută la ceas de seară, de ce e atât de dornic să o bifeze pe toată și într-un timp foarte scurt, dar parcă se simțea dintr-odată într-un film de acțiune cu agent 007 în spatele lui, 004 probe în fața lui, un cronometru care se apropia de 000 și acest tip de aventură nu îi displăcea deloc. De când trecuse pragul celor 40 de primăveri, aventura era din ce în ce mai prezentă în viața lui. Ciudat lucru. La 20 de ani era cel mai liniștit din grup. Acum, grupul nu e, iar el a rămas doar cu neliniștea. Nu se plânge. A făcut mereu lucrurile diferit, deci numai la un rezultat diferit s-ar fi putut aștepta. Până la urmă, așa e el, Antoine, un paradox: rebel, dar extrem de responsabil….

Și fix așa, într-o seară de iunie, după ora 23:00, începe aventura dorințelor. Iar ca Murphy să fie mulțumit că dacă ceva e menit să meargă prost, va merge, pleacă după merdenele fără portofel. Se întoarce ca și cum cele 5 etaje i se par o nimica toată (nu ca în diminețile de luni până vineri) și o ia de la capăt. Primul non-stop: nicio merdenea.I-au făcut cu ochiul în vitrină câteva gogoașe și foietaje, dar dacă și-a propus altceva, nu face compromisuri. Al doilea- tot la fel. Al treilea, din nou fără noroc: ÎNCHIS PENTRU RENOVARE! Ajunge deci la al patrulea, obosit, frânt de cale lungă și mers pe jos și i se pare că a găsit aur. Ia rapid comoara, aruncă un mulțumesc în treacăt, se întoarce acasă și adoarme. Atâta trudă pentru somn! Uită și să bifeze dorința îndeplinită, și să se bucure de ce a cumpărat în mijlocul nopții, și să se trezească la timp, așa că tot ce vrea acum e să ajungă fără întârziere la muncă. Ceasul îi spune că nu, dar mai speră totuși că e stricat și nu arată ora bună. Iubește el aventura cât o iubește, dar deja e cam mult și ar da vina pe cineva, dar singurul vinovat e el. Cine l-a pus să acționeze din orgoliu, să se încăpățâneze să grăbească momentul, să nu lucreze organizat și să înceapă cu finalul în loc de început? Întrebări retorice. Le ignoră, la fel ca la școală, și așteaptă să se întoarcă acasă. Tot drumul îi răsună în minte I did it my way. Yes, it was my way. Și chiar așa a acționat mereu, în felul lui, dar pentru prima dată se întreabă dacă a fost corect ce a făcut. I-ar fi greu să recunoască contrariul, deci își propune să bifeze lista, să o lipească pe frigiderul plin de magneți din diferitele călătorii și să lase momentele de autoanaliză pentru câteva multe minute mai încolo. Acum are de făcut tortul cu mere. Lucrurile se arată a fi bune, modul de desfășurare- se poate și mai rău. După toată experiența, atât are de zis: chiar dacă lumea se zguduie peste tine, luptă pentru ceea ce iubești, cu riscul să speli toate vasele din casă și să fii nevoit să cumperi alt mixer, altă tavă și un nou set de perdele (că din cele de acum, sigur nu mai iese fumul). Se uită la tot dezastrul pe care l-a creat și e mândru. A făcut, din nou, ce și-a propus, iar ăsta e un lucru bun, nu? Chiar s-a străduit, mai mult decât ar face-o de obicei. Probabil că aici e și problema. Se uită din nou la listă.
 Libertate
 Egalitate
 Tort cu mere
 Merdenele

I-au mai rămas două dorințe și, dacă ar fi onest cu el însuși, ar recunoaște că nu își va da la fel de tare interesul să le îndeplinească. Ar prefera să le înlocuiască cu altele, dar nici să dea bir cu fugiții nu îi place. E seară, din nou, iar în fața lui stau o listă incompletă, merdenelele de care tot nu s-a bucurat și tortul cu mere care e atât de dulce încât regretă că l-a făcut. Unii l-ar judeca pentru că nu e fericit. Teoretic, n-are motiv. Practic, atunci când realitatea te lovește în față, nu-ți vine să întorci și celălalt obraz. Se gândește la egalitate și își dă seama că de atâtea ori n-o practică. Mereu între el și alții există fie >, fie <, nicidecum =. Când se confruntă cu el însuși, totul se rezumă la o competiție în care cel de azi e < decât cel de ieri. Când e să stabilească prioritățile, abia atunci pune semnul egal între toate și, la final, realizează că din lipsă de timp, n-are vreme să le termine nici pe cele urgente, că de restul nici nu vorbește. Și uite așa, fiecare zi, parcă îi e ghidată numai de inegalități. Acum ar fi momentul potrivit să schimbe asta și să-și propună că a fi cu adevărat fericit înseamnă să ai semnul = între ceea ce ești și ceea ce spui că ești. Și, dintr-odată, elanul de a-și îndeplini pentru prima ocazie toate dorințele dispare. E mai greu să fii decât să faci. Și asta l-a măcinat o viață întreagă. Când vine vorba de libertate, știe că nu e despre nebunie, ci de judecată sănătoasă. De asta îi e cel mai frică. Îngrădit de gânduri și îngrijorări, nici liber nu mai e. Are atâtea lucruri care-l țin legat. Și nu vorbim de cele rele, ci de cele mai bune. Nu ești liber când n-ai stăpân, ci ești liber atât timp cât poți să alegi, iar alegerile l-au înspăimântat mereu. Cum să îndeplinească el dorința asta? Ce-ar putea să facă? În zilele în care, poate, serialele îl țin legat e la fel de liber ca în cele în care profită de TOT ceea ce viața i-ar putea oferi? Nu vrea să răspundă la asta, dar trebuie să recunoască că astfel de întrebări la vârsta asta îl mustră, indiferent de răspuns.

Problema lui chiar era în cap. Nu era vorba de eșec, nici de frică sau răutate, ci de lipsa de asumare până la capăt. Ce viață e asta în care îți dorești multe și lupți doar pentru ce îți convine, pentru ce ești convins că duci până la capăt? De ce să alegi mereu ce e mai ușor în loc să răspunzi provocărilor care te motivează? De ce e mai simplu să reinterpretezi în loc să rezolvi?

Libertate, egalitate, tort cu mere și merdenele. Sună bine, dar funcționează rău cât timp nu ești dispus să depui același efort pentru tot ce îți dorești.
E seară. Orașul se face tot mai mic, dar el parcă se înalță. Se gândește la primul pas greșit, la primul reușit și la toate treptele ce i-au rămas de urcat și își propune cu adevărat să schimbe ceva. O simplă listă i-a dat cea mai bună lecție despre momentele în care ne străduim să facem, nu să fim. Și poate nici să facem complet nu mai încercăm…. A învățat. A învățat că a avea cele mai bune lucruri nu înlocuiește a avea cea mai bună viață. Și cu siguranță nu-și dorește o viață plină cu merdenele dacă cerul nu îi va fi plin de stele, iar pământul- locul în care să crească constant. Nu mai fredonează I did it my way, ci schimbă melodia. Mai bine decât să o faci în felul tău, e să se vadă că ai făcut-o bine, că ai ai fost aici. Deci, cu I was here pe fundal, ia din nou un pix și o foaie și scrie o nouă listă de dorințe, care nu va mai sta pe frigider, ci în buzunarul sacoului. Să o aibă mereu cu el. Să o aibă, să o memoreze și să n-o mai uite niciodată.

Dorința: Viață- cu tot ce presupune ea și își dorește El.

Semnat, Antoine cel autonom, nu automat.

Autor, Gabriela MICH