Memorialul Sighet – Ziua Memoriei – Ziua porților deschise (2019)

Fundaţia Academia Civică anunţă că şi în acest an va organiza la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din oraşul Sighet Ziua Memoriei – Ziua porţilor deschise, o zi a celor ce au trecut prin închisorile şi deportările comuniste sau au luptat în rezistenţa împotriva comunismului. Această zi de reculegere se va desfăşura la 6 iunie (Sărbătoarea Înălţării Domnului), împreună cu Ziua Eroilor.

Sunt aşteptaţi la aceste manifestări foşti deţinuţi politici, deportaţi, familiile şi prietenii lor, ca şi toţi cei ce n-au renunţat la amintirea suferinţei. Cei care nu au făcut-o în alţi ani sunt rugaţi să aducă un pumn de pământ din locurile unde s-a murit, pentru a fi depus în urnele din Cenotaful eroilor, aflat sub altarul din cimitir.

Programul manifestărilor
orele 09.00-11.00

  • Inaugurarea sălii dedicate episcopilor greco și romano catolici încarcerați la Sighet
  • Beatificarea de către Biserica Catolică a 7 episcopi greco-catolici, victime ale represiunii comuniste. Prezintă Emanoil Cosmovici
  • Masa rotundă 30 de ani de la căderea comunismului. Vor interveni foști deținuți și deportați politic, precum și Ana Blandiana, Virgiliu Bîrlădeanu, Gh. M. Bîrlea, Emanoil Cosmovici, Ion Andrei Gherasim, Nicolae Mărgineau, Christian Mititelu, Liviu Țîrău
  • Vernisarea expozițiilor:
  • Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii, realizată de Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu pentru a marca 60 de ani de la execuția membrilor grupului de rezistență Arnăuțoiu. Prezintă Christian Mititelu
  • Război după război, o expoziție a Muzeului Ocupației și Luptei pentru Libertate a Poporului Lituanian din Vilnius. Prezintă Teresė Birutė Burauskaitė, Ramune Driauciunaite,
  • Lansări de carte

orele 11.00-12.30

  • Vizionarea filmului Cardinalul de Nicolae Mărgineanu (avanpremieră)

orele 13.00-13.30

  • Serviciu religios la Cimitirul Săracilor

Pe parcursul zilei vor rula filmele:

Ţine, Doamne, partizanii, până vin americanii!, un film de Dragoş Zamoşteanu (1h)
Emil şi balaurul roşu, un film de Paul Palencsar (34’)
Devil Speaks, un film de Trent Sanders (13’)

Comunicat de presă