Moș Nicolae caută ajutoare! – ediția a VII-a

Unul dintre cele mai apreciate proiecte Rotaract este „Moș Nicolae caută ajutoare!”, care anul acesta, datorită vouă, ajunge la a VII-a ediție!

Am considerat că VII este un număr magic, regăsit adesea în basme și legende, iar cum sărbătorile au magia lor, m-am gândit la un interviu cu Anișoara Mârza despre ce a însemnat acest proiect pentru Rotaract de-a lungul anilor.

Anișoara a propus reinițierea acestui proiect în cadrul clubului după un an de pauză, considerând că e un prilej de a ajuta copiii din medii defavorizate în prag de sărbători. Iubește si simte acest proiect ca nimeni altcineva și la fiecare ediție este la fel de entuziasmată și dedicată când vine vorba de „Moș Nicolae caută ajutoare!”.

Oana Mariș (OM): Anișoara, povestește-ne puțin despre ce înseamnă „Moș Nicolae caută ajutoare!” pentru tine. De asemenea, care au fost scopul și obiectivele proiectului?
Anișoara Mârza (AM): Scopul proiectului „Moș Nicolae caută ajutoare!” este acela de a stimula comunitatea sigheteană să se implice în proiecte caritabile și de a-și manifesta interesul legat de tinerii învățăcei, adoptarea unei atitudini pozitive față de semenii noștri. Obiectivul principal este ajutorarea unui număr cât mai mare de copii din medii defavorizate. Încercăm și noi să contribuim la sporirea egalității dintre elevi. Sprijinim educația, dar ne dorim să le oferim copiilor și jucării, dulciuri sau fructe, pentru că acestea le aduc cea mai mare bucurie.

OM: De unde a pornit conceptul proiectului și cum a fost el primit în cadrul clubului?
AM: Prima ediție a proiectului a fost în 2012, iar pe vremea aceea, eu nu făceam parte din Roatarct. Într-unul din ani, proiectul nu ne-a atins așteptările, de aceea am considerat că avem nevoie de o pauză pentru a regândi concepul. Am propus reinventarea acestui proiect alături de Claudia Coman și Adriana Petrovai, colege de club, în momentul în care am văzut niște reclame de Crăciun la TV, prin anul 2016 – reclame care deja ne introduceau încet în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atunci ne-a venit ideea de a da o nouă formă proiectului „Moș Nicolae caută ajutoare!”.

OM: Povestește-mi puțin despre opinia colegilor noștri din momentul în care ai propus reintroducerea proiectului în calendarul Rotaract Sighet.
AM: Colegii au fost deschiși asupra acestei idei, deoarece la nivel de club ne doream să facem proiecte mai mari, prin care să avem mai mulți beneficiari și totodată să implicăm comunitatea sigheteană. Cred că le-am atras atenția atunci când le povesteam despre cum îmi imaginam două cizme gigantice, amplasate în centrul orașului, unde trecătorii să poată dona pentru a strânge rechizite, jucării, dulciuri și fructe pentru copii. După ce am propus proiectul, ideile au început să apară și așa am decis să îi dam continuitate.

OM: Ce impedimente ați întâmpinat în realizarea proiectului?
AM: Eram conștienți că implică mult efort și multă muncă din partea noastră. Am realizat că avem nevoie de aprobare de la primărie pentru a desfășura proiectul pe domeniul public, apoi a urmat găsirea unui spațiu de depozitare pentru tot ce strângem, iar ulterior împachetarea cadourilor. Cred că cel mai dificil a fost să distribuim cadourilor la domiciliul copiilor sau în instituțiile cu care am colaborat. Ne-am dat seama că implică mult timp, fiind vorba de 2-3 zile în care stăteam la stand prin rotație, 6-8 ore pe zi, lângă cizme, fiind un fel de spiriduși. Vremea nu era tocmai prietenoasă, pentru că ne confruntam cu ninsoare, lapoviță și multe grade în minus.

OM: Totuși, de unde a pornit conceptul proiectului?
AM: „Moș Nicolae caută ajutoare!” a avut loc pentru prima dată în 2012, la Friends Pub. Ideea proiectului era de a se aduna un cerc de prieteni care să aducă rechizite și jucării, toate pentru a fi dăruite mai multor copii din familii nevoiașe. Rechizitele și jucăriile erau biletul de intrare.

De-a lungul anilor, Rotaract a reușit să împartă peste 300 de pachete la peste 300 de copii din familii defavorizate, iar totul a fost posibil cu ajutorul sighetenilor darnici și mărinimoși! Încă de la începuturile Clubului Rotaract, ne-ați demonstrat că vă pasă de soarta celor mai puțin norocoși decât noi.

Și… care vor fi anul acesta spridușii Moșului?

Ne întâlnim în Piața Libertății, la Căsuța Faptelor Bune, pe 4 și 5 decembrie 2019, între orele 13:00 – 17:00.

Vă așteptăm să umplem împreună cizmele Moșului cu daruri pentru copiii mai puțin norocoși!

Oana MARIȘ
Rotaract Club Sighet