În memoria oamenilor-păsări (Debora Grigor & Bianca Balazs)

Pe data de 7 iulie 2022, la „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” din Sighet a avut loc performance-ul „Și atunci oamenii devin păsări”. A fost cel mai înspăimântător și emoționant spectacol urmărit de noi. Dacă la început tremuram de frică din cauza urletelor actorilor (gardienilor și a deținuților) la sfârșit am rămas profund emoționați de „poveștile” care ne-au fost prezentate. Chiar dacă nu prea ne pricepem și nu știm prea multe despre arta teatrală în sine, ne-a plăcut felul în care actorii au intrat în pielea personajelor și ne-au „înfricoșat” pe noi, spectatorii.

Spectacolul a avut în prim plan povestea Mariei, femeia care trebuia să fie executată dar pentru că era însărcinată a mai rămas în viață încă 9 luni deoarece „nu putem omorî o ființă nevinovată” (vorbele gardienilor). Dar, din nefericire, la final, această femeie a fost executată iar prietena ei și colega ei de celulă, Magdalena i-a fost alături până la sfârșit. Un lucru înspăimântător a fost că după ce Maria a fost omorâtă, gardienii au sărbătorit și au început să danseze atât cu noi, spectatori „vinovați”, cât și cu deținuții.

În plan secundar, au fost mai multe „povești” dar atenția ne-a fost atrasă de povestea a trei deținute, dintre care una dintre ele era deținută politic și primea mâncare cu droguri ca să fie ușor de manipulat și să semneze declarații false. Povestea altor trei deținuți care erau credincioși (celula preoților) și care se rugau și participau la „cina cea de taină”, cuminecătura, pe ascuns, a fost de asemenea impresionantă. Povestea lui „Păsăre”, un om numit „analfabet” și „prost” de către gardieni, aceștia umilindu-l de fiecare dată când îl aveau prin preajmă, a scos în evidență degradarea umană care se petrecea în închisorile politice.

Un lucru care ne-a marcat profund a fost faptul că s-a pus accent pe abuzul, în special, al deținutelor. Maria a fost violată „era întuneric… nu știu câți erau 6… sau poate 8… sau poate 12… dar m-au trântit pe o masă și după pe un covor ce mirosea urât…a benzină…” și nu știa cine era tatăl copilului care urma să se nască. Deținutele era târâte din celulele lor și bătute, „toaleta” lor era o găleată (hârdăul) iar igiena lor era inexistentă…

A fost un spectacol interactiv, nu doar pentru că ne-au fost prezentate „poveștile” unor deținuți din acele vremuri tulburi dar am fost și noi implicați în acest „joc”. Am fost „deținuți”/„tovarăși” în acest spectacol, eram conduși de către gardieni în diferite celule, am fost și martori ale diferitelor povești care ne-au fost prezentate de către actorii și studenții Facultății de Teatru de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București.

Spectacolul s-a încheiat prin comemorarea victimelor închisorilor comuniste, fiecare participant a primit o lumânare pe care a aprins-o și a pus-o lângă zidul din curtea Memorialului sighetean care a „văzut” mult prea multe orori. Ne-am întors în muzeu, la punctul de plecare și, cu maximă sinceritate, i-am aplaudat pe actorii și pe regizorii care au pus în scenă „instalația performativă”.

Legătura dintre titlu și spectacol a fost evidentă, atunci când deținuții erau executați, sufletele lor deveneau libere ca niște păsări, evadând din închisoarea care a fost un calvar pentru ei.

Câteva capturi din spectacol:
„Nu vorbim! Nu gândim! Doar muncim!”
„Râsul, plânsul interzis! Creația, visarea interzise! Sinuciderea interzisă! Dacă te prind încercând să te sinucizi, îți dau o bătaie soră cu moartea…”
„Curcubeul e făcut din sufletul ființelor omorâte aici.”

Debora Grigor & Bianca Balazs
eleve, Colegiul Național „Dragoș – Vodă”
Sighetu Marmației

Foto: Ion Mariș