In memoriam Ioan RUS (1926-2001)

Un erou maramureșean pe care am avut ocazia și onoarea să-l cunosc personal, dar despre care am puține informații relevante este sigheteanul Ioan RUS de la Podul Ronișorii (zona unde locuiesc și azi membri ai familiei sale – frați, nepoți, etc ). Ne facem însă o datorie de conștiință de a-l menține viu nu doar în inimile noastre ci și în orizontul opiniei publice.

Student la Drept la Cluj în 1948, membru al grupului studențesc din cadrul organizației anticomuniste maramureșene conduse de profesorul Aurel Vișovan (alături de Vasile Popșa, frații Mihai și Grigore Șofron, Mihai Vlad și Mihai Pop ), Ioan Rus scapă de arestarea primului lot în august 1948 și participă la organizarea luptei armate anticomuniste din munți, în zona Ieud – Dragomirești, făcând parte din grupul Popșa, apoi după destrămarea acestuia din grupul Țibleșul (cu acțiuni atât în zona Maramureșului istoric cât și în zona Lăpușului) apoi retrăgându-se în zone izolate împreună cu camaradul Vasile Tivadar (tot din grupul Vișovan ) și în final singur, într-o casă nelocuită din Vadu Izei unde va fi în cele din urmă depistat, încercuit și arestat în martie 1953. Familia sa a fost de asemenea supusă multor percheziții și maltratări din partea Securității din Sighet, tatăl său fiind torturat în mod bestial, decedând în cursul aceluiași an 1953.

Judecat și condamnat, Ioan Rus va trece prin mai multe închisori comuniste – Oradea, Jilava, Gherla, Aiud, Satu Mare, fiind eliberat în 1964, odată cu ultimele loturi de deținuți politici. Se va stabili mai târziu la Baia Mare, unde se va realiza profesional atât cât i se va permite și familial, alături de soție și cei doi copii.

Veșnica odihnă și memoria binecuvântată !

Preot prof. Marius Vișovan