Mesajele de pe pereți (autor, Sebastiana Joicaliuc)

Clujul are viață. Are sufletul lui propriu – un suflet ale cărui culori, forme și oscilații i le dăm noi, oamenii, prin felul în care alegem să ne manifestăm, chiar cu riscul de a fi expuși.

Mesajele de pe pereții Clujului sunt, poate, unul dintre cele mai puternice exemple care susțin arta în cel mai pur sens al său: sinceritate materializată în cuvinte, faptul că acele cuvinte sunt mult prea mari ca să mai încapă în noi, simțind nevoia să le strigăm în gura mare. Pe lângă funcția lor, aparent estetică, aceste mesaje reprezintă o formă foarte puternică de comunicare vizuală care încearcă cu ardoare să monitorizeze și să expună, în cel mai sincer mod, pulsul, fericirile și tristețile, revoltele și trăirile oamenilor Clujului.

Asta mă duce cu gândul, în primul rând, la întrebarea: ce îi determină pe acești oameni să își expună pe ziduri aceste gânduri și trăiri interioare, chiar intime? Care e acest impuls lăuntric care-i face să-și pună sufletul pe tavă, în văzul tuturor? Am ajuns să cred că răspunsul e tocmai ăsta, faptul că zidurile sunt o poartă deschisă spre exterior, mesajele devenind, astfel, unele universale, lucruri pe care poate mulți le gândim dar nu avem curajul să ni le exprimăm nici măcar nouă înșine.

Deși aceste inscripții sunt anonime, ele devin, odată cu uscarea vopselei de pe perete, ale noastre, a tuturor. Ca să poți simți pasiunea Clujului în acest sens, e destul să te plimbi pe străzile acestuia, căci, oriunde ți-ai întoarce privirea, vei da cu ochii de un “sms” trimis întregii populații, pe wall-ul civilizației, care, poate, te va pune pe gânduri, sau măcar te va face să surâzi timid.

E soare afară și nu-s multe de făcut la ora asta din zi, sau, mai bine spus, la ora asta din duminică. Îmi iau șalvarii și plecăm în căutarea cuvintelor. Cei mai mulți pereți poartă urmele unor bătălii sociale, mâzgăliți din dorința de schimbare. Trec pe lângă un stencil din care încă pare că mai curge vopsea: “Salvați Roșia Montană” pictat în roșu și verde. Se poate observa amprenta timpului asupra lui, însă, inscripția rămane triumfătoare la locul său de drept, pe perete. Pe o clădire nu foarte îndepărtată, observ un altfel de mesaj care se vrea social: “Afară cu F.M.I din țară” care, la o primă vedere te poate duce cu gândul la o mare gafă misogină însă, după vreo două secunde de contemplare, ne dăm seama de dublul sens al acestuia. Tresar cu un zâmbet în colțul buzelor, mă gândesc că avem vandali “smart” până la urmă.

Țin minte când eram mai… tânără și obișnuiam să vin în Cluj, mai cu o treabă, mai cu un party, că mereu am fost atrasă și uimită de ceea ce vorbesc pereții. Făceam ore în șir pe jos până acasă, doar pentru că stăteam să citesc efectiv fiecare cuvânt așezat cu markerul pe o suprafață plată. Primul astfel de mesaj pe care l-am văzut și m-a atins într-unul dintre straturile sufletului, poate ăl’ mai superficial, dar nu contează, a fost stencilul care zicea așa: “Tu ce faci de apocalipsă?” Știți voi că era mare balamuc cu apocalipsa pe vremuri (nu-i vorbă, apocalipsa era un subiect la modă și în perioada lui Lucrețius, poetul latin), și toată lumea își făcea planuri pentru cum va sărbători acest eveniment important pentru umanitate. Oare prin ce bar își va petrece ipoteticele ultime ore pe Pămînt și, cel mai important, CU CINE. Sau, cel puțin, așa îmi imaginam eu. Oricum, doza de entuziam resimțită în legătură cu aceste banale cuvinte, vine abia apoi, când la câțiva centimetri distanță de acest mic stencil, era un altu’. De fapt, era exact același, doar că din mesaj era răzuit – cu vreun obiect contondent – un cuvânt, iar sensul era total schimbat: “Tu faci apocalipsa”. Ia o pauză, am să o mai zic o dată în caz că nu ai simțit-o cum trebuie: “TU faci apocalipsa”.

Nu știu exact ce ar fi vrut să transmită autorul, dar la ora de română am învățat că am voie să interpretez un text așa cum vreau eu, și poate asta e și ideea, că nimic nu înseamnă același lucru pentru mai mulți.

303 mii de suflete, 303 mii de perechi de ochi – câteva cuvinte. Tu ce vrei să însemne pentru tine?

Sebastiana JOICALIUC
studentă, Jurnalism, UBB Cluj-Napoca