Actualitate Cultură

Miezul iernii în haiku (autor, Maria Tirenescu)

image_printPrinteaza
Maria Tirenescu

***
Ziua în declin –
în vântul adiind
răzleţi fulgi de nea
***
Pe foaia goală
doar un creion fără vârf –
ninge ca-n poveşti
***
Nici un nor pe cer –
un bocanc fără şiret
lângă vechiul gard
***
Noapte cu lună –
felinarul din poartă spart
de un bulgăre
***
Om de zăpadă
fără nasturi la haină –
noapte fără lună
***
Noapte senină –
doar omul de zăpadă
fără căciulă
***
Dacia veche
sub un troian cât casa –
liniştea nopţii
***
Noapte geroasă –
cântecul greierului
în dosul sobei
***
Miezul iernii –
un cocoşar ciuguleşte
ultimul măr
***
Flori de gheaţă-n geam –
ghionoaia loveşte
ramura de măr
***
Noapte senină –
pisica se piteşte
în cojocul vechi

Maria TIRENESCU

 

Foto: Peter Lengyel

oferta-wise

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

oferta-wise