Ne-au încălţat! De Crăciun, Consiliul Local Sighet a aprobat, discret, umflarea serioasă a tarifelor de salubritate

Cu câteva zile înainte de Crăciun, Consiliul Local a cedat solicitării SC Herodot Grup SRL, firma care asigură salubritatea municipiului, şi a mărit, pentru a patra oară în cinci ani, tarifele percepute, care au ajuns astfel printre cele mai ridicate din România!

Începutul acestei mizerii (vi se pare că Herodot face o treabă de calitate, aşa ca prin Vest? Mie, nu!) a fost făcut în 2003, atunci când societatea numită a semnat un contract de concesionare a salubrizării Sighetului, înţelegere întinsă pe 8 ani (prelungită ulterior cu alţi 4 ani), compania preluând toţi angajaţii Serviciului municipal de Utilitate Publică, care a fost desfiinţat.

Tarifele au fost apoi mărite în 2008, în 2011 şi în 2013, când, o persoană ajunsese să plătească suma de 5,5 lei/lună.

În paralel, în anul 2014, plata pentru curăţenia străzilor oraşului (fără banii viraţi de cei 25000 de abonaţi) era de 1,65 milioane lei, ca în 2015 să urce la 4,34 milioane lei (deci aproape 1 milion de Euro!).

Tot în 2014 a fost prelungit cu 10 ani, fără vreo dezbatere publică, contractul cu Herodot (Hotărârea Consiliului Local – în continuare HCL – nr. 76, decizie luată unanim, cu 0 voturi împotrivă sau abţineri).

O nouă majorare a tarifelor a venit în 2017 (HCL 10, votată unanim, cu 0 voturi împotrivă ori abţineri), când preţul pentru persoanele fizice a urcat la 7,19 lei fără TVA/lună (în contextul în care directorul societății de salubrizare declara presei din localitate că „noi am propus o mărire de la 5,55 lei/persoană/lună la 6,52 lei”)! Şi atunci, cum s-a ajuns de la 6,52 la 7,19 lei?! Absolut incredibil!

Pe 7 august 2018, o şedinţă extraordinară a CL provocată de obligativitatea transportării gunoiului la Baia Mare, a majorat tarifele la 9,02 lei/persoană/lună, iar pentru agenţii economici, de la 71,73 lei/mc fără TVA la 90,23 lei/mc (HCL 78, decizie unanimă, cu 0 voturi contra sau abţineri).

În fine, pe 18 decembrie 2018 s-au votat tarifele valabile începând de la 1 ianuarie 2019. În premieră, s-a decis că deşeurile vor fi categorisite ca fracţie umedă, respectiv uscată (hârtie, plastic, sticlă, metal),  preţul pentru cea uscata scăzând la 8 lei/pers./lună (9,52 cu TVA), în timp ce pentru cea umedă va urca la 11,09 (13,19 lei cu TVA), aşadar o medie de 11,35 lei/pers./lună, proporţional crescând şi tariful aplicat agenţilor economici, de până la 131,94 lei/mc fracţia umedă. În acelaşi timp consilierii au umblat şi la celelalte preţuri, astfel că măturatul stradal manual a urcat la 16,19 (19,27 lei cu TVA) pentru 1000 mp! Aceasta în timp ce la Sibiu sau Cluj-Napoca, măturatul stradal manual se plăteşte cu 9 sau 10 lei/1000 mp…

Discreta HCL 116 prin care tarifele s-au dublat faţă de 2013 (!), a fost votată de 12 consilieri (de la PSD, PNL, UNPR şi un independent), nimeni (0 – zero) n-a simţit nevoia să voteze împotrivă, 4 consilieri (de la PNL şi PSD) abţinându-se, votul nefiind unul politic… Oricum, aceasta a fost prima HCL de majorare a tarifelor la care au existat câteva abţineri, pentru că precedentele decizii au trecut ca-n brânză…

Ce înseamnă aceste tarife ASTRONOMICE? Păi, hai să vedem preţurile din alte localităţi:

Primăria Sectorului 4 din București  percepe 9,6 lei/pers./lună pentru cei cu venituri nete lunare mai mari de 2.000 lei, respectiv  6 lei/pers./lună, dacă au venituri mai mici de 2.000 lei. Deci, aplică un tarif diferenţiat pe importanta componentă socială, lucru care la Sighet nu interesează pe nimeni!

O persoană plăteşte pe lună 6,5 lei la Târgu Mureș, 7 lei la Bistriţa sau Zalău, 7,2 lei la Cluj Napoca,  7,9 lei la Sibiu, 8,15 lei la Călăraşi, 8,68 lei la Piteşti, 9,08 lei la Alba Iulia, 10 lei la Satu Mare sau Bacău, 10,40 lei la Reşita şi 10,76 la Oradea. Deci, Sighetul, cu cei 11,35 lei, nu stă rău, nu? Deşi s-a străduit, municipiul nu a reuşit, încă, să atingă recordurile naţionale care par să fie deţinute acum de Baia Mare (12,86 lei), respectiv Botoşani (13 lei/pers./lună).

Separarea pe fracţie umedă şi uscată este încă rară în România, deşi cei de la Herodot i-au păcălit pe consilierii sigheteni că ar fi obligatoriu aplicabilă. Am găsit, totuşi, câteva locuri unde se practică deja, cum ar fi Fălticeni, unde persoanele fizice achită 8,33 lei/pers./ lună pentru toate tipurile de deşeuri menajere şi doar persoanele juridice (!) achită tarife diferenţiate pentru fracţia umedă (45 lei/mc plus TVA), sau fracţia uscată (55 lei/mc plus TVA).

Întrebarea vine firesc : de ce sighetenii plătesc asemenea tarife ? Pentru că se poate şi pentru că nimeni nu protestează !

Doar aţi văzut că la măririle din ultimii ani nu a existat nici un consilier care să voteze împotrivă !

În aceste condiţii, constatând şi că cei din Consiliul Local sighetean nici nu diferenţiază tarifele percepute în funcţie de venituri, nici nu au impus tarifarea fracţiilor uscată sau umedă doar pentru persoanele juridice – cum s-a decis în alte localităţi, şi ştiind că actualul contract cu Herodot (despre prelungirea căruia cetăţenii nu au fost întrebaţi) expiră abia în 2025, este foarte posibil ca tarifele să se mai dubleze în viitor încă odată, din moment ce ele s-au dublat deja, în doar 5 ani!

Situaţia este cu atât mai dureroasă cu cât acest tip de taxare, unul fix, nu poate fi redus prin economisire, cum se poate în cazul consumului de apă, gaze sau electricitate, exact cuantificabil.

Acum, care ar fi soluţia pentru a intra în normalitate?

Păi, după mine, o primă măsură ar fi reducerea imediată a tarifelor, ţinându-se cont de veniturile populaţiei Sighetului, mult sub media naţională, astfel ca preţurile să nu mai fie printre cele mai ridicate din ţară, ci printre cele mai reduse.

Iar o a doua măsură ar fi cea legată de calitatea serviciilor : Herodot pare certat cu apa (e adevărat, extrem de scumpă !) şi aceasta se vede bine în lunile calde, atunci când tomberoanele, platformele şi camioanele societăţii miros pestilenţial, în loc să fie spălate bisăptămânal, în timp ce praful de lângă bordurile de pe unele străzi şi alei nu a mai fost răzuit din secolul XX.

Curăţenia oraşului lasă de dorit, tarifele sunt până la cer şi acest lucru nu mai poate continua aşa!

Teofil IVANCIUC