Marea Unire din 1 Decembrie 1918 (autor, Marius Uglea)

Unirea din 1 Decembrie 1918, cunoscută și cu denumirea de ,,Marea Unire” se referă la unirea tuturor provinciilor locuite de români într-un singur stat național, România. Aceasta s-a realizat propriu-zis prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României sau ,,Vechiul Regat” (format din principatele Țara Românească și Moldova, care și-au desăvârșit unitatea națională în 24 ianuarie 1859 sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, eveniment cunoscut în istorie ca ,,Mica Unire” sau ,,Unirea Principatelor Române”). Basarabia s-a unit cu Regatul în 27 Martie 1918, iar Bucovina în 28 Noiembrie 1918.
Unirea din 1 Decembrie a avut loc sub conducerea Regelui Ferdinand al Regatului României (1914-1927), care a contribuit la acest act istoric prin faptul că s-a implicat activ în procesul de împroprietărire a țăranilor români și la introducerea votului universal. Tot el a refuzat să promulge Pacea de la Buftea (Tratatul de Pace de la București semnat în 7 mai 1918 cu Imperiul German și cu Austro-Ungaria), ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial. Printre cei care s-a implicat în recunoașterea actului final al unirii s-a numărat și Regina Maria însăși, care, după război, a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea actului.
Revenind la momentul unirii, la 1 decembrie 1918, pe lângă cei 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului, s-au adunat la Alba Iulia și reprezentanți ai diferitelor instituții și organizații politice, culturale, profesionale, de învățământ, religioase, militare, de femei, de sindicat, delegați ai partidelor, gărzilor naționale și ai societăților studențești, în total 1.228 de delegați. Alți participanți, peste 100.000 de țărani, muncitori și orășeni veniți din toate părțile unde se vorbea românește, de pe Valea Izei maramureșene, Dunărea bănățeană, din țara Bârsei și Crișuri s-au adunat pe Câmpul lui Horea, așteptând Rezoluția Marii Adunări Naționale. Rezoluția unirii din 1 decembrie 1918 a fost actul prin care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul României.

Această rezoluție, Prezentată de Vasile Goldiș (nota 1) în sala Casinei din Alba Iulia avea 9 puncte:
I. „Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească“ decretează unirea acestor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România.
II. Se rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie, până la întrunirea adunării constituante.
III. Se emit principiile fundamentale de alcătuire a noului stat român.
IV. Se cere congresului de pace să asigure dreptatea și libertatea tuturor națiunilor mari și mici și să elimine războiul din raporturile internaționale.
V. Se adresează un salut „fraților din Bucovina“, care se uniseră cu trei zile înainte cu România.
VI. Sunt salutate națiunile eliberate din jugul austro-ungar.
VII. Se cinstește memoria eroilor români sacrificați pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Se mulțumește Puterilor Aliate (Antantei) pentru că au scăpat civilizația din „ghearele barbariei“.
IX. Se decide înființarea Marelui Sfat Național Român, ca reprezentant al „națiunii române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească“.

A doua zi Goldiș a fost ales ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, ce răspundea și de problema naționalităților fiind ales și președintele delegației care a prezentat regelui Ferdinand Actul Unirii, la București, la 29 noiembrie/12 decembrie 1918. La 17 decembrie 1918, Vasile
Goldiş, alături de Alexandru Vaida-Voevod, Ștefan Cicio-Pop au intrat ca reprezentanți ai Transilvaniei, în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu.
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, mai apoi cardinal, Iuliu Hossu, s-a implicat activ în procesul istoric al Marii Uniri. S-a deplasat prin Ardeal pentru a-i mobiliza pe români, s-a implicat alături de ceilalți fruntași ai vremii în pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, a fost împuternicit, ca membru al delegaţiei ardelene care a mers la Bucureşti, alături de Vasile Goldiș să înmâneze Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand.
Așadar, putem concluziona că Unirea din 1918 a fost cel mai înalt act de voință națională al românilor, care a dus la crearea statului național modern și unitar, în urma căruia teritoriile locuite de români au fost reunite într-un singur stat, marcând o etapă decisivă în istoria românilor.

Maramureșul și Marea Unire
Delegații maramureșeni la MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ din 1 Decembrie 1918

• Cercul Ocna-Șugatag: Iuliu Ardelean, preot (Văleni); dr. Ilie Lazăr, universitar (Giulești); Emil Fucec jr., preot (Sârbi); George Moiş, proprietar (Berbeşti); George Nemniş, proprietar (Călineşti).
• Cercul Sighet: dr. Vasile Chindriş, avocat, dr. George Bârlea (Sighet); Ilie Filip (Apşa de Jos); V. Mich (Iapa); Mihail Dan (Apşa de Mijloc).
• Cercul Teceu: Simion Balea, Toader Papp l. Ioan, Ioan Stan Mihăescu, Ioan Steţ l. George, Ioan Popp a Tomii (Săpânţa).
• Cercul Vişăului:Ioan Iusco Dolhutin (Vişeul de Sus); Gavril Coman, jude comunal (Vişeul de Jos); Artemiu Anderco, preot; Vasilie Pleş (Ieud); Vasilie Timiş Filipan (Borşa).

                                                                                                         Membri de drept

• Protopopii români: Petru Bârlea (Mara), N. Nedeliu (Biserica Albă).
• Delegaţii Reuniunii învățătorilor români: Ioan Bilţiu-Dăncuş, învățător (Sat-Slatina), Grigore Ciple/Țiple, învățător Ieud.
• Reprezentanţii Gărzii Naţionale Române: Căpitan Dr. Aurel Sabó (Vişeul de Sus); Serg. Ioan Ivanciuc (Iapa); Supleant: Sublocotenent Florentin Bilţiu-Dăncuş (Sat-Slatina).

În condițiile prăbușirii iminente a imperiului dualist, datorită pierderilor suferite pe front în marea conflagrație mondială, au avut loc ample mișcări de eliberare națională a popoarelor din teritoriile ocupate. Astfel, în Maramureș, la Sighet, ca și în toată Transilvania, s-a constituit în 22 noiembrie 1918 – Sfatul Național Român al Comitatului Maramureș, condus de dr. Vasile Chindriș și de alți 34 intelectuali maramureșeni, dintre care s-au ales delegații la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, mai sus prezentați.
Între 22 noiembrie 1918 și 28 aprilie 1919, conducerea Maramureșului a fost exercitată de președintele Consiliul Național Român Maramureș – Dr. VASILE CHINDRIȘ. Vechii funcționari ai comitatului nu au fost încă înlocuiți, iar corespondența se purta, în multe cazuri, tot în limba maghiară. La începutul anului 1919, Maramureșul a fost ocupat de armata română, ,,județul” având o dublă conducere, inclusiv una militară. Ocuparea Maramureșului de către armata română și ulterior numirea de către Consiliul Dirigent a unui prefect român în persoana lui Dr. Vasile Chiroiu, la 28 aprilie 1919, a întărit convingerea că Maramureșul va reveni României și nu Ungariei după Conferința de Pace. Din nefericire, negocierile diplomatice de după Primul Război Mondial, au consfințit dezmembrarea Maramureșului și reducerea lui la o treime din teritoriul său (3.381 km²).
În vara anului 1920 s-a ordonat retragerea trupelor române la sud de Tisa, teritoriile din dreapta Tisei fiind cedate Cehoslovaciei (în 1939 din nou Ungariei). Conferința de Pace a luat ca bază tratatul din 1916, care prevedea Tisa ca limită nordică.
În ciuda opțiunii maramureșenilor exprimate prin intermediul delegaților la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, care au solicitat unitatea Maramureșului istoric în cadrul României Mari; în ciuda eforturilor dr. Gavrilă Iuga, deputat de Maramureș, numit ca expert pe lângă delegația română la Conferința de Pace, care a întocmit o serie de memorii, hărți, documente ce dovedeau caracterul românesc al Maramureșului de dincolo de Tisa; în ciuda voinței populației din dreapta Tisei, exprimate în presa vremii, și cuprinse în documente oficiale, ,,populație care urăște și este înspăimântată de sosirea cehilor. Toți doresc a rămâne sub imperiul român, iar puțini intelectuali doresc dominația ungară, în niciun caz nu doresc dominația cehilor”, în perioada mai-iunie 1920 a avut loc, în mai multe etape, evacuarea Maramureșului de la nord de Tisa. Teritoriul județului s-a restrâns la un număr de 56 de comune, grupate în 4 plase: Iza, cu 13 comune; Sighet, cu 13 comune; Ocna-Șugatag, cu 20 comune; Vișeu, cu 10 comune, și orașul cu consiliu – Sighetu-Marmației.

Nota 1: Profesor, publicist și om politic, militant pentru drepturile românilor din Transilvania, unul dintre făuritorii Marii Uniri, s-a născut la 12/24 noiembrie 1862, în satul Mocirla (azi Lunca Teuzului), județul Arad, în familia preotului Isaia Goldiş, Guverne și guvernanți 1916-1938, Editura Silex, București, 1996.

dr. Marius UGLEA