Mozaic (autor, Marin Slujeru)

Trihuri-huratu…
Prietenul meu maghiar G. era amator de bere. Mergeam cu el, uneori, la o cârciumioară pustie mai mereu, pe o stradă îndepărtată. Era amenajată într-o odaie din casa barmanului. Era liniște și râul aproape.
Într-o seară, am plecat mai devreme și l-am lăsat acolo – picase în muțenie, nu mai povestea, nu mai recita… A doua zi, însă, era în mare formă, bucuros nevoie mare, aproape victorios.
Îmi povesti că în noapte apărură în cârciumă vreo zece ciobani cu ciobănițele lor. Erau din Sibiime, beau bere cu lada. G intră în dialog cu ei, fiind în elementul lui.
La un moment dat, cum ciobanii murmurau doine pline de dor, de la stână, li s-a năzărit că nevestele lor trag cu ochiul la amicul meu – ceea ce era cam adevărat, mă asigură el. Păstorii deveniră amenințători.
La care G le-o luă înainte și, afon cum era, începu să intoneze niște cânticele păstorești, pline de alean, din stepa maghiară.
Efect: ciobanii mai comandară o ladă de bere, îl invitară la masa lor și legară mare prieteșug. Așa unește muzica – pásztorzene….

Realizări
Cu același amic G ședeam la o terasă lângă cimitir, privind oamenii. Nu mă săturam, eram aproape de strada copilăriei. Deodată ateriză la masa noastră un coleg din „Generală”, uvrier, cu o cincizeacă în mână. Mi-l aminteam vag. În ultima vreme cam bea.
L-am întrebat de ce bea. El își enumeră realizările: intrase la pensie „cu categorie”, avea soție, copii, apartament – nu are nici o grijă. G nu se arătă impresionat – eu nici atât.
Atunci, fostul coleg își smulse proteza – ce-i drept, frumoasă -, și, triumfător, ne-o prezentă pe masă: „Da’ voi, așa ceva aveți?”
După acest „q.e.d.”, se îmbarcă pe bicicleta-i mult mai înaltă ca el și, la câțiva metri, după câteva zig-zag-uri, se prăbuși.

Dăscălire
În gară la Valea Vișeului. Se fac manevrele bine-cunoscute. Un bade vine dinspre birt. Două tinere călătoare aleargă: „Da’ unde me’re trenu’ aiesta??” – întreabă ele aghezmuitul.
Moșul: „Auzi! Pe fiștecare tren este o tablă. Cite’ și nu mai treabă să întrebi pă nime’!”

Marin Slujeru