Prietenul meu, poetul Marin Slujeru își odihnește inima, memoria, inspirația, răsăritul de soare, pe 70 de perne ale celor peste 25000 de nopți burdușite cu emoțiile lumii din jur și de departe. Așezat pe albia lui cu valuri line ne face semne, să trecem podurile, să privim cerul învolburat de misterul norilor, să citim în arbori cum să facem mari și nemuritoare cadouri. În pauza de lectură să desfacem gândurile în luminile lor, în mii de căi spre povestea ce stă să înceapă mereu.
70 de ani de luptă subtilă, de mângâieri și speranțe pentru noi toți.
Să mai rămânem o vreme în această sărbătoare care este prietenia lui!
Rândunica ANTON
* * * * * * *
Marin Slujeru, culegătorul nostru de perle, împlinește 70 de ani?! Așa o fi!
Pentru mine însă, și pentru toți ai mei, Dragul de Marin a rămas același suflet de copil, de o bunătate și sensibilitate fără seamăn, cum l-am cunoscut prin anii 1965 – 1966, când studia vioara la Școala Populară de Artă din Palatul Culturii și, câțiva ani mai târziu, când licean fiind, a început să vină la Cenaclu.
Cât despre cărțile sale de poezie (cu care mă onorează de fiecare dată) spun acum doar că bunicul său, apreciatul poet sighetean, învățătorul Ioan Grigore Marin Slujeru, are în poeziile nepotului ce-i poartă numele cea mai prețioasă moștenire care ne-a putut-o lăsa.
La încă mulți ani, Marine!
Ioan ARDELEANU-PRUNCU
* * * * * * *
În sfârșit, Marin Slujeru devine septuagenar, adică ia urma unor prieteni precum Echim Vancea, Gheorghe Pârja și, nu în ultimul rând eu (Gheorghe Mihai Bârlea). Personal, împreună cu Marin avem motive să aniversăm cinci decenii și jumătate de când am pus temelii durabile prieteniei noastre, devenită foarte specială prin unele opțiuni comune de a ne forma intelectual și profesional. Suntem ambii licențiați în filosofie la aceeași facultate din cetatea culturii moldave de la Iași. Mamele noastre deveniseră prietene foarte apropiate, preocupate în primul rând de viitorul copiilor, în pofida precarităților existente în viața socială. Poezia a devenit încă din adolescență liantul nostru spiritual și a rămas.
Marin s-a dedicat în exclusivitate profesiei de dascăl demn de admirație și de neuitat de foștii elevi. Elevația lui pedagogică și rafinamentul estetic al rostirii lui poetice definesc un profil generos de intelectual cu vocație, cărțile publicate a preferat să le etaleze cu o discreție excesivă, dar cei care le-au citit au interiorizat cu siguranță lumina lor ideatică.
„Capturile” reprezintă o aventură intelectuală fără precedent, el sesizând ca nimeni altul limbajul maramureșean în comunicarea uzuală, rezistent încă opoziției cu agresiunea limbajelor tehnice din limbile de mare circulație asupra limbii române, în general. E un tezaur lingvistic de o expresivitate și savoare unice. Este încă o dovadă a calităților sale de fin observator /ascultător, la care adaug și imaginile cu peisajele surprinse de ochiul magic al fotografiei distribuite pe rețelele de socializare.
Acesta este, redus la esențe, Marin Slujeru, prietenul meu și al multora cu care doresc să ne multiplicăm amintirile. „Mulți ani cu sănătate, pe mai departe!”
Gheorghe Mihai BÂRLEA
* * * * * * *
Marin Slujeru întotdeauna ne (de)scrie Sighetul în farmecul frumuseții sale din prea plinul izvor poetic, el însuși un fin observator al naturii, al oamenilor și al locurilor „pe drum, trecând” mereu privind cu ochii inimii către noi și noi orizonturi ce lustruiesc liniștea. Un mentor, un tânăr incurabil şi un prieten de suflet de la care mereu sunt încântată să învăț arta de a scrie sublim în cuvinte puține și autentice. La mulți ani drag poet cu ocazia împlinirii excepționalei vârste de șaptezeci de veri întru slujirea neîntreruptă a cuvântului! La mulți ani binecuvântați cu multă sănătate, infinite bucurii, împliniri și priveliști splendide cu poezie! Cu infinit drag și prețuire,
Antonia Luiza DUBOVICI (Zavalic)
* * * * * * *
Scriam, în urmă cu vreo 14 ani, rîndurile de mai jos:
„L-am cunoscut pe Marin Slujeru, cu mulţi ani în urmă, cu prilejul ediţiilor succesive ale Festivalului de poezie de la Sighet. Discret, delicat, aproape scuzîndu-se pentru prezenţa lui printre „poeţi” – în restul timpului fiind un dascăl dăruit misiunii lui şi coconilor maramureşeni (cum au fost şi părinţii lui) şi petrecîndu-şi răgazurile libere de obligaţii de tot felul la Biblioteca Municipală – „şlefuieşte” imagini în oglindă (nu „lustruieşte” oglinzi!) ale unei memorii încărcate de o nesfîrşită tandreţe. Textele lui poetice, în versuri sau în proză, nu au nimic din aerul solemn „voievodal” al majorităţii poeţilor din Maramureş ci, ca o prelungire parcă a sugestiei semantice conţinute în numele familiei, compun şi recompun (a publicat pînă acum cinci volume de asemenea texte, dar, în esenţă, unul şi acelaşi de la început, subsumat unui titlu „Leptem”, construit din cuvîntul maghiar lep, care înseamnă pas şi s-ar traduce prin am păşit, ca şi cum – din nou, discret, încifrat – poetul ne-a anunţat că s-a hotărît să facă pasul afară din oglindă) o istorie mică, dar nu umilă, în care evenimentele fundamentale ale vieţii sunt „îmblînzite” printr-o rafinată abordare ironică. Rezultatul e o serie de fotograme „în sepia”, de un farmec cu totul special. Aceleaşi „cadre”, dar cu „timpi de expunere” diferiţi.
Îmi imaginez procesul de creaţie „marca Slujeru” astfel: în faţa unei oglinzi (cel mai probabil, vechi, dar nu „veneţiene”!) este aşezată o lumînare. Deşi aceasta nu este aprinsă, imaginea ei, reflectată în apele vălurite ale oglinzii, arde! Şi, deşi arde, nu se consumă! Nu ştiu ce s-ar întîmpla „în oglindă” dacă lumînarea din faţa ei ar fi aprinsă!
Hotărît lucru: Marin Slujeru se mişcă mult mai dezinvolt în oglinda memoriei sale decît pe străzile Sighetului!”
Astăzi, cînd Poetul care pășește, pe falezele Izei, „în ritm de șaptesprezece”, a trecut la „pasul de șaptezeci” al Omului, mă bucur să-l pot îmbrățișa în inimă și să-i doresc o viață împlinită spre bucuria familiei, a prietenilor, înconjurat de pacea neuitării.
La mulți ani buni, Prietene!
Vasile GOGEA
* * * * * * *
Ești un prieten de vorbă, de suflet, de tăceri…
În rare plimbări aveai adesea observații bine simțite și bine țintite despre ciudățeniile ființei umane, despre cât de elegant plutește o frunză din cerul copacului spre odihnă sau despre savoarea limbajului, ideilor (uneori aproape filozofice) surprinse cu bucurie copilărească în dialogurile moroșenilor.
În tot ce ai scris este o stare de poezie care te dezvăluie că n-ai stare… pe loc!
Călătorim împreună prin mici bucurii, prin angoase, prin contemplări liniștite, dar profunde (sau acide câteodată) ale peisajului urban.
Rămân surprinzătoare mereu haiku-urile cu desenul lor delicat, cu armonia dintre formă și scânteia de gând și de suflet.
Dar, mai ales călătorim împreună cu zâmbetul tău șăgalnic care pare a spune: „Lăsați-mi privilegiul să rămân eu însumi…”
Cu prietenie și cu drag, îți mulțumim!
La mulți ani!
Alexandru MĂRCULESCU
* * * * * * *
Marin sau Marinero cum îl „apelez” uneori, navigatorul printre cuvinte sclipitoare, izvorâte din șoaptele balerinelor-sirene (temporar găzduite de apele Insulei noastre), care-l inspiră și veghează ascunse de ochii „muritorilor”, mă surprinde adesea cu revelațiile ludico-filosofice pe care mi le transmite în descinderile terestre. Într-un port cu nume sfânt-feciorelnic, poetul marin abandonează vâslele și – fără grabă – își limpezește gândurile cu ingredientele graiului cosmopolit; prietenul nostru știe să dea culoare pontoanelor–ani și să ne sugereze muzici pentru întinerire zilnică. Uneori apele care îl poartă îl obosesc, dar nu consistența fructelor marine îl apasă ci vocile care-l cheamă în/ din adâncuri.
Marinero e un balsam pentru cititori, un promotor al bunului simț și-al esteticii discreției. Nu-și dorește să (ne) atragă atenția nici măcar privitor la anii pe care-i numără de pe malul lui sacru; doar pentru prieteni știe să se bucure… chiar dacă nu-l înțeleg uneori.
Marine – Marinero, îți doresc să ai multe cărări bătătorite de pașii tăi prudenți și mulți ani pro-poetici!
Ion MARIȘ
* * * * * * *
Prieten drag și iubitor de frumos, îți doresc anotimpuri multe, fără pauză, pline de lumină și inspirație. Ca poet, ne încânți sufletele cu haiku-urile tale pline de înțelepciune, ca într-un mozaic, aduni toate „frânturile” frumoase ale vieții; ca profesor, ne-ai netezit calea cu înțelepciunea ta.
Iza și Grădina Morii sunt locuri mai frumoase datorită sufletului tău cald. Să ai parte de sănătate, bucurii și mulți admiratori „cuminți”. La mulți ani, dragă Marin Slujeru!
Brîndușa OANȚĂ
* * * * * * *
Într-o vreme în care se scriu sute, mii de pagini de versuri care nu mai au loc pe rafturile bibliotecilor, Slujeru scrie, continuă să scrie încet și puțin, dar în paginile sale stau lumile, luminile, sărbătorile. Îl simt că scrie fără de ceasuri, timpul scrisului său este numai înainte. Marin Slujeru a fost blestemat să fie poet doar că el preferă să umble cu blestemul acesta prin lume legat de pașii săi molcomi, de „moș” grijuliu cu familia, cu nepoții săi! Să-l poarte grijuliu pe străzile orașului pe care-l iubiște până la răstignire în noaptea cuvintelor cu asupra de măsură, doar că se lasă rugat de dragoste.
De o bucată de vreme nu-l mai întreb ce mai face sau pe unde umblă, fiindcă știu că e mereu pe malurile cu flori ale Izei și cu gândul la Slătioara mamei sale, învățătoarea Ioana.
Marin nu mai scrie poezie. El culege neauzit, nevăzut, în taină timp.
Născut între plaiurile Cosăului și Marei, Marin Slujeru tulbură lumea cuvântului cu insomnii și pauze… pentru rugăciuni ce curg prin albiile celor două râuri intuind că acestea tremură de soarta cuvintelor dacă nu le împreună cu apele Izei.
Prieten și Poet de o speță deosebită, în această zi, pe Marin Slujeru îl văd stând la masa de scris dormind în brațe cu un fluture de ziuă și nici unul nu știe de celălalt.
Astăzi, prin ușa întredeschisă, Marin leagă sub jurământ un teanc de scrisori numerotate de la unu la șaptezeci. Cineva aici a notat totul cuvânt cu cuvânt, vers după vers. Cel mai bun ar fi un plic nou!
La mulți ani!
Echim VANCEA
* * * * * * *
Aniversare –
în urma haijinului
doar 5-7-5…
Marius VOINAGHI
…Șaptezeci de ani? Și atât de captivanți? Nu știam. N-aș crede…
Ci, fie, dacă așa spuneti.
Iată cum am ajuns si eu, pe aici, cât de cât cineva, având prieteni atât de mari, de buni și frumoși. Vă prețuiesc, vă respect și vă doresc tuturor Binele!
Mai facem câțiva pași împreună?…
Mulțumim că ne înseninezi zilele, Maestre!